CFE: Isus cheamă și trimite…

Teme: Spiritualitate.
.
Publicat la 25 martie 2017.
Partea 130 din 133 din seria Comunităţi familiale de evanghelizare.
Print Friendly

Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: pr. Mihai Vătămănelu OFMConv.
Sursa: MisteroGrande.org

Cateheza 130
Isus cheamă și trimite…
Text de bază: Mc 6,7-13

Dragi prieteni,

Să ne reînnoim credința ascultând Cuvântul lui Isus. Obișnuința nu trebuie niciodată să ne înșele, gândind că e un cuvânt pe care deja îl cunoaștem, că până la urmă știm totul despre credința noastră. Vrem să gândim cu inimă de mire și mireasă, bine știind că de fiecare dată când se reînnoiește expresia „Te iubesc”, e inima care reaprinde o flacără de iubire autentică. Astfel vrem să spunem „da” pentru a-L asculta pe Domnul. Să auzim că ne spune: „Ești prețios pentru mine!” Să auzim că ne spune: „Viața ta îmi stă la inimă!” Să auzim că ne spune, ca și în această împrejurare: „Am nevoie de tine”.

Să ascultăm relatarea evanghelică de la Marcu, cap. 6, vers. 7-13:

7 I-a chemat pe cei doisprezece și a început să-i trimită doi câte doi și le-a dat putere asupra duhurilor necurate. 8 Le-a poruncit să nu ia nimic pentru drum, decât un toiag: nici pâine, nici desagă, nici bani la brâu, 9 dar încălțați cu sandale și: „să nu purtați două tunici”. 10 Apoi le-a spus: „Dacă intrați într-o casă, rămâneți acolo până când veți pleca din locul acela, 11 iar dacă nu veți fi primiți în vreun loc și nu vă vor asculta, plecând de acolo, scuturați praful de pe picioarele voastre ca mărturie împotriva lor. 12 Ei au plecat și au predicat ca oamenii să se convertească. 13 Și alungau mulți diavoli, ungeau cu untdelemn mulți bolnavi și-i vindecau.

Să observăm atitudinea lui Isus: îi cheamă la sine pe discipoli, îi cheamă pentru ca să împărtășească cu El misiunea Sa. Adică Isus nu îi cheamă la sine pentru a-i păstra buni prieteni unii cu alții, pentru a avea relații intense de afecțiune, de prietenie, ci îi cheamă pentru a se uni cu El în misiunea Sa, îi cheamă pentru ca să împlinească cu El ceea ce reprezintă misiunea Sa: să vestească împărăția, să anunțe că există o altă viață, că există un alt mod de a trăi. Ca și când ar da deșteptarea persoanelor, spunându-le: „Să știi că există ceva ce trece dincolo de viața noastră, să privești înainte, la ceea ce va fi după moarte”, știind că a privi înainte dă mai multă strălucire luminii de fiecare zi.

Adesea credem că a ne gândi la ceea ce va fi după moarte ar fi o formă de obscurantism, de teamă, de obsesie. În realitate, faptul de a cunoaște că există o viață care continuă dă sens deplin oricărui gest pe care îl înfăptuiesc. De aceea Isus vrea să vestim împărăția, vrea să anunțăm o viață care nu se termină, vrea să vestim că există o posibilitate de a te uni cu acest Isus, cu acest Fiu al lui Dumnezeu, cu viața Sa, și El se bucură pentru veșnicie de noi. Isus nu ne cheamă pentru a sta liniștiți lângă El, pentru a sta aproape de El, Isus ne cheamă pentru a împărtăși misiunea Lui.

Aici am putea deja să introducem un mic examen de conștiință pentru fiecare dintre noi: eu mă simt chemat să împărtășesc? Faptul că stau lângă Isus este pentru a împărtăși misiunea Sa ori doar pentru a obține anumite binefaceri? Faptul că stau lângă Isus e pentru a împărtăși misiunea Sa de a vesti Evanghelia sau doar pentru a mă simți mai bine? Mă simt protejat, știu că astfel pot fi ajutat mai mult în momentele de dificultate… Isus mă cheamă pentru a împărtăși totul!

Ce ați spune despre o soție, despre un soț care nu ar împărtăși trăirea sa? Vă ia în căsătorie, un bărbat, o femeie, dar nu împărtășește cu voi absolut nimic din ceea ce face… Stați bine pentru că vă oferă o casă, o posibilitate de a sta în companie, dar nu împărtășește ceea ce faceți. Isus ne cheamă la sine pentru a împărtăși în profunzime viața Sa.

Un alt verset arată condițiile pe care Isus le spune pentru a merge, pentru a împărtăși cu El misiunea Sa. Observați prima condiție: „să nu ia nimic pentru drum, decât un toiag: nici pâine, nici desagă, nici bani la brâu”. Ce semnificație are această poruncă de a nu lua nimic pentru drum? Înseamnă a te încrede în El, a nu te baza pe nimic altceva în afară de El! De aceea „nu luați nimic!” Și aceasta ne spune deja cum să acționăm pentru evanghelizare. Unii spus: „Eu vorbesc doar dacă sunt sigur… eu dau mărturia mea doar dacă…” Isus, în schimb, ne spune să ne încredem în El.

Am putea arăta mai bine, ca să spunem așa, ca o condiție de care am amintit de mai multe ori, că a evangheliza presupune mai presus de orice a fi strâns uniți cu El, a ne ruga, a fi uniți cu Domnul. Gândiți-vă la rugăciunea pentru cei din lista inimii, care înseamnă: eu mă încred, mă bazez pe Domnul, Domnul va realiza planul Său de evanghelizare! Și aici, în mod corect, am putea face un examen de conștiință. Pentru câte persoane mă rog? Dar mai ales cât mă rog încrezându-mă în Isus, care poate înfăptui acea evanghelizare, în măsura în care eu mă încred în El. Și vedeți că rugăciunea este unitatea de măsură a credinței noastre.

Apoi vine și vorbirea, dar să vorbim după ce ne-am rugat. V-am mai spus și altădată că evanghelizarea nu constă în a invita în comunitate; aceasta are loc doar în ultimul rând, e ultimul lucru de făcut, ultimul. Pe primul loc se află rugăciunea. Cât mă rog? Cum mă rog? Lista inimii o am mereu în fața ochilor? Isus care se află în mine de cine ar vrea ca eu să mă interesez? Sau spun: „Isuse, vezi, rezolvă Tu, pentru că eu nu am timp să mă gândesc la alții; Isuse, eu nu am timp să mă gândesc la toți care locuiesc lângă mine, la toți pe care-i întâlnesc pe drum, pe care-i întâlnesc la serviciu, la magazin; Isuse, îngrijește-te Tu, sunt ai tăi! Eu nu am nimic de-a face cu acest lucru; Isuse, eu sunt în regulă, sunt în regulă cu toți!” Și Isus ne va întreba la sfârșitul vieții: „Unde este fratele tău? Cum de lipsește colegul tău de serviciu? Ai lucrat cu el 20, 30 de ani! Cum de lipsește vecinul tău?” „Dar ce treabă am eu cu el, Doamne, glumim…?” „Unde este fratele tău?

Trebuie într-adevăr să avem mustrări, și nu zic că trebuie să ne aruncăm de pe geam ori să mergem afară și să începem să urlăm ca nerozii, nu! Continuați să rămâneți foarte normali. Dar am eu o listă a inimii? Încep să mă rog pentru ca convertirea cuiva? Pentru ca vreun frate al meu să se întoarcă la Domnul? Iau eu în serios această împărtășire cu Domnul? Nu vă bazați pe nimic, nici pe pâine, nici pe toiag, nici pe desagă, nici pe bani de drum, pe nimic! Mergeți, umblați și veți descoperi frumusețea faptului de a acționa împreună cu Isus în vestirea Sa a Evangheliei.

Există o altă condiție pe care o găsim în concluzia acestui fragment evanghelic: „Ei au plecat și au predicat ca oamenii să se convertească. Și alungau mulți diavoli, ungeau cu untdelemn mulți bolnavi și-i vindecau”. Noi putem sintetiza aceste cuvinte cu slujirea prin iubire, cu apropierea prin iubire, alungând diavoli, vindecând bolnavi; este minunea de a fi aproape unii de alții, e minunea de a-L face simțit pe Dumnezeu-iubire, de a face simțită apropierea, frumusețea iubirii. Aceasta e minunea și aceasta e ceea ce treptat alungă diavolul. Diavolul nu poate locui în același loc cu iubirea, nu poate sta, iubirea nu este spațiul său. El e făcut pentru diviziune, pentru ură, pentru separare, pentru îndepărtare, pentru marginalizare, nu poate sta acolo unde există iubire. În măsura în care iubesc pe cineva alung diavolul! Încă nu ați înțeles că Dumnezeu e iubire și unde este iubire diavolul nu poate sta?

Ne roade în interior pentru că și noi adesea suntem frământați de resentimente, de ură, de mii de ochelari prin care vedem persoanele: „Acela este așa, celălalt altfel, dacă face, dacă nu face, e prea aproape, e prea departe, atâtea deosebiri între noi, dar dacă acesta, dacă celălalt…” Semănători de diviziune! Iubirea alungă diavolul, nu poate apa sfințită să înlocuiască iubirea! Acesta e fetișism! Iubirea alungă diavolul! Iubirea evanghelizează! Am început eu să iubesc mai mult pe cineva? Puțin mai mult? Nu vă spun să faceți minuni, nu! Dar am început să iubesc puțin mai mult pe cineva? Am început să iubesc pe cineva pe care nu l-am iubit niciodată? Am început să fac un gest de slujire în plus față de vreo persoană, vecin de casă sau altcineva? Acest fapt eliberează de diavol! „Alungau mulți diavoli”.

Gândiți-vă ce mângâiere este să te simți iubit! Și de ce nu folosim aceste arme ale lui Dumnezeu? E nevoie de timp pentru a iubi sau mai degrabă este un mod diferit de a folosi timpul! Și această condiție e prețioasă, nu o mai putem trece cu vederea! Creștinismul nu poate fi gri: ori e alb ori e negru! Fără a fi radicaliști, însă în tine e lumină sau întuneric? Vă amintiți acea expresie din Apocalipsă: „pentru că nu ești nici cald nici rece te voi voma din gura mea”. Și nici unul dintre voi să nu spună: „Eu sunt bătrân” – pentru că inimă pentru a iubi au toți! Să nu spună: „Eu nu știu să vorbesc” – pentru că pentru a iubi, inima se exprimă și fără cuvinte.

Doar după ce se vor împlini aceste condiții are loc evanghelizarea! Atenție, Isus ne avertizează că și după ce ne-am rugat, și după ce am împărtășit iubirea pentru a alunga diavolii, după ce am trăit în iubire, și atunci când am făcut totul, putem fi refuzați. „Dacă nu vă vor asculta, plecând scuturați-vă praful de pe picioarele voastre”. Nu avem garanția că toți vor primi invitația noastră, dar una este refuzul Evangheliei, al vestirii, și altceva când o facem rău, când constrângem persoanele.

Nu spui de o sută de ori persoanelor să vină în comunitate, ci te rogi de o sută de ori și inviți o singură dată. Dar se întâmplă adesea contrariul, facem o sută de invitații la comunitate și poate ne rugăm o singură dată! Și când am făcut totul și am făcut bine, punând la un loc rugăciunea și slujirea, va fi și cine va refuza. Atunci, sigur, acceptăm cu umilință fără să rămânem dezamăgiți, fără să ne descurajăm. Nu are sens să spui: „De-acum… cine să mai vină?” Vă dați seama că acea biserică în care locuiești e deja falimentară? Nici măcar nu merită să intri pentru că nu ai nimic de oferit! Dar noi, Cristos, Dumnezeu, Euharistia, Dumnezeu-iubire, nu mai avem nimic de oferit acestei societăți? Nu mai avem nimic de oferit necredincioșilor și nepracticanților? Ne mulțumim doar să spunem: „Nu înțeleg”!

Prin urmare să-L primim cu bucurie pe Domnul, care în ciuda slăbiciunilor noastre – Dumnezeu cunoaște dificultățile noastre, știe că suntem slabi, fragili, că avem nevoie să fim rechemați de mii de ori – în ciuda acestor slăbiciuni, Domnul încă ne invită: „Vino, însoțește-mă, vorbește cu Mine, roagă-te cu Mine, du mai departe cuvântul Meu!” Domnul nu cheamă pe nimeni pentru a ședea mai liniștit lângă El, ci cheamă pentru a trimite. Și dacă nu am face altceva decât că în drumul nostru cu mașina, umblând, stând acasă singuri, ne-am ruga pentru convertirea celorlalți frați, deja și acest lucru ar însemna să mergem! Să facem o oră în plus de adorație!

Când o comunitate nu crește, este cineva din comunitate care s-a angajat să facă o jumătate de oră de adorație în plus pe săptămână? Există cineva în comunitate care, văzând că nu crește, s-a angajat să spună zece „Bucură-te, Marie” în plus către Maica Domnului, pentru ca toți să devenim mai buni evanghelizatori? Sau riscăm să fim ca și evreii care așteptau mana din cer?

Dorim într-adevăr să cunoaștem că această mană e deja cu noi, Isus, e Isus-Euharisticul care știe cu adevărat să transforme și inima noastră. Să ne deschidem cu încredere înspre Cel care singur e în stare să transforme într-un mod extraordinar și care este Isus în Euharistie.

toată seria aici (ca fişiere Word)



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *