Iubirea dezvăluită

Print Friendly, PDF & Email

Autor: Edward Sri
Traducere: Radu Capan

Din introducerea cu același titlu la cartea semnată de Edward Sri.

Dacă ar fi să intru într-un magazin și să întreb la întâmplare oamenii: „Care-i treaba cu Biserica Catolică?”, ce fel de răspunsuri credeți că aș primi? Unii s-ar putea să vorbească despre ritualurile credinței catolice. Alții poate o vor menționa pe Fecioara Maria. Cei mai mulți probabil se vor concentra pe problemele controversate de morală ale zilei: „Biserica Catolică este împotriva avortului, a contracepției și a căsătoriei homosexuale”.

Puțini însă vor merge direct la inima Evangheliei și să spună: „Biserica Catolică îl proclamă pe Dumnezeu care te iubește enorm, care are un plan pentru tine și care dorește să fii fericit. Da, Dumnezeu care l-a trimis pe Fiul Său, Isus Cristos, să moară pentru tine, care dorește să te ierte și să te ajute în viața ta, și care, mai presus de toate, dorește o relație intimă și personală cu tine, pentru ca să poți să fii cu El pentru totdeauna în ceruri.”

Să fim cinstiți: nu aceasta este impresia pe care o au oamenii obișnuiți despre credința catolică. Și problema este că și dintre noi, cei care am crescut catolici, mulți nu ne vedem în acest fel credința. Poate am auzit despre cei doisprezece apostoli, despre cele Zece Porunci, despre cele șapte Sacramente și despre cele trei Persoane ale Treimii. Dar mulți catolici practicanți admit că au o înțelegere aproape spre zero despre cum se leagă toate acestea între ele și ce relevanță au pentru viața lor.

Recunosc că așa a fost și pentru mine într-o vreme. Am crescut catolic, am crezut în Dumnezeu, mergeam la Liturghie în fiecare duminică și în general doream să fiu „o persoană bună”. Dar ajungând în etapa adultă, multe altele au început să îmi capteze atenția: goana după succes, după bani, prieteni, distracție. Urmam mai departe obiceiurile credinței mele, dar Dumnezeu nu era tocmai prioritate în viața mea.

Am început și să îmi pun tot felul de întrebări: Toate chestiile acestea catolice sunt oare adevărate? Cum stă treaba cu celelalte religii ale lumii? Contează oare dacă sunt catolic sau nu? Și apoi toate acele teme morale legate de viață, sexualitate și căsătorie: nu ar trebui fiecare persoană în parte să stabilească ce e moral și ce nu pentru ea? De ce nu putem pur și simplu să îi iubim pe toți și să ne înțelegem?

De-a lungul timpului, credința a început să mi se clarifice. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru harul Său și pentru numeroșii prieteni, mentori și cărți, care m-au făcut să simt că există ceva mai profund în spatele diferitelor doctrine, ritualuri și ierarhii ale Bisericii. Aceste călăuze m-au ajutat să apreciez mai mult adevărul și frumusețea credinței catolice și m-au deschis spre numeroasele comori ale credinței mele pe care le luasem de-a gata sau pur și simplu nu conștientizasem că există. Dar cel mai important: credința a început să aibă tot mai mult sens pentru mine – nu doar ca o teorie, ci ca un mod de viață.

Acest mod catolic de a trăi ce m-a atras pe mine – și pe milioane de alte persoane de-a lungul secolelor – este în cele din urmă calea iubirii: o iubire extrem de profundă pe care lumea aceasta în sine nu o oferă. Dar o iubire pentru care am fost făcuți, o iubire care corespunde celor mai adânci dorințe ale inimilor noastre. De fapt, toate formele autentice de iubire – fie că este pentru țară, prieteni, copii sau soț(ie) – au ca scop să ne atragă în această unică iubire care este Dumnezeu însuși (vezi 1Ioan 4,8,16). Și doar în această iubire divină vom găsi fericirea și împlinirea vieților noastre.

Iubirea dezvăluită

Deși nu este foarte conștientizat acest aspect, credința catolică subliniază centralitatea iubirii mai mult decât orice altă religie, spiritualitate sau filosofie din lume. Noi nu doar credem într-o putere divină care mișcă universul, ci într-un Dumnezeu care, în însăși esența Sa, este iubire – cu adevărat o comuniune de iubire: Tatăl, Fiul și Spiritul Sfânt Și chiar dacă acest Dumnezeu era perfect fericit în Sine, a ales în mod liber să ne aducă în existență pentru a putea să ne împărtășească iubirea Sa.

Mai remarcabil este faptul că acest Dumnezeu iubește cu o iubire intimă și personală și caută constant o relație cu noi, chiar și când noi îi întoarcem spatele prin păcat. Chiar și atunci tânjește după atenția noastră. Însetează după iubirea noastră. Biblia îl descrie pe Dumnezeul nostru ca un păstor bun care își caută oaia pierdută, ca o femeie ce își caută moneda pierdută, ca un tată ce fuge nerăbdător să își întâlnească fiul. Așa după cum spunea recent un Papă, Dumnezeu nu este doar Creator și Domn, ci și „Cineva care iubește cu toată pasiunea unei veritabile iubiri” (Papa Benedict al XVI-lea, Deus caritas est, 10). Atât de intensă este iubirea lui Dumnezeu pentru noi încât pare că El nu ar putea suporta să rămână separat de noi. Iubirea Sa l-a dus până acolo încât să devină una cu noi în Isus Cristos, și l-a împins până la a-și da viața pentru păcatele noastre, pentru ca să putem fi din nou una cu El.

Pe cruce, Isus ne revelează în totalitate nu doar iubirea lui Dumnezeu, o iubire ce se dăruiește, ci și marea iubire la care suntem noi chemați. În noaptea de dinainte de a muri, Isus a poruncit de fapt discipolilor Săi: „Să vă iubiți unii pe alții așa cum v-am iubit Eu” (Ioan 15,12; vezi Ioan 13,34). Modul în care El ne iubește – total, liber, sacrificial și necondiționat – este acum standardul pentru viețile noastre. Într-adevăr, acesta este modul în care ne-a făcut Dumnezeu, iar noi ne vom găsi fericirea doar trăind asemenea lui Cristos, în iubirea care se dăruiește.

Aceasta nu este însă o poruncă oarecare externă, impusă nouă din afară, un standard etic înalt pe care trebuie să îl atingem pentru a-i face pe plac lui Dumnezeu și a avea acces în rai. Doar cu puterile noastre noi nu putem niciodată să iubim așa cum a iubit Dumnezeu. Catolicismul subliniază însă că Dumnezeu ne invită să participăm la iubirea Sa divină. Avem aici ceea ce este fără îndoială cel mai extraordinar aspect al credinței catolice. Dumnezeu nu dorește doar să ne ierte păcatele. Dorește să ne umple cu viața Sa. Dorește să ne transforme inimile. Caută să vindece, să perfecționeze și chiar să înalțe iubirea noastră umană, pentru ca astfel ea să participe la iubirea Sa divină perfectă.

Acest lucru l-a făcut Dumnezeu de-a lungul secolelor în viețile a nenumărați creștini obișnuiți: să schimbe mințile și inimile, pentru ca noi să începem să vedem așa cum vede El și să iubim așa cum iubește El. Prin harul lui Dumnezeu – însăși viața Sa divină în noi – putem începe să iubim într-un mod mult mai profund decât am putea vreodată cu puterile noastre, pentru ca să ajungem, asemenea Sf. Pavel, în situația în care „nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăiește în mine” (Galateni 2,20).

Posted in Spiritualitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *