TT: Căsătoria Mariei cu Iosif, o mărturie despre valoarea fecioriei (VI.5)

Print Friendly, PDF & Email

Autor: pr. Richard M. Hogan
Traducere: Oana Capan
Sursa: www.nfpoutreach.org

Capitolul VI.
Celibatul şi fecioria

Secţiunea 5.
Căsătoria Mariei cu Iosif, o mărturie despre valoarea fecioriei

Desigur, mai exista o mărturie despre valoarea abstinenţei pentru împărăţia cerurilor: căsătoria dintre Maria şi Iosif. Nu doar viaţa publică a Domnului dădea mărturie despre valoarea fecioriei şi a celibatului, ci întreaga Lui viaţă, de la concepere la Înălţarea Lui la Cer. Isus a fost conceput de o fecioară care a rămas fecioară întreaga ei viaţă, chiar dacă a avut un soţ, pe Iosif. Şi Iosif, chiar şi căsătorit, a trăit o viaţă de celibat! Apostolii nu au cunoscut această istorie a părinţilor lui Isus, a conceperii şi naşterii Lui, dar când Biserica a ajuns să cunoască minunata rodnicie a fecioriei Mariei şi a lui Iosif, a putut aprecia învăţătura lui Cristos despre feciorie şi celibat într-un mod cu totul nou! Şi desigur, după Învierea din primele Paşti, Apostolii trebuie să fi auzit de la Maria adevărurile profunde despre Naşterea Lui. În Maria şi Iosif, uniunea nupţială s-a realizat într-o totală dăruire a fiecăruia dintre ei celuilalt şi lui Dumnezeu, pentru împărăţia cerurilor. Prin ei a fost vestită deplina realitate a împărăţiei lui Dumnezeu, pentru că tocmai aceasta este Vestea cea Bună pe care Fiul lor a dat-o lumii. Cum ar putea fecioria să facă mai multe pentru împărăţia lui Dumnezeu? În acelaşi timp, în uniunea lor la Nazaret, ei erau atât de devotaţi unul altuia în iubire pe cât ar fi putut să fie orice cuplu.

Papa Ioan Paul al II-lea a vorbit despre acest minunat mister când a scris: „Căsătoria dintre Maria şi Iosif (în care Biserica îl cinsteşte pe Iosif ca soţul Mariei, şi pe Maria ca soţia lui) ascunde în sine, în acelaşi timp, misterul comuniunii perfecte a persoanelor, a bărbatului şi a femeii în pactul conjugal, şi de asemenea misterul acelei neobişnuite ‘abstinenţe pentru împărăţia cerurilor’: o abstinenţă care a slujit, în istoria mântuirii, la perfecta ‘rodnicie a Duhului Sfânt'” [26]. Aparenta contradicţie dintre bunătatea căsătoriei, pe de o parte, şi celibat şi feciorie pentru împărăţia cerurilor, pe de altă parte, este complet soluţionată în căsătoria dintre Maria şi Iosif. Aflând despre acest mister, cândva după Învierea Domnului, Biserica a putut înţelege mult mai bine învăţătura lui Cristos despre celibat şi feciorie, dată Apostolilor înainte de Învierea Sa. Cu toate acestea, este spre lauda Apostolilor faptul că, fără a cunoaşte exemplul Mariei şi al lui Iosif, au acceptat totuşi învăţătura lui Cristos despre bunătatea fecioriei sau a celibatului atunci când sunt îmbrăţişate pentru împărăţia cerurilor.

Spre şi mai marea laudă a Apostolilor este faptul că au acceptat învăţătura lui Cristos deşi, proclamându-şi învăţătura Sa despre feciorie sau celibat pentru împărăţia cerurilor, Cristos a respins implicit o concluzie la care au ajuns Apostolii. Ei au răspuns la învăţătura lui Cristos despre divorţ cu remarca „Dacă astfel este pricina omului cu femeia, nu este de folos să se însoare” [27]. Ei au concluzionat că este mai bine să nu se te căsătoreşti, pentru că dacă divorţul şi recăsătorirea sunt inacceptabile din punct de vedere moral, căsătoria i-ar conduce pe oameni la păcat, deoarece nimeni nu ar putea trăi o astfel de căsătorie. Este ca şi când Apostolii i-ar fi spus lui Cristos: „Nici o persoană căsătorită nu poate continua să trăiască în căsătorie aşa cum aştepţi Tu. Persoanele căsătorite vor divorţa şi se vor recăsători, aşa că este mai bine să nu se căsătorească”. În acest moment oferă Cristos învăţătura Lui despre feciorie şi celibat. Totuşi, Domnul învaţă că fecioria şi celibatul trebuie să fie îmbrăţişate de cei chemaţi la aceste vocaţii excepţionale nu pentru că fără divorţ căsătoria este prea dificilă şi îi va conduce pe oameni la păcat.

Mai degrabă, Cristos îi invită pe cei chemaţi la feciorie şi celibat pentru împărăţia cerurilor să trăiască această renunţare la căsătorie şi viaţa de familie nu pentru că viaţa de familie conduce la păcat sau este dificilă, ci pentru că este atât de bună. Doar jertfirea la ceva cu adevărat bun poate constitui o renunţare cu sens pentru Dumnezeu. Un elev de clasa a cincia a spus: „În Postul Mare voi renunţa să îmi fac temele”. El ştia că este o glumă şi toată lumea a râs pentru că pentru el, temele nu sunt un lucru bun. Uneori sunt neplăcute. A nu-ţi face temele nu poate fi numit un sacrificiu. A renunţa la emisiunea favorită de la televizor este ceva diferit, deoarece aceasta este percepută de elevul de clasa a cincia ca bună. Singurul sacrificiu semnificativ pentru împărăţia cerurilor este cu privire la ceva care este bun. Renunţarea la căsătorie pentru împărăţia cerurilor are sens doar dacă aceasta este cu adevărat bună şi sfântă, o binecuvântare importantă din partea lui Dumnezeu către rasa umană. Învăţând faptul că celibatul şi fecioria pentru împărăţia cerurilor trebuie să fie îmbrăţişate de cei chemaţi la această vocaţie, Cristos respinge implicit concluzia Apostolilor Săi că nu poate fi trăită căsătoria pentru că îi va conduce pe oameni la păcat prin divorţ şi recăsătorire.

Căsătoria şi viaţa de familie ca o binecuvântare din partea lui Dumnezeu constituie vocaţia normală pentru bărbaţi şi femei. Cristos arată foarte clar acest lucru când învaţă legat de fecioria şi celibatul îmbrăţişate pentru împărăţia lui Dumnezeu că „Nu toţi pricep cuvântul acesta, ci aceia cărora le este dat… Cine poate înţelege să înţeleagă” [28]. Mai mult, Cristos arată clar în aceste rânduri că fecioria şi celibatul sunt „date”, dar trebuie de asemenea să fie acceptate. Aici, intrăm în misterul unei vocaţii. Fie că suntem chemaţi la căsătorie sau la celibat, acţiunea blândă a harului Duhului Sfânt ne cheamă la o cale specifică spre cer, o vocaţie specifică. Acesta este „datul” despre care vorbeşte Cristos. Dar această acţiune blândă a harului lui Dumnezeu în inimile noastre trebuie să fie aleasă în voinţele noastre. În orice vocaţie, există două aspecte: darul lui Dumnezeu şi acceptarea din partea noastră. În mod evident, putem fi atât de obişnuiţi cu noi înşine şi cu propriile noastre situaţii încât să nu percepem uneori aproape imperceptibilele acţiuni ale harului lui Dumnezeu. Dacă le percepem, putem alege să le ignorăm. Cei chemaţi la feciorie şi celibat trebuie să accepte această vocaţie, adică trebuie să o aleagă din toată inima în voinţele lor, aşa cum cei chemaţi la căsătorie trebuie să aleagă căsătoria din toată inima în voinţele lor.

Note:

[26] Vezi nr. 75, Teologia trupului, 24 martie 1982: „Abstinenţa pentru împărăţia cerurilor menită să aibă o împlinire spirituală”, L’Osservatore Romano (ediţia în limba engleză), vol. 15, nr. 13.

[27] Vezi Matei 19,10.

[28] Vezi Matei 19,11-12.



Posted in Teologie and tagged .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *