CFE: Dacă Mă iubești, Mă asculți

Teme: Spiritualitate.
.
Publicat la 30 noiembrie 2017.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: diac. Mirel-Mihai Demian
Sursa: MisteroGrande.org

Cateheza 145
Dacă Mă iubești, Mă asculți
Text de bază: Mc 12,28-34

Dragi prieteni,

Dorim cu adevărat să ascultăm Cuvântul Domnului, deoarece El dorește ca acest Cuvânt să fie cel care ne animă în aceste momente, această ascultare a Domnului. Este tocmai titlul pe care am putea să îl dăm acestui fragment evanghelic pe care îl vom citi: „Dacă mă iubești, mă asculți”. Dar să ascultăm cum ne vorbește Isus în Evanghelia lui Marcu cap. 12, vers. 28-34:

Ascultarea

Ascultarea

28 Atunci, unul dintre cărturari, auzind că discută cu ei și văzând că le-a răspuns bine, s-a apropiat de El și l-a întrebat: „Care este prima dintre toate poruncile?”. 29 Isus i-a răspuns: „Prima este: «Ascultă, Israele: Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn. 30 Să-l iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău și din toată puterea ta!». 31 A doua este aceasta: «Să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți!». Nu este nicio altă poruncă mai mare decât acestea”. 32 Cărturarul i-a zis: „Bine, învățătorule, adevărat ai spus că El este unul singur și că nu este altul în afară de El 33 și a-l iubi pe El din toată inima, din tot cugetul și din toată puterea și a-l iubi pe aproapele ca pe tine însuți este mai mult decât toate arderile de tot și decât toate jertfele”. 34 Isus, văzând că a răspuns inteligent, i-a spus: „Nu ești departe de împărăția lui Dumnezeu”. Și nimeni nu îndrăznea să-l mai întrebe.

Să pornim în această reflecție fiind atenți la începutul pericopei, acolo unde Isus folosește acea expresie foarte frumoasă luată din Deuteronom, din Vechiul Testament, un cuvânt pe care evreii îl cunoșteau pe de rost, care era sculptat în inimă, înainte să fie sculptat în Tablele Legii primite de Moise și care sunt simbolul faptului că aceste legi erau deja bine întipărite în inimile tuturor israeliților, care doreau cu adevărat să îl urmeze pe Domnul. Acest cuvânt spune: „Ascultă, Israele: Domnul Dumnezeul nostru…, Dumnezeul nostru„.

Să reflectăm un moment la ce înseamnă această expresie „Dumnezeul nostru„. „Nostru” pentru noi se traduce în legătura noastră cu El, ne aparține nouă. Este bine să remarcăm acest aspect (aparent secundar). Este adevărat că noi îi aparținem lui Dumnezeu, venim de la Dumnezeu, izvorâm în primul rând din voința Sa, din faptul că ne-a ales, din faptul că ne-a voit în viață, este un act de voință explicită a lui Dumnezeu care, înainte de crearea lumii, ne-a voit pe fiecare dintre noi știind că acest lucru se va întâmpla prin alegerea liberă și prin comportamentele libere ale celor care, apoi, ne vor da naștere. El știa că acest lucru se va întâmpla în libertatea propriei lor alegeri.

Nu doar noi îi aparținem Lui ci și El ne aparține nouă: „Dumnezeul nostru„. Toma în Cenacol va spune: „Domnul meu și Dumnezeul meu„. Dumnezeul nostru îmi aparține, prin legătura profundă pe care El o are cu mine pe care eu o am cu El. E ca și cum ar spune „Fiul Meu” și noi am spune: „Tăticul meu„. „Soția mea„, „Soțul meu„… îmi aparține. Auzim acest răsunet în inima noastră? Domnul Meu, Dumnezeul meu, Isus al meu, face parte din mine?

Să încercăm să facem să răsune aceste cuvinte în inima noastră de fiecare dată când în relațiile noastre afective sau de prietenie sau de rudenie sau de familie spunem: al meu, fiul meu, soția mea. Să încercăm să verificăm de câte ori îndrăznim să vorbim despre Dumnezeul meu, despre Isus al meu, despre Isus al nostru. Vă simțiți atât de uniți în acest moment, atât de uniți încât să spuneți: Isus al nostru ne vorbește? Ne cere să conștientizăm că El, acest Isus, aparține ADN-ului nostru, Isus ne aparține mai mult decât ne aparține sângele nostru, El ne-a voit iar noi suntem ai Lui.

Făcând această primă observație putem să o întrezărim pe cea care urmează. „Domnul Dumnezeul nostru este unicul Domn„. Observați cu atenție unicitatea iubirii, există o singură iubire, un singur Domn. Ceea ce face să se risipească sau face să nu crească iubirea este, să spunem așa, faptul de a multiplica iubirile. Priviți, din păcate în viața de toate zilele, dacă o persoană căsătorită are un amant, sau o amantă, apoi este munca, hobby-ul, pescuitul și mii de alte lucruri, cu siguranță că soțul sau soția sfârșește pe locul al doilea, al treilea, al patrulea. Există în viața mea, dar în interiorul inimii mele nu este unica iubire.

Voi toți cei căsătoriți știți ceea ce este unica iubire poate pentru câteva zile, câteva luni, sperăm câțiva ani, sperăm pentru totdeauna. Ați experiment ce este iubirea unică? Spuneți da sau nu, dacă ați experimentat sau nu!? Dacă ați experimentat cu un bărbat, cu o femeie ceea ce este unica iubire sunteți capabili să spuneți despre Isus că este unica iubire, este unicul Domn? Fiți atenți, că atunci când îi spunem lui Isus că este unica iubire, unicul Domn, nu se pierde iubirea pentru fii, pentru soție, pentru casă, pentru muncă și pentru toate sarcinile pe care le am, nici măcar pentru hobby-uri. Faptul că îl iubim pe Dumnezeu nu face ca totul să se dividă în mii de râulețe așa cum se întâmplă în cazul afectelor umane!

Dacă eu îl am pe Domnul ca unică iubire, dacă Acela este unica mea iubire, din reflex, acea unică iubire se va revărsa în totalitate asupra soției, a fiilor, asupra muncii, asupra comunității, asupra fraților, asupra acestor frați se va revărsa. Dacă eu am o mare iubire pentru Dumnezeu – este adevărat că va fi împlinită de iubirea, de relația cu soția mea – dar în același timp vor beneficia și frații, acești frați, alți frați care stau la ușă și bat chiar dacă nu sunt prezenți fizic, dar care te întrebă ce comoară este în casa ta?

Dacă este unicul Domnul, unica iubire, vine și restul; observați ce se întâmplă: „Ascultă, Israele, Shema Israel„, așa se spune în ebraică „Shema Israel„. De câte ori găsim aceste două cuvinte în Biblie: „Ascultă Israele, ascultă”. Dacă este o unică iubire, dragi prieteni – și voi știți aceasta – acea iubire trebuie ascultată. Nu știrile, nu telenovelele sunt cele care primează, dacă este o unică iubire, se fuge după ea, dacă iubirea este mare, mergi după ea. Dacă Domnul meu este unica mea iubire, acea iubire este ascultată.

Este inevitabil să nu reflectăm puțin la cât spațiu dau acțiunii de a vorbi despre Domnul în viața mea, să vorbesc despre unica iubire din viața mea… Cât Îl las să vorbească despre lucrurile pe care ar trebui să le fac, cum ar trebui să le fac? Cât Îl las să vorbească despre cum ar trebui să îmi gestionez bunurile, despre cum ar trebui să mă port cu fiii mei, cu soția, cu soțul, părinții, angajații, colegii – cât Îl las să îmi vorbească? Unica iubire, iubirea mea, iubirea pe care am căutat-o… cât Îl las să îmi vorbească despre tot ceea ce aș putea să fac?

Cât vorbesc cu El despre marea Sa familie din care fac parte? Cât am conversat cu El pentru a-i vorbi despre frații, despre surorile care nu Îl cunosc, care i-au întors spatele, care nu vin să Îl viziteze de mulți ani, să Îl asculte. Dacă Îl ascult în inimă devine ușor ca mai devreme sau mai târziu să mă duc să deschid Biblia, să-l caut acolo, să caut acel Cuvânt care, prin actul de a-mi întâlni privirea nu face altceva decât să devină Cuvânt viu, Cuvânt de iubire, Cuvânt spus pentru mine.

Cât Îl ascult în intimitatea inimii, cât Îl ascult în vocea fraților, cât Îl ascult în vocea păstorilor, a preoților? Astfel, dacă este un unic Domn, ia naștere un dialog de iubire; aproape izvorăște! Încercați să vă gândiți la cât vorbeați când erați îndrăgostiți. De ce? Pentru că iubirea dă naștere cuvântului și când nu sunt cuvintele buzelor, sunt cuvintele sărutului, cuvintele privirii, sunt cuvintele mâinilor care parcă se împletesc, sunt cuvintele intimității. Totuși, aceste gesturi nu sunt altceva decât modalități de a comunica, sunt cuvinte.

Când există unica iubire, când viața noastră este animată de „Shema Israel, Ascultă Israele„, dacă El este unicul Domn, dacă este unicul meu Domn, Domnul meu, dacă Domnul meu este unicul meu Domn, dacă Îl ascult atunci vor izvorî consecințele inevitabile: iubirea lui Dumnezeu și iubirea aproapelui. De multe ori sfârșim prin a simți iubirea lui Dumnezeu și iubirea aproapelui ca fiind niște porunci din afara noastră, drept ceva de făcut: am sarcina să îl iubesc pe aproapele, trebuie să Îl iubesc și pe Dumnezeu, trebuie să fiu mereu conștient că și Dumnezeu este în viața mea. Sunt atitudini forțate, care mai devreme sau mai târziu se spulberă.

O astfel de credință, o asemenea religie nu rămâne în picioare și nu va fi altceva decât o religie ce depinde de împrejurări dar care, după cum am spus, nu rămâne în picioare. Dacă în schimb îl am pe Domnul meu, dacă acel Domn este Domnul meu și este iubirea mea și Îl simt legat de mine, atunci nu poate decât să izvorască iubire; iubire care caută, iubire care Îl caută, iubire care dorește să Îl întâlnească, iubire care Îl dorește, iubire care se exprimă din toată inima, din tot sufletul, cu toate puterile, deoarece este unicul meu Domn, este Domnul meu, Mirele Meu, este Iubirea mea. Și atunci devine logic să iubesc din toată inima din tot sufletul și cu toate puterile.

Iubirea aproapelui devine și ea logică, deoarece având privirea pierdută în infinit, caut să îmi răsfrâng iubirea asupra cuiva care să îmi atragă atenția, care să îmi spună ceva, deoarece pe mine mă interesează să Îl iubesc pe Domnul meu. Atunci ridicându-mi privirea observ ceva, observ faptul că ceea ce îi fac fratelui meu Îi fac de fapt Domnului, observ că pot să îl ating cu privirea, cu un gest, cu un cuvânt, deoarece este fratele meu. Dacă El este unicul Domn, Domnul Meu, atunci Îl ascult, este inevitabil să nu Îl ascult, iar modul de a-i răspunde va fi unul: a-l iubi pe Dumnezeu și a-l iubi pe aproapele.

toată seria aici (ca fişiere Word)



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *