CFE: Bucurați-vă mereu în Domnul!

Teme: Spiritualitate.
.
Publicat la 3 iunie 2017.
Partea 136 din 136 din seria Comunităţi familiale de evanghelizare.
Print Friendly

Autor: pr. Paolo Troiani
Traducere: pr. Mihai Vătămănelu OFMConv.
Sursa: MisteroGrande.org

Cateheza 136
„Bucurați-vă mereu în Domnul! Iarăși vă spun: bucurați-vă!”
Text de bază: Fil 4,4-13

Dragi frați,

Scrisoarea către Filipeni pe care a scris-o Sf. Pavel e numită și scrisoarea bucuriei. Până acum am putut percepe această bucurie ca aflându-se la baza tuturor discursurilor sale. În această seară, însă, pare că Sf. Pavel ar vrea să ne poarte pe culmile muntelui bucuriei, de unde i se poate savura gustul; cum anume se poate ca, de pe culmea acestui munte, peste care locuiește bucuria, să fim învăluiți de aceasta și făcuți apți de o privire complet nouă și pacificatoare peste întreaga realitate, în primul rând pentru viața noastră care, văzută de pe această culme, este redimensionată în aspectele sale cele mai complexe, uneori chiar dureroase.

Să ascultăm, deschizându-ne inima, din Scrisoarea Sf. Pavel apostol către Filipeni:

4 Bucurați-vă mereu în Domnul! Iarăși vă spun: bucurați-vă! 5 Dragostea voastră să fie cunoscută tuturor oamenilor. Domnul este aproape. 6 Nu vă îngrijorați pentru nimic și, în orice împrejurare, cerând cu insistență prin rugăciune, cu mulțumire, să fie prezentate cererile voastre lui Dumnezeu. 7 Iar pacea lui Dumnezeu, care întrece orice închipuire, va păzi inimile și gândurile voastre în Cristos Isus.
8 În rest, fraților, preocupați-vă de acestea: toate cele adevărate, toate cele demne, toate cele drepte, toate cele curate, toate cele plăcute, toate cele vrednice de laudă, tot ce e nobil, ce e drept, ce e curat, ce e vrednic de iubire, ce e vrednic de cinste, dacă ceva este virtute sau onorabil, 9 ceea ce ați învățat și primit, ce ați auzit și văzut la mine, aceea să puneți în practică. Și Dumnezeul păcii va fi cu voi.
10 M-am bucurat mult în Domnul pentru că v-ați putut arăta din nou atașamentul față de mine. Voi vă gândeați deja, dar vă lipsea ocazia. 11 Nu vă spun aceasta din cauza lipsurilor mele, pentru că eu m-am învățat să fiu mulțumit în orice împrejurare aș fi. 12 Știu și să duc lipsă, și să am din prisos. În toate și în orice împrejurare m-am învățat și să fiu sătul, și să-mi fie foame, și să am din prisos, și să trăiesc în lipsuri. 13 Toate le pot în cel care mă întărește.

Să pornim de la această ultimă frază, „toate le pot în cel care mă întărește”. Legat fiind în lanțuri, Sf. Pavel le transmite creștinilor din Filipi că legătura vitală cu Cristos este pentru el izvorul neîntrerupt de tărie care îi permite să înfrunte orice situație. Această expresie este ecoul celei exprimate la începutul scrisorii și la care am meditat deja: „pentru mine într-adevăr a trăi este Cristos și a muri este un câștig”. Cristos este motivul de a trăi al Sf. Pavel, Cristos este tăria interioară a apostolului și, pornind de la această legătură a sa vitală cu Cristos, Sf. Pavel întocmește Scrisoarea către filipeni în care invită la bucurie, aproape nereușind să păstreze pentru sine, în ciuda lanțurilor, bucuria pentru prietenia cu Cristos. „Bucurați-vă în Domnul! Iarăși vă spun: bucurați-vă!”

Bucuria pe care Sf. Pavel o experimentează și o poruncește filipenilor nu vine dintr-o filozofie de viață și nici dintr-o bunăstare deosebită psihico-fizică, ci din faptul de a se abandona, din faptul de a se uni cu totul, în cea mai paradoxală libertate, cu persoana lui Cristos. Astăzi vedem deschizându-se centre de întreținere corporală, de fitness și de înfrumusețare peste tot, pentru că se crede că fericirea ar depinde de bunăstare și de aspectul fizic, de siluetă, de frumusețea și de condiția fizică, de faptul de a ne menține tineri și de a avea succes. Înfloresc noi mișcări religioase care tind spre bunăstarea psiho-fizică și spirituală și pretind că pot conduce omul spre o transcendență, spre o depășire de sine, spre o ființă superioară, dar care, însă, în manieră absurdă și paradoxală, îl readuc implacabil la sine însuși.

Tendința este de a pune în centru propria persoană, de a o avea ca unic și prioritar obiectiv propriu de viață, urmărind astfel un narcisism exasperat, care duce la pierderea din vedere a semnificației acelui „noi” și a relațiilor. Se repetă tot mai des expresia: „a se simți bine cu sine însuși”, ca apogeu al propriului drum înspre maturizarea umană, subtil și într-o manieră imperceptibilă excluzându-L pe Dumnezeu din viața proprie. Din păcate nu ne dăm seamă că, cu cât căutăm mai mult bunăstarea prin intervenții asupra fizicului și asupra psihicului, cu atât mai puțin suntem fericiți, întrucât tendința de a se închide este exact contrariul dispoziției naturale a omului de a merge înspre alții și înspre Dumnezeu. Nu poate oferi fericire escaladarea unui munte privind doar înspre picioarele proprii, fără a ridica privirea și a te bucura de orizont.

Citez din Exercițiile Spirituale ale Sf. Ignațiu: „E propriu lui Dumnezeu să dăruiască fericire adevărată și bucurie spirituală”. Prin urmare, înainte de toate, bucuria este un dar pe care trebuie să-l cerem. E dorința de a fi atinși în interior de bucuria lui Cristos, e angajamentul de a crește împreună cu El prin rugăciune și încredere. Acesta a fost drumul lui Pavel, care sugerează și câteva condiții pentru a dezvolta capacitatea de a fi persoane care trăiesc în bucurie. Să căutăm să analizăm aceste recomandări ale Sf. Pavel.

„Bucurați-vă în Domnul” – cuvântul original grecesc „a se bucura” e același folosit de Arhanghelul Gabriel la Buna Vestire adresată Mariei. Invitația de a se bucura în Domnul, și anume de a ieși din sine, pentru a se încredința lui Isus. Cu această mișcare interioară, care se concretizează apoi în toate relațiile noastre, putem confrunta fiecare situație cu seninătate și pace în inimă.

„Nu vă îngrijorați pentru nimic” – legătura cu Cristos ne permite să înfruntăm fiecare situație fără a ne îngrijora, întrucât suntem bine ancorați în puterea divină. Abandonarea încrezătoare în mâinile lui Dumnezeu este cel mai puternic antidepresiv! Tulburarea, neliniștea, agitația, egocentrismul sunt căile care ne îndepărtează de pacea interioară.

„În orice împrejurare, cerând cu insistență prin rugăciune, cu mulțumire, să fie prezentate cererile voastre lui Dumnezeu” – în fața necesității, creștinul merge înainte privind încrezător, vede ceea ce-i lipsește și cere, dar știe și să mulțumească pentru ceea ce a primit, știe să se bucure de apropierea lui Dumnezeu. Atât în îndoială cât și în suferință știe să aștepte încrezător milostivirea lui Dumnezeu și această așteptare răbdătoare devine în mod paradoxal izvor de bucurie, pentru că nu e o simplă resemnare, ci este certitudinea unei prezențe care protejează inima și împărtășește durerea omului. Am putea să ne rugăm cu cuvintele Psalmului 131: „Sufletul îmi este împăcat și liniștit, ca un copil înțărcat la [sânul] mamei sale. Da, sufletul meu este în mine ca un copil înțărcat [în brațele mamei sale]”.

Din aceste trei indicații derivă, apoi, pentru Sf. Pavel, darul ulterior care este pacea: „Iar pacea lui Dumnezeu, care întrece orice închipuire, va păzi inimile și gândurile voastre în Cristos Isus”. Așa cum bucuria derivă din darul unirii cu Isus, la fel pacea este darul lui Dumnezeu. Nu întâmplător bucuria și pacea se află una lângă cealaltă în lista în care ne prezintă roadele Spiritului Sfânt, în scrisoarea către Galateni. Pacea este plinătatea oricărui dar care vine de la Dumnezeu, în timp ce bucuria este sentimentul profund care provine din faptul de a se fi dăruit cu încredere Domnului.

Sf. Pavel, după cum am văzut în repetate rânduri, e cucerit de Cristos și printr-un drum de creștere, nelipsit de suferințe, a reușit să iasă din sine și din pretențiile de a se forma de unul singur pentru a se afunda cu totul în logica lui Dumnezeu. Întâlnirea cu Domnul îl face pe creștin capabil de o așa blândețe și bunătate iubitoare caracteristică, ce îl deosebesc și îl fac să devină semn al iubirii lui Dumnezeu, în așa manieră încât toți să poată găsi în comunitatea creștină, indiferent dacă este mică sau mare, primire, înțelegere, să poată găsi acea diversitate caracteristică, care vine de la Cristos.

În concluzie, „fraților, preocupați-vă de acestea: toate cele adevărate, toate cele demne, toate cele drepte, toate cele curate, toate cele plăcute, cele vrednice de laudă…, dacă ceva este virtute sau onorabil”. A te îngriji de propriile gânduri, a te preocupa de acestea este una dintre cele mai vechi practici de asceză creștină. Primii călugări ai deșertului se angajau în mod constant la aceasta, în propriul lor program spiritual, având convingerea că tot ceea ce permitem să intre în mintea noastră influențează în mod profund întreaga noastră viață. Un proverb din vechime spune că dacă arunci o găleată de apă pe un zid, apa se scurge în jos, dar zidul rămâne ud. La fel și în cazul gândurilor noastre, dacă sunt pline de lucruri frumoase, curate, bune, nobile, și viața noastră se va înveșmânta cu aceste caracteristici. Și invers, multe dintre lucrurile urâte, false și murdare care urâțesc existența noastră ies afară din mintea și din inima omului, când acestea sunt viciate de sentimente, fantezii și gânduri răutăcioase, pentru că, așa cum spune Isus: „din interior, din inima omului vin gândurile rele”.

Pavel le spune filipenilor că toate cele care erau pentru el un câștig le-a considerat „o pierdere de dragul lui Cristos, în comparație cu superioritatea cunoașterii lui Cristos”, am văzut deja aceasta. Între Pavel și Isus s-a instaurat deci o sintonie atât de puternică încât apostolul are curajul de a se propune ca model pentru fiii săi spirituali: „tot ceea ce ați învățat și primit, ce ați auzit și văzut la mine, să puneți în practică „.

toată seria aici (ca fişiere Word)



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *