TT: Alegerea căsătoriei sau a celibatului trebuie să fie liberă (VI.2)

Print Friendly, PDF & Email

Autor: pr. Richard M. Hogan
Traducere: Oana Capan
Sursa: www.nfpoutreach.org

Capitolul VI.
Celibatul şi fecioria

Secţiunea 2.
Alegerea căsătoriei sau a celibatului trebuie să fie liberă

Este interesant de arătat că chemarea lui Cristos la feciorie şi celibat pentru cei care pot să o primească se găseşte chiar în pasajul în care se află şi răspunsul Lui la întrebarea fariseilor despre divorţ. După ce răspunde la întrebarea fariseilor, discipolii Săi îi spun lui Cristos că ar fi mai bine ca oamenii să nu se căsătorească (deoarece divorţul nu va mai fi acceptat ca o opţiune morală). Cristos răspunde la aceste remarci spunând: „Nu toţi pricep cuvântul acesta, ci aceia cărora le este dat. Că sunt fameni care s-au născut aşa din pântecele mamei lor; sunt fameni pe care oamenii i-au făcut fameni, şi sunt fameni care s-au făcut fameni pe ei înşişi, pentru împărăţia cerurilor. Cine poate înţelege să înţeleagă” [13]. Evident, Cristos nu consideră învăţătura Sa despre căsătorie şi învăţătura Sa despre celibat şi feciorie a fi contradictorii.

Într-adevăr, nu sunt. Punctul esenţial al analizei făcute de Papa Ioan Paul al II-lea asupra trupului uman este că acesta e o expresie a persoanei. În meditaţiile lui la Calea Crucii, ca parte a predicării la zilele de reculegere ale Papei Paul al VI-lea în 1976, Karol Wojtyla a scris despre Cristos la a zecea Staţiune (Cristos este dezbrăcat de hainele Sale): „Cu fiecare rană, fiecare spasm de durere, cu fiecare muşchi încordat, cu fiecare picătură de sânge, cu toată epuizarea din braţele Sale, toate vânătăile şi carnea sfâşiată de pe spate şi umeri, acest trup dezbrăcat duce la îndeplinire atât voinţa Tatălui cât şi pe cea a Fiului” [14]. Trupul lui Cristos a exprimat Persoana Sa deoarece prin trupul Său au fost exprimate sau manifestate alegerile Sale, actele sale de voinţă. În mod evident, aceste alegeri se aflau în cunoaşterea Sa din intelectul Său. Aşadar, trupul Său a exprimat Persoana Sa pentru că prin acesta a manifestat şi a demonstrat în afară la ce se gândea şi ceea ce a ales.

Trupul uman, nu doar în Cristos, ci în noi toţi, trebuie să exprime persoanele noastre, adică să facă evident ce gândim şi ce alegem. În procesul de a cunoaşte o altă persoană, un viitor soţ, un bărbat sau o femeie ar putea fi atraşi la început de frumuseţea fizică, de farmecul sau de puterea celuilalt; pe scurt, de toate acele caracteristici pe care le etichetăm ca masculine sau feminine. Dar dacă se doreşte ca această relaţie să aibă o temelie solidă, în cele din urmă ei trebuie să ajungă să vadă demnitatea cu care cealaltă persoană a fost creată de Dumnezeu. El sau ea ajunge să înţeleagă că stă în faţa unei alte persoane care este de asemenea o imagine a lui Dumnezeu. Ajungând să înţeleagă demnitatea şi valoarea celeilalte persoane, uneori se dezvoltă iubirea – o alegere deliberată în voinţă de a se dărui pe sine acestei alte persoane datorită marii comori, valorii infinite a celeilalte persoane, aşa cum poate fi înţeleasă de minte. Când o astfel de alegere se întâlneşte cu o alegere similară făcută de celălalt, există un angajament reciproc care este apoi pecetluit de consimţământul de a se căsători, repetat înaintea unui martor al Bisericii. Consimţământul întemeiază comuniunea maritală. Comuniunea maritală este apoi exprimată prin unirea celor doi într-un singur trup. Expresia trupească a comuniunii este rezultatul direct al cunoaşterii reciproce a soţilor şi al alegerii lor reciproce de a se dărui pe sine unul altuia.

Dar, la fel de evident, oamenii pot să aleagă liber să nu intre într-o astfel de comuniune. Dacă comuniunea maritală se bazează pe cunoaşterea demnităţii celuilalt şi pe o alegere liberă de a se dărui pe sine acelei persoane, atunci este evident că oamenii nu sunt constrânşi să facă o astfel de alegere. (De fapt, constrângerea este contrară iubirii şi invalidează căsătoria. De exemplu, căsătoriile încheiate sub ameninţarea cu pistolul nu sunt recunoscute, pentru că forţa se opune iubirii care este, în esenţa sa, o alegere liberă.) Fiecare persoană poate alege să nu intre într-o comuniune maritală. Poate o persoană nu este potrivită pentru a se căsători. Alta poate nu a întâlnit încă persoana potrivită. O a treia ar putea alege să nu se căsătorească pentru că doreşte să rămână necăsătorită.

Dacă semnificaţia nupţială a trupului arată că suntem chemaţi să îl iubim pe Dumnezeu şi pe ceilalţi aşa cum Cristos ne iubeşte şi să exprimăm această iubire în şi prin trupurile noastre, de ce nu poate cineva alege să îşi exprime iubirea faţă de Cristos şi faţă de tot ce a făcut El prin patima şi moartea Sa dedicându-şi viaţa Lui, adică iubindu-l pe El fără a intra în comuniunea maritală? De ce nu ar putea cineva să îl imite în starea Sa celibă, feciorelnică? Desigur, aşa cum a învăţat Biserica de la început, acest lucru nu este numai posibil, ci şi demn de laudă dacă cineva este chemat la această vocaţie. După cum a spus Papa: „omul (bărbat şi femeie) este capabil să aleagă darul personal de sine însuşi făcut unei alte persoane într-un legământ conjugal în care ei devin ‘un trup’, şi este de asemenea capabil să renunţe de bunăvoie la o astfel de dăruire de sine unei alte persoane, pentru ca, alegând abstinenţa ‘pentru împărăţia cerurilor’, să se poată dărui pe sine total lui Cristos. Pe baza aceleiaşi dispoziţii a subiectului personal [un subiect personal este constituit de facultăţile minţii şi voinţei] şi pe baza aceleiaşi semnificaţii nupţiale a fiinţei ca trup, bărbat sau femeie, se poate forma iubirea care îl angajează pe om în căsătorie pe toată durata vieţii lui (cf. Matei 19,3-10), dar se poate forma şi iubirea care îl angajează pe om la o viaţă de abstinenţă pentru împărăţia cerurilor (cf. Matei 19,11-12)” [15].

Note:

[13] Vezi Matei 19,11-12.

[14] Vezi Karol Wojtyla (Papa Ioan Paul al II-lea), Sign of Contradiction, (New York: Seabury Press, 1979), p. 192.

[15] Vezi nr. 80, Teologia trupului , 28 aprilie 1982: „Celibatul este un răspuns particular la iubirea Mirelui Divin”, L’Osservatore Romano (ediţia în limba engleză), vol. 15, nr. 18.



Posted in Teologie and tagged .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *