TT: Descoperirea masculinităţii şi feminităţii, a iubirii (II.6)

Teme: Teologie.
Etichete: .
Publicat la 8 iulie 2016.
Partea 12 din 13 din seria Teologia trupului.
Print Friendly

Autor: pr. Richard M. Hogan
Traducere: Oana Capan
Sursa: www.nfpoutreach.org

Capitolul II.
Semnificaţia nupţială a trupului

Secţiunea 6.
Descoperirea masculinităţii şi feminităţii, a iubirii

Adam și Eva

Adam (şi Eva de asemenea) înţelege implicit că în unicitate ceva lipseşte. Dând nume animalelor, nu găseşte unul asemenea lui. Cu crearea Evei, această lipsă implicită este făcută explicită. Acesta este motivul strigătului bucuriei de nedescris: „Iată aceasta-i os din oasele mele şi carne din carnea mea”. Doar prin crearea unui ajutor „pe potriva lui” Adam poate depăşi „limita unicităţii omului” [23]. Atât în Adam cât şi în Eva, există o recunoaştere a unei apartenenţe reciproce prin contrast faţă de restul creaţiei vizibile – restul trupurilor vii din lume. Există un sentiment de reciprocitate. „Indispensabil pentru această reciprocitate a fost tot ceea ce a constituit fundamentul unicităţii fiecăruia dintre ei şi de aceea şi conştiinţa de sine şi auto-determinarea [puterea de a alege], adică subiectivitatea şi conştiinţa semnificaţiei propriului trup” [24].

Când Adam şi Eva se văd unul pe celălalt, ei înţeleg că există „două dimensiuni complementare, să spunem aşa, de conştiinţă de sine [indicând aici auto-cunoaşterea prin intermediul minţii] şi auto-determinare [indicând aici puterea de a alege, voinţa], două moduri complementare de a fi conştient de semnificaţia trupului” [25]. Cu alte cuvinte, ei descoperă masculinitate şi feminitatea. „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup” [26]. Adam şi Eva intră într-o căsătorie, o uniune a persoanelor lor exprimată în şi prin trupurile lor. A fost prima căsătorie. Această căsătorie, ca toate căsătoriile, a fost realizată printr-o alegere a voinţei fiecăruia. Papa Ioan Paul al II-lea vedea în verbul „a se uni” o indicaţie a faptului că Adam şi Eva au ales amândoi să se dăruiască pe sine unul celuilalt. „Formularea din Geneză 2,24 indică nu doar faptul că fiinţele umane, create ca bărbat şi femeie, au fost create pentru unitate, ci şi că tocmai această unitate, prin care ele devin ‘un trup’ are chiar de la începutcaracterul unei uniuni ce derivă din alegere” [27].

Alegerea liberă de a se dărui pe sine unul altuia a fost făcută pe baza complementarităţii lor reciproce, adică pe baza masculinităţii şi feminităţii. Ei au înţeles că trupurile lor au fost făcute pentru uniune între ei. Însă această uniune nu este doar a trupului. Ea implică o înţelegere, o conştientizare a masculinităţii şi a feminităţii, precum şi o alegere liberă. Dăruirea lor de sine reciprocă a fost făcută într-un mod personal, amândoi înţelegând cu raţiunea lor cine sunt ei şi amândoi alegând în deplină libertate să se dăruiască pe sine unul celuilalt.

De o deosebită importanţă în experienţa lui Adam şi a Evei în ceea ce priveşte unitatea este înţelegerea de către ei a semnificaţiei trupurilor lor, ceea ce Papa numea semnificaţia nupţială a trupului. Dacă, aşa cum am spus, „semnificaţia” indică concluziile trase de către o persoană umană din examinarea experienţelor conţinute în propria conştiinţă, atunci semnificaţia nupţială a trupului constă în concluziile pe care Adam şi Eva le-au desprins din experienţa uniunii lor, sau chiar din recunoaşterea de către ei a posibilităţii uniunii lor. Văzându-l pe Adam, Eva a înţeles că „acesta-i os din oasele mele şi carne din carnea mea”. Văzând-o pe Eva, Adam a înţeles că „aceasta-i os din oasele mele şi carne din carnea mea”. Trupurile lor a fost făcute unul pentru celălalt şi ei nu au ezitat să se unească unul cu celălalt. În această experienţă de unire, Adam şi Eva „s-au urmărit pe ei înşişi prin conştiinţele lor”. Ei s-au văzut pe ei înşişi făcând alegerea de a se dărui pe sine unul altuia. Ei s-au văzut pe ei înşişi cunoscând faptul că sunt făcuţi unul pentru celălalt. În această conştientizare a propriei lor experienţe de unire, ei ajung să descopere iubirea. Descoperă că sunt creaţi pentru a se iubi unul pe celălalt în şi prin trupurile lor. Aceasta este descoperirea semnificaţiei nupţiale a trupului.

Descoperirea semnificaţiei nupţiale a trupului este o confirmare subiectivă a ceea ce a fost revelat obiectiv în primul capitol al Genezei. În primul capitol, Dumnezeu a creat „pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie” [28]. Create după chipul lui Dumnezeu, persoanele umane sunt chemate, chiar din fiinţa lor, să acţioneze ca Dumnezeu. O imagine este o reflecţie. Când ne uităm în oglindă în timp ce ne pieptănăm, vedem imaginea din oglindă pieptănându-se. Noi suntem imagini ale lui Dumnezeu. Suntem chemaţi să acţionăm ca Dumnezeu. Dumnezeu iubeşte şi astfel noi suntem chemaţi să iubim în acelaşi fel în care Dumnezeu o face. Această realitate obiectivă este revelată în primul capitol al Genezei. În al doilea capitol, omul descoperă acest adevăr, acest sens. „Acest sens (deoarece este revelat şi de asemenea conştientizat, ‘trăit’ de către om) confirmă pe deplin faptul că dăruirea creatoare, care izvorăşte din iubire, a ajuns la conştiinţa originală a omului, devenind o experienţă de dăruire reciprocă, aşa cum se poate deja vedea în textul străvechi” [29]. Dumnezeu revelează adevărul că persoanele umane, create după chipul Său, sunt chemate la a iubi aşa cum iubeşte El, însă Adam şi Eva descoperă acelaşi adevăr prin experienţele lor, prin înţelegerea de către ei a semnificaţiei nupţiale a trupurilor lor.

„Conştientizarea semnificaţiei trupului care derivă de aici [din primele pagini ale cărţii Genezei] – în particular a semnificaţiei lui ‘nupţiale’ – este elementul fundamental al existenţei umane în lume” [30]. Desigur, conştientizarea semnificaţiei nupţiale a trupului este adevărul fundamental despre fiinţele umane: este adevărul că suntem creaţi din şi pentru iubire şi că trupurile noastre sunt mijloacele pentru a exprima şi a primi această iubire. Conştientizarea acestui adevăr proclamat de Dumnezeu atunci când ne-a creat după chipul şi asemănarea Sa este absolut centrală pentru o viaţă umană demnă. Suntem creaţi pentru a iubi şi pentru a fi iubiţi. Aşa cum ne-a învăţat Papa Ioan Paul al II-lea în prima sa enciclică, „Omul nu poate trăi fără iubire. El rămâne o fiinţă de neînţeles pentru el însuşi, viaţa lui este fără sens dacă iubirea nu i se dezvăluie, dacă nu o experimentează şi dacă nu şi-o însuşeşte, dacă nu participă intim la ea” [31], deoarece fiecare persoană umană este creată după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu şi chemată să facă ceea ce face Dumnezeu, adică să iubească. La descoperirea subiectivă a acestui adevăr se referă Papa Ioan Paul al II-lea când vorbeşte despre semnificaţia nupţială a trupului.

Note:

[23] Vezi nr. 10, Teologia trupului, 21 noiembrie 1979: „În primul capitol din Geneză, căsătoria este unică şi indisolubilă”, L’Osservatore Romano (ediţia în engleză), vol. 12, nr. 48.

[24] Vezi nr. 9, Teologia trupului, 14 noiembrie 1979: „Prin comuniunea persoanelor omul devine imaginea lui Dumnezeu”, L’Osservatore Romano (ediţia în engleză), vol. 12, nr. 47.

[25] Vezi nr. 10, Teologia trupului, 21 noiembrie 1979: „În primul capitol din Geneză, căsătoria este unică şi indisolubilă”, L’Osservatore Romano (ediţia în engleză), vol. 12, nr. 48.

[26]Vezi Geneză 2:24.

[27] Vezi nr. 10, Teologia trupului, 21 noiembrie 1979: „În primul capitol din Geneză, căsătoria este unică şi indisolubilă”, L’Osservatore Romano (ediţia în engleză), vol. 12, nr. 48.

[28] Vezi Geneză 1:27.

[29] Vezi nr. 14, Teologia trupului, 9 ianuarie 1980: „Semnificaţia nupţială a trupului”, L’Osservatore Romano (ediţia în engleză), vol. 13, nr. 2.

[30] Vezi nr. 15, Teologia trupului, 16 ianuarie 1980: „Persoana umană devine un dar în libertatea iubirii”, L’Osservatore Romano (ediţia în engleză), vol. 13, nr. 3.

[31] Vezi Ioan Paul al II-lea, Redemptor Hominis, nr. 10.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *