CFE: Îți mărturisesc: Domnul mi-a vorbit

Teme: Spiritualitate.
.
Publicat la 22 ianuarie 2017.
Partea 123 din 139 din seria Comunităţi familiale de evanghelizare.
Print Friendly

Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: pr. Mihai Vătămănelu OFMConv.
Sursa: MisteroGrande.org

Cateheza 123
Îți mărturisesc: Domnul mi-a vorbit

Text de bază: 1In 1,1-4

Dragi prieteni,

Apostolul Ioan

Apostolul Ioan

Conștienți fiind de prezența lui Isus în mijlocul nostru, vrem să-i ascultăm din nou cuvântul, care ne este oferit în această seară de prima scrisoare a Sfântului Apostol Ioan cap. 1,1-4:

1 Ceea ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit și mâinile noastre au pipăit, cu privire la Cuvântul vieții, 2 – căci viața s-a arătat: noi am văzut și dăm mărturie și vă vestim viața cea veșnică ce era la Tatăl și care ni s-a arătat – 3 ce am văzut și am auzit vă vestim și vouă pentru ca și voi să aveți comuniune cu noi, iar comuniunea noastră este cu Tatăl și cu Fiul său Isus Cristos. 4 Vă scriem acestea pentru ca bucuria noastră să fie deplină.

Este experiența lui Ioan apostolul, care a trăit o intimitate deosebită cu Isus Domnul. Imaginea care ne este descrisă în Evanghelia lui Ioan spune despre Ioan că își pune capul pe pieptul lui Isus, ceea ce arată o intimitate profundă. Acest Ioan, care a trăit în mod intens aproape de Isus, este același care nu poate să nu spună, nu poate să nu vestească. E ca și când în interiorul său s-ar fi aprins un foc deosebit. El a ascultat acele cuvinte de iubire care au ieșit din gura lui Isus și nu poate să nu le transmită. Iată de ce titlul pe care l-am dat acestei reflecții este: Îți mărturisesc: Domnul mi-a vorbit. Da, vreau să-ți mărturisesc că Domnul mi-a vorbit, Domnul îmi vorbește.

Cred că fiecare dintre noi poate trăi această experiență de fiecare dată când în Comunitățile Familiale, după ascultarea Cuvântului, ne oprim pentru un sfert de oră pentru a da mărturie: „Ce mi-a spus Domnul?” Înseamnă a căuta să împărtășești acea intuiție pe care Domnul ți-a pus-o în inimă, acea lumină pe care a aprins-o în tine. „Îți mărturisesc, Domnul mi-a vorbit!

Desigur, toți au auzit această meditație, toți au auzit această Evanghelie, dar Domnul mi-a vorbit, îți mărturisesc! Există ceva în acest cuvânt, în această predică pe care am ascultat-o, în care simt că Domnul mi-a vorbit mie, s-a adresat nimicniciei mele. Și aici, îndată, aș dori să introduc o reflecție asupra acestui aspect: „Domnul mi-a vorbit!” Adică să încerc să observ distanța dintre Dumnezeu și mine, dintre Isus Domnul și mine. Și noi, ca și Maria, mărturisim sărăcia noastră, micimea noastră, și totuși Domnul îmi vorbește! „Cine sunt eu pentru ca Tu, Doamne, să-mi vorbești? Cine sunt eu ca să fiu atins de glasul Tău? Cât de mare ești, cât de mare este iubirea Ta astfel încât să-mi vorbești?

Cine este cel care-mi vorbește? Nu e o voce oarecare dintre cele pe care le aud. Căutați cel puțin să evaluați diferența. Câte lucruri auzim într-o zi de la televizor, de la prieteni, de la vecini! Și totuși, între aceste cuvinte, poate fi cuvântul lui Isus, este cuvântul lui Isus, al Fiului lui Dumnezeu, al Cuvântului făcut trup. Cum spune Ioan: Cuvântul vieții – căci viața s-a arătat: și noi am văzut și dăm mărturie și vă vestim… – el este Dumnezeu cel infinit, Dumnezeul iubirii, care vrea să îmi vorbească. Am putea spune, ca și Maria, că „a privit la umilința slujitoarei sale”, la micimea mea.

Desigur, e mai mare dorința lui Dumnezeu de a-mi vorbi decât a mea de a-L asculta. Ar fi suficient să vedem de câte ori în Vechiul Testament găsim expresia: Ascultă, Israele! Shema Israel, ascultă, Israele! Ascultă pe Domnul tău! Și Isus, pentru a-i deosebi pe cei care îi sunt discipoli adevărați, spune: „Oile Mele ascultă glasul Meu„! Eu ascult această voce? O ascult ca și când mi-ar fi adresată personal? „Oile Mele ascultă glasul Meu„! Întrezăresc cuvântul spus mie? Să nu lăsăm deoparte toate aceste întâlniri de colocviu cu Domnul, atunci când ascultăm Cuvântul Său. Gândiți-vă la acest moment din cadrul Comunităților Familiale, gândiți-vă la ziua de duminică, zi când se celebrează Liturghia, gândiți-vă și la alte momente unde cuvântul lui Dumnezeu este proclamat!

Să căutăm să nu pierdem aceste ocazii, pentru că Domnul este cel care vrea să ne vorbească, și îmi vorbește astăzi, se adresează în cotidianul meu, se adresează situației mele. Este un Psalm în care se spune: „Astăzi, dacă veți auzi glasul Lui, nu vă împietriți inimile voastre! Astăzi ascultați glasul Meu!” Nu trebuie să mă gândesc la ziua de mâine ori de poimâine… Astăzi, în acest moment, Domnul vrea să-mi vorbească! Am eu inima deschisă să primesc cât de puțin din gingășia lui Isus, care în acest moment nu vrea să mă simt singur? Vreau să-ți vorbesc! Când i-a luat pe discipoli i-a chemat deoparte, cu sine, pentru a sta cu ei. Sau fiind doar cu ei, deoparte, le explica parabolele. E tandrețea acestui Dumnezeu care vrea să-mi vorbească, care vrea să mă ajute să ies din singurătate…

Uneori, când suntem amestecați cu mulțimea în atâtea dialoguri, uneori chiar și între soț și soție, realizăm că vorbim singuri. Celălalt care-ți vorbește nu mai face parte din viața ta, l-ai exclus. Simt în acest moment că îi permit lui Dumnezeu să-mi vorbească, că vreau să facă parte din viața mea? E adevărat, pot fi conștient de sărăcia vieții mele, de uscăciunea vieții, și atunci mi se pare că nu aud nimic, că nu simt nimic, însă El vrea să-mi vorbească, vrea să-mi vorbească în ciuda sărăciei și a situației în care m-aș afla.

Dar să observăm pasajul următor, pe care l-am citit aici în acest scurt fragment din prima Scrisoare a Sfântului Apostol Ioan: „ce am văzut și am auzit vă vestim și vouă pentru ca și voi să aveți comuniune cu noi”. E foarte frumos acest cuvânt; „vă vestim și vouă„! Aici avem explicația faptului de a împărtăși cât de puțin ceea ce Domnul mi-a spus mie. E ca și când aș descoperi altora contactul meu de telefon, scuzați imaginea modernă, convorbirea mea cu Isus, ceea ce mi-a spus El, și să ne comunicăm unii altora ceea ce ne-a spus El, cum ne-a atins inimile, ce ne-a spus!

Acest fapt de a ne împărtăși „Ce mi-a spus Isus?” creează o comuniune extraordinară. Pentru că atunci ne dăm seama că în diversitatea cuvintelor pe care Isus ni le spune se realizează o comuniune foarte puternică între noi. Adică același Cuvânt vestit, ați observat aceasta de atâtea ori, este dezvoltat în mod diferit de fiecare persoană. Domnul ție ți-a spus așa, mie mi-a spus așa, mie mi-a dat impresia că aș reciti însăși ziua pe care am trăit-o, mie mi s-a părut că îmi citește în inimă…; în diversitatea ecourilor e același Domn, și se intră într-o comuniune deplină cu Domnul, se creează o unitate foarte puternică în jurul aceluiași Cuvânt. Dar în același timp se creează o unitate foarte puternică între noi. E unitatea căreia cred că i-ați gustat deja bucuria, unitatea care se creează în interiorul comunității atunci când trăim prezența Sa. Aici conduce întotdeauna toată această dinamică a Comunităților Familiale: la a redescoperi prezența, bucuria prezenței Sale.

Să ascultăm ceea ce ne amintește iarăși Ioan: „comuniunea noastră este cu Tatăl și cu Fiul Său Isus Cristos. Vă scriem acestea pentru ca bucuria noastră să fie deplină„. Bucuria prezenței Sale – adică întorcându-vă la casele voastre să știți că L-ați întâlnit pe El, mai curând să știți că El vă însoțește acasă. Dacă primim prezența lui Isus, primim și frumusețea iubirii, frumusețea faptului de a sta împreună. Aceasta e bucuria pe care ne-o dă gustarea cuvântului lui Isus. A gusta Cuvântul, așa cum am spus și ultima dată, și în același timp a împărtăși ceea ce El ne-a spus, pentru că e un cuvânt care îmi citește în inimă.

Vă amintiți episodul cu femeia samariteană, atunci când Isus la fântână îi spune: „Mergi și cheamă pe bărbatul tău și vino aici. Femeia a răspuns și a zis: N-am bărbat. Isus i-a zis: Bine ai zis că nu ai bărbat. Căci cinci bărbați ai avut și cel pe care îl ai acum nu-ți este bărbat„. Isus citește în inimi, dar nu pentru a ne reproșa. În ceea ce o privește pe femeia samariteană, a citit în inima ei insatisfacția că nici cei cinci bărbați nu i-au adus răspunsul pe care îl căuta, cei cinci bărbați nu i-au dat iubirea pe care o căuta, iar bărbatul pe care îl avea în acel moment nu era răspunsul la setea ei de iubire, ea căuta o altfel de apă.

La fel e și în cazul nostru, dacă permitem Cuvântului să intre în inimile noastre, dacă permitem ca Domnul să intre în inimile noastre cu puterea Sa, ne dăm seama că astfel atinge punctul nostru cel mai slab. Acolo unde avem sete, acolo unde ne dorim o întâlnire, unde ne dorim ca inima noastră să fie atinsă, pentru că simțim o greutate pe care nu o putem purta singuri, acolo unde simțim singurătatea, ne dorim ca El să intre și să comunicăm și altora: „Știi ce mi-a spus mie Domnul? Știi că Domnul a făcut tocmai ceea ce căutam, știi că a privit tocmai la inima mea?!”

Și după ce ne-am spus acestea, să retrăim astfel încât Isus viu să locuiască în mijlocul nostru, să facem astfel încât noi înșine și ceilalți să înțelegem că Isus e viu, să mărturisim din nou și să ne întărim unul pe altul în credință. Să ne gândim la un frate care vine în comunitățile noastre și simte bucuria mărturiei adusă de o întâlnire. „Domnul mi-a încredințat, Domnul mi-a spus” – acel frate experimentează împreună cu noi prezența lui Isus viu, a lui Isus înviat, a lui Isus prezent în mijlocul nostru. Nu există experiență mai frumoasă în lume decât aceasta: să simți că Domnul te-a atins!

toată seria aici (ca fişiere Word)



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *