De la creaţionism versus evoluţionism la creaţie şi evoluţie

Teme: Interviu, Ştiinţă.
.
Publicat la 12 octombrie 2017.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: Zenit, 2006
Sursa: Familia creștină, 1/2006

pr. Rafael Pascual

pr. Rafael Pascual

Întrebare: creaţionism sau evoluţionism? Răspuns: nici una din variante, ci de fapt creaţie şi evoluţie. Problema apariţiei şi evoluţiei vieţii pe pământ este departe de a fi tranşată categoric. Mai mult, dezbaterea s-a încins în vara anului trecut, după ce Cardinalul Christoph Schönborn de Viena a publicat la 7 iulie în New York Times un articol în care afirma că: „Teoriile ştiinţifice care încearcă să explice aparentul plan (al evoluţiei) ca rezultat al ‘şansei şi necesităţii’ nu sunt deloc ştiinţifice.” Afirmaţiile sale au fost contrazise nu numai de oameni de ştiinţă, ci şi de unii teologi catolici, inducându-se o oarecare confuzie într-o problemă care până acum părea dincolo de discuţie. Pentru a aprofunda problema, Zenit l-a intervievat pe pr. Rafael Pascual, legionar al lui Cristos, director al programului de master în Ştiinţă şi Credinţă de la Universitatea Pontificală Regina Apostolorum, autorul cărţii „L’Evoluzione: crocevia di scienza, filosofia e teologia” (Evoluţia: răscruce între ştiinţă, filozofie şi teologie), apărută recent la Editura italiană Studium.

– Da teoriei evoluţiei şi nu evoluţionismului?

– Evoluţia, înţeleasă ca o teorie ştiinţifică, bazată pe date empirice, pare a fi destul de solidă, deşi nu este total adevărat că nu ar mai fi ceva de completat la ea, în special în ceea ce priveşte mecanismul care o guvernează. În schimb nu consider că este admisibil evoluţionismul ca ideologie ce respinge scopul şi susţine că totul se datorează şansei şi necesităţii, aşa după cum afirmă Jacques Monod în cartea sa „Şansă şi necesitate”, propunând un materialism ateist. Acest evoluţionism nu poate să fie aprobat, nici ca adevăr ştiinţific, nici ca o consecinţă necesară a teoriei ştiinţifice a evoluţiei, după cum afirmă unii.

– Da teoriei creaţiei şi nu creaţionismului?

– Creaţia este un adevăr clar pentru raţiune, în special pentru filozofie, dar este de asemenea şi un adevăr revelat. Pe de altă parte, ceea ce numim creaţionism este, asemenea evoluţionismului, o ideologie, bazată în numeroase ocazii pe o teologie eronată, adică pe o interpretare literală a pasajelor din Biblie. Adepţii acestei teorii consideră că Biblia susţine, cu privire la originea speciilor, crearea directă a fiecărei specii de către Dumnezeu, şi imutabilitatea fiecărei specii cu trecerea timpului.

– Sunt teoriile evoluţiei şi creaţiei compatibile?

– Evoluţia şi creaţia pot să fie compatibile; se poate vorbi, fără să ne contrazicem, despre o „creaţie evolutivă”. Evoluţionismul şi creaţionismul sunt însă incompatibile. Pe de altă parte, fără îndoială că a existat un plan inteligent al apariţiilor speciilor, dar, în opinia mea, aceasta nu implică o teorie ştiinţifică alternativă la teoria evoluţiei. În acelaşi timp trebuie să arătăm că evoluţionismul, înţeles ca ideologie materialistă şi ateistă, nu este ştiinţific.

– Ce spune Magisteriul Bisericii în această privinţă?

– Magisteriul Bisericii nu se opune evoluţiei ca teorie ştiinţifică. Pe de o parte le permite şi le cere oamenilor de ştiinţă să facă cercetări legate de această teorie. Pe de altă parte însă, date fiind ideologiile care stau în spatele unor versiuni ale evoluţionismului, stabileşte câteva puncte fundamentale care trebuie să fie respectate: (a) Cauzalitatea divină nu poate fi exclusă a priori. Ştiinţa nu poate nici să o afirme nici să o nege. (b) Omul a fost creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Din acest fapt derivă demnitatea şi destinul său etern. (c) Există o discontinuitate între om şi celelalte fiinţe vii, datorită sufletului său spiritual, care nu poate fi generat prin simplă reproducere naturală, ci este creat direct de către Dumnezeu.

– Care sunt adevărurile fundamentale despre originea lumii şi a omului pe care Biserica le arată ca fiind puncte de bază?

– Evident, Magisteriul nu intră în probleme ştiinţifice în sine, lăsându-le în seama oamenilor de ştiinţă. Biserica are însă datoria de a interveni explicând consecinţele de natură etică şi religioasă pe care le implică aceste probleme. Primul principiu subliniat este acela că adevărul nu poate să contrazică adevărul; nu poate să existe un conflict sau o contradicţie reală între un adevăr al credinţei – sau adevăr revelat – şi un adevăr al raţiunii – adică natural -, deoarece ambele îl au pe Dumnezeu ca origine. În al doilea rând, este accentuat faptul că Biblia nu are un scop ştiinţific, ci unul religios. De aceea nu este corect să se tragă pe baza ei concluzii de natură ştiinţifică. Textele biblice au nevoie de o exegeză corectă, aşa cum indică clar Comisia Biblică Pontificală în documentul „Interpretarea Bibliei în Biserică”. În al treilea rând, pentru Biserică nu există în principiu incompatibilitate între adevărul creaţiei şi teoria ştiinţifică a evoluţiei. Dumnezeu ar fi putut creat o lume în evoluţie, care nu dăunează în nici un fel cauzalităţii divine.

În al patrulea rând, legat de originea fiinţei umane, poate fi admis un proces evolutiv cu privire la natura sa corporală, însă în cazul sufletului, dat fiind că este spiritual, este necesară o acţiune creatoare directă din partea lui Dumnezeu, întrucât ceea ce este spiritual nu poate să fie iniţiat de ceea ce nu este spiritual. Există o discontinuitate între materie şi spirit. Spiritualul nu poate să apară din materie, după cum au afirmat unii gânditori. De aceea, între om şi celelalte fiinţe vii există o discontinuitate, un „salt ontologic”. În fine, ajungem la punctul central. Faptul de a fi creat şi iubit direct de Dumnezeu este singurul care poate să justifice, în ultimă instanţă, demnitatea omul. Într-adevăr, omul nu este rezultatul simplei întâmplării sau al destinului orb, ci rodul unui plan divin. Omul a fost creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu; mai mult, este chemat la o relaţie de comuniune cu Dumnezeu. Destinul său este etern, şi tocmai de aceea el nu este un simplu personaj al acestei lumi trecătoare. Fiinţa umană este singura creatură pe care Dumnezeu a dorit-o pentru ea însăşi; omul este un scop în sine şi nu poate să fie tratat ca un mijloc pentru atingerea altui scop, oricât de nobil ar fi sau ar părea acesta.

– Ce gândeşte Papa Benedict al XVI-lea despre creaţie şi evoluţie?

– În viziunea sa nu suntem puşi în faţa unei alegeri exclusive gen „sau creaţie sau evoluţie”. Într-o serie de predici dedicate primelor capitole ale Genezei, pe atunci Arhiepiscopul de München, Cardinalul Joseph Ratzinger, scria în 1981: „Formula corectă este creaţie şi evoluţie, deoarece răspund la două întrebări diferite. Relatarea cu ţărâna din pământ şi cu suflarea lui Dumnezeu nu ne spune de fapt cum a fost creat omul. Ne spune doar ce este omul. Ne vorbeşte despre originea sa cea mai profundă, ilustrând planul care a fost conceput pentru el. La rândul ei, teoria evoluţiei încearcă să definească şi să descrie procesele biologice. Totuşi nu reuşeşte să explice originea ‘proiectului’ omului, să explice provenienţa sa interioară şi esenţa sa. Suntem deci în faţa a două întrebări care se completează, nu se exclud una pe alta.”

Cardinalul Ratzinger vorbeşte despre caracterul raţional al credinţei în creaţie, care continuă să fie, şi astăzi, cea mai bună şi mai plauzibilă dintre teorii. De fapt textul său continuă spunând că: „prin raţiunea creaţiei, Dumnezeu însuşi se uită la noi. Fizica, biologia, ştiinţele naturale în general, ne-au oferit o relatare nouă şi nemaiauzită a creaţiei, cu imagini noi şi grandioase, ce ne permit să recunoaştem chipul Creatorului şi să recunoaştem din nou: Da, la începutul şi în adâncul fiecărei fiinţe se află Spiritul Creator. Lumea nu este produsul întunericului sau al absurdului. Recunoaştem în spatele ei inteligenţa, libertatea, frumuseţea care este iubire. Şi această recunoaştere insuflă în noi curajul care ne permite să trăim, care ne face capabili să facem faţă cu încredere aventurii vieţii.”

Este semnificativ că, în predica de la începutul ministerului său petrin, Papa Benedict al XVI-lea a spus: „Nu suntem un produs întâmplător şi fără sens al evoluţiei. Fiecare dintre noi este rezultatul unui gând al lui Dumnezeu. Fiecare dintre noi este dorit, fiecare dintre noi este iubit, fiecare dintre noi este necesar.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *