CFE: Isuse, te cunosc, cred în Tine… dar nu mă deranja!

Teme: Spiritualitate.
.
Publicat la 28 noiembrie 2016.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: pr. Mihai Vătămănelu OFMConv.
Sursa: MisteroGrande.org

Cateheza 118
Isuse, te cunosc, cred în Tine… dar nu mă deranja!

Text de bază: Lc 4,31-37

Dragi frați și surori,

Suntem adunați pentru a asculta cuvântul lui Isus și am vrea să îl putem asculta cu inima deschisă, curată. Și îl ascultăm direct din Evanghelia lui Luca, cap. 4, vers. 31-37:

Exorcizare

31 Apoi a coborât la Cafarnaum – o cetate din Galileea – și îi învăța în zilele de sâmbătă, 32 iar ei erau uimiți de învățătura Lui, deoarece cuvântul Lui avea autoritate. 33 Era în sinagogă un om care avea duh de diavol necurat și striga în gura mare: 34 „Ei! Ce ai cu noi, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne distrugi? Știu cine ești: Sfântul lui Dumnezeu”. 35 Însă Isus i-a poruncit spunându-i: „Taci și ieși din el!” Atunci diavolul l-a trântit jos, în mijloc, și a ieșit din el fără ca să-i facă vreun rău. 36 I-a cuprins teama pe toți și spuneau unii către alții: „Ce fel de învățătură este aceasta? El le poruncește duhurilor necurate cu autoritate și putere și ele se îndepărtează!” 37 Și vestea despre El s-a răspândit în tot ținutul dimprejur.

Notați acest început al fragmentului evanghelic: ne este prezentat Isus, care este primit, care suscită uimire, admirație din partea tuturor. Rămâneau uimiți – citim, faima despre El se răspândea – mai citim încă. Dar este o situație deosebită, această prezență a celui rău, a ispititorului. Și acest diavol, acest ispititor îl cunoștea bine pe Isus, știa cine este, îl definea: „ești Sfântul lui Dumnezeu”, lucru pe care încă nimeni nu-l înțelesese. Mai târziu Petru, în forța Spiritului, avea să declare: „Tu ești Cristos, Fiul lui Dumnezeu”, dar diavolii știau deja cine este: „ești Sfântul lui Dumnezeu, ai venit să ne distrugi?” Diavolul se simțea lovit.

Observați că în puține pasaje aici ne sunt prezentate, în două momente diferite, o varietate de situații; pe de o parte primire, uimire, vindecarea care vine din cuvântul lui Isus și pe de altă parte diavolul, care încearcă să îndepărteze persoanele de Isus și se simte ruinat de Isus. Cred că și pentru noi ar putea fi așa, nu atât ca mulțime de persoane, ci în însăși viața noastră, în momente diferite, în momentele de peste zi sau peste săptămână: aducem laudă, ne manifestăm uimirea, bucuria, îl binecuvântăm pe Domnul, simțim forța întâlnirii cu El, și în alte momente e Isus care parcă mă ruinează, care mă deranjează, care îmi dă planurile peste cap. Observați că acestea toate au loc în sinagogă, ca și cum, am spune astăzi, toate acestea se întâmplă între persoane care merg la biserică, persoane care oricum cred, care sunt aproape de credință. Putem trece de la uimirea, de la bucuria ascultării Cuvântului, la momente în care ni se pare că Isus ne deranjează.

Parcă e imposibil un asemenea lucru, mai întâi să-L lauzi pe Domnul și apoi să crezi că același Isus ne ruinează, ne dă planurile peste cap, ne creează deranj! Dar cine modifică atât de mult conștiința mea? Ca să trec de la aprinderea unei lumânări cu entuziasm să gândesc apoi că nu am timp pentru Domnul. Să observăm mai de aproape cum se comportă cel rău, diavolul, cu noi. Primul lucru pe care-l face diavolul este să adoarmă conștiințele, folosește foarte multă anestezie, anestezie totală. De aceea suntem aproape indiferenți: „Nu păcătuim, eu n-am ucis pe nimeni, n-am furat, n-am făcut rău nimănui… sunt în regulă”. În spatele acestui „sunt în regulă, nu am făcut rău nimănui” foarte adesea se află tocmai o conștiință adormită. Nu mai există nici măcar capacitatea de a vedea ce e bine și ce e rău; sunt în regulă.

Mai există o altă modalitate prin care diavolul se infiltrează în interiorul conștiinței noastre, până la a o schimba: defectele altora mă justifică în libertatea mea, să fac cum vreau. Pentru că toți fac așa, pot să fac și eu. Dacă unul care merge la biserică greșește, eu pot foarte bine să nu mă mai duc. Observați această subtilitate, pare o justificare; în realitate este un mod de a fugi de Dumnezeu, de a te îndepărta Dumnezeu. Aștept ca ceilalți creștini să fie fără nici o vină, să fie buni, pentru a putea și eu deveni creștin… vă dați seama ce raționament? Aștept să găsesc persoane coerente între cei care merg la biserică și atunci pot să intru în biserică. Aștept ca toți să fie buni pentru ca astfel eu să pot…; între timp devin judecătorul tuturor celor care merg la biserică.

Acest fapt e o altă religie, pentru că Biserica celor perfecți nu există, nu există – cu excepția cazului în care cineva vrea să-și facă propria Biserică… Nu există o Biserică a celor perfecți, nu există creștini perfecți. Doar la sfârșitul vieții se poate emite o judecată și sunt rari sfinții. Cum pot să spun: „Dragă Isuse, până când discipolii Tăi nu sunt perfecți, nu sunt toți sfinți, eu nu merg”. Și ce avem de zis despre faptul că Isus îi cheamă pe cei păcătoși? Stă la masă cu vameșii și prostituatele…; vedeți cum diavolul ne face să schimbăm chipul Bisericii. Ne dă justificarea pentru a sta liniștiți acasă, pentru a ne inventa un creștinism după chipul și asemănarea noastră, așa cum îmi place mie. Având în vedere că cineva dintre cei care merg la biserică – „l-ai văzut pe acela?” – greșește, pot să-mi fac religia după mine.

Sau când diavolul ne împinge și mai înainte, ne face să ne mulțumim cu faptul de a cunoaște binele, de a-L cunoaște pe Isus, de a cunoaște Euharistia, de a cunoaște adevărul, dar să nu-i permit să intre în viața mea. Adică diavolul ne spune: „Dar e suficient, tu știi lucrurile acestea, le știi… Dar la predicile pe care le asculți nu auzi nimic nou, la ce folos să mai mergi? Aceste lucruri le știi deja, știi ce e Euharistia, nu-i nevoie să faci adorație, știi ce este, tu ai respect față de Euharistie; tu știi cine este Isus, tu știi ce sunt Sacramentele; tu știi ce e Spovada, nu e nevoie să mergi să te spovedești…”

Observați cealaltă subtilitate teribilă a diavolului, care tulbură conștiințele: „Eu știu…”, și ne face să devenim ca el. Ce i-a spus diavolul lui Isus? Eu știu cine ești! Și nu doar atât, în Iacob, cap. 2, vers. 19, citim că și diavolii cred. Adică eu cred, dar Isus nu intră în viața mea. Câți credincioși avem, și în comunitatea noastră, care nici măcar nu vin la biserică? Dar, fără să ne uităm la alții, eu câte lucruri știu, dar nu le trăiesc?

Și apoi, culmea e ceea ce se întâmplă în acest fragment evanghelic, când diavolul se furișează în interior în mod foarte delicat, tiptil-tiptil, cu o subtilitate intelectuală, cu atâta bun-simț se strecoară în interior, până la punctul de a ne face să gândim, să ne pună în minte ideea că, la urma urmei, Isus ne duce la ruină. Diavolul așa spune: „Noi nu spunem că Isus ne ruinează, dar Isus ne ia ceva; și dacă nu mă deranjează, Isus mă face să pierd timpul, o oră de adorație pe săptămână, cât timp pierdut… nu am timp! Isus… mai bine să nu pronunț numele Lui, mă face să apar rău în ochii altora, până la urmă Isus trebuie să se mulțumească cu cât îi dau. O Liturghie pe săptămână duminica, ce mai vrea? Merg în comunitatea familială, ce vrea mai mult?” Isus care îmi ia ceva; libertate, timp, îmi ia ceva din maniera de a judeca, pentru că dacă eu îl urmez pe Isus, cum voi face apoi să critic, să murmur… dacă eu îl urmez pe Isus, cum să mai fur simțindu-mă apoi în regulă?! Dacă îl urmez prea mult pe Isus, cum să fac să mă comport într-un anume fel cu soția mea, cu soțul meu? Mai bine să am libertate…

„Isuse, nu mă deranja prea mult; Isuse, nu veni să-mi răstorni planurile, eu mi-am făcut deja programul pe ziua de azi; știu deja ce am de făcut de dimineață până seara, dacă mai țin cont și de Tine, trebuie să încep să îmi modific programul, înțelegi? Trebuie poate chiar să mă trezesc cu cinci minute mai devreme; dar Isuse, chiar nu reușesc, știi că sunt obosit! Sau, Isuse, trebuie să sting televizorul, dar cum se poate imagina să sting televizorul pentru Tine? Sau ar trebui să găsesc cinci minute să vorbesc cu soția mea în loc să-mi citesc ziarul, sau să merg să iau altceva de afară… Isuse, nu mă deranja prea mult! Știu cine ești, te cred, Isuse, dar nu fi excesiv în a-mi cere ceva.” Isus, oaspetele nedorit! Isus, asigurarea catolică de plătit, sau vreun tribut zilnic ori săptămânal. Și înțelegem atunci, înțelegem în rugăciunea „Tatăl nostru” tăria și frumusețea acelei expresii: „ci ne mântuiește de cel rău”, mântuiește-ne de rău.

Încercați să vedeți cum se strecoară diavolul în gândul nostru. Bunul simț de a spune: cu toate lucrurile pe care le am de făcut, când să mai am timp să mă rog – însă, după aceea, în mașină ascult orice, la televizor nu-mi scapă nimic, la radio, cât timp lucrez, ascult orice, în afară de cuvântul Său, o rugăciune… Găsesc toate modalitățile de a vorbi cu alții; spuneți-mi câte cuvinte folosim într-o zi, cu persoanele care sunt în jurul nostru, și nu găsesc zece minute pentru a sta cu Isus. Și diavolul e atât de inteligent, a pus stăpânire într-o așa manieră pe inteligența mea, încât îmi spun: „Mai mult de atât ce pot să fac? Dragă Isuse, mulțumește-te! Sau, Isuse drag, nu-ți spun, dar mă gândesc la aceasta, nu mă deranja prea mult!” Și Isus ne învață să ne rugăm: „mântuiește-ne de cel rău!”

În acest context, avem o veste foarte frumoasă, tot din această Evanghelie. Isus, așa cum spune Evanghelia, are un cuvânt de autoritate și putere, un cuvânt eliberator, un cuvânt care localizează răul. E un detector de diavol, nu un detector de metale, din acelea pe care le folosim pentru a detecta ce se află sub pământ, dar un detector de diavol; reușește să descopere unde se află diavolul cu o tijă specială: Cuvântul Său. Reușește să descopere unde se află ascuns, în vreun colț al conștiinței mele, prin darul acestui cuvânt săptămânal. Gândiți-vă la darul cuvântului pe care îl aveți în comunitatea familială. Cât de mult ați mulțumit pentru darul cuvântului lui Isus? Nu pentru cuvântul parohului vostru, pentru că nu are nimic de-a face aici, ci pentru cuvântul lui Isus, darul cuvântului săptămânal, atât de clar; darul cuvântului duminical. Și să știi că acest Cuvânt e în stare să identifice diavolul în conștiința mea.

Așadar folosiți Cuvântul, folosiți Cuvântul la fel cum se folosește sarea, se pune peste tot, în toate mâncărurile, numai folosiți Cuvântul; aruncați-vă în Cuvânt, lăsați-vă îmbibați ca un burete care se îmbibă de apă, lăsați-vă pătrunși de Cuvânt. Sau, pentru a folosi un alt limbaj, medical, luați una sau două doze de Cuvânt pe zi, doze mici în fiecare zi, dimineață trei rânduri, după masă trei rânduri, dar păstrați viu acest Cuvânt. E un cuvânt care ne eliberează, o forță, un cuvânt care are putere. Pot să vă spun cu tărie și claritate: Cuvântul lui Dumnezeu și diavolul nu stau împreună. Câtă lume, puțin înțeleaptă, merge în căutarea dezlegătorilor de farmece, la ghicitori și alte persoane de acest gen, pentru a se elibera de rău, când ar fi suficient să ia puțin din Cuvântul lui Dumnezeu.

Cuvântul lui Dumnezeu vestit și diavolul nu stau împreună. Când aude Cuvântul Domnului, diavolul fuge…; „Ce ai cu noi, Fiul lui Dumnezeu, ai venit aici să ne distrugi?” Credeți că diavolul putea sta în acea sinagogă pentru a-l poseda pe acel băiat cât timp era prezent Isus și cuvântul Lui era proclamat? Nu, nu putea! Putem spune că cuvântul lui Dumnezeu alungă diavolul, ne eliberează mintea. Și apoi, spun pentru că nu pot să nu spun, există Euharistia. Cuvânt și pâine; cu Euharistia, la acest punct, e clar, diavolul nu are nimic a face.

Dacă este cuvânt puternic, de tărie, cuvânt care eliberează, nu pot să îl țin doar pentru mine. Nu poate să îmi fie suficient doar mie, dacă e cuvânt care mântuiește mergeți și vestiți, mergeți și spuneți tuturor că acest cuvânt îl cunoașteți! Poate și aici, cineva ar putea să spună: „Doamne, nu mă stresa prea mult, nu-ți ajunge că mă rog, Doamne? Vin în fiecare săptămână să mă rog, de ce mai trebuie să și vestesc?” Și fără să deschidem gura riscăm să spunem: „Doamne, nu mă mai stresa atâta! Doamne, nu mă mai deranja atâta!”

Dacă ai simțit în schimb că Cuvântul te eliberează, nu poți să nu îl dăruiești; și eliberarea ta va deveni eliberarea altora, puterea Cuvântului pentru tine va deveni putere de Cuvânt și pentru ceilalți.

toată seria aici (ca fişiere Word)



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *