CFE: Ești deja părtaș la miracolul cel mai mare

Teme: Spiritualitate.
.
Publicat la 16 ianuarie 2017.
Partea 122 din 131 din seria Comunităţi familiale de evanghelizare.
Print Friendly

Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: pr. Mihai Vătămănelu OFMConv.
Sursa: MisteroGrande.org

Cateheza 122
Ești deja părtaș la miracolul cel mai mare
din câte există pe pământ
Text de bază: Lc 11,29-32

Dragi prieteni,

Semnul lui Iona

Semnul lui Iona

În timp ce zilele se repetă și se scurg până la sosirea unei noi întâlniri săptămânale, nu dispare însă adevărul și forța acestui fapt de a ne regăsi în jurul lui Isus. Aceasta este imaginea unei Comunități Familiale de Evanghelizare, și anume de a experimenta prezența lui Isus în mijlocul nostru. Și pe acest Isus putem să-L auzim vorbindu-ne; de fapt acesta este deja un dar extraordinar, să-L auzim pe Isus care ne vorbește. S-ascultăm cum ne vorbește prin evanghelistul Luca capitolul 11, vers. 29-32:

29 Pe când mulțimea se îngrămădea în jurul Lui, [Isus] a început să le spună: „Această generație este o generație rea; cere un semn, dar nu i se va da alt semn decât semnul lui Iona. 30 Căci așa cum Iona a devenit un semn pentru niniviteni, tot așa va fi Fiul Omului pentru această generație.
31 Regina din Sud se va ridica la judecată cu oamenii acestei generații și-i va condamna pentru că ea a venit de la marginile pământului ca să asculte înțelepciunea lui Solomon și, iată, aici este unul mai mare decât Solomon. 32 Oamenii din Ninive se vor ridica la judecată cu generația aceasta și o vor condamna pentru că ei s-au convertit la predica lui Iona și, iată, aici este unul mai mare decât Iona.”

Dragi prieteni, este o pagină evanghelică ce rămâne mereu vie și actuală. Și pentru noi, ca și în timpul lui Isus, omenirea este mereu aceeași, caută semne. Care dintre noi nu așteaptă semne, să se schimbe ceva, să se schimbe la nivel global, să se schimbe ceva în națiune, în țara aceasta, în casa mea, să se schimbe ceva în legătură cu rudele mele, situația de la locul de muncă. Care dintre noi nu așteaptă semne, semne importante? Observați și atenția care este acordată minunilor, lucrurilor extraordinare care se pot întâmpla aici sau în altă parte legate de o anumită experiență, legate de diverse apariții ale Maicii Domnului, experiențe la diverse mănăstiri, această generație așteaptă un semn, caută semne.

Uneori și noi, ca și copiii, așteptăm un cadou sau ceva nou, ori ceva deosebit, pentru a spune că părinții mă iubesc. Vi s-a întâmplat deseori și vouă, părinților, ca fiul să vă ceară ceva, un dar, un cadou, un răspuns, o permisiune. „Dacă nu-mi dai, înseamnă că nu mă iubești”; poate că nu spun, dar gândesc astfel. „Dacă părinții m-ar fi iubit, ar fi făcut astfel încât să fiu mulțumit, mi-ar fi permis să fac aceasta ori cealaltă alegere”. Uneori și noi, ca și copiii, așteptăm un cadou pentru a spune: „Atunci da, Dumnezeu mă iubește. Da, dacă se întâmplă acel miracol, înseamnă că Dumnezeu mă iubește, dacă are loc acea schimbare, înseamnă că Dumnezeu sau Maica Domnului mă ascultă.”

Ca și copiii – „Tată, dacă îmi faci acel cadou, înseamnă că mă iubești” – care nu își dau seama că iubirea părinților nu este un cadou de ziua onomastică, nu e un cadou pentru vacanță, că iubirea pentru copii înseamnă să fii alături de ei în fiecare zi, în fiecare oră, este tocmai faptul de a fi, de a vorbi cu ei, de a munci pentru ei, de a ține ușa casei deschisă pentru ei, a te jertfi pentru ei. Spuneți-mi dacă nu e așa? Așteptați ocazia de a le face un cadou pentru a le arăta fiilor iubirea voastră? Ori mai degrabă simțiți faptul că a-i aștepta seara în picioare e deja iubire pentru fii? Câtă iubire pentru copii care nu este cunoscută! La fel facem și noi cu Isus, cu Dumnezeu. Așteptăm semne, cerem un cadou și nu ne dăm seama că miracolul cel mai mare este aici, că minunea cea mai mare este aici.

Am citit în Evanghelie că „Regina din Sud se va ridica la judecată cu oamenii acestei generații și-i va condamna pentru că ea a venit de la marginile pământului ca să asculte înțelepciunea lui Solomon și, iată, aici este unul mai mare decât Solomon. Oamenii din Ninive… s-au convertit la predica lui Iona și, iată, aici este unul mai mare decât Iona.” Aceasta e marea minune și noi nici măcar nu ne dăm seama, pentru că ne-am născut ca fii îngrijiți în casă sau alintați la căldura căminului; dar Domnul este aici și vrea să-mi vorbească: e Isus.

Dragi prieteni, putem obține o minune de la Maica Domnului, dar e mai importantă o minune sau faptul că aici, în această casă, în această seară, acestor persoane Isus le vorbește? Că acest cuvânt vestit e cuvântul lui Isus? „Aici este unul mai mare decât Solomon, mai mare decât Iona.” Aici se repetă miracolul, aici are loc miracolul cel mai mare de pe pământ, este El care ne vorbește, care îmi vorbește. Dacă am descoperi împreună importanța acestui cuvânt proclamat! Când cuvântul este vestit, este însuși cuvântul lui Isus care se adresează persoanelor care îl ascultă. Înțelegeți frumusețea acestui moment al Comunității Familiale? Ascultarea cuvântului în care Isus este protagonistul.

Dar Isus nu ascultă doar rugăciunea de laudă, pe Isus nu-L regăsim doar în experiența pe care am făcut-o când dăm mărturie despre ce a făcut Isus pentru mine! Aici se află Isus, care ia întotdeauna cuvântul! Și fiți siguri, eu știu aceasta în interiorul meu, că Isus nu este legat de cuvintele sau de modul de exprimare al preotului. Isus găsește sisteme și modalități pentru a ajunge la inima fiecărei persoane, chiar dincolo de discursul pe care l-a făcut preotul. Sunt sigur că într-un oarecare mod Isus, în acest moment, atinge inima tuturor persoanelor, chiar dacă eu nu ating tema legată de cineva care suferă, legată de o persoană sau alta. Isus însă, prin modul său de a vorbi, ajunge la persoană în individualitatea sa. Deoarece cuvântul lui Isus, vocea Sa, prezența Sa e cea care produce întâlnirea, devine cuvânt adresat personal fiecăruia și face ca o persoană să simtă: „Ești iubită de mine, îmi ești cunoscută!

Nu e important ca acela care comentează cuvântul să atingă toate temele posibile și imaginabile, astfel încât niciunul dintre cei care ascultă să nu plece fără să fie atins! Nu, e absurd, e imposibil! Pentru că ceea ce atinge este cuvântul lui Isus, nu cuvântul preotului care comentează Evanghelia, e Isus viu în acel cuvânt, care este vestit și atinge inima fiecăruia dintre noi. Iată de ce acesta este miracolul cel mai mare! E mai mare un miracol pe care Padre Pio îl poate face în orice împrejurare, punând la loc un picior, vindecând de o tumoare, sau e mai mare un miracol aici, în această casă, când Isus îmi vorbește? Spuneți care este mai mare minune? Vedeți că am pierdut sensul proporțiilor!? Suntem ca și copiii care așteaptă un cadou cât de mic pentru a putea spune: „Tata, mama mă iubesc!”

Cuvântul pe care Isus ni-l adresează e un cuvânt care ne este dat pentru că Isus vrea să devină interlocutorul nostru. Și acesta este un pas înainte la fel de frumos. Aceasta nu înseamnă că Isus ne vorbește, ne este învățător și noi… tăcere, nu! Vorbește pentru că vrea să intre în relație cu noi. Îmi spune „Bună ziua”, pentru că vrea ca eu să-i răspund „Bună ziua”! Îmi spune: „Ating acel punct slab al inimii tale” pentru ca eu să spun: „Da, Doamne, vindecă-mă! Da, Isuse, ești aici, deschide-mi inima!”

Adică Isus vrea să intre în relație cu mine pentru a mă face să vorbesc! Iar eu, ca un mut, poate de șase luni, de un an, de doi ani nu-i răspund atunci când sunt atins în acel punct slab. Și El e aici ca să-mi spună: „Hai, te rog, vorbește! Poate nu miști buzele, dar cel puțin în inimă răspunde-mi, spune că m-ai simțit, spune că m-ai auzit vorbind, spune-mi că ai simțit că ție ți-am adresat acel cuvânt! Îmi faci această favoare?” Încearcă să spui: „Da, Doamne, am ascultat! Laudă Ție, Cristoase! Îți mulțumesc pentru acest cuvânt!” Isus vrea să devină interlocutorul meu, vrea să devină protagonist, părtaș la ceea ce fac și trăiesc pe durata unei zile.

Prin acest cuvânt e ca și când mi-ar spune: „Cum de nu mi-ai vorbit în timpul acestei zile? Ai făcut toate lucrurile singură, singur? Cum de îți faci deja griji pentru ziua de mâine ca și când Eu n-aș exista? Nu mi-ai adresat nici măcar un cuvânt pentru a-mi spune: ‘Isuse ce părere ai? Ce ai face în locul meu?’ De câte ori mi-ai vorbit astăzi? Iată de ce-ți vorbesc în această seară, iată de ce îți vorbesc, pentru că vreau să devin interlocutorul tău, să vorbesc cu tine, să discut cu tine, să cuget împreună cu tine, să-ți dau lumina Mea pentru a vedea lucrurile, pentru a decide, pentru a ști cum să vorbești, pentru a ști ce să faci, ce să nu faci…” Și eu, în schimb, risc să nu pot fi interpelat. „Nu mă întrebi niciodată: ‘Ce gândești?’ Foarte rar mă întrebi ce gândesc Eu despre această temă, despre cealaltă, despre ceea ce ai înfăptuit sau despre ce trebuie să faci! Nu-mi ceri niciodată opinia, nu mă întrebi niciodată: ‘Ce ai face locul meu?'”

Aceasta înseamnă că nu știm să citim în profunzime scrisoarea de iubire. Gândiți-vă la faptul că un logodnic primește o scrisoare de iubire de la logodnica sa și citește numai începutul și sfârșitul: „Dragul meu„, și apoi „Cordiale salutări” și gata! Nu citește scrisoarea de iubire, nu citește întregul pasaj care se află înăuntru, acolo unde logodnica, iubita, descrie sentimentele sale, descrie modul său de acțiune, de a gândi, de a se bucura… Și rămânem cu „Tatăl nostru” dimineața și „Bucură-te, Marie” seara… Dar toată acea scrisoare de iubire pe care ți-am scris-o pe durata zilei, acele cuvinte de iubire pe care voiam să ți le spun în timpul zilei, pentru ce?

Prin urmare, dacă nu știm să interpretăm aceste cuvinte de iubire, aceste scrisori de iubire, cum am putea interpreta semnul semnelor, minunea minunilor? Așa cum Iona a stat trei zile în pântecele balenei, la fel Fiul omului va sta trei zile în mormânt, dar apoi va învia! Acea prevestire a morții și învierii Domnului! Să fim introduși în Cuvânt, să începem să vorbim cu Isus, să permitem să ne vorbească și să vorbim cu El pentru a fi în stare apoi să primim un semn și mai mare, minunea cea mai mare din câte există pe pământ! Da! Isus care îmi vorbește, aici, acum. Iar apoi, miracolul și mai mare, Isus care se dăruiește, mi se dăruiește, se dăruiește mie cu Trupul Său! Poate exista un miracol mai mare de atât? Există vreo vindecare a trupului fizic care să fie mai mare decât minunea lui Isus care mi se dăruiește cu Trupul Său sau unește cu sine trupul meu, chiar dacă este bolnav, prin Euharistie?

Să ne întoarcem însă la Cuvânt, după ce am arătat acest alt dar care este Euharistia, să ne întoarcem la cuvântul pentru care suntem convocați în Comunitățile Familiale, să fim atenți la acest moment al ascultării cuvântului, pentru că aici se află minunea minunilor, Isus prezent. Și e atât de important că Isus e aici cu sensibilitatea cuvântului Său, dincolo de cuvintele preotului; e atât de importantă această prezență, încât cineva care l-a auzit vorbind i-a adresat acea expresie foarte frumoasă, exclamând: „Fericit e pântecele care te-a purtat„; Mama care te-a făcut; căci printr-un cuvânt ai reușit să ajungi la inima mea. Iar Isus răspunde: „Fericiți mai curând cei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu!” Referindu-te la tine, simți că poți spune: Ești fericită, Marie, pentru că i-ai dat trup lui Isus? De ce e fericit cel care ascultă cuvântul? Pentru că cel care ascultă cuvântul îi dă naștere lui Isus în propria ființă. Cuvântul îl generează pe Isus în mine, îi dă naștere lui Isus în noi!

Iată ce transformare poate aduce Cuvântul! Nu există inimă atât de secată, nu există inimă atât de plânsă, nu există inimă atât de bucuroasă încât să nu simtă acest sentiment de duioșie: Isus mi se adresează prin Cuvântul Său, pentru că vrea să continue să trăiască în mine.

toată seria aici (ca fişiere Word)



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *