CFE: La ce-mi mai folosește Cuvântul Tău? Știu deja cum să trăiesc

Teme: Spiritualitate.
.
Publicat la 11 noiembrie 2016.
Partea 116 din 136 din seria Comunităţi familiale de evanghelizare.
Print Friendly

Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: pr. Mihai Vătămănelu OFMConv.
Sursa: MisteroGrande.org

Cateheza 116
La ce-mi mai folosește Cuvântul Tău? Știu deja cum să trăiesc
Text de bază: Lc 5,1-11

Dragi prieteni,

Suntem aici pentru a asculta cuvântul Său, Cuvântul Domnului. Ni-l oferă Evanghelia lui Luca, cap. 5, vers. 1-11. Să ascultăm:

Înaintează în larg

Înaintează în larg

1 Pe când mulțimea îl îmbulzea ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu, iar El stătea lângă lacul Genezaret, 2 a văzut două bărci trase la mal, iar pescarii, coborâți din ele, spălau năvoadele. 3 Suindu-se într-una din bărci, care era a lui Simon, l-a rugat s-o îndepărteze puțin de la mal. Așezându-se, învăța mulțimile din barcă.

4 Când a terminat de vorbit, i-a spus lui Simon: „Înaintează în larg și aruncați-vă năvoadele pentru pescuit!” 5 Răspunzând, Simon i-a spus: „Învățătorule, toată noaptea ne-am chinuit, dar nu am prins nimic. Însă la cuvântul Tău, voi arunca năvoadele”. 6 Și, făcând aceasta, au prins așa o mare mulțime de pești încât li se rupeau năvoadele. 7 Atunci au făcut semne însoțitorilor lor din cealaltă barcă să vină pentru a-i ajuta. Ei au venit și au umplut amândouă bărcile încât erau gata să se scufunde. 8 Văzând aceasta, Simon Petru a căzut la picioarele lui Isus spunând: „Îndepărtează-te de mine, Doamne, căci sunt un om păcătos”. 9 Pentru că îl cuprinsese teama pe el și pe toți care erau cu el pentru pescuirea pe care au făcut-o, 10 la fel și pe Iacob și pe Ioan, fiii lui Zebedeu, care erau însoțitorii lui Simon. Însă Isus i-a spus lui Simon: „Nu te teme, de acum înainte vei fi pescar de oameni”. 11 După ce au dus bărcile la mal, părăsind toate, l-au urmat pe El.

Vrem să ne așezăm în atitudine de ascultare intensă față de acest cuvânt al Său, cuvântul lui Isus. Am dori, precum persoanele îndrăgostite, să fim atenți și la nuanțele, la noutatea și la puterea care se află în acest cuvânt, chiar dacă inima noastră mică nu ne permite să primim infinitatea și imensitatea ascunsă în spatele fiecărui cuvânt, însă o facem la lumina Spiritului, ne însoțește puterea Spiritului. În acest fragment evanghelic, între atâtea și atâtea posibilități de reflecție, este una care mi se pare că ar trebui scoasă în evidență. Există o descriere perfectă a relației dintre Cuvânt și viața de zi cu zi, dintre Cuvânt și viață.

Să vedem cum se comportă, ce spune Petru înaintea propunerii lui Isus, „Înaintează în larg și aruncați-vă năvoadele pentru pescuit!” Petru știe deja cum se face, Petru are multă experiență, în anumite situații e inutil să speri că se poate schimba ceva. Experiența îi dă siguranță, e un punct de referință sigur pentru a ști cum funcționează toate în viață. Și noi, ca și Petru, știm deja când ceva funcționează și când nu, Petru era sigur. E imposibil să prinzi pește după așa o noapte, e imposibil să pescuiești la această oră. Petru știe deja cum stau lucrurile. E ceea ce ni se întâmplă și nouă, știm cum merge viața, cum se trăiește, știu cum sunt eu, cum sunt ceilalți, nu e nimic diferit, în anumite situații trebuie să renunți cu totul. Evanghelia spune că spălau deja năvoadele, nici nu le trecea prin gând că ar fi venit momentul să arunce din nou năvoadele în mare.

Și e situația care reapare frecvent și în noi; asupra unor anumite lucruri suntem siguri. Ne gândim că nu mai există nici o posibilitate ca să se întâmple ceva nou, nu mai există nici o posibilitate de schimbare. Despre câte lucruri despre mine, despre câte lucruri gândesc că nu se vor mai schimba? Legate de viața mea personală, de viața proprie de soți, de viața mea în relația cu ceilalți?

Câți dintre noi nu se gândesc, uneori, că nu sunt în stare să evanghelizeze? Eu nu voi fi niciodată în stare să iert, eu nu voi reuși niciodată să mă împac cu acea persoană! De câte ori și noi gândim: „Doamne, vezi, Tu nu ai experiență…” Gândiți-vă de câte ori, poate nu o spunem cu buzele, dar în inimă ajungem să spunem: „Doamne, Tu nu ai experiență… Doamne, Tu nu știi cum e soția mea… Doamne, Tu nu știi cum e soțul meu… Tu nu știi, Doamne, cum sunt vecinii mei… Tu nu știi, Doamne! Tu nu știi cum sunt colegii mei de muncă… cum sunt patronii mei… Tu nu știi, Doamne, cum e viața! Doamne, dar ce zici?”

Să băgăm de seamă ce face Petru; știe totul, are experiență cum merg lucrurile, știe că e absolut inutil să arunci năvoadele pentru pescuit în acea oră din zi, în acel fel de mare, pe acel vânt, însă ce-i răspunde lui Isus? „La cuvântul Tău, voi arunca năvoadele”, la cuvântul Tău. Aceasta e puterea noutății, „la cuvântul Tău”. Și anume capacitatea de a asculta cuvântul lui Isus, de a spune cum cuvântul lui Isus poate schimba situațiile, cum cuvântul lui Isus poate pescui acolo unde niciun altul nu poate pescui. Prin cuvântul lui Isus pot evangheliza acolo unde nimeni altul nu ar gândi că se poate evangheliza. Aceluia să-i propun să vină la o comunitate familială? Aceluia să-i propun să vină la un curs de exerciții spirituale? Aceluia să-i propun să vină la biserică, dar ce, glumim?

Sau să mergi să ceri iertare acelei persoane, să te împaci. „Glumești? E imposibil, e imposibil! Nu! Sunt prea multe lucruri care ne-au separat, e imposibil! Cât de mult s-a consolidat neîncrederea.” E ca și când am spune: „Tu, Isuse, Tu poți schimba prin cuvântul Tău pâinea în Trupul Tău, vinul în Sângele Tău. Tu, ca și la Cana, poți schimba apa în vin; Tu, la înmulțirea pâinilor, poți face astfel încât din cinci pâini să saturi foamea la mii de persoane… Dar, Doamne, nu-ți poți permite, asupra acestei situații Tu nu poți interveni, cuvântul Tău nu are putere, Spiritul Tău se oprește!”

Observați de câte ori, acestui Cristos care ne iubește, noi, în tăcere, fără să deschidem gura, de fapt îi spunem: aici să nu intri, pentru că aici nu ai putere! Aici, Isuse drag, nu reușești! Ar fi interesant să faceți lista acelor multe situații ale voastre în care, inconștient sau conștient ați spus: „Aici, Isuse, Tu nu reușești! Am încercat eu, Isuse!”

„La cuvântul Tău voi arunca năvoadele”. Trebuie și noi să căutăm să recâștigăm acest pas, această mișcare decisivă. Vedeți, de atâtea ori Domnul ne-a cucerit. Să ne gândim cum de atâtea ori în viața noastră ne-am dat seama, am intuit puterea lui Dumnezeu, puterea Spiritului Sfânt, puterea cuvântului, puterea prezenței Domnului, am intuit semnele care nu pot veni de la nici un om, ci de la El. Am simțit fascinația Sa, capacitatea Sa de a ne duce pe muntele Său. De câte ori Domnul ne-a dus pe muntele Său, ne-a cucerit! Când se schimbă situația mea? Se schimbă când ascult cuvântul Său: „la cuvântul Tău”; când încep să folosesc „Cuvântul” pentru a ști ce trebuie să fac, când îi permit Cuvântului să intre în situațiile mele de rigiditate.

Vreți să vedeți care este semnul că acest cuvânt este ascultat de către noi, că acest cuvânt este reluat? „Doamne, la cuvântul Tău”! Semnul acestei treceri, al acestui pas împlinit e când se trece de la dezamăgire la încredere. „Cât privește acel lucru nu mai am încredere; în acea persoană eu nu mai am încredere, în acea instituție eu nu mai am încredere, dar ‘la cuvântul Tău’ încep să am din nou încredere”, este voința. Eu împreună cu acea persoană nu merg în acord, dar „la cuvântul Tău” încep să-l privesc ca pe un frate, ca pe o soră, ca pe o persoană pe care o voi avea lângă mine în Paradis. Sunt dezamăgit de mersul acestui stil de viață, de rugăciune, de comunitate, dar „la cuvântul tău”… Aici începe încrederea. Când ne bazăm nu pe experiența noastră, ci pe forța înnoitoare a cuvântului Său.

Dragi frați și surori, e Cuvântul care a creat cerurile și pământul, și dacă nu poate muta o plantă dintr-un loc în altul, poate muta din loc munții – „la cuvântul Tău”. Prin urmare, semnul care arată trecerea este faptul de a trece de la dezamăgire la încredere. Sau un alt semn că încep să ascult cuvântul e când se trece de la autosuficiență la faptul de a te arunca la picioarele lui Isus. Petru știa tot, știa totul despre pescuit, știa că nu era momentul, dar „la cuvântul Tău…” După pescuirea minunată, însă, înțelege și ce face? Se aruncă la picioarele lui Isus. Petru își dă seama că și dacă știe totul despre pescuit, la cuvântul lui Isus poate reîncepe.

Și pentru noi, ascultarea Cuvântului poate însemna a trece de la autosuficiență la gestul de a ne arunca la picioarele lui Isus și a-l recunoaște ca Domn. De câte ori în viața noastră am spus: „Rezolv eu, la ce-mi folosește, Doamne, cuvântul Tău, știu deja cum trebuie să trăiesc.” De câte ori l-am consultat pe Domnul asupra lucrurilor pe care eu le iau drept solide, definite? Dumnezeu nu va schimba niciodată nimic! De câte ori nu am mers să ascultăm cuvântul lui Isus doar pentru a vedea dacă poate schimba ceva, știind foarte adesea că schimbarea începe de la mine! Și uneori suntem noi dopul care nu lasă să pătrundă harul lui Dumnezeu, dopul care nu-i permite să se manifeste. Eu nu cred – ei bine, în acest caz, cum se poate manifesta Domnul? Dacă eu nu deschid obloanele, cum poate intra în casă lumina? Dacă eu nu aprind întrerupătorul, cum se poate aprinde o lampă pentru ca să lumineze?

Adică e vorba de acest moment de dependență; iar eu trebuie să trec de autosuficiență, renunțând să cred că trebuie să fac totul de unul singur. „Aranjez eu lucrurile la muncă, Doamne; ce știi Tu de muncă, ce pricepi Tu despre cum se face mobila, despre cum se gestionează o afacere? Ce pricepi Tu, Doamne, despre gospodărirea unei case? Ce cunoști Tu, Doamne, despre relația soț-soție?” Și totuși, „la cuvântul Tău”… Încercați să vedeți dacă sunteți dispuși să vă declarați non-autosuficienți pentru a cere lumina, pentru a ști cum să faceți în relația cu soția, cu soțul! Non-autosuficienți pentru a ști cum să dirijați munca unui birou, a unei afaceri! Non-autosuficienți și în ce privește făcutul cumpărăturilor! „Doamne, acest lucru e corect să-l cumpăr sau mi-e inutil, pot să mă lipsesc de el?” Non-autosuficiența arată libertatea de noi înșine și ne deschide spre spații infinite; „la cuvântul Tău”.

Apoi o ultimă reflecție – când există această relație cu Isus, când cuvântul Său este ascultat, când i se dă un minim de spațiu în lucrurile noastre normale, se simte și chemarea: „Nu te teme, de acum încolo vei fi pescar de oameni”! Când există această ascultare a Cuvântului, putem intui ce ne cere Domnul: „Vei fi pescar de oameni”. Isus l-a atras la sine pe Petru nu pentru a termina totul cu Petru, Isus nu s-a mulțumit cu Petru – am prins un pește mare care e Petru… -, ci pentru că prin Petru voia să-i atragă și pe alții.

Cred că Evanghelia se termină cu mine? Domnul vine la mine pentru ca din mine să se nască un izvor de viață nouă, să se nască un izvor de apă vie. Isus a ajuns până la mine pentru a ajunge prin mine la ceilalți. Isus a ajuns cu mâna Sa până la mine pentru ca eu să pot întinde mâna și să iau pe un altul de mână. Evanghelia, credința nu se poate opri cu mine. Pe Cristos, pe care-l gustăm în Euharistie, nu se poate să-l opresc la mine; sosește până la mine, pentru ca eu în afara bisericii să ajung la alții.

Aceasta e adeverirea faptului că l-am primit pe Isus, în caz contrar nu am înghițit decât un disc alb făcut din făină și pâine (ostia)… Acesta este semnul că am ascultat cuvântul Său, în caz contrar am ascultat un telejurnal cu știri religioase. Dar dacă a intrat în mine Cuvântul, acesta mă cucerește, pentru că împreună cu mine vrea să-i cucerească pe alții. Pentru că a venit pentru toți, pentru că toți suntem chemați să formăm o familie!

Și atunci să ne lăsăm cuceriți de Domnul, să-i permitem să ne țină de mână, știind că în timp ce El ne ține de mâna dreaptă, noi putem întinde mâna noastră stângă pentru a lua de mână pe un altul. Și acea energie care va trece în noi de la Isus, va trece prin noi și la alții și vom fi luminați de această lumină. Vom fi seduși de Domnul nu doar pentru o clipă, ci pentru a putea trăi în interiorul acestei dimensiuni noi care este: a sta cu Isus și a fi discipolii Lui.

toată seria aici (ca fişiere Word)



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *