CFE: Deschide-i lui Isus ușa inimii

Print Friendly, PDF & Email

Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: diac. Mirel-Mihai Demian
Sursa: MisteroGrande.org

Cateheza 155
Deschide-i lui Isus ușa inimii
Text de bază: Lc 10,38-42

Dragi prieteni,

Avem bucuria să ascultăm un Cuvânt special, acela al lui Isus. Un Cuvânt, care dorește să ajungă la noi, dorește să atingă coardele sensibile ale inimilor noastre – cu certitudine – mult mai mult decât noi suntem dispuși să îl primim. Dar să vedem cum ne prezintă Isus această dorință a Sa în fragmentul pe care îl luăm din Evanghelia lui Luca 10,38-42:

38 Pe când mergeau, au intrat într-un sat. O femeie cu numele de Marta l-a primit în casa ei. 39 Aceasta avea o soră numită Maria care, stând la picioarele Domnului, asculta cuvântul lui. 40 Însă Marta era ocupată cu multele griji [ale casei]. Venind la El, i-a zis: „Doamne, nu-ți pasă că sora mea m-a lăsat singură să servesc? Spune-i să mă ajute!” 41 Domnul, răspunzând, i-a zis: „Marta, Marta, pentru multe te mai îngrijorezi și te frămânți, 42 însă un [lucru] e necesar: Maria și-a ales partea cea bună, care nu-i va fi luată”.

Acest fragment care ne vorbește despre Marta și Maria este unul pe care îl cunoaștem foarte bine. Din păcate, de multe ori a fost folosit pentru a contrapune viața activă vieții contemplative. Viața activă, vioaie a Martei – care tot timpul are ceva de făcut, care întâmpină, este vioaie, muncește, pregătește – vieții Mariei – care ia lucrurile cu calm, în liniște – oferindu-și timpul pentru a-L asculta pe Isus. După cum am spus, acest fragment din Evanghelie este folosit pentru a contrapune viața activă vieții de rugăciune, de ascultare a Cuvântului.

Nu aceasta este însă semnificația acestui fragment evanghelic, privit în ansamblul întregii Evanghelii. Același Isus, care s-ar părea că aici o critică pe Marta, este primul care să spună că trebuie să fim „slujitorii tuturor”. El este cel care vorbește despre sine ca slujitor, vorbește despre importanța slujirii. Să nu credem că El blamează slujirea Martei! Atunci ce vrea să ne transmită acest fragment din Evanghelie? Ne spune că nu poate exista slujire fără un anumit tip de viață contemplativă care să constea în rugăciune și ascultarea Cuvântului. Nu poate să existe viață activă fără viață contemplativă. Nu poate să existe viața de rugăciune, viața trăită în ascultarea Cuvântului, fără viața activă: nu putem să o avem doar pe Maria; trebuie să fie și Marta, trebuie să existe și viața de slujire.

Acum să începem să înțelegem ce dorește să ne spună Isus prin acest fragment evanghelic. Oare de ce pune în prim plan faptul că Maria stă și ascultă? De ce ne spune că Maria a ales partea cea mai importantă? Să o spunem foarte simplu! Nu putem să deschidem ușa casei – să îl servim pe cel care ne calcă pragul, să ne oferim disponibilitatea, să ne ocupăm de oaspete – dacă nu ne deschidem ușa inimii. Ce ar însemna să Îl primim pe Isus – făcând, desfăcând, pregătind, muncind, fugind – dacă apoi nu îi deschidem ușa inimii? De aceea Isus trebuie să aibă un locușor în inimă, Isus trebuie să fie primit în inimă, Isus trebuie să fie iubit din inimă.

Privind la textul pe care l-am citit, ne dăm seama că ascultarea este ușa prin care Isus ne intră în inimă. Cum intră Isus în inima mea, chiar și în timpul acestei întâlniri? Acel Isus care este viu în mijlocul nostru chiar și în aceste momente, cum intră în inimile noastre? În măsura în care eu ascult, El reușește să intre în inima mea. Ascultați și poate rugăciunea de laudă șoptită de un frate vă atinge inima și vă face să spuneți: „Uite, pentru acest lucru nu i-am mulțumit niciodată Domnului”. E un lucru foarte simplu dar care ne trezește la realitate.

O altă ocazie de asculta este momentul împărtășirii credinței, în care ascult și mă minunez spunând: „Uite ce a făcut Isus în viața acelei persoane! Ce mare ești Isuse!” Isus dorește să mi se facă cunoscut prin intermediul experiențelor altor persoane. Sau, momentul proclamării Cuvântului… Și de această dată ascultarea…. Ecoul pe care Cuvântul îl naște în inimă reprezintă modalități prin care Isus intră în inima mea prin intermediul ascultării, care este poarta inimii.

Întipăriți-vă bine în minte! E ca și cum Isus ne-ar spune: „Deschide-mi ușa inimii! Nu îmi deschide ușa slujirii! Nu îmi deschide ușa din spatele restaurantului care duce într-un loc unde se muncește, se fuge… Desigur, orice lucru pe care l-ai făcut pentru frați l-ai făcut pentru mine. Îți cer și eu să fii slujitor, ultimul dintre toți… dar înainte de toate deschide-ți ușa inimii!” Trebuie să ne adresăm, fiecare nouă înșine, o întrebarea foarte precisă: Eu mi-am deschis ușa inimii?

Pentru a înțelege ce înseamnă să ne deschidem ușa inimii să ne întoarcem pentru un moment la viața de cuplu. În ce constă disponibilitatea în viața de cuplu? Doar în faptul că soțul aduce acasă salariul, în faptul că face totul, face diverse munci, își găsește tot timpul ceva de făcut, fuge dintr-o parte în alta? Sau soția își arată iubirea față de soț doar prin faptul că pregătește mâncarea sau face diverse lucruri? Iubirea dintre soți se manifestă atunci când ușile inimilor se deschid; atunci când se ascultă, îmi ascult soția, îi ofer soțului posibilitatea să vorbească, îl fac să vorbească, îl ascult, o ascult… ne oferim timp pentru a vorbi…

Ascultarea este ușa de intrare a inimii, este ceea ce Isus ne cere. Doar prin această intrare, a ușii inimii – care este ascultarea Cuvântului – slujirea devine expresie a iubirii, nu expresia brațelor, a capacității de a lucra, de a ieși în evidență, ci expresie a ascultării inimii și astfel muncesc din iubire. Cine nu muncește din iubire, mai devreme sau mai târziu se observă: „Uită-te la el ce a făcut…, dar cine se crede…, eu de ce nu merg…, eu de ce nu sunt implicat…, și eu ar fi trebuit să fiu chemat…, eu merg și fără să fiu chemat…” Aceste afirmații sunt expresia unei porți a inimii închise!

Când poarta inimii este deschisă, atunci dăm dovadă de disponibilitate, de capacitate de a ne oferi voluntari. Mai presus de toate nu judecăm, ascultăm, ne deschidem inima pentru a primi Cuvântul, îi deschidem poarta lui Isus care intră pentru a munci în casa inimii, pentru a ne curăța casa inimii, pentru a oferi confort inimii, consolare. Primul răspuns al unei slujiri nu este rezultatul, ci bucuria de a sluji, care e răspunsul pe care Isus îl dă celui care slujește din iubire. Iată sensul actului de a ne deschide ușa inimii față de Cuvânt.

Să ne gândim la bucuria pe care ne-o oferă ascultarea Cuvântului în fiecare săptămână, bucuria pe care ne-o oferă Cuvântul pe care îl ascultăm la Liturghia duminicală, bucuria pe care o simțim atunci când deschidem Biblia în timpul zilei. „Doamne, îți deschid ușa inimii…” Iau în mână Cuvântul Scripturii și îl întreb pe Isus ce dorește să îmi spună. De câte ori, de-a lungul zilei, ne deschidem ușa inimii? În inimă se realizează întâlnirea de iubire cu Domnul. În inima care ascultă Cuvântul se realizează întâlnirea de iubire. Cât Îl ascultăm, cât ne bucurăm de El? De câte ori am așteptat să mergem la Liturghie duminica pentru a-L întreba: „Isuse, ce vrei să îmi spui? Azi, duminică, ce vrei să îmi spui Doamne?”

De câte ori am avut dorința să ascultăm Cuvântul Său? Un autor spiritual spune că există păcătoși înrăiți, adică cei care sunt atât de înrădăcinați în păcatul lor încât nici nu mai sunt ispitiți de diavol – își fac viața departe de Dumnezeu. Același autor spune că există drepți înrăiți – și ne explică: sunt cei pentru care Cuvântul lui Dumnezeu este asemenea unei ploi care le cade în spate, pe spate, parcă ar avea un acoperiș, care duce Cuvântul pe pământ, care să nu-i permită Cuvântului să le ajungă în inimi. Un Cuvânt care cade pe o piatră, nu pătrunde în interior, Cuvântul care ajunge pe asfalt nu reușește să-l pătrundă inima. Trec luni, ani și nimic nu se schimbă, inima nu se schimbă.

Cuvântul, când nu e ascultat, sfârșește prin a ne demonstra că am devenit de nepătruns pentru cuvintele pline de iubire ale lui Isus. Să fim atenți să nu ne punem un acoperământ impermeabil pe inimile noastre, din cauza căruia ploaia Cuvântului ne-ar cădea pe spate și nu ne-ar intra în inimă. Din această cauză, drepții înrăiți nu reușesc nici măcar să-I mulțumească lui Isus pentru Cuvântul Său. Nu reușesc să spună: „Îți mulțumesc pentru Cuvânt… Îți mulțumesc…” Și acest lucru din cauză că am devenit de nepătruns. Acesta este înțelesul acelei expresii: „drepți înrăiți” asemenea fariseilor.

Prin acest îndemn pe care Isus ni-l oferă la această întâlnire – acela de a ne deschide ușa inimii – de a asculta Cuvântul, ni se arată ce înseamnă să ne asumăm sarcina de a evangheliza. Ni se spune că Școala de evanghelizare ne face să ne deschidem ușa inimii. La Școala de evanghelizare ne evanghelizăm pentru a evangheliza. Doamne, Cuvântul Tău este măreț! Vreau să știu cum trebuie să-l predic. Vreau ca acest Cuvânt să fie al meu, să fie o parte din mine! Școala de evanghelizare înseamnă să-i implic pe alții în misiunea de a predica. E ca și cum am spune că dorim ca centrul vieții noastre să fie acest Cuvânt cu adevărat revoluționar, capabil să schimbe povestea vieții mele și povestea vieții altora.

Voi credeți din adâncul sufletului că Cuvântul lui Dumnezeu poate să schimbe viața oamenilor? Credeți cu adevărat în Cuvântul care răscolește – în mod pozitiv – povestea vieții diverselor persoane care îl ascultă? Credeți, cu adevărat, că Isus poate să schimbe viața oamenilor? De câte ori – în acești ultimi ani – Domnul ne-a oferit dovada că Cuvântul Său poate schimba povestea vieții oamenilor. Voi înșivă, mulți dintre voi, v-ați făcut purtătorii acestui Cuvânt. Să îi implicați și pe alții în Școala Cuvântului, și pe alții să-și deschidă ușile inimilor pentru ca Isus să le vorbească. Apoi avem datoria să-L ajutăm pe Isus să ajungă la inimile altor frați, evanghelizând. Să ducem acest Cuvânt, să-l oferim altora! Și ne vom da seama că, în măsura în care dăruim acest Cuvânt în numele lui Isus, în adâncul sufletelor noastre va rodi însutit, precum ne spune Isus!

toată seria aici (ca fişiere Word)



Posted in Spiritualitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *