CFE: Doresc să văd cu ochii tăi și să mă rog cu buzele tale

Teme: Spiritualitate.
.
Publicat la 3 februarie 2017.
Partea 124 din 139 din seria Comunităţi familiale de evanghelizare.
Print Friendly

Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: pr. Mihai Vătămănelu OFMConv.
Sursa: MisteroGrande.org

Cateheza 124
Doresc să văd cu ochii tăi și să mă rog cu buzele tale
Text de bază: Mt 9,35-38

Dragi prieteni,

Isus și Apostolii

Isus și Apostolii

Ne regăsim în ascultarea Cuvântului lui Isus, e un cuvânt care mereu dorește să ajungă la inima fiecăruia dintre noi, dorește să stabilească cu noi o legătură profundă. Suntem siguri de prezența lui Isus în mijlocul nostru. Și când îi redăm cuvântul pe care îl ascultăm printr-un fragment evanghelic este El cel care dorește să ne vorbească despre ceva ce are legătură cu noi, cu El, cu misiunea noastră, care are legătură cu viața noastră, cu Biserica Sa. Cu acest spirit să ascultăm cuvântul Său, pe care îl luăm din Evanghelia lui Matei, cap. 9, vers. 35-38:

35 Isus străbătea toate cetățile și satele, învățând în sinagogile lor, predicând Evanghelia Împărăției și vindecând orice boală și orice neputință. 36 Văzând mulțimile, i s-a făcut milă de ele, căci erau istovite și părăsite, ca niște oi care nu au păstor. 37 Atunci le-a spus discipolilor Săi: „Secerișul este mare, însă lucrătorii sunt puțini. 38 Rugați-l deci pe Domnul secerișului să trimită lucrători la secerișul Lui”.

Întâi de toate să observăm atitudinea lui Isus. Pasajul din aceste puține rânduri evanghelice arată modul de a vedea al lui Isus, care se transformă în rugăciune. Să încercăm să-i urmărim toate mișcările. „Isus străbătea toate cetățile și satele” – Isus e introdus în viața de toate zilele, umblă pe străzile unde sunt oamenii, intră în casele unde se trăiește, unde se suferă, unde se trăiesc bucuriile, intră în sinagogi, în biserici, e în contact cu persoanele. Străbătea, predica, se mai spune, vorbea cu oamenii, spunea lucrurile pe care El simțea că trebuie să le spună despre Tatăl.

„Văzând mulțimile”, spune Evanghelia, își dădea seama, observa mulțimile de oameni și – precizează Evanghelia – „i s-a făcut milă de ele”. Nu doar străbătea străzile, vedea mulțimile, dar și simțea compasiune, adică văzând mulțimile le și întreba ce caută, de ce suferă, încotro merg… Nu rămânea străin de mulțime, nu rămânea izolat, se afla în preocupările lor, dorințele, foamea pe care puteau să o aibă acei oameni.

Și observați cum acest mod de a vedea al lui Isus devine rugăciune, da, o rugăciune foarte simplă adresată Tatălui: „Secerișul este mare, însă lucrătorii sunt puțini. Rugați-l deci pe Domnul secerișului să trimită lucrători la secerișul lui”. Să încercăm să cugetăm puțin asupra acestor lucrători în seceriș, pe care adesea îi facem să coincidă doar cu preoții, dar nu e tocmai așa. Lucrătorii în secerișul Său sunt toți discipolii trimiși în lume să evanghelizeze, oricine crede e chemat să aducă aceste roade. Isus se roagă pentru ca să fie și alte persoane care, ca și El, străbat drumurile, văd, simt compasiune și se roagă.

Adică, Isus se roagă ca să mai existe și alți „Isus”, care nu parcurg drumurile cu indiferență, fără să-și dea seama de cine e în preajmă, unde merge, de lumea care aleargă, care suferă… Se roagă ca să fie și alții asemenea Lui, care să vadă și să aibă milă, să vadă situațiile de suferință. Când umblăm prin casele noastre, pe drumurile noastre, reușim să observăm situațiile în care există suferință, simțim milă? Când ascultăm știrile la televizor sau citim ziarul, vedem cu ochii lui Isus și simțim milă? Sau preferăm să nu străbatem drumurile noastre, să nu vedem ziarul, știrile așa cum Isus le-ar vedea și le privim cu indiferență, distanți: „Aceste lucruri nu mă privesc, fiecare cu treaba lui„… De aceea abia că mai suntem atenți la cel de lângă noi când totul ne merge bine. Isus se roagă pentru ca să fie și alți lucrători în secerișul Său, adică și alte persoane care, asemenea Lui, să străbată drumurile, să își dea seama, să observe diferitele situații, să simtă milă.

E ca și când Isus ne-ar cere acum ochii noștri pentru a vedea, adică El vrea ochii noștri, căci cu ochii noștri vrea să umble și să privească încă această mulțime „părăsită” pe care o numește: „ca niște oi care nu au păstor„. „Văzând mulțimile, i s-a făcut milă de ele, căci erau istovite și părăsite, ca niște oi care nu au păstor.” Isus ne cere ochii noștri pentru ca să vadă aceste persoane, să își dea seama de suferința lor cea mai intimă. Vrea să îi împrumutăm inima noastră, pentru ca să simtă și acum compasiune. Desigur că Isus are și acum inimă, Isus înviat nu e un Isus fără inimă, nu e un Isus care nu iubește și nu simte, dar vrea să continue să simtă în mod concret în trup, prin trupul nostru, prin inima noastră. Ne cere inima pentru a simți milă, pentru a stabili cu noi o relație de compasiune, pentru a simți împreună cu noi, a fi aproape de aceste persoane împreună cu noi.

Iar apoi ne cere buze pentru rugăciune. Rugați-vă, deci, astfel încât acest mod al vostru de a vedea și de a simți compasiune să se transforme în rugăciune, ne invită să ne rugăm. Și astfel izvorăște, se naște, în această direcție se mișcă rugăciunea de mijlocire pe care o facem în comunitățile noastre. E rugăciunea celui care și-a dat seama ce anume există în jurul nostru, rugăciunea celui care a trăit o zi, o săptămână privind mulțimile, privind lumea, simțind milă. E rugăciunea celui care a urmărit telejurnalele, a auzit știrile, a simțit compasiune, pe care o face să devină rugăciune. E rugăciunea celui care, conversând cu prietenii, cu colegii, cu vecinii casei a observat un moment de suferință, de singurătate, ori de istovire, de distanță, fără păstor, fără credință în Isus Domnul, ca și frunzele de toamnă gata să cadă la prima adiere de vânt, și-a dat seama de aceasta și simte compasiune. Iar în momentul rugăciunii de mijlocire a comunității știe să transforme aceste situații în rugăciune: „Te rog, Doamne, te rugăm, Doamne…, Doamne, privește din nou cu ochii Tăi această situație, cealaltă… Citește în inimile persoanelor singure, citește în inimile persoanelor disperate.” E modul nostru de a observa și care devine rugăciune.

Observați astfel deosebirea care există între rugăciunea de laudă și rugăciunea de mijlocire, în care recunosc lucrurile frumoase, extraordinare pe care Domnul le-a făcut…, prezența Sa în Euharistie, întruparea Sa, moartea și patima Sa. Sau văd lucrurile frumoase pe care le-a făcut în viața mea, în viața altora, în viața comunității, în viața parohiei, a Bisericii, văd semnele pe care El le așază de-a lungul drumului nostru… Văd toate aceste lucruri frumoase, pentru care îi aduc laudă Domnului, îi mulțumesc și îl binecuvântez, îi invit și pe alții să îi aducă laudă împreună cu mine și să-i mulțumească pentru lucrurile frumoase. Rugăciunea de mijlocire este însă a mijloci, mă așez între Dumnezeu și situația concretă, fac această mică mediere. „Doamne, am văzut aceste lucruri, Doamne, îndreaptă-ți privirea spre aceste persoane, câtă nevoie au de Tine, Doamne, privește înspre ei, Doamne, vindecă-i…!”

Și am văzut călătoria lui Isus; în această Evanghelie mergea „predicând Evanghelia Împărăției și vindecând orice boală și orice neputință.” Acum ne cere nouă să ne dăm seama câte boli și infirmități există. Rugăciunea de mijlocire e privirea la cei din jurul nostru la 360 de grade, simțind dragoste pentru tot ceea ce se petrece în jurul nostru, simțind împreună cu Isus iubirea pentru mulțimile fără păstor. Deci, așa cum suntem educați în Comunitățile Familiale la a găsi motivele pentru a-l lăuda pe Domnul pentru ceea ce a făcut pentru noi, în această săptămână, la fel trebuie să regim de-a lungul săptămânii motive pentru a mijloci, pentru a-l ruga toți împreună pe Domnul.

Mai curând aștept să vină ziua de întâlnire în comunitate pentru a spune că sunt motive grave pentru care trebuie să ne rugăm. Am văzut această, cealaltă situație pentru care vrem să ne rugăm. Să ne rugăm pentru aceștia, să-i încredințăm Domnului… Și astfel și rugăciunea de mijlocire ne umple inima. Și rugăciunea de mijlocire ne unește direct cu Isus. Citim în Scrisoarea către Romani că „Isus se află mereu de-a dreapta Tatălui pentru a mijloci pentru noi”. Să ne gândim cât de strâns suntem uniți cu El. Isus, care șade de-a dreapta Tatălui, vrea și cere ochii noștri, buzele noastre, pentru a continua să se roage, pentru a fi în continuare El cel care străbate străzile orașului nostru pentru a face bine, vindecând și însănătoșind.

Domnul să ne ajute să transformăm fiecare rugăciune de mijlocire într-un moment unitar de dragoste pentru Biserică și pentru lume, în care să simțim că aducem cu noi toată realitatea Bisericii Universale, a Bisericii eparhiale, a parohiei… Întreaga realitate a lumii, din locurile unde există război, suferință, din locuri de pace, alianțe, frământările întregii lumi, ale popoarelor și ale umanității, ale celor care suferă de foame. Și să nu uităm pe niciunul, pentru că suntem chemați să avem inima lui Isus în momentul în care facem această rugăciune. Astfel, rugăciunea noastră de mijlocire care se desfășoară în fiecare săptămână la întâlnirea comunității va deveni tot mai frumoasă, tot mai puternică.

Și ne vom da seama că în momentul în care ne rugăm pentru alții, în acel moment, suntem noi înșine primii care vom fi îmbogățiți.

toată seria aici (ca fişiere Word)



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *