TT: Iubindu-se, Adam şi Eva fac vizibilă iubirea lui Dumnezeu (II.7)

Teme: Teologie.
Etichete: .
Publicat la 11 iulie 2016.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: pr. Richard M. Hogan
Traducere: Oana Capan
Sursa: www.nfpoutreach.org

Capitolul II.
Semnificaţia nupţială a trupului

Secţiunea 7.
Iubindu-se, Adam şi Eva fac vizibilă iubirea lui Dumnezeu

În mod evident, această descoperire a lui Adam şi a Evei a fost parţial făcută atunci când s-au văzut pentru prima oară unul pe celălalt chiar înainte de uniunea lor deplină. Acest fapt este dezvăluit de strigătul de bucurie: „Iată aceasta-i os din oasele mele şi carne din carnea mea” [32]. Descoperirea a fost completă prin uniunea lor maritală. Desigur, ambele evenimente s-au petrecut când ei erau goi. Autorul Genezei remarcă chiar că „Adam şi femeia lui erau amândoi goi şi nu se ruşinau” [33]. Însă cel mai important lucru pe care Papa Ioan Paul al II-lea a dorit să îl arate în pasajele care vorbesc despre semnificaţia nupţială a trupului nu este acela că Adam şi Eva erau goi, ci că ei au descoperit că au fost creaţi pentru a iubi şi pentru iubire, adică au descoperit semnificaţia nupţială a trupului.

Este aproape imposibil pentru noi cei născuţi cu moştenirea păcatului să experimentăm goliciunea în acelaşi fel ca Adam şi Eva şi să descoperim semnificaţia nupţială a trupurilor noastre aşa cum au făcut-o Adam şi Eva. Păcatul ne-a întunecat modul în care vedem şi înţelegem adevărata valoare a altor persoane. Geneza vorbeşte despre această lipsă după păcat atunci când menţionează faptul că după ce au păcătuit, Adam şi Eva „au cunoscut că erau goi, şi au cusut frunze de smochin şi şi-au făcut acoperăminte” [34]. „Doar goliciunea care face din femeie un ‘obiect’ pentru bărbat, sau viceversa, este o sursă de ruşinare. Faptul că ei ‘nu se ruşinau’ [înainte de păcat] înseamnă că femeia nu era un ‘obiect’ pentru bărbat şi nici el pentru ea” [35]. În experienţa unităţii originale, atât Adam cât şi Eva au ales liber să se dăruiască pe sine unul altuia. Ei au dorit să ofere pe sine unul altuia pentru binele celuilalt. Aceasta este iubirea. După cădere, pofta trupească, produsă de păcat, i-a făcut pe unul sau pe altul dintre ei să îl dorească pe celălalt. În loc să se dăruiască pe sine în mod liber – înţelegând că celălalt era dar complet şi total – pofta trupească i-a făcut să îl ia pe celălalt pentru sine. În loc de o dăruire, este o dorinţă de a lua aşa cum facem cu lucrurile. Această dorinţă se manifesta în trupurile lor şi amândoi au observat această manifestare a dorinţei de a lua. Ei erau amândoi ruşinaţi în prezenţa celuilalt deoarece ştiau că nu se cade să îl reducă pe celălalt la un obiect, şi totuşi, după păcat, dorinţa lor de a-l lua pe celălalt era evidentă în starea lor de goliciune. Aşadar, pentru aceia dintre noi care suntem moştenitori ai păcatului – întreaga rasă umană după Adam şi Eva cu excepţia Mariei şi a lui Cristos – este dificil, să nu spunem imposibil, să descoperim semnificaţia nupţială a trupului în felul în care au făcut-o Adam şi Eva. Desigur, acesta este unul dintre motivele pentru care ne este revelată, nu doar în mod obiectiv în primul capitol al Genezei, ci şi prin relatarea experienţelor lui Adam şi ale Evei din al doilea capitol al Genezei.

Descoperind semnificaţia nupţială a trupului, Adam şi Eva au înţeles că ei erau un dar unul pentru celălalt, oferit fiecăruia de Dumnezeu. Aşa cum darul lor unul pentru celălalt a fost unul de iubire, şi darul lui Dumnezeu, prin care îl dăruia pe celălalt fiecăruia dintre ei, a fost un dar de iubire. Ei au ajuns astfel să înţeleagă că iubindu-se unul pe celălalt, dăruindu-se pe sine unul celuilalt, reflectau darul lui Dumnezeu pentru ei. Uniunea lor de iubire a fost în mod simultan o oglindă, o reflecţie, o imagine a iubirii lui Dumnezeu pentru ei. Uniunea lor făcea vizibilă viaţa interioară a lui Dumnezeu. Trupurile fiecăruia dintre ei luate individual erau expresia a ceea ce erau ei şi o revelaţie a ceea ce este Dumnezeu; dar mai mult, acţionând, iubindu-se unul pe celălalt, Adam şi Eva făceau vizibilă iubirea lui Dumnezeu, adică iubirea din însăşi Preasfânta Treime. Desigur, necunoscând existenţa Treimii, Adam şi Eva nu au putut reflecta în mod conştient iubirea Dumnezeului Trinitar, dar erau conştienţi că reflectă iubirea pe care Dumnezeu a revărsat-o asupra lor atunci când i-a creat unul pentru celălalt şi, desigur, iubirea arătată de Dumnezeu când a creat întreaga lume pentru ei. Papa observa că iubirea lui Adam şi a Evei este „un sacrament primordial, înţeles ca un semn care transmite efectiv în lumea vizibilă misterul invizibil ascuns în Dumnezeu din timpuri imemoriale. Şi acesta este misterul Adevărului şi al Iubirii, misterul vieţii divine, la care omul participă cu adevărat” [36].

Potrivit analizei făcute de Papa Ioan Paul al II-lea asupra capitolelor al doilea şi al treilea din Geneză, conştientizarea de către Adam şi Eva a primelor lor experienţe i-a condus la a descoperi adevărurile despre ei înşişi ca indivizi. Adam şi Eva ajung amândoi să cunoască faptul că sunt creaţi fiecare după chipul lui Dumnezeu ca persoane cu raţiune şi voinţă. Ei ajung să înţeleagă că trupurile lor îi exprimă pe ei înşişi şi îl revelează pe Dumnezeu. Ei ştiu că sunt un dar unul pentru celălalt şi că Dumnezeu a fost extrem de darnic cu ei creându-i unul pentru celălalt. În aceste auto-descoperiri realizate prin propriile lor experienţe subiective, ei confirmă adevărurile revelate în mod obiectiv în primul capitol al Genezei.

Aceste experienţe originale, deşi fac întotdeauna parte din noi toţi, deoarece suntem înrădăcinaţi în preistoria noastră teologică, nu pot fi repetate niciodată. Păcatul ne-a rănit în aşa măsură încât nu putem niciodată re-trăi unicitatea aşa cum a trăit-o Adam sau unitatea originală aşa cum au trăit-o Adam şi Eva. Schimbarea din noi datorată păcatului reiese din Geneză. Înainte de păcat, ei erau goi şi nu se ruşinau. După păcat, erau goi şi şi-au cusut acoperăminte din frunze de smochin. Aceasta trădează o schimbare radicală în Adam şi Eva. Despre această schimbare şi efectele ei a vorbit Papa în al doilea ciclu al Teologiei trupului.

Note:

[32] Vezi Geneză 2:23.

[33] Vezi Geneză 2:25.

[34] Vezi Geneză 3:7.

[35] Vezi nr. 19, Teologia trupului, 20 februarie 1980: „Omul intră în lume ca subiect al adevărului şi al iubirii”, L’Osservatore Romano (ediţia în engleză), vol. 13, nr. 8.

[36] Vezi nr. 19, Teologia trupului, 20 februarie 1980: „Omul intră în lume ca subiect al adevărului şi al iubirii”, L’Osservatore Romano (ediţia în engleză), vol. 13, nr. 8.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *