CFE: Chemarea lui Isus transformă

Teme: Spiritualitate.
.
Publicat la 1 martie 2017.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: pr. Mihai Vătămănelu OFMConv.
Sursa: MisteroGrande.org

Cateheza 127
Chemarea lui Isus transformă
Text de bază: Mc 1,14-20

Dragi prieteni,

Ne exprimăm iarăși bucuria de a fi împreună pentru a asculta Cuvântul Domnului; vrem mai întâi să simțim această bucurie, această mulțumire. Mulți dintre confrații noștri se pot mulțumi cu faptul de a sta în jurul televizorului ori prin faptul de a-și schimba reciproc opinii folositoare despre viață, despre lucruri, despre prieteni. Noi vrem să fim mulțumiți în acest moment pentru faptul de a ne afla în jurul lui Isus pentru a asculta Cuvântul Său. Și simțim deosebirea semnificativă, nu pentru a judeca pe cineva, dimpotrivă – fiecare face ceea ce în mod liber consideră ca fiind bun pentru sine – ca persoane responsabile de alegerea pe care am făcut-o. Am ales să venim aici, să fim reuniți cu Isus în mijlocul nostru, pentru a asculta Cuvântul Său, pentru a gusta prezența Sa. Să-l lăudăm pentru ceea ce înfăptuiește, să recunoaștem lucrarea Sa în noi.

Spuneam, deci, să ne bucurăm că putem gusta Cuvântul Său pe care îl luăm din Evanghelia lui Marcu, cap. 1, vers. 14-20:

Chemarea discipolilor

14 După ce Ioan a fost închis, Isus a venit în Galileea, predicând Evanghelia lui Dumnezeu 15 și spunând: „S-a împlinit timpul și împărăția lui Dumnezeu este aproape! Convertiți-vă și credeți în Evanghelie”. 16 Trecând pe lângă Marea Galileii, i-a văzut pe Simon și pe Andrei, fratele lui Simon, aruncând năvodul în mare, căci erau pescari. 17 Isus le-a spus: „Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni”. 18 Lăsând îndată năvoadele, l-au urmat. 19 Și, mergând puțin mai departe, l-a văzut pe Iacob, fiul lui Zebedeu, și pe Ioan, fratele lui, reparându-și năvoadele în barcă. 20 El i-a chemat îndată, iar ei, lăsându-l pe tatăl lor, Zebedeu, în barcă, împreună cu zilierii lui, s-au dus după El.

E chemarea lui Isus în mod indiscutabil, dar tocmai în această chemare a lui Isus se descoperă, se manifestă încă o dată stilul lui Dumnezeu. E un stil pe care căutăm să-l învățăm, un stil pe care nu vom sfârși niciodată să-l învățăm; Isus care face lucruri foarte mari cu persoane foarte umile, mici, care spun „da”. Marile opere ale lui Dumnezeu, mântuirea lumii e realizată prin persoane foarte mici care acceptă să împărtășească, să răspundă „da”.

Este cazul Mariei, al lui Iosif, care în ciuda micimii lor devin colaboratorii întrupării lui Dumnezeu, ai prezenței lui Dumnezeu aici în mijlocul nostru. Stilul lui Dumnezeu este de a porni de la cel mai mic, de la lucrurile simple, de jos, de la ceea ce pare inutil. Meditați la Dumnezeu care devine copil, la Dumnezeu care se face mic. Și apoi, exemplul care le depășește pe toate, după părerea mea, despre cum Dumnezeu face lucruri extraordinare prin persoane foarte umile, prin pași foarte mici, este Euharistia, Isus prezent în Sfânta Pâine. Nu este ceva mai mic de atât! Prin Sfânta Ostie Isus ne spune ce poate face Domnul cu lucrurile noastre cele mai mici, cu micul nostru „da”. Dacă prin acea pâine Isus își manifestă prezența, ce poate face cu mine, care sunt mult mai mult decât o bucată de pâine?! Dacă Isus face, acționează astfel prin acea pâine consacrată, cum va acționa printr-un gest al meu?

Isus în această Evanghelie urmează acest stil, îi cheamă pe cei săraci, pe cei simpli și umili, pe niște pescari, oameni fără cultură, fără pregătire, fără așteptări prea mari, care nu se așteptaseră niciodată la o astfel de alegere; săraci, dar trăiesc din munca lor. Și Isus îi cheamă să-i fie asociați, pentru a se uni cu Sine, pentru a lua parte la misiunea Sa. Și observați ce se întâmplă, Isus îi transformă: „Vă voi face pescari de oameni„. „Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni”. E o transformare extraordinară; din oameni simpli devin pescari de oameni, de la cei care primesc totul devin dăruitori, din persoane iubite devin persoane care iubesc. E vorba de o transformare profundă: „vă voi face pescari de oameni„.

Isus vrea să continue să ia ființă în inimile oamenilor de astăzi. Nu se mulțumește cu venirea Sa pe pământ de acum peste două mii de ani. Isus vrea să continue să vină pe pământ și astăzi, și mâine. Vrea să continue să facă cunoscută iubirea Tatălui, vrea să continue să descopere oamenilor cu cât de mare iubire sunt iubiți. Iată de ce ne cheamă pe fiecare dintre noi, pentru a ne transforma în pescari, în colaboratori. „Prin tine, mâine, Eu pot continua să vin pe pământ; prin tine, cineva, mâine, mă poate cunoaște; prin tine, cineva poate gusta ce fel de iubire am pentru tine.” Prin iertarea ta, milostivirea ta, cineva poate simți că Dumnezeu este milostivire, că Dumnezeu este iubire. Prin gingășia ta, prin privirea ta, prin îmbrățișarea ta, cineva poate simți că Dumnezeu-iubire locuiește în mijlocul nostru.

Înțelegeți de ce Isus cheamă, și ce onoare avem de a răspunde la această chemare? Ne transformă pe fiecare dintre noi din pești – care aparținem Bisericii pescuite de Isus – în mreji de pescuit. Ori am mai putea spune: din oi ne transformă în păstori; sau pentru a folosi un alt exemplu și mai banal: din becuri ne transformă în centrale electrice, rămânând praf, rămânând mici, rămânând persoane conștiente pe deplin de propriile limite.

Și aici se opresc toate dinamicile noastre, dragi prieteni, și putem fi conștienți de micimea noastră. De câte ori nu am auzit: „Eu nu sunt capabil, eu nu știu să fac, eu nu găsesc cuvintele, de-am avea conștiința…” Dacă conștiința noastră însă se oprește aici, sigur că nu se va schimba nimic niciodată, dar dacă devenim conștienți că Domnul ne iubește, ne-a ales și vrea să se folosească de micimea noastră pentru a se face cunoscut, atunci, înțelegeți, am putea fi penel, oricum doriți, dar suntem în mâna pictorului cel mai bun care există în lume, care este Dumnezeu. Putem fi lucrul cel mai simplu din această lume, dar suntem în mâinile lui Isus pentru a continua misiunea Sa.

Cine dintre noi nu simte că-i poate spune „da” lui Isus? El ne repetă în acest moment în mijlocul nostru: „Urmează-mă, te voi face pescar; urmează-mă, te transform, nu-ți face griji…!” Și atunci, pentru viața noastră concretă de comunitate ar trebui să spunem că suntem chemați să recuperăm lucrarea noastră de evanghelizare. Să nu ne mulțumim să ne regăsim împreună între noi ca să ne rugăm. Ridicați-vă privirea înspre frați și surori care nu îl cunosc pe Isus, înspre frați și surori care trăiesc situații de suferință, de dificultate, de îndepărtare. În același timp să nu ne descurajăm de faptul că cineva venea la comunitate, vine ori nu vine, ori nu mai vine deloc, să nu ne lăsăm descurajați bine știind că tăria noastră vine de la Domnul și nu din rezultatele noastre. Nu înseamnă că voi continua să evanghelizez pentru că am câștigat pe mulți, dar o fac pentru că Domnul este tăria mea, e Domnul care mă trimite: „Iată, Eu vă trimit; urmează-mă, te voi face pescar de oameni!”

Și în același timp să redescoperim că a deveni pescari de oameni nu înseamnă a invita la comunitate. Adesea, fără să vrem, ajungem să ne mulțumim cu faptul de a invita pe cineva în comunitate. Alteori simțim și suferința refuzului, uneori insistând prea mult și aici vă rog, nu insistați! După ce ați spus o dată, de două ori, nu mai propuneți! Nu vă mulțumiți doar să invitați, pentru că în schimb știți care este calea de urmat. Pentru a converti, pentru a fi pescari de oameni, trebuie să vă rugați cu Isus, să vă rugați pentru aceste persoane. Isus, ni se spune, „i-a chemat ca să fie cu El și să-i trimită să predice.” Nu au rădăcini adânci invitațiile făcute dacă nu a fost rugăciune profundă cu El. E ca și când ai muta o plantă care încă nu a făcut rădăcini, rădăcinile sunt rugăciunea. Așadar e evident că trebuie să mă întreb: pentru câte persoane mă rog, cât mă rog, câtă adorație fac?

Celălalt element, vi-l amintesc, e slujirea. Adică trebuie să arăt o iubire diferită prin apropiere față de persoanele pe care urmează să le invit. Nu e vorba doar de a invita. Așteptați până să invitați, mai întâi arătați apropiere, iubire, timp de o lună, două luni, trei luni, șase luni, și numai după aceea, la sfârșit, dacă e cazul… Dar înainte de toate este rugăciunea, apoi slujirea, și apoi este propria mărturie. Înainte de a invita sunteți chemați să spuneți: „Eu îl redescopăr pe Isus, eu am simțit chemarea lui Isus, eu găsesc frumusețea și bucuria de a vorbi și de sta cu El”.

Înțelegeți că dacă într-o întâlnire spuneți totul și invitați sărind peste rugăciune, sărind peste faptul de a arăta iubirea – Dumnezeu-iubire se comunică în iubire – sărind peste faptul de a da mărturie despre credința noastră, despre credința voastră personală, e logic ca atâtea invitații să nu aibă un bun sfârșit ori să reziste puțin. Să-l primim deci pe Isus Domnul care în această întâlnire ne invită să ascultăm Cuvântul Său și să-l urmăm. Să-i permitem să ne repete: „Urmați-mă și vă voi face pescari de oameni”.

De câte ori, dragi frați și surori și prieteni, arătați generozitate, sensibilitate dacă cineva vă cere ajutorul: „Vino și ajută-mă la aceasta…” Și în parohie, de câte ori veniți să ajutați pentru o cauză sau alta; este o disponibilitate extraordinară, ține chiar de inima parohiei, a comunității noastre… Dar dacă cel care-ți cere această disponibilitate e Isus și Isus îți spune: „Vrei să mă ajuți aici la Oradea să fiu cunoscut? Te rog, mă ajuți ca să-i fac și pe alții să înțeleagă că am venit pentru că iubesc acești oameni? Mă ajuți să spun cuiva că îți fac bine? Poți spune cuiva că Eu pentru tine sunt un bine? Că pentru tine credința e un bine? Poți da mărturie că sunt o persoană bună, Eu, Isus, sunt o persoană bună lângă tine?”

Dacă vom spune aceste lucruri, cu siguranță va fi cine să ne urmeze, dar mai ales vom fi noi mândri pentru faptul de sta lângă Isus, de a fi lângă Isus pentru a împlini misiunea Sa, care este tocmai aceea de a le arăta celorlalți chipul Tatălui!

toată seria aici (ca fişiere Word)



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *