CFE: Lucrurile obișnuite ascund o comoară

Teme: Spiritualitate.
.
Publicat la 19 decembrie 2017.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: diac. Mirel-Mihai Demian
Sursa: MisteroGrande.org

Cateheza 148
Lucrurile obișnuite ascund o comoară
Text de bază: Mt 13,53-58

Dragi prieteni,

Ne aflăm din nou, aici, pentru a asculta un Cuvânt, întotdeauna frumos și întotdeauna nou. Dorim să auzim ceea ce Isus Domnul dorește să ne spună prin intermediul unui fragment din Evanghelie, pe care îl luăm din Matei cap. 13, vers. 53-58:

53 Când a terminat Isus parabolele acestea, a plecat de acolo. 54 Venind în locul Lui natal, îi învăța în sinagoga lor, așa încât ei se mirau și spuneau: ‘De unde are El această înțelepciune și aceste puteri? 55 Nu este oare acesta fiul lemnarului? Nu se numește Mama lui Maria, iar frații lui: Iacob, Iosif, Simon și Iuda? 56 Și surorile Lui, oare, nu sunt toate la noi? De unde, deci, are El toate acestea?” 57 Și se scandalizau de El. Dar Isus le-a zis: ‘Un profet nu este disprețuit decât în patria lui și în casa lui’. 58 Și nu a făcut acolo multe minuni, din cauza necredinței lor.”

Dacă ar trebui să dau un titlu acestor cuvinte pe care Isus dorește să ni le dăruiască, aș spune așa: „Lucrurile obișnuite ascund o comoară„. Să analizăm fragmentul din Evanghelie. Isus se întoarce între ai Săi; între rudeniile Sale, între prietenii Săi, în sătucul Său, la Nazaret. Consătenii și rudeniile Sale își dau seama că Isus spune lucruri extraordinare și dă dovadă de o foarte mare înțelepciune, care impresionează. Își dau seama că a făcut miracole – zvonurile au ajuns până aici la Nazaret – a făcut miracole foarte mari, face lucruri extraordinare, și – spune Evanghelia – „rămâneau uimiți„, își dădeau seama de aceste lucruri.

Așadar, uneori intuiau că era o lumină, o putere, un har în Isus. Dar, atenție! Știu totul, cunosc totul despre El, știau totul despre Isus și atunci se întrebau: „Cum este posibil să facă lucruri extraordinare o persoană despre care cunoaștem totul?” Și tocmai de aceea – încheie Evanghelia – „nu a făcut acolo multe minuni, din cauza necredinței lor”. Faptul că știm totul ne îndepărtează de puterea lui Dumnezeu. Presupunerea că știm totul, că am cunoaște totul, că știm cum merge, îl împiedică pe Isus să se reveleze.

În schimb, privind acest stil al lui Isus, ne dăm seama că este tocmai ceea ce El a ales, este metoda Nașterii, Isus a ales un Betleem întru totul normal, mai puțin decât ar fi fost normal, deoarece a ales o peșteră. Fiul lui Dumnezeu a stat în acele condiții! Viața la Nazaret a fost întru totul normală, El e asemenea tuturor. Iată-i aici rudeniile, prietenii, cunoscuții, iată-i aici casa unde locuiește – viața la Nazaret a fost întru totul normală. Mai apoi, în viața publică, totul a fost normal – mănâncă și bea – mănâncă și bea cu toți, chiar și cu vameșii și păcătoșii, are o viață normală.

Dar în spatele acestei vieți normale se află cel mai mare dar care există în lume: acesta este aspectul la care trebuie să reflectăm. Isus nu vine, chiar și aici, în acest moment, cu semne extraordinare, frapante: voci, vânt, lumină, miracole de diferite tipuri. Isus vine în normalitate! Vine în normalitatea acestui Cuvânt care este vestit în acest moment, pășește pe aceste cuvinte, precum pășea El peste ape, cu dorința de a veni la fiecare dintre noi. Dar și mie mi se poate întâmpla să spun că aceste lucruri le-am mai auzit! L-am mai auzit vorbind pe părintele! Raționamente similare fac și eu! Știu deja că Isus se naște în taină! Și așa, încetul cu încetul, pierdem prezența lui Isus doar pentru că este îmbrăcată în normalitate, în cotidianitate.

Să știți că acest lucru este valabil pentru toți, este valabil chiar și pentru mine. E ca și cum aș spune: ca preot, știu deja ce trebuie să fac, ce trebuie să spun! Dar dacă nu sunt asemenea lui Isus care dorește să acționeze prin mine, eu nu îmi trăiesc Preoția, cad în capcană. Astfel, în lucrurile normale, în loc să fiu Isus, în loc să îl exprim pe Isus, nu fac altceva decât să crească spiritul obișnuinței de a face lucrurile. Isus este Cel care, prin intermediul meu, al preotului, dorește să acționeze și dorește să ajungă la fiecare persoană chiar și în acest moment. Dar dacă eu, preotul, știu deja – dacă voi știți deja cine este acel preot, știți deja despre ce vorbește și cum vorbește – pierd conținutul; Isus este Cel care dorește să ajungă la mine în mod personal.

Observați cum stilul nazarinenilor îl imităm și noi. E ca și cum am spune: merg la Sfânta Liturghie dar știu deja ce se întâmplă, înainte, după – știu deja -, și astfel pierd ceea ce Isus dorește să îmi spună, ceea ce dorește să îmi dea, adică Cuvântul. Sunt fragmente din Evanghelie pe care deja le-am auzit, dar Isus ce dorește să mi le redea, deoarece este El este Cel îmbrăcat în normalitate, în obișnuință. Sunt căsătorit, deja îmi cunosc soțul sau soția, îmi cunosc fiii, casa, munca – știu deja tot. Astfel, pierd însemnătatea prezenței lui Isus. Știu deja cum funcționează Comunitatea Familială, diferitele momente… dar El este Cel care dorește să mă evanghelizeze pentru a mă face evanghelizator, dorește să mă evanghelizeze pentru a mă uni cu ființa Sa care e Cuvânt, Vestire. Dorește să mă facă să simt iubire, pentru a mă face iubit.

Toate acestea pun în mișcare capacitatea noastră de a redescoperi prezența lui Isus în cadrul celor mai diverse situații, în cadrul situațiilor normale: viața în casă, viața la muncă, viața de cuplu, viața de parohie. De aici înțelegeți sensul profund al Comunității Familiale. Când cineva vine la Comunitatea Familială – nu unul dintre cei care vin pentru prima dată, ci unul dintre cei care vin de mult timp – dacă cineva vine la Comunitatea Familială fără a se gândi că merge să îl întâlnească pe Isus, pe Isus doresc să îl laud, despre Isus vreau să vorbesc, despre El, a greșit adresa.

Comunitatea Familială este întâlnirea cu Isus, nu cu o comedie; nu dorim să fim marionete ale lui Isus, ci dorim să îl întâlnim pe Isus. Pe El doresc să îl laud, pe El doresc să îl pun în centru, de El doresc să mă interesez, împreună cu El doresc să vestesc. În schimb, obișnuința riscă să mă facă să spun: merg, povestesc, vorbesc despre mine însumi, și am un discurs lung atunci când vorbesc despre mine însumi, dar există riscul ca în a vorbi despre mine însumi să nu mai fie Isus, să nu mai fie căutarea Lui. Astfel se stinge entuziasmul, astfel Comunitatea devine repetitivă, astfel anunțarea lui Isus nu se mai face cu entuziasm, devenind o reuniune ca altele.

Lucrurile obișnuite ascund o comoară în măsura în care descopăr că în viața normală este prezent Isus, din acest moment încep cu adevărat să trăiesc într-un mod divers. Trebuie să redescoperim cu adevărat această frumusețe, să redescoperim că Dumnezeu este prezent în normalitate. E ca și cum noi ne-am duce să îl căutăm într-un palat regal pe Isus născut în Betleem. L-am căuta într-un loc deosebit, îmbrăcat într-un mod deosebit. E ca și cum ne-am gândi că Isus, la Nazaret, trăiește într-un castel, înconjurat de servitori, ar fi o persoană specială. În schimb, El este Isusul vieții de toate zilele, fiul tâmplarului.

E ca și cum am dori ca Isus din viața publică să fie un Isus extraordinar. De fapt, El este un Isus al gesturilor simple: „Zaheu, coboară, vin să mănânc în casa ta„. Doar faptul de a-l descoperi pe Isus în normalitate, în simplitate, ne face să repunem în centru Euharistia, prezența lui Isus în acel semn al Pâinii, în acea sărăcie extremă, în acea normalitate extremă. Ce este mai normal decât o bucată de pâine? Acum când reîncepem parcursul Comunităților Familiale, dorim să ne trezim toți, începând cu mine, preotul, prin faptul de a fi conștient că vă spun aceste lucruri în numele lui Isus, nu în numele meu. Că prin intermediul cuvintelor mele Isus dorește să ajungă la fiecare dintre voi, dorește să vă pescuiască pe fiecare dintre voi.

În același timp și voi sunteți chemați să reluați deplin viața Comunităților Familiale, cu certitudinea că Isus este Cel care dorește să fie o familie cu voi prin intermediul semnului sacramental al unui cuplu de soți, unde Isus este prezent, și din acel, nucleu, principiu, mlădiță familială, să vă extindeți pentru a forma Familia. Fiecare cuplu este o familie, dar în cadrul Comunității Familiale formăm Familia. Nu a mea, a ta, ci a noastră. Familia fraților și surorilor lui Isus, Familia fiilor Tatălui. Familia care are același patrimoniu, adică Spiritul Sfânt, Familia care respiră același aer, adică Spirit Sfânt; înțelegeți noutatea? Aceasta este puterea noastră și se bazează pe această descoperire a comorii ascunsă în itinerarii simple, normale, de toate zilele, inclusiv drumul pe care îl facem în Comunitatea Familială și pe care dorim să îl parcurgem din nou, pe calea lungă a urmării lui Isus.

toată seria aici (ca fişiere Word)



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *