TT: Învierea nu va fi o „revenire” la starea purităţii originare (V.6)

Print Friendly, PDF & Email

Autor: pr. Richard M. Hogan
Traducere: Oana Capan
Sursa: www.nfpoutreach.org

Capitolul V.
Învierea trupului

Secţiunea 6.
Învierea nu va fi o „revenire” la starea purităţii originare

În cer, participarea va atinge un nivel dincolo de imaginaţia noastră, deoarece participarea noastră va fi cu Dumnezeu Însuşi. Creatorul Însuşi, Care ne-a făcut pe noi toţi după chipul şi asemănarea Sa, va confirma demnitatea şi valoarea noastră dăruindu-ni-se pe Sine nouă astfel încât El să pătrundă fiinţa noastră. Cum pot fi confirmate demnitatea şi valoarea cuiva mai mult decât prin dăruirea lui Dumnezeu Însuşi? În plus, pătrunşi de Puterea divină, vom putea de asemenea să Îl confirmăm dăruindu-ne pe sine Lui aşa cum El se dăruieşte pe Sine nouă. (Desigur, Dumnezeu nu are nicidecum nevoie de confirmarea noastră, dar ne iubeşte atât de mult încât vom putea să Îl iubim {să participăm cu El} în acelaşi fel în care El ne iubeşte {participă cu noi}. Acest Dumnezeu va fi o extindere {dincolo de orice ne-am putea imagina} a ceea ce facem noi pe pământ atunci când în rugăciune Îl lăudăm pentru bunătatea Lui, pentru puterea Lui, etc.)

În acest act reciproc de participare, vom experimenta transcendenţa, auto-determinarea şi integralitatea până la punctul în care vom deveni complet ceea ce suntem meniţi să fim: imagini ale lui Dumnezeu. De fapt, nu putem să atingem acest scop (de a deveni perfect cine suntem ca imagini ale lui Dumnezeu) până nu vom ajunge în cer, deoarece numai în cer vom fi capabili să iubim perfect prin transcendenţă, auto-determinare şi integralitate. Cu alte cuvinte, vom acţiona perfect ca persoane umane. Faptele noastre şi elementele faptelor noastre vor atinge o perfecţiune dincolo de orice suntem capabili în această lume.

Mai mult, vom atinge această perfecţiune doar în cer deoarece doar în cer vom fi complet uniţi cu Cel după al cărui chip suntem creaţi cu toţii. În această unire, există un schimb reciproc – fiecare persoană primeşte darul celeilalte persoane şi într-un anumit sens „posedă” cealaltă persoană. (Această posedare este prin intermediul primirii darului pe care îl constituie celălalt, nu prin intermediul stăpânirii.) A-l „poseda” pe Dumnezeu înseamnă că nu doar vom fi imagini ale lui Dumnezeu, ci realmente îl vom „avea” pe Dumnezeu Însuşi atât de perfect pe cât este posibil pentru fiinţele umane să Îl „posede”. Toate acestea au loc prin darul de iubire al lui Dumnezeu, dar fără ca El (ceea ce este în orice caz imposibil) sau noi (teoretic posibil) să ne pierdem pe noi înşine. Dumnezeu nu ne absoarbe. Mai degrabă, El ni se dăruieşte nouă şi face posibil ca noi să ne dăruim pe sine Lui. Nici Dumnezeu nici persoanele umane nu îşi „pierd” identitatea sau nu încetează să existe, ci fiecare ajunge să îl „posede” pe celălalt prin iubire, iubirea realizată prin transcendenţă, auto-determinare şi integralitate.

A acţiona perfect ca fiinţe umane, dăruindu-ne pe sine din iubire lui Dumnezeu (prin darul harului lui Dumnezeu) şi primindu-l în schimb pe Dumnezeu Însuşi, înseamnă o participare perfectă cu Acela către Care suntem cu toţii atraşi deoarece El ne-a creat. Doar în Dumnezeu putem fi satisfăcuţi deoarece doar în El, cu El şi prin El „trăim, ne mişcăm şi suntem” [21]. Doar primind darul Său de Sine din iubire demnitatea şi valoarea noastră ca imagini ale lui Dumnezeu pot să fie definitiv şi perfect confirmate. Desăvârşit în ceea ce priveşte dăruirea şi primirea, cerul va fi cu siguranţă ceea ce „ochiul nu a văzut şi urechea nu a auzit şi la inima omului nu s-a suit” [22].

În timp ce toţi cei din cer vor fi legaţi individual într-o comuniune a persoanelor cu Dumnezeu Însuşi în misterul Său trinitar, prin Dumnezeu va exista o legătură cu toţi ceilalţi din cer. „Trebuie să gândim despre realitatea din ‘lumea cealaltă’ în categoriile redescoperirii unei noi şi perfecte subiectivităţi a fiecăruia şi în acelaşi timp ale redescoperirii unei noi şi perfecte intersubiectivităţi a tuturor” [23]. Fiecare dintre noi va fi total concentrat asupra lui Dumnezeu, dar prin Dumnezeu, fiecare va fi legat cu toţi ceilalţi deoarece în iubire, El ne va „poseda” pe noi toţi şi „posedându-l” pe El prin iubire, noi, la rândul nostru, vom fi uniţi cu toţi ceilalţi în cer. Astfel, în Dumnezeu, vom fi uniţi în special cu aceia pe care i-am cunoscut pe pământ. Desigur, acesta este doar unul dintre motivele pentru care trebuie să ne rugăm cu fervoare pentru mântuirea celor pe care îi iubim – pentru ca să îi cunoaştem în cer prin Dumnezeu.

În ultimele trei discursuri din acest ciclu, nn. 70-72, Papa Ioan Paul al II-lea a făcut o analiză a cuvintelor Sf. Paul despre învierea trupului. Papa arăta că perspectiva lui Paul este diferită de cea a lui Cristos. Atunci când Cristos a răspuns la întrebarea pe care i-au pus-o saducheii, El nu a folosit propria Lui înviere ca argument pentru învierea trupului. Deoarece acel eveniment nu avusese loc, nu putea face referire la el. Paul însă, deoarece l-a văzut pe drumul Damascului pe Cristos înviat, la câţiva ani după Învierea Sa, cu siguranţă a putut şi a şi făcut referire la ridicarea Sa din morţi. Sf. Paul scrie: „se seamănă [trupul uman] în putrezire şi se învie în neputrezire; se seamănă în ruşine şi se învie în mărire; se seamănă în slăbiciune şi se învie în putere; se seamănă un trup firesc şi învie un trup spiritual, căci dacă există un trup firesc, există şi unul spiritual” [24]. În mod evident, Sf. Paul contrapune felul în care este unitatea trup-suflet a persoanei umane acum pe pământ („omul istoric”) cu felul în care va fi în cer la învierea trupului. Paul evidenţiază spiritualizarea trupului atunci când scrie că „dacă există un trup firesc, există şi unul spiritual”. Acest trup spiritualizat va fi în slavă şi puternic. Toate acestea, desigur, confirmă analizele anterioare referitoare la răspunsul dat de Cristos saducheilor.

Papa a arătat că în viziunea lui Paul trupul uman înviat nu doar va „reveni” la starea purităţii originare, adică la starea de dinainte de păcat, ci mai degrabă va avea o „nouă plinătate” [25]. Nu poate avea loc o simplă întoarcere la starea lui Adam şi a Evei de dinainte de păcat, deoarece aceasta ar însemna că omenirea nu ar avea nici o speranţă a vederii lui Dumnezeu. Fără perspectiva cerului, a spiritualizării trupului într-o nouă plinătate – diferită de starea în care erau Adam şi Eva înainte de păcat – întreaga logică a Creaţiei, ca să nu mai spunem şi a Răscumpărării, ar cădea. Dumnezeu i-a creat pe Adam şi pe Eva pentru a împărţi cerul cu El. La un anumit moment ei urmau să experimenteze bucuriile cerului. Ei aşteptau să îl vadă pe Dumnezeu „faţă la faţă”. Cu siguranţă, misiunea lui Cristos nu putea să însemne pur şi simplu că noi trebuie să ne întoarcem la acea stare anterioară fără nici o speranţă de a-l vedea pe Dumnezeu „faţă la faţă”.

Cu remarcile privind viziunea lui Paul despre învierea trupului, Papa a încheiat acest al treilea ciclu al seriei sale privind Teologia trupului. El a încheiat de asemenea analiza „cuvintelor” lui Cristos despre căsătorie şi relaţia trup-suflet a persoanei umane. Următoarele trei cicluri ale seriei Teologiei trupului aplică analizele deja făcute la domeniile celibatului şi fecioriei (al patrulea ciclu), al căsătoriei (al cincilea ciclu), şi la învăţătura Bisericii privind legătura dintre actul marital şi procreaţie (al şaselea ciclu). Deoarece celibatul şi fecioria au fost întotdeauna înţelese de Biserică drept un semn al viitoarei perfecţiuni a omenirii în Împărăţia lui Dumnezeu după învierea trupului, analizele Papei Ioan Paul al II-lea privind cuvintele lui Cristos şi ale lui Paul despre învierea trupului sunt fundamentale pentru examinarea sa privind celibatul şi fecioria realizată în următorul ciclu, al patrulea. Următorul capitol, aşadar, urmând ordinea Papei Ioan Paul al II-lea, va aplica analizele despre învierea trupului din acest capitol la problema fecioriei şi a celibatului în vieţile oamenilor ‘istorici’.

Note:

[21] Vezi Faptele apostolilor 17,28.

[22] Vezi 1Corinteni 2,9.

[23] Vezi nr. 68, Teologia trupului, 16 decembrie 1981: „Cuvintele lui Cristos despre înviere completează revelaţia despre trup”, L’Osservatore Romano (ediţia în engleză), vol. 15, nr. 1.

[24] Vezi 1Corinteni 15,42-44.

[25] Vezi nr. 72, Teologia trupului, 10 februarie 1982: „Spiritualizarea trupului va fi izvorul puterii şi al incoruptibilităţii sale”, L’Osservatore Romano (ediţia în engleză), vol. 15, nr. 7.



Posted in Teologie and tagged .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *