Martoră a milostivirii divine

Teme: Spiritualitate.
.
Publicat la 22 iulie 2016.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: Cardinalul Robert Sarah
Traducere: pr. Mihai Pătrașcu
Sursa: L'Osservatore Romano, 22 iulie 2016 (via Ercis)

Maria Magdalena

La 22 iulie, prin decizia papei Francisc şi în Anul Milostivirii, o celebrăm pe sfânta Maria Magdalena ca sărbătoare liturgică. Noua prefaţă, intitulată De apostolorum apostola („apostola apostolilor”), urmându-l pe Raban Maurul şi pe sfântul Toma de Aquino, o prezintă pe sfânta iubită de Domnul ca testis divinae misericordiae („martoră a milostivirii divine”), prima mesageră care le-a vestit apostolilor învierea Domnului (cf. Ioan Paul al II-lea, Mulieris dignitatem, nr. 16). Vreau să mă opresc asupra a două atitudini ale sfintei care sunt inima prefeţei şi a textelor de la liturghie şi care pot ajuta pe toţi creştinii, bărbaţi şi femei, să aprofundeze misiunea noastră ca ucenici ai lui Cristos: adoraţia şi misiunea.

În prefaţă este prezentată Magdalena care l-a iubit cu pasiune pe Cristos cât timp era în viaţă, l-a văzut murind pe cruce, l-a căutat când zăcea în mormânt şi a fost prima care l-a adorat înviat din morţi. Apoi textul scoate în evidenţă că sfânta, cinstită cu misiunea de a fi apostolă al apostolilor, anunţă vestea bună a lui Cristos viu apostolilor, care la rândul lor vor răspândi această veste până la marginile pământului.

Iubirea e ceea ce caracterizează viaţa Mariei Magdalena. Iubire pasionată, cum amintesc cele două lecturi posibile de la liturghie: „l-am căutat pe cel pe care-l iubeşte sufletul meu: l-am căutat, dar nu l-am găsit. M-am ridicat şi am înconjurat cetatea, pe străzi şi în pieţe l-am căutat pe cel pe care-l iubeşte sufletul meu l-am căutat, dar nu l-am găsit” (Ct 3,1-2), pentru că „iubirea lui Cristos ne constrânge” (2Cor 5,14). O iubire care duce la căutarea Domnului, aşa cum cântă psalmul responsorial şi prefaţa sărbătorii: „Dumnezeule, tu eşti Dumnezeul meu, pe tine te caut dis-de-dimineaţă. Sufletul meu e însetat de tine, pe tine te doreşte trupul meu, ca un pământ pustiu, uscat şi fără apă” (Ps 63,2). Pentru aceasta, dilexerat viventem şi quaesierat in sepulcro iacentem(„l-a iubit în timp ce trăia” şi „l-a căutat când zăcea în mormânt”). De fapt, „dis-de-dimineaţă, pe când mai era întuneric, Maria Magdalena a venit la mormânt” (In 20,1).

Iubirea este cea care trebuie să caracterizeze viaţa noastră de creştini, de adevăraţi prieteni ai lui Isus. O iubire care ne face să-l căutăm pe Domnul. Acesta este unicul program valabil pentru Biserică, aşa cum amintea Ioan Paul al II-lea: „Nu este vorba, aşadar, de a inventa un «nou program». Programul deja există: este cel dintotdeauna extras din Evanghelie şi din tradiţia vie. Este centrat, în ultimă analiză, pe Cristos însuşi, pe care trebuie să-l cunoaştem, să-l iubim, să-l imităm, pentru a trăi prin el viaţa trinitară şi pentru a transforma cu el istoria până la împlinirea sa în Ierusalimul ceresc. Este un program care nu se schimbă o dată cu variaţia timpurilor şi a culturilor, chiar dacă ţine cont de timp şi de cultură, pentru un dialog adevărat şi o comunicare eficace. Acest program dintotdeauna este programul nostru pentru cel de-al treilea mileniu” (Novo millennio ineunte, nr. 29).

A-l căuta pe Cristos pentru a-l iubi, aşa cum a făcut Maria Magdalena. La asta ne ajută cuvintele Papei Francisc atunci când ne destăinuieşte: „Ce dulce este a sta în faţa unui crucifix, sau în genunchi în faţa Preasfântului Sacrament şi pur şi simplu a sta în faţa ochilor săi! Cât de bine ne face să lăsăm ca El să atingă din nou existenţa noastră şi să ne lanseze să comunicăm viaţa sa nouă! Aşadar, ceea ce se întâmplă este ca, în definitiv, «ce am văzut şi am auzit vă vestim» (1In1,3)” (Evangelii gaudium, nr. 264). A-l căuta pe Cristos pentru a-l iubi şi a-l dărui altora. Este programul pentru Biserică şi pentru fiecare dintre fiii săi.

Sfânta Maria Magdalena îl caută pe Domnul şi când îl găseşte îl adoră. Este prima care-l adoră pe Domnul, aşa cum cântă prefaţa: quaesierat in sepulcro iacentem, ac prima adoraverat a mortuis resurgentem. Pe primul loc, adoraţia. Magdalena ne aminteşte necesitatea de a recupera primatul lui Dumnezeu şi primatul adoraţiei în viaţa Bisericii şi în celebrarea liturgică. Acesta era obiectivul fundamental al Conciliului al II-lea din Vatican şi continuă să fie şi acum. Dumnezeu trebuie să ocupe primul loc, dar acest lucru nu se poate considera indiscutabil. Ioan Paul al II-lea, la a douăzeci şi cincea aniversare a lui Sacrosanctum Concilium, amintea: „Nimic din tot ceea ce facem noi în liturgie nu poate să apară ca mai important decât ceea ce în mod invizibil, dar real, face Cristos prin lucrarea Duhului său. Credinţa vie prin caritate, adoraţia, lauda adusă Tatălui şi tăcerea contemplaţiei, vor fi mereu primele obiective care trebuie obţinute pentru o pastoraţie liturgică şi sacramentală” (Vicesimus quintus annus, nr. 10).

A-l adora pe Dumnezeu, aşa cum afirmă Episcopul de Roma, în „fiecare ceremonie litrugică”, ceea ce „este mai important este adoraţia” şi nu „cântecele şi riturile”, oricât ar fi de frumoase: „Toată comunitatea adunată priveşte altarul unde se celebrează jertfa şi adoră. Dar eu cred, cu umilinţă o spun, că noi creştinii probabil am pierdut un pic simţul adoraţiei. Şi ne gândim: mergem la templu, ne adunăm ca fraţi, şi este bun, este frumos. Însă centrul este acolo unde este Dumnezeu. Şi noi îl adorăm pe Dumnezeu” (22 noiembrie 2013). Papa ne întreabă: „Tu, eu, îl adorăm pe Domnul? Mergem la Dumnezeu numai pentru a cere, pentru a mulţumi, sau mergem la El şi pentru a-l adora? Ce înseamnă aşadar a-l adora pe Dumnezeu? Înseamnă a învăţa să stăm cu El, să ne oprim pentru a dialoga cu El, simţind că prezenţa sa este cea mai adevărată, cea mai bună, cea mai importantă dintre toate” (14 aprilie 2013).

La jumătate de secol de la Sacrosanctum Concilium, tot Pontiful ne aminteşte necesitatea de a da lui Dumnezeu primul loc: „Nu foloseşte să ne pierdem în atâtea lucruri secundare sau superflue, ci să ne concentrăm asupra realităţii fundamentale, care este întâlnirea cu Cristos, cu milostivirea sa, cu iubirea sa şi iubirea fraţilor aşa cum El ne-a iubit. O întâlnire cu Cristos care este şi adoraţie, cuvânt mai puţin folosit: a-l adora pe Cristos” (14 octombrie 2013).

Maria Magdalena este prima martoră a acestei duble atitudini, a-l adora pe Cristos şi a-l face cunoscut. Cum mai spune prefaţa, urmând Evanghelia zilei: prima adoraverat a mortuis resurgentem, et eam apostolatus officio coram apostolis honoravit ut bonum novae vitae nuntium ad mundi fines perveniret. „Du-te la fraţii mei şi spune-le: Mă urc la Tatăl meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul meu şi Dumnezeul vostru. Maria Magdalena a venit la discipoli şi le-a vestit că l-a văzut pe Domnul şi că el i-a spus acestea” (In 20,17-18).

Este vorba în definitiv de a centra viaţa noastră pe Cristos şi pe Evanghelia sa, pe voinţa lui Dumnezeu, despuindu-ne de proiectele noastre pentru a putea spune cu sfântul Paul: „Nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine” (Gal 2,20). Apostola apostolilor, Maria Magdalena iese din ea însăşi pentru a merge la Cristos cu adoraţia şi misiunea. Tot în această linie afirmă papa Francisc: „Acest «exod» din noi înşine înseamnă a porni pe un drum de adoraţie şi de slujire. Un exod care ne duce la un drum de adoraţie a Domnului şi de slujire a Lui în fraţi şi în surori. A adora şi a sluji: două atitudini care nu se pot separa, dar care trebuie să meargă mereu împreună. A-l adora pe Domnul şi a-i sluji pe ceilalţi, neţinând nimic pentru sine” (8 mai 2013).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *