CFE: A crede înseamnă a avea încredere în Cuvânt

Teme: Spiritualitate.
.
Publicat la 16 iulie 2016.
Partea 109 din 139 din seria Comunităţi familiale de evanghelizare.
Print Friendly

Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: pr. Mihai Vătămănelu OFMConv.
Sursa: MisteroGrande.org

Cateheza 109
A crede înseamnă a avea încredere în Cuvânt
Text de bază: In 10,22-30

Dragi prieteni,

Isus Cristos

Iată-ne din nou în ascultarea Cuvântului lui Isus și deja este un dar extraordinar faptul că acest Cuvânt ne este întotdeauna la îndemână, îl putem asculta, ne urmează, devine autorul vieții noastre. Am vrea în această ocazie să punem accentul tocmai pe acest Cuvânt, pentru că de la Cuvânt începe schimbarea. A crede înseamnă a se încrede în Cuvânt. Să ascultăm Cuvântul lui Isus pe care-l luăm din Evanghelia lui Ioan, cap. 10, vers. 22-30:

22 Atunci avea loc sărbătoarea Înnoirii în Ierusalim. Era iarnă. 23 Isus umbla prin Templu, în porticul lui Solomon. 24 Iudeii l-au înconjurat și i-au zis: „Până când ne chinuiești sufletul? Dacă Tu ești Cristos, spune-ne deschis!” 25 Isus le-a răspuns: „V-am spus și nu credeți. Faptele pe care le fac în numele Tatălui, acestea dau mărturie despre Mine, 26 însă voi nu credeți pentru că nu sunteți dintre oile Mele. 27 Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, iar ele mă urmează. 28 Eu le dau viața veșnică și nu vor pieri niciodată. Și nimeni nu le va răpi din mâna Mea. 29 Tatăl Meu, care mi le-a dat, este mai mare decât toți și nimeni nu le poate răpi din mâna Tatălui Meu. 30 Eu și Tatăl una suntem”.

Ca întotdeauna, cuvântul lui Isus este foarte bogat, abundă de semnificație, de legătură cu El. Ne oprim doar asupra unui aspect particular. Observați cum iudeii sunt curioși, într-adevăr consideră că trebuie să știe mai exact cine este acest Isus și atunci pun întrebarea: Ești Tu Cristos, adică ești Tu Trimisul lui Dumnezeu, ești Cel Uns de Dumnezeu, ești cu adevărat Dumnezeu? Spune-ne deschis! Pentru că înțeleg că aceasta e întrebarea fundamentală. Dacă Isus e Dumnezeu, nu mai au de mers în altă parte, dacă Isus e Dumnezeu, totul se schimbă, trebuie să vedem lucrurile dintr-o perspectivă diferită. De aici întrebarea exactă: Ești Tu Dumnezeu, ești într-adevăr Cristos? Și Isus le răspunde: V-am spus. Și sunt faptele care confirmă, dau mărturie despre Mine, însă voi nu credeți. V-am spus. Faptele dau mărturie însă voi nu credeți.

De câte ori și noi am auzit că Isus e Fiul lui Dumnezeu, că e Dumnezeu, Dumnezeu în mijlocul nostru, dar riscă de-acum ca această expresie să fie doar o formulă mintală. Știm, dar nu se schimbă nimic! Și câte fapte nu am văzut, câte minuni! Isus face trimitere la acele fapte, la acele semne, acele minuni pe care le-a înfăptuit. Dar noi, după două mii de ani de la venirea lui Isus pe acest pământ, câte fapte am văzut, câte minuni s-au petrecut în acești două mii de ani? Fiecare dintre noi să se gândească la toată istoria celor două mii de ani, câte minuni s-au întâmplat?

Sau fiecare să se gândească numai în ultimii ani, la diferitele locuri de apariții, câte minuni s-au întâmplat prin mijlocirea sfinților în aceste ultime decenii. Spuneți-mi, acest lucru ne-a schimbat viața? Câte persoane au asistat la minuni, la minunile de la Lourdes, de exemplu, au schimbat viața cuiva? Cum e posibil să știm și să cunoaștem despre minuni și să nu credem? Și am citit documentații despre miracole, cum de acestea nu atrag după sine credința? Ori credința noastră este mică, searbădă?

Isus ne dă un răspuns foarte exact: „Voi nu credeți pentru că nu sunteți dintre oile Mele… pentru că oile Mele ascultă glasul Meu… iar ele mă urmează”. „V-am spus și nu credeți”! Să aprofundăm această afirmație a lui Isus, „V-am spus și nu credeți”. Adică deosebirea, începutul, semnificația faptului de a crede, adică a înțelege că Isus e Dumnezeu, a reuși să te convertești ca urmare a minunilor și semnelor Sale, are loc atunci când începem să ascultăm cuvântul și ținem cont de ceea ce ne spune Isus! Aici începe schimbarea noastră, când începem să avem încredere în cuvântul Său.

Să luăm un exemplu uman cu care suntem mai obișnuiți și care face acest concept imediat de înțeles. Ne gândim la un îndrăgostit și la o îndrăgostită; când începe relația lor la modul cel mai serios? Când se sărută e momentul în care se petrece ceva, încep să am încredere, am încredere în momentul în care ea îmi spune: „Te iubesc”. În mine spun: E adevărat, am încredere. Am încredere atunci când ea sau el îmi încredințează ceva, spun: E adevărat. Când încep să spun, e adevărat acel cuvânt sau acel moment în care îmi spune: „Te iubesc”, în acel moment începe relația între cei doi.

Și aceasta se întâmplă și între prieteni. Când începe o prietenie adevărată, profundă? Când încep să am încredere. Când e adevărată relația între soți? Când am încredere în cuvânt. Privește-ți inima! Dacă trebuie să spui soției tale – nu o spune – sau soțului tău: Nu, nu am încredere în ceea ce spui, în acel moment relația e deja dată peste cap, ceva îi lipsește, nu mai este un întreg, nu mai am încredere. Adică dacă nu am încredere, dacă nu ascult cuvântul, nu poate fi vorba de o relație, nu există încredere în celălalt, nu începe legătura afectivă, e imposibil să crezi. Dacă nu am încredere, dacă nu ascult cuvântul, înseamnă că nu cred.

Domnul cu adevărat ne face să intrăm în inima relației cu El. Tu crezi cuvintele pe care Eu le-am spus? Dacă nu ai încredere, cum te gândești că poți să crezi când eu îți spun că sunt Dumnezeu? Dacă nu ai încredere, la ce te gândești când spun: „Ia și mănâncă, acesta este trupul Meu jertfit din iubire pentru tine?” Dacă nu mă asculți, nu poți avea încredere. Iată de ce ascultarea cuvântului devine începutul credinței, a faptului de a se încrede. A da crezare cuvântului este începutul încrederii.

În acest caz examinarea conștiinței devine evidentă înaintea lui Isus. De câte ori îmi este oferit acest cuvânt? Ne gândim la liturghia duminicală, cuvântul proclamat înaintea adunării, cuvântul lui Isus e cuvântul lui Dumnezeu. Ne gândim la fiecare comunitate familială a noastră, în toate comunitățile, de fiecare dată are loc proclamarea cuvântului. Înțelegeți așadar de ce e important să răspundeți la acea întrebare simplă: Ce-mi spune mie Isus prin acest cuvânt? Adică dacă eu nu mă intersectez cu acest cuvânt, Dumnezeu rămâne departe de mine, nu am încredere în El, nu e pentru mine acel cuvânt.

De fiecare dată când port discuții legate de cuvânt – și de atâtea ori v-am rugat să nu discutați despre cuvânt, nu spuneți opinii – e timp pierdut! Spuneți ce vă spune inimii acel Cuvânt? Atunci înseamnă că îi dăm lui Dumnezeu cinstea cuvenită, e Cuvântul pentru mine… Gândiți-vă cum ar fi dacă soția voastră v-ar încredința un lucru intim și voi în loc să răspundeți acelui cuvânt pe care vi l-a spus personal soția voastră, mergeți la bar și începeți să discutați despre acel lucru: Știi ce mi-a spus soția mea?

Isus îmi adresează un cuvânt și în acest moment, nu pot să-l transform într-o dezbatere publică, mi-l spune mie personal, iată, vă împărtășesc ce mi-a spus. Și aici nu înseamnă că sunteți toți constrânși să vorbiți, dar să începeți totuși să dați câte-o mărturie legată de ce mi-a spus mie Isus.

De câte ori m-a ajutat și pe mine această modalitate pe care v-o propun și vouă. De câte ori, pregătind predica de duminică, mă gândesc eventual ce pot spune și ce nu, și văd că lucrurile nu sunt atât de clare. Și apoi ajung să spun: Doamne, ce vrei să-mi spui? Când înțeleg ce vrea să-mi spună, încep să înțeleg și mai bine ce vrea să comunice adunării, ce vrea să transmită tuturor credincioșilor. Dacă eu nu înțeleg ce-mi spune cuvântul, pot înțelege ce spune altora? Răspundeți voi! Dacă nu înțeleg ce-mi spune acel cuvânt, mie personal, pot să discut despre ceea ce ar putea spune altora?

Prin urmare, cuvântul trebuie căutat pentru că este începutul oricărei relații, are loc înainte de sărut, înainte de îmbrățișare, înaintea strângerii la piept, înaintea întâlnirii cu Trupul euharistic, acel cuvânt este începutul a toate. Cuvântul e întotdeauna începutul oricărui act de iubire. De câte ori caut iubirea în timpul unei zile? De câte ori caut cuvântul Său în timpul zilei? Îl caut personal? De ce deschid Evanghelia? Sau în tăcerea inimii spun: „Doamne, vorbește-mi”! Să îi dau trei minute, cinci minute, să îi dau și numai un minut, dar să fie un minut de tăcere! Reușesc să păstrez în tăcere pentru o clipă gândurile mele, fanteziile mele, ceea ce trebuie să fac, unde trebuie să alerg și timp de un minut să fac tăcere și să spun: „Doamne, vorbește-mi”? Nu va lipsi niciodată de la întâlnire. Sunt gata să pariez pe aceasta. Vorbește-mi!

Sau ca și cuplu, să ajungem să spunem Domnului, lui Isus Mirele: Vorbește-ne! Adică cuplul face două minute de tăcere, cinci minute, și spune: Vorbește-ne Doamne! Să-l lăsăm să vorbească, și apoi fiecare în parte, soț și soție, să confruntați ceea ce v-a spus vouă ca și cuplu, nu doar soțului ori soției. Tu, soțule, întreabă-l pe Isus ce vă spune vouă ca și cuplu? Tu, soție, întreabă-l pe Isus ce vă spune vouă, și apoi confruntați-vă, și vă veți da seama cât de mult Domnul caută unitatea voastră. A-i permite Domnului să vorbească este începutul iubirii.

Și e tocmai așa, când începem să-l ascultăm, începem să înțelegem semnele. „Voi nu credeți pentru că nu sunteți dintre oile Mele”! Observați că puțin mai înainte a spus: Am făcut atâtea minuni, v-am dat atâtea mărturii, adică am pus atâtea lucruri în viața ta, am făcut atâtea minuni pentru tine, atâtea lucruri extraordinare, dar voi nu credeți pentru că nu ascultați cuvântul Meu. Adică atunci când ascult cuvântul, încep să înțeleg semnele, minunile, noutățile, lucrurile mari pe care Dumnezeu le face în viața mea. Fără ascultarea cuvântului e ca și când nu aș avea ochi pentru a vedea urmele Domnului în viața mea.

Cuvântul e instrumentul indispensabil prin care Dumnezeu ne comunică iubirea Sa și El însuși se face interpretul semnelor, darurilor, lucrurilor pe care ni le-a dat și pe care uneori noi nu le-am văzut încă. Și cine trăiește acest cuvânt nu poate să îi vină decât o singură dorință, să-l vestească! „Știi, am auzit o veste importantă, Dumnezeu vorbește”! De câte ori nu ne spunem între noi: Știi că am auzit la radio…, știi că am auzit la televizor…, știi că prietena mea mi-a spus…, știi că în ziar scria că…, am auzit că… Încercați să faceți un procentaj și să vedeți de câte ori spuneți aceste expresii și de câte ori spuneți: Știi că Isus a spus…?!

Să devenim vestitori, pentru că aceasta înseamnă că inima noastră e atât de plină de cuvânt, e atât de plină de acea legătură de iubire încât nu putem să nu vorbim!

toată seria aici (ca fişiere Word)



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *