CFE: Mă iubești într-adevăr încât ești gata să mă urmezi?

Teme: Spiritualitate.
.
Publicat la 6 octombrie 2016.
Partea 111 din 133 din seria Comunităţi familiale de evanghelizare.
Print Friendly

Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: pr. Mihai Vătămănelu OFMConv.
Sursa: MisteroGrande.org

Cateheza 111
Mă iubești într-adevăr încât ești gata să mă urmezi?
Text de bază: Mc 10,17-22

Tânărul bogat

Dragi prieteni,

Iată-ne din nou în ascultarea cuvântului lui Dumnezeu, a unui cuvânt precis, a unui cuvânt care ne face să ne simțim discipoli. Suntem așezați la picioarele lui Isus pentru a asculta acest cuvânt, ca să ne cucerească inima, ca să reușească să înfăptuiască în noi acea relație, acea legătură profundă pe care vrem să o avem cu El și pe care El dorește să o aibă cu fiecare dintre noi. „Nu voi m-ați ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi.”

Să ascultăm un cuvânt al Său pe care îl găsim în Evanghelia lui Marcu la capitolul 10, versetele 17-22:

17 Când pleca la drum, un om a venit în fugă și, îngenunchind, l-a întrebat: „Învățătorule bun, ce trebuie să fac ca să moștenesc viața veșnică?” 18 Isus i-a zis: „De ce-mi spui bun? Nimeni nu este bun decât numai Dumnezeu. 19 Cunoști poruncile: Să nu ucizi! Să nu comiți adulter! Să nu furi! Să nu dai mărturie falsă! Să nu înșeli! Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta!” 20 Atunci el i-a zis: „Învățătorule, toate acestea le-am păzit din tinerețea mea”. 21 Isus, privindu-l, l-a îndrăgit și i-a spus: „Un lucru îți lipsește: mergi, vinde ceea ce ai și dă săracilor și vei avea comoară în cer, apoi vino și urmează-mă!” 22 Întristat de acest cuvânt, el a plecat mâhnit pentru că avea multe bogății.

„A plecat întristat pentru că avea multe bogății…” Adesea această afirmație, acest fragment evanghelic este interpretat doar în optica fascinației pe care o au bogățiile, bunurile, până la punctul în care ne abat atenția și nu ne permit să-l urmăm pe Isus, dar nu e chiar așa. Există ceva care precedă însă discursul bunurilor. Dar să observăm, prin urmare, cum se succed în Evanghelie. „Isus, privindu-l, l-a îndrăgit”. Ce a lipsit acestei capacități de a se decide a tânărului bogat? I-a lipsit capacitatea de a primi acea iubire extraordinară. Acest lucru i-a lipsit, el nu a intuit că era vorba de o iubire extraordinară, nu a intuit acea îndrăgostire a lui Isus, un Isus care l-ar fi făcut mult mai bogat. A pierdut ocazia vieții lui, să permită ca Dumnezeu să se îndrăgostească de el.

Dar să privim cum acționează Isus în dialogul cu acest tânăr. Înainte de toate acest tânăr îl numește pe Isus bun, Învățător bun. Acestuia Isus îi răspunde spunându-i că nu este suficient să recunoști că El este bun, nu este suficient să recunoști că Isus este bun, nu este suficient să știi că Isus este bun, nu este suficient să cunoști.

De câte ori nu ne mulțumim și noi cu faptul de a cunoaște că Dumnezeu e iubire! Și apoi, prin urmare, se justifică spunând: „Întotdeauna am păzit poruncile”. Și Isus îi atrage atenția că acest lucru nu e suficient. Nu e suficient să fim buni, ascultători. Am făcut totul, merg întotdeauna la liturghie, îmi spun rugăciunile în fiecare zi, n-am ucis pe nimeni, nu am furat, nu am făcut rău nimănui. De câte ori nu ne-am bazat doar pe faptul de a asculta, de a fi fideli poruncilor, fiecărei porunci în parte, iar astfel ne simțim buni?! Unde are loc transformarea?

Pentru aceasta să ascultăm din nou ceea ce s-a petrecut. „Isus, privindu-l, l-a îndrăgit.” E ca și când i-ar spune: „Dacă mă asculți, urmează-mă!” E adevărat că imediat după aceasta spune: „Urmează-mă!” „Cine mă iubește, mă urmează”. Isus cere o întâlnire de iubire; doar iubirea este cea care face ca celelalte lucruri ale noastre să devină secundare, nu este niciun alt lucru pe lume care să ne motiveze. Chiar și în fanteziile noastre, în romanele noastre de iubire, de câte ori nu am constatat că iubirea e în stare de lucruri necugetate, iubirea este în stare să facă acele lucruri pe care în mod obișnuit nimeni nu le-ar face.

Isus cere iubirea, pentru că doar iubirea mă face să părăsesc toate și să-l urmez pe El, mai exact face ca celelalte lucruri să devină secundare. Prin urmare devin secundare alegerile mele, lucrurile mele, bogățiile mele. Observați și aici că nu putem să ne gândim că bunurile multe descrise în această Evanghelie coincid doar cu un cont în bancă. De multe ori sunt unele idei de-ale mele care mă rețin. Sunt atât de legat de ideile mele, încât nu renunț la ele pentru nici un motiv. Sunt atât de rigid în unele alegeri ale mele de persoane, de prietenii, de legături, încât nu-mi pasă deloc nici măcar de Domnul. Sunt atât de încăpățânat în lipsa mea de iertare, încât nu iert nimic. Sau sunt atât de puternic orientat înspre anumite judecăți, încât nu mă interesează nimic. Sunt mai importante judecățile mele decât să le las deoparte și să îl urmez pe Domnul.

În evanghelie bogăția nu coincide doar cu bunurile acestui pământ. Încercați să vă întrebați: ce anume mă reține să-l iubesc pe Domnul cu toată inima mea, cu tot sufletul meu și cu toate puterile mele? Câți dintre voi vă simțiți confortabil în societate doar pentru că aveți un cont suficient de mare în bancă? Ori mai degrabă e vorba de anumite comportamente, anumite renunțări, anumite legături, o anumită libertate de gândire…

„Pentru ce să judec la fel ca Isus? Prefer altceva! Pentru ce să iubesc asemenea lui Isus? Nu, prefer să mă simt liber…” E vorba deci de un fel de-a ne simți atât de plini de sine, nu neapărat de bani, dar atât de plini de sine că nu suntem în stare să renunțăm la noi înșine pentru a-l urma pe Isus. Și Isus ne spune: „Cel care își va pierde sufletul său pentru Mine și pentru Evanghelie acela îl va salva”. „Mă iubești tu până la punctul de a pierde modul tău de a gândi, de-a judeca, pentru a iubi și pentru a judeca la fel ca mine?” Te consideri mai bun ca Dumnezeu, te consideri mai bun ca Isus, prin modul tău de a judeca, de a gândi, de a privi celelalte persoane? Consideri judecățile tale mai înalte decât cele pe care le dă Domnul, mai complete decât cele pe care le dă Domnul?

Înțelegeți deci că ceea ce lipsește nu sunt alegerile, lipsește o iubire atât de mare, care te face să alegi: Isus m-a fascinat cu adevărat atât de mult? Isus constituie într-adevăr alegerea vieții mele? Simt cu adevărat că Isus este mântuirea mea? Sau este doar un ingredient din tortul meu, un ingredient în mâncarea mea? Simt într-adevăr că fără El nu pot să fac nimic, că doar prin El am mântuire pe deplin? Aflu eu în El bogăția umanității mele? Simt că doar în El îmi regăsesc deplina umanitate? Că Isus mântuiește, că Isus mă eliberează în umanitatea mea? Simt că Isus face să crească ceea ce am mai bun în mine, ceea ce am mai frumos în mine?

Și atunci revin și vă spun: să înțelegeți că prima alegere nu este a acestui lucru sau a celuilalt comportament, să renunți la un lucru sau altul. Ci eu m-am simțit privit și iubit, am acceptat faptul că există acel Isus care vrea să se îndrăgostească și să mă atașeze de El pentru întreaga viață? „Nu voi m-ați ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi”… Și în interiorul acestei alegeri – de a se simți iubit și de a se lăsa iubit – apare urmarea faptului de a pune totul pe locul doi; când Sfântul Pavel spunea: „toate le consider drept gunoaie” înaintea marii demnități, a marii chemări de a-l cunoaște și a-l iubi pe Isus.

Câte dintre gândurile mele le consider mai puțin importante înaintea faptului de a-L cunoaște pe Isus? Încercați să faceți lista. Ce sunt dispus să las deoparte numai să nu pierd iubirea lui Isus? Prin urmare să gustăm din nou frumusețea faptului de a fi în comunitate, să o gustăm profund. Isus se află în mijlocul nostru și în acest moment. Este Isus care nu judecă pe nimeni, care nu condamnă pe nimeni, repetă doar acel gest: „Isus l-a privit și l-a îndrăgit”.

Imaginați-vă cum ar fi să întrupați prezența lui Isus în voi. Isus e prezent în mijlocul nostru. Dați-i vizibilitate și trup. Acel Isus ne pătrunde cu privirea pe fiecare! Se poate afirma deci că acest cuvânt evanghelic este cu totul adevărat pentru fiecare dintre noi: „Și, privindu-l, Isus l-a îndrăgit”. Simt că mă pot lăsa privit și că pot să răspund cu iubire? Simt că pot să răspund cu la fel de multă iubire? Sau „a plecat trist pentru că avea multe lucruri ale sale”?! „Nu, nu renunț la modul meu de-a judeca, de a spune… Nu, nu vreau să dobândesc modul Tău de a gândi, de a vorbi, de a iubi, Isuse…!”

„Privindu-l, l-a îndrăgit…” Încercați să vă lăsați fixați de privirea lui Isus și veți descoperi atunci frumusețea unor etape din întâlnirea Comunității. Să-l lăudăm pe Isus care ne iubește, să-l preamărim pe Isus care ne iubește, să-l lăudăm povestind ce ne-a spus nouă Isus, ce a făcut Isus pentru noi. Să ascultăm cuvântul Său, să ne bucurăm de privirea Sa, să răspundem cu iubire la iubirea Sa!

toată seria aici (ca fişiere Word)



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *