CFE: Vă voi da o inimă de carne

Teme: Spiritualitate.
.
Publicat la 2 iulie 2016.
Partea 107 din 131 din seria Comunităţi familiale de evanghelizare.
Print Friendly

Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: pr. Mihai Vătămănelu OFMConv.
Sursa: MisteroGrande.org

Cateheza 107
„Vă voi da o inimă de carne”
Text de bază: In 16,12-15

Vă voi da o inimă de carne

Dragi prieteni, continuăm acest moment al întâlnirii, timp în care urechea noastră devine și mai atentă la glasul lui Isus, viu și prezent, aceasta este forța noastră, prezența Lui în mijlocul nostru. O prezență a Sa care este caracterizată și prin faptul că această săptămână care precedă Rusaliile este săptămâna promisiunii Spiritului Sfânt. Vrem să trăim și mai intens această promisiune a Spiritului Sfânt, de aceea luăm dintr-un fragment al profetului Ezechiel – unde încă din secole îndepărtate ne este vestit darul Spiritului Sfânt – titlul acestor cuvinte pe care Isus vrea să ni le spună: „Vă voi da o inimă de carne”. Dar cuvântul direct al lui Isus îl luăm din Evanghelia lui Ioan cap. 16, vers. 12-25:

În vremea aceea a spus Isus discipolilor Săi: 12 Mai am multe să vă spun, dar acum nu le puteți purta. 13 Însă, când va veni El, Spiritul adevărului, vă va călăuzi în tot adevărul, căci nu va vorbi de la sine, ci va spune ceea ce va auzi și vă va vesti lucrurile viitoare. 14 El mă va glorifica pe Mine pentru că dintr-al Meu va lua și vă va vesti vouă. 15 Toate câte le are Tatăl sunt ale Mele; de aceea v-am spus că ia dintr-al Meu și vă va vesti.

Să notăm această expresie a lui Isus, care poate părea oarecum plină de mister, obscură: „El vă va călăuzi în tot adevărul… pentru că dintr-al Meu va lua și vă va vesti vouă… toate câte le are Tatăl sunt ale Mele… El mă va glorifica”. Dar care este adevărul, dacă nu mai există nimic nou și diferit, pentru că Isus ne-a spus totul despre Dumnezeu?! „V-am numit pe voi prieteni pentru că v-am spus toate lucrurile pe care mi le-a spus Tatăl Meu”. Dar ce iubire mai poate manifesta încă Isus? Ce poate spune mai mult după ce a venit în mijlocul nostru ca Fiu al lui Dumnezeu, făcut trup din iubire, după ce a arătat pe pământ chipul Tatălui? „Cine mă vede pe Mine îl vede pe Tatăl”! Și cum a manifestat această iubire a Tatălui? A manifestat-o murind El însuși pe cruce! Poate exista o iubire mai mare decât aceasta sau ceva mai nou decât că El și-a dat trupul din iubire? „Luați, mâncați, acesta este trupul Meu, dat pentru voi”, jertfit din iubire! Ce este nou, diferit? Spiritul Sfânt ce va mai avea de făcut? De ce Spiritul Sfânt vă va călăuzi la tot adevărul? Și care e partea de adevăr care ne rămâne de descoperit?

Aici trebuie să primim tot adevărul. Nu înseamnă că există adevăruri pe care Isus ni le-a ținut ascunse, ci că sunt adevăruri nu atât în sens cantitativ, ci mai ales în sens de trăire, de calitate, pentru că fără Spiritul Sfânt nu suntem capabili nici acum să le înțelegem. Adică între noi și Isus, între Tatăl și noi rămâne o distanță abisală, un abis, o îndepărtare. Chiar dacă noi îl ascultăm pe Isus, chiar dacă El e Fiul lui Dumnezeu, totuși noi suntem fiii oamenilor, prin urmare nu putem intui, înțelege distanța. Scuzați exemplul banal, pământesc, pe care pot să-l dau pentru a încerca să pricepem. Înțeleg sărăcia acestui limbaj, dar e pentru a încerca să ne lămurim.

Gândiți-vă la un cățeluș frumos, simpatic, care stă cu noi în casă și înțelege totul despre noi, intuiește totul, îi spunem ceva și el înțelege. Desigur, acel cățeluș pricepe, înțelege când i se dă o poruncă, la cel mai mic semn se mișcă, a intuit deja că vrem să plecăm ori că vrem să facem un lucru ori altul. Dar altceva este să înțeleagă cu mintea, altceva este ca acest cățel să poată avea inima unui om și să înțeleagă și să vorbească cu noi. Vă dați seama că rămâne o distanță abisală. Nu mai e vorba de a înțelege un mesaj, de a înțelege un cuvânt. La fel e între noi și Isus, între noi și Tatăl, rămâne o distanță. Spiritul Sfânt va umple această distanță, și ceea ce înțelesesem cu mintea, mesajele pe care le înțelesesem acum pot deveni însăși experiența noastră. Noi putem face experiența lui Dumnezeu și nu doar să înțelegem cuvintele lui Dumnezeu.

Încerc să o spun într-un alt mod mai delicat și mai frumos de această dată. E aceeași deosebire între a ști ce este iubirea și a o experimenta, a ști ce înseamnă să fii îndrăgostit. Știm, vedem în filme, citim, vedem în experiența celorlalți, dar ce deosebire există între a ști ce înseamnă să fii îndrăgostit și a te îndrăgosti, este o experiență foarte puternică, să ne gândim de exemplu la mire și la mireasă. Dar să mergem la o altă experiență. Toți știu cum se nasc copiii, dar ce deosebire este între a ști cum se nasc copiii și a da naștere unui copil; aceea, da, este o experiență, a experimenta.

Prin urmare, Spiritul Sfânt ne călăuzește să-l experimentăm pe Dumnezeu, ne introduce nu atât să înțelegem alte lucruri, ci acele lucruri să devină viață. Iată de ce profetul Ezechiel are această expresie foarte puternică vorbind de darul Spiritului, spune: Le voi da o inimă nouă, un Spirit nou voi pune în ei. „Voi lua din trupul lor inima de piatră și le voi da o inimă de carne”. E ca și când ar spune: sunt tot ei, dar în interior se află un mecanism, o inimă care experimentează în mod diferit, știe să înțeleagă, știe să trăiască. Pentru că Adevărul absolut nu este să știi că Dumnezeu e iubire, ci a experimenta faptul de a fi iubit de Dumnezeu și de a-l iubi pe Dumnezeu; nu este a ști că Dumnezeu e îndrăgostit de om, ci eu să-l experimentez pe Dumnezeu care e îndrăgostit de mine, iar eu sunt îndrăgostit de Dumnezeu. „Celui care mă iubește mă voi arăta lui”.

Apoi și în lucrurile de zi cu zi putem întrezări ceva asemănător. Și noi întrezărim că adevărul cel mai înalt și cel mai frumos pentru noi nu sunt lucrurile sau amintirile despre iubirea lucrurilor, adevărul cel mai înalt este iubirea. Mai exact însuși adevărul ultim al lucrurilor este iubirea. Unele lucruri au sens tocmai pentru că sunt legate de iubire. Gândiți-vă și la casa cea mai frumoasă, unde nu se însă trăiește cu seninătate frumusețea iubirii între soț și soție, părinți și fii. Gândiți-vă la adevărurile, la lucrurile cele mai bune pe care le-am putem avea, un loc de muncă foarte bun, dar dacă nu există iubire? Nu mai am parte de iubirea unei soții, a unui soț, nu mai am iubirea fiilor, aceste adevăruri concrete, munca, ceea ce fac, ceea ce gândesc, planurile mele, când nu există iubire…

Dar în același timp ne dăm seama că, odată cu trecerea timpului, ceea ce contează e iubirea, a fi iubiți, a putea să iubești și a vedea că iubirea noastră mai are o posibilitate de a-și face drum spre inimă. Să ne gândim ce înseamnă pentru un tată care își vede fiii îmbătrânind, sau pentru o mamă, și să vadă că acel gest de iubire făcut cândva e încă bine venit, recunoscut, apreciat de către fii. Sau să vezi că ești recunoscut, iubit, apreciat de către fii. Aceasta se poate spune și despre un cuplu, odată cu scurgerea anilor, să vezi și la șaptezeci de ani încă acel gest de gingășie al soțului, al soției, să descoperi că iubirea este mereu substanța. Desigur că ne putem mulțumi, ne putem umple timpul de peste zi cu atâtea lucruri, dar acel gest este însă darul cel mai prețios pe care îl pot face.

Observați deci că în viața noastră, a oamenilor, gestul de iubire rămâne încă ceea ce exprimă calitatea supremă cea mai înaltă, cea mai profundă, cea mai intensă a trăirii noastre umane. Iubirea, repet, conferă trăirii noastre umane calitatea cea mai înaltă, cea mai intensă, cea mai puternică. Când putem, prin urmare, ca în Dumnezeu să avem calitatea cea mai înaltă? Când ne este permis, când ne este dată posibilitatea de a ne îndrăgosti de Dumnezeu! Nu de fiul unui prinț, ori al celui mai puternic Stăpân, nu de fiul ori de fiica unui președinte, ci ne este dat să ne îndrăgostim de Dumnezeu. Mai curând acest Dumnezeu așteaptă răspunsul meu de iubire pentru că m-a creat în stare de a-l iubi. Dumnezeu m-a făcut capabil de a-l iubi.

„Voi pune în voi Spiritul Meu, voi pune în voi o inimă nouă, vă voi da o inimă de carne” – aici înțelegem frumusețea acestor cuvinte, adică vom avea o inimă de carne, care nu este făcută din egoism, invidie, gelozie, constrângeri mintale, din calcule omenești, vă voi da o inimă de carne capabilă de iubire. Acesta este Spiritul Sfânt care ne este dăruit. Prin urmare e clar că criteriul pentru a trăi este criteriul iubirii, criteriul pentru a evalua în fiecare moment dacă trăim în Dumnezeu, dacă trăim conform Spiritului, este criteriul iubirii. Cine iubește are viață, cine nu iubește se află în moarte, e deja în afara lui Dumnezeu. Cine iubește are viață!

Luați de exemplu frumusețea listei inimii, să te rogi pentru persoanele pe care le porți în inimă, să te rogi cu intensitate, să invoci și pentru ele darul Spiritului Sfânt, să te rogi prin rugăciunea de mijlocire. De câte ori ne întâlnim ca să ne rugăm pentru cineva prin rugăciunea de mijlocire, însăși rugăciunea de mijlocire de miercuri seara ori în atâtea alte împrejurări, aceasta înseamnă mărinimia inimii, libertatea inimii. Aceasta înseamnă că Spiritul Sfânt locuiește în noi, aceasta înseamnă să oferim spațiu Spiritului Sfânt în noi ca să se poate manifesta, pentru că Spiritul e iubire, se răspândește, vrea să-și reverse iubirea, iar eu ca purtător al acestui Spirit nu doresc altceva decât să comunic, să împărtășesc această iubire.

Sau gândiți-vă să înfăptuiți gesturi de iubire și față de persoanele pe care nu le apreciem mereu sau ne sunt antipatice. Ne-am simțit judecați? Să facem gesturi de iubire! Aceasta înseamnă să facem loc Spiritului. Spiritul geme înlăuntrul nostru, strigă: „Vreau să mă manifest ca iubire față de fiecare în parte, prezintă-mă ca iubire!” Gândiți-vă la frumusețea de a trăi în Spirit făcând gesturi de iubire față de orișicine și, în același timp, reflectați la acea expresie pe care o găsim în Cuvântul lui Dumnezeu: „Nu întristați pe Spiritul care se află în voi”, spune Sf. Pavel. De ce? Ce înseamnă a-l întrista pe Spiritul Sfânt?

Gândiți-vă cât de trist rămâne în noi Spiritul Sfânt când bârfim, când azvârlim în jur cu judecăți față de persoane, condamnări, când selectăm persoanele, acestea da, acestea nu… Când semănăm invidie, gelozie, judecăți! Imaginați-vă câte lovituri primește Spiritul Sfânt de la noi! Cu cutare persoană nu, cu cealaltă da, aceasta este bună, aceasta mai puțin bună, aceasta-i respectată, cealaltă mai puțin, aceasta îmi este mai apropiată, cealaltă mai îndepărtată, după părerea mea, aceștia da, ceilalți nu…! Gândiți-vă numai câte lovituri primește Spiritul Sfânt! Și diavolul aici lucrează, acesta este câmpul lui de bătălie, pentru că luptă împotriva Spiritului, e logic! Spiritul e viață! Diavolul de partea cui lucrează? De partea morții, a urii, de partea acestor diviziuni, împotriva Spiritului care vrea să se manifeste!

Să încheiem bucurându-ne de frumusețea unei inimi care poate intui iubirea lui Dumnezeu! Să primim reciprocitatea unei iubiri în Dumnezeu, posibilitatea de a înțelege că Dumnezeu e îndrăgostit de mine și că eu pot să mă îndrăgostesc de Dumnezeu, că nu este exclus a intra cu inima în interiorul Preasfintei Treimi. Prin urmare, cu această nouă inimă de carne, botezată în Spirit, reînnoită în Spirit, nu am alte dorințe decât de a manifesta inima lui Dumnezeu. Iar această inimă a mea poate fi Inima lui Isus, căruia vreau să-i împrumut trupul meu pentru ca El să se manifeste!

toată seria aici (ca fişiere Word)



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *