CFE: Să fim o familie pentru că avem un singur Tată

Print Friendly, PDF & Email

Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: diac. Mirel-Mihai Demian
Sursa: MisteroGrande.org

Cateheza 147
Să fim o familie pentru că avem un singur Tată
Text de bază: Mt 6,7-15

Dragi prieteni,

Ne-am reunit pentru a asculta Cuvântul care valorează mai mult decât oricare alt cuvânt din lume. Cuvântul prin intermediul căruia ni se comunică însuși Dumnezeu, Dumnezeu-Iubire care ajunge să ne atingă în adâncul inimii. Dumnezeul-Iubire, care nu se încrede atât de mult în auzul nostru, ci se încrede în inima capabilă să-i recunoască vocea, capabilă să recunoască unicele cuvinte din lume care pot să ne dăruiască viața. Să le ascultăm așa cum ne sunt dăruite de Evanghelia lui Matei cap. 6, vers. 7-15:

„În acel timp Isus le-a spus discipolilor Săi: 7 Când vă rugați, nu spuneți multe ca păgânii care cred că vor fi ascultați pentru vorbăria lor! 8 Așadar, să nu vă asemănați cu ei, căci Tatăl vostru știe de ce aveți nevoie înainte ca să-i cereți! 9 Voi deci așa să vă rugați: «Tatăl nostru, care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău! 10 Vie împărăția Ta! Facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ! 11 Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi 12 și ne iartă nouă greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri! 13 Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuiește de Cel Rău!». 14 Căci dacă voi iertați oamenilor greșelile lor, și Tatăl vostru ceresc vă va ierta, 15 însă, dacă nu-i veți ierta pe oameni, nici Tatăl vostru nu va ierta greșelile voastre.”

Înainte de toate să analizăm introducerea acestui fragment din Evanghelie: „Isus le-a spus discipolilor Săi„. Această rugăciune pe care Isus ne-a învățat-o este una specială. Apostolii și-au dat seamă că, de-a lungul multor nopți, Isus se retrăgea în rugăciune, și-au dat seama că El vorbește cu Acel Dumnezeu pe care dorește să Îl facă cunoscut. De aceea sunt puțin mai curioși, puțin mai atenți la acest mod de a se ruga al lui Isus, atenți la ceea ce El spune: „Tatăl Meu„, „Tatăl care este în ceruri„. De aceea, discipolii, aproape mânați de o dorință interioară, Îl întreabă pe Isus cum se face rugăciunea, cum trebuie să ne rugăm.

Isus îi învață această rugăciune foarte frumoasă. Am putea să spunem că dialogul cu Tatăl, rugăciunea proprie a lui Isus devine rugăciunea noastră. Am putea să spunem că Isus ne introduce în rugăciunea Sa, ne familiarizează cu modul în care El se roagă, cu modul în care dorește El să ne rugăm, cu care El se adresează Tatălui, acelui Tată despre care spune într-un alt fragment din Evanghelie: „Este Tatăl Meu și Tatăl vostru„. Deja această afirmație exprimă frumusețea acestei rugăciuni: „Când vă rugați spuneți așa”.

Apoi este un alt aspect pe care trebuie să îl privim: doar discipolul poate să spună „Tată„. Isus îi învață pe discipoli cum trebuie să se roage; discipolul este acela care a lăsat casă, familie, profesie, dispus să riște totul pentru a-l urma pe Isus; sunt cei care stau în jurul lui Isus sunt discipolii Săi care au lăsat totul, sunt cei care s-au cufundat în această aventură pentru a-l urma pe Isus. S-au rupt de lucrurile pe care le aveau în jur, pentru că Isus a devenit pentru ei interesul primar. Da, Isus este interesul primar al vieții lor. Pe aceștia Isus îi învață să spună „Tată„, pentru a nu se simți orfani, deoarece au un Tată, mai mult, un Tată grijuliu, un Tată care, dacă poartă de grijă păsărilor cerului și crinilor câmpului, cu atât mai mult va avea grijă de ei.

Astfel, discipolul poate să spună „Tată„, cel care a lăsat totul poate să spună „Tată„, cine îl urmează pe Isus, cine participă la această aventură extraordinară, spune „Tată„! Nu este o „formuliță” de rugăciune, cum deseori riscăm să o folosim noi. Tocmai discipolul care stă alături de Isus în această aventură este cel pe care Isus îl face părtaș la această experiență; chiar și voi spuneți „Tată„! Să observăm cum se reflectă acest gând în cadrul experienței Comunităților Familiale.

În fond, pentru Isus, și noi ne-am lăsat casa pentru a veni la această întâlnire. Chiar și noi, într-un anumit fel, în fiecare săptămână, lăsăm casa, un program TV, lăsăm posibilitatea unei odihne relaxante pe canapea, lăsăm…, deoarece ne dăm seama că este mult mai important să îl întâlnesc pe Isus. Mi-ar plăcea să reușim să fim conștienți de faptul că este un adevărat angajament, pe care ni-l luăm în fiecare săptămână! Nu putem să spunem că nu este un angajament, pentru că sunt multe motive care ne țin legați de casă sau de alte interese… dar le abandonăm, Îl urmăm deoarece considerăm că venirea aici și experimentarea prezenței lui Isus este cea mai importantă.

Știm de asemenea că atunci când ne întoarcem acasă nu suntem sărăciți, nu am pierdut o oră, ci suntem gata să iubim încă și mai mult casa, munca, familia, cu mai multă iubire. Ceea ce am lăsat, ne întoarcem să luăm în spate, sau în brațe, cu mai multă iubire, pentru că împreună cu Isus am regăsit un Tată, am găsit providența, prezența Lui. „Nu îți face griji, mă ocup Eu… privește crinii câmpului și păsările cerului…” Ne întoarcem acasă cu o putere dată de faptul că L-am întâlnit pe Isus, e un Isus care ne spune: „încearcă să spui cu Mine: Tată„.

Un al treilea aspect pentru reflecție este faptul că discipolul împărtășește cu alții experiența de a-l urma pe Isus. Descoperă că are un singur Tată împreună cu alții. În această rugăciune, noi exprimăm faptul de a avea un singur Tată. Putem înțelege sufletul, frumusețea, profunzimea faptului de a avea un singur Tată dacă niciodată nu împărtășim nimic? Cum pot fiii să împărtășească bucuria unui singur Tată dacă nu locuiesc împreună, dacă nu se văd niciodată, dacă nu împărtășesc niciodată nimic?! Tocmai această împărtășire a experiențelor, acest a avea un unic Isus, un unic Învățător, acest a-l împărtăși, ne face să spunem: avem un singur Tată!

Astfel, observăm încă o dată, experiența noastră în comunitate. Aici avem cu adevărat experiența fraternității concrete, a comuniunii. Mă gândesc la împărtășirea rugăciunii de laudă, mă gândesc la împărtășirea a ceea ce Isus a făcut pentru mine, a ceea ce am făcut eu pentru Isus, mă gândesc la împărtășirea a ceea ce îmi spune Cuvântul, a ceea ce îmi spune Isus. Este o comuniune strânsă, unde legătura profundă nu este dată de sânge, ci de faptul de a scoate ceva din propriul suflet. Acest lucru creează în comunitate – și voi ați experimentat acest fapt – intimitatea, o putere extraordinară.

Iată de ce putem spune Tată! Iată de ce Comunitatea Familială are o caracteristică specială – de ce? Deoarece orice altă formă de apartenență eclezială, deseori, e atât de largă, atât de amplă, încât în ea intră totul. Gândiți-vă la împărtășirea pe care o avem în biserică. E adevărat că împărtășim Euharistia – acolo Isus ne face una – dar cu frații ce împărtășim în timpul unei Sfinte Liturghii? „Să ne iubim unii pe alții ca într-un gând să mărturisim”. Ne dăruim pacea și atât! În rest, riscăm să fim în aceeași biserică și nici măcar să nu ne salutăm. Riscăm să fim lângă persoana pe care nu pot să o văd, nu pot să o suport. Nu împărtășim nimic!

Desigur, noroc cu harul lui Isus în Euharistie, care ne face un singur trup. Astfel am putea să spunem că Isus face totul. Isus ne face una și astfel putem să spunem cu mândrie în biserică: „Tată„! Dar Isus este Cel care ne face una. Eu cât ofer în biserică spre a împărtăși? Sau să ne gândim la alte forme de grupuri sau la recitarea unei rugăciuni împreună… desigur, împărtășim rugăciunea, dar aici ne împărtășim sufletul. Experimentăm fraternitatea intensă, profundă și frumoasă.

Iată de ce atunci când Isus conștientizează opiniile apostolilor care Îi sunt alături cu privire la ceea ce se întâmplă, la ceea ce El împlinește, spune: „Îți mulțumesc Tată, că ai ascuns aceste lucruri de cei înțelepți și le-ai descoperit celor mici„. În acest moment dorim să considerăm că suntem dintre cei „mici”, în stare să împărtășim adâncul sufletului. Același Isus ne ajută să descoperim că avem un singur Tată în ceruri. Și acum să aruncăm o scurtă privire asupra Rugăciunii lui Isus. Am descoperit frumusețea de a avea un Tată, acel Tată care ne este arătat de Isus, acel Tată pe care Îl împărtășim cu Isus însuși, pentru că Isus spune „Tată” împreună cu noi.

Și acum, primele invocații ale rugăciunii „Tatăl nostru„: „Facă-se voia Ta… sfințească-se numele Tău… vie împărăția Ta…” e ca și cum am spune: „Tată, eu te caut doar pe Tine, vreau să fac doar ceea ce spui Tu. Nu doresc să mi se povestească alte lucruri, vreau să fie preamărit doar numele Tău, doar paternitatea Ta, sunt atâția care doresc să mă protejeze, dar sunt asemenea unor ‘cloști’, nu sunt tați. Sunt atâția care îmi pun mâinile pe spate, dar numai Tu, Tată, nu mă trădezi niciodată și mă umpli de prezența Ta: „vie împărăția Ta„!

Pe cine vrei să caut, Doamne? Cine poate să construiască un cort, o casă, jumătate aici și jumătate acolo, în care trecând dintr-o cameră în alta trec din această viață în viața alături de Tine, cine poate să construiască dincolo de mormânt? Doar Tu, Tată: „vie împărăția Ta„! Mai mult, sunt atât de dornic să vină împărăția Ta, Tată, încât vreau să mă implic pentru ca alții să te cunoască. De aceea, Tată, mă duc, evanghelizez, și eu vreau să anunț, mă angajez să mă rog pentru ca alții să-l cunoască pe Isus. De aceea, la sfârșitul fiecărei întâlniri a Comunității Familiale, împreună, întorși către lume, spunem: „vie împărăția Ta” deoarece, Tată, ne-ai umplut inima de prezența Ta.

Te-am lăudat la început în Isus, pentru că Tu ni l-ai dat pe Fiul Tău și Fiul Tău a făcut un lucru mare aici, în mijlocul nostru, și o face de fiecare dată când ne întâlnim. Și acum, Tată, îți mulțumim: „sfințească-se numele Tău”. Te lăudăm, îți cântăm, te binecuvântăm, dar dorim cu adevărat ca alții să cunoască dulceața, frumusețea împărăției Tale, care se realizează aici, în acest moment, între noi, a Ta împărăție, Tată. În acest moment ne privești reuniți în numele lui Isus și Tu, Tată, prin Isus, vezi fața fiecăruia dintre noi – fii în Fiul. Ne chemi pe nume în Fiul Tău Isus. Tu, în acest moment, Tată, ne privești și ne iubești.

Nu ne rămâne altceva de făcut decât cea de a doua partea a rugăciunii. De aceea, Tată, nu înceta să ne dai această pâine de viață, această pâine bogată într-o altă viață bogată, într-o viață care continuă, acea pâine pe care lumea nu o poate da – dă-ne și pâinea de aici… Apoi ajută-ne să iertăm, ajută-ne să împlinim tot ceea ce ar putea să fie util pentru a trăi modul Tău de a iubi și fă să nu cădem niciodată în ispita de a te abandona. Îți cerem, Tată, continuă să ne faci să pășim aproape de Tine, susține pașii noștri, Tată, așa cum un tată își susține copilașul pe stradă pentru a nu se împiedica!

Așadar, Tată, „nu ne duce pe noi în ispită”, ia-mă de mână, fă în așa fel încât să nu mă împiedic, fă în așa fel încât să nu te abandonez, pentru a putea realiza această experiență de a te simți Tată, chiar și în afara acestei încăperi, dincolo de cuvinte, știind că Tu ești cu mine, mi l-ai dat pe Isus, Fiul Tău. Chiar și în această întâlnire, împreună cu Isus doresc să spun „Tată„, în Isus vreau să spun „Tată„, deoarece știu că Tu mă privești în Isus și în El, și eu doresc să îți răspund și să îți spun că te recunosc Tată, îți spun Tată… Tată, facă-se voia Ta, sfințească-se numele Tău… deoarece știu că Spiritul Sfânt face posibil ca această voce a mea, acum, o, Tată, să ajungă la Tine.

toată seria aici (ca fişiere Word)



Posted in Spiritualitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *