TT: Paul dă o interpretare „personală” învăţăturii lui Cristos (VI.9)

Print Friendly, PDF & Email

Autor: pr. Richard M. Hogan
Traducere: Oana Capan
Sursa: www.nfpoutreach.org

Capitolul VI.
Celibatul şi fecioria

Secţiunea 9.
Paul dă o interpretare „personală” învăţăturii lui Cristos

Pe lângă comentariile pastorale, există reflecţii personale incluse în remarcile Sf. Paul despre relaţia dintre căsătorie şi feciorie sau celibat. Aşa cum ar da mărturie orice păstor, în răspunsul la întrebări despre credinţă, în legătură cu dificultăţi personale, există cel mai adesea un amestec de învăţături doctrinale sau morale, aplicaţii pastorale ale acelor învăţături, şi reflecţii personale. Dar Paul face clar distincţie între opiniile personale, bazate pe propriile lui experienţe, şi poruncile Domnului. De exemplu, în versetele 7-8, el scrie: „Eu aş vrea ca toţi oamenii să fie ca mine… Celor necăsătoriţi şi văduvelor le spun că este bine pentru ei dacă rămân ca mine” [45]. Aceasta este o reflecţie personală bazată pe propria lui viaţă după cum reiese clar din fraza „Eu aş vrea ca toţi oamenii să fie ca mine”. Nu există vreo invocare a unei porunci din partea Domnului. Puţin mai încolo în pasaj citim: „Cât despre fecioare, nu am nici o poruncă de la Domnul, însă le dau un sfat, ca unul care am primit de la Domnul harul de a fi vrednic de crezare” [46]. Din nou, aici este o opinie personală. El declară deschis: „nu am nici o poruncă de la Domnul”.

Ca o dovadă în plus că această remarcă este una foarte personală, el invocă faptul că este vrednic de crezare şi că cititorii lui ştiu că este vrednic de crezare ca motiv pentru acceptarea opiniei lui. O notă total diferită apare în versetul 10: „Celor căsătoriţi le poruncesc, nu eu, ci Domnul: femeia să nu se despartă de bărbat” [47]. Aici, el invocă cu claritate autoritatea lui Cristos. O altă opinie personală urmează două versete mai încolo: „Celorlalţi le spun, eu, nu Domnul: dacă un frate are o soţie necreştină şi ea consimte să locuiască cu el, să nu o părăsească” [48]. „Măreţia învăţăturii lui Paul constă în faptul că, prezentând adevărul proclamat de Cristos în toată autenticitatea şi identitatea lui, el îi dă o amprentă proprie, într-un anumit sens interpretarea lui ‘personală'”[49]. Aşa cum ar fi o greşeală să citim remarcile pastorale ale lui Paul fără lumina afirmaţiilor lui doctrinale, ar fi de asemenea o greşeală gravă să citim comentariile lui personale fără întregul context al întregului corp al învăţăturilor sale, incluzând afirmaţiile doctrinale.

Există mai multe pasaje din capitolul al şaptelea al primei Scrisori către Corinteni care ar putea să ne facă să credem că Sf. Paul vedea căsătoria pur şi simplu ca un remediu pentru concupiscenţă. Desigur, această interpretare nu a lipsit din reflecţiile Bisericii asupra învăţăturilor Sf. Paul. De exemplu, el sfătuia că este mai bine să te căsătoreşti decât „să arzi” [50]. În primele versete, scrie că „este bine ca omul să nu se atingă de femeie. Totuşi, pentru a evita desfrânările, fiecare bărbat să-şi aibă femeia lui şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul ei” [51]. Aceste pasaje ar putea cu uşurinţă să fie interpretate astfel: căsătoria este doar pentru cei slabi care nu îşi pot controla propriile pasiuni şi dorinţe sexuale. Dar aceste pasaje trebuie comparate cu versetul 7, unde scrie că „fiecare îşi are carisma proprie de la Dumnezeu, unul într-un fel, altul în alt fel”. Ambele vocaţii sunt daruri de la Dumnezeu. Nu sunt un refugiu pentru cei slabi!

„Oare Apostolul, în prima sa Scrisoare către Corinteni, priveşte căsătoria exclusiv din punctul de vedere al unui ‘remedium concupiscentiae’, cum se obişnuia să se spună în limbajul teologic tradiţional? Afirmaţiile menţionate puţin mai sus par a dovedi acest lucru. Cu toate acestea, chiar alături (expresia ‘să ardă’ este în versetul 9; afirmaţia despre ‘carisma proprie de la Dumnezeu’ este în versetul 7) de afirmaţiile citate, citim un pasaj care ne conduce la a vedea diferit învăţătura lui Paul ca întreg, conţinută în capitolul al şaptelea din prima Scrisoare către Corinteni: ‘Eu aş vrea ca toţi oamenii să fie ca mine (repetă argumentul său favorit pentru abţinerea de la căsătorie), însă fiecare îşi are carisma proprie de la Dumnezeu, unul într-un fel, altul în alt fel’ (1Corinteni 7,7). Aşadar, chiar şi aceia care aleg căsătoria şi trăiesc în ea primesc un ‘dar’ de la Dumnezeu, ‘darul propriu’, adică harul propriu acestei alegeri, acestui mod de viaţă, acestei stări. Darul primit de persoanele care trăiesc în căsătorie este diferit de cel primit de persoanele care trăiesc în feciorie şi au ales-o pentru împărăţia cerurilor. Este în aceeaşi măsură un adevărat ‘dar de la Dumnezeu’, dar ‘propriu’, destinat pentru persoane concrete, şi ‘specific’, adică corespunzător vocaţiei lor în viaţă” [52].

Sfântul Paul vorbeşte despre „focul” dorinţei nu pentru că doreşte să propună căsătoria doar ca un remediu pentru el. (A vorbit deja despre dorinţa lui ca toţi să rămână aşa ca el, care este celib. Mai apoi, după cum am văzut, în capitolul al şaptelea al primei lui Scrisori către Corinteni vorbeşte despre dorinţa lui de a-şi „cruţa” turma de dificultăţile căsătoriei!) Mai degrabă, el scrie ca un păstor care are o înţelegere concretă cu privire la natura căzută (din cauza păcatului original) a tuturor persoanelor umane. În prima Scrisoare a lui Paul către Corinteni, „se dezvăluie întregul realism al teologiei pauline a trupului. Dacă în scrisoare Apostolul proclamă că ‘trupul vostru este templul Duhului Sfânt care locuieşte în voi (1Corinteni 6,19), în acelaşi timp este pe deplin conştient de slăbiciunea şi păcătoşenia la care este supus omul, tocmai din cauza concupiscenţei trupului” [53].

Note:

[45] Vezi 1Corinteni 7,7-8.

[46] Vezi 1Corinteni 7,25.

[47] Vezi 1Corinteni 7,10.

[48] Vezi 1Corinteni 7,12.

[49] Vezi nr. 82, Teologia trupului, 23 iunie 1982: „Abstinenţa voluntară derivă din sfat, nu din poruncă”, L’Osservatore Romano (ediţia în limba engleză), vol. 15, nr. 26.

[50] Vezi 1Corinteni 7,9.

[51] Vezi 1Corinteni 7,1-2.

[52] Vezi nr. 84, Teologia trupului, 7 iulie 1982: „Fiecare are propriul lui dar de la Dumnezeu, potrivit cu vocaţia fiecăruia”, L’Osservatore Romano (ediţia în limba engleză), vol. 15, nr. 28.

[53] Vezi nr. 85, Teologia trupului, 14 iulie 1982: „Împărăţia lui Dumnezeu, nu lumea, este destinul etern al omului”, L’Osservatore Romano (ediţia în limba engleză), vol. 15, nr. 29.



Posted in Teologie and tagged .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *