CFE: Cât se poate risipi pentru Dumnezeu

Teme: Spiritualitate.
.
Publicat la 20 mai 2016.
Partea 101 din 136 din seria Comunităţi familiale de evanghelizare.
Print Friendly

Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: pr. Mihai Vătămănelu OFMConv.
Sursa: MisteroGrande.org

Cateheza 101
Cât se poate risipi pentru Dumnezeu
Text de bază: Mt 26,6-13

Dragi prieteni,

Risipă de alabastru

Suntem adunați iarăși pentru a asculta Cuvântului Domnului, după ce L-am preamărit, după ce I-am remarcat prezența în timpul săptămânii, acum vrem să-L ascultăm, să auzim cuvântul Său în stare să ajungă la inima noastră. Pentru noi aceste zile sunt zile semnificative, sunt zile care preced Săptămâna Sfântă. Chiar și pentru Isus, fragmentul pe care-l vom citi se potrivește exact cu ajunul pătimirii și morții Sale. Și episodul care i se întâmplă lui Isus este ca o anticipare a ceea ce va urma să se întâmple și ne poate ajuta pe fiecare dintre noi să trăim următoarele zile sfinte.

E vorba de un fragment luat din Evanghelia lui Matei, cap. 26, vers. 6-13. Cu câteva versete înainte, Isus anunță răstignirea Sa, El știe deja ce se va întâmpla. Dar să auzim relatarea:

6 În timp ce se afla Isus în Betania, în casa lui Simon Leprosul, 7 a venit la El o femeie care avea un vas din alabastru cu mireasmă de mare preț și i-a turnat pe cap pe când El stătea la masă.
8 Văzând aceasta, discipolii au fost cuprinși de indignare și spuneau: „Pentru ce această risipă? 9 Căci s-ar fi putut vinde scump și să se dea săracilor”. 10 Dar Isus, observând aceasta, le-a spus: „De ce necăjiți femeia? Ea a făcut un gest frumos față de Mine, 11 căci pe săraci îi aveți întotdeauna cu voi, pe Mine, însă, nu mă aveți întotdeauna. 12 Turnând această mireasmă pe trupul Meu, a făcut-o pentru înmormântarea Mea. 13 Adevăr vă spun, oriunde va fi predicată Evanghelia aceasta în lumea întreagă, se va spune în amintirea ei și ceea ce a făcut ea”.

E un fragment foarte semnificativ și revenim imediat la început lui. Subiectul, protagonistul acestei acțiuni speciale, al acestei incursiuni a unei persoane din exterior în casa în care se află Isus, subiectul este o femeie. Observați că ni se spune imediat explicit că e o femeie, în acest caz anonimă, ceea ce vrea să arate că poate fi oricine, poate să fi fost oricine. Dar și în acest moment, eu pot fi această persoană anonimă, pot fi eu în locul ei, să fiu eu sau putem fi toți împreună ca și comunitate în locul acelei femei.

Ce face acea femeie? Înainte de toate, e o femeie care a înțeles cine e acel Isus care stă în grupul apostolilor. Iată de ce se repede în acea casă și împlinește acel gest, a înțeles ce urmează să facă Isus, a intuit din cuvintele Lui că acest om vrea să-și dea viața din iubire, vrea să se dăruiască cu totul pe sine, e conștientă că se pregătesc să-L ucidă, iar El nu dă înapoi, nu fuge, vrea să fie acolo să spună și să se dăruiască cu totul pe sine, chiar și propria viață. Această femeie a înțeles, a intuit iubirea lui Isus, a intuit că Isus vrea să se dăruiască cu totul pe sine și cum acționează? Nu stă să privească – să vedem ce se întâmplă, să vedem ce întorsătură iau lucrurile, să vedem cum se comportă, să vedem dacă întoarce și celălalt obraz, să vedem ce va spune – această femeie înțelegându-l pe Isus care iubește până la dăruirea vieții, simte că trebuie să participe, să împărtășească, să încuviințeze ceea ce vede, vrând parcă a spune: „Sunt de partea Ta, e prea frumos ceea ce urmează să faci”, și împlinește un gest.

Observați că în această Evanghelie, femeia aceasta nici nu deschide gura, în schimb gesturile ei vorbesc într-un mod extraordinar, nu vorbește dar înfăptuiește un gest și se identifică cu acest gest. Ce face? A luat ceea ce avea mai prețios în casă, o adevărată investiție, acest ulei parfumat, este ulei de nard. Gândiți-vă unde era folosit, în Palestina, el provine din India, acest lucru vă spune deja valoarea lui. E un ulei care se obține din rădăcina unei flori, iar pentru a scoate din ea parfumul, din această rădăcină, trebuie să extragi planta chiar atunci când e înflorită, renunțând chiar la frumusețea florii pentru a obține parfumul. Un ulei parfumat, foarte prețios și excepțional, am putea spune că era chiar moștenirea sa, ceea ce avea ea mai prețios în casă. Și ce face apoi? Merge înaintea lui Isus, sparge vasul și așa cum se face pentru un rege – pentru ei era viziunea obișnuită să înfăptuiești acest gest pentru un rege, pentru un mire – toarnă pe capul lui Isus acel parfum foarte prețios.

Ce risipă! Acesta este cuvântul rostit de apostoli, de ce această risipă? Odată ce vasul a fost spart, nu se mai poate strânge nimic, e ireversibil. Când se sparge un vas de parfum, nu se mai poate aduna nimic din ceea ce ar rămâne, picăturile nu se pot strânge. Parfumul e prea prețios, are o valoare foarte mare și să fie astfel risipit, era mai bine să fie vândut și să se dea săracilor… Și Isus răspunde la aceste cuvinte, la aceste suspiciuni, celor care erau în jurul Său le spune: „Ea a făcut un gest frumos față de Mine”. De ce? Pentru că a înțeles ceea ce urma să se întâmple, „a făcut-o pentru înmormântarea Mea”. Și prin înmormântare știți ce vrea să spună? Se referă la Isus care s-a dăruit cu totul până la despuiere, Isus care nu vrea să evite nici măcar mormântul, îngroparea, golul, nimicul!

Aceasta arată până unde a ajuns Isus care s-a întrupat din iubire, până unde a dorit să-și dea viața, până la intrarea în mormânt. Împlinind acel gest, acea femeie este implicată, se angajează, vrea să se angajeze în dăruirea aceasta a lui Isus până la dăruirea totală de sine, o interesează doar persoana Lui. E foarte frumos acel gest al femeii, a intuit ce urma să se petreacă cu Isus, nu o mai interesează nimic, ia tot ceea ce are mai prețios în casă, sparge vasul și îl dăruiește lui Isus ca pentru a spune: „Și eu vreau să mă dăruiesc cu Tine, cu totul, până la îngropare, acolo unde nu va mai fi nimic din Tine”. Ce risipă…! Sunt și care nu înțeleg, pentru că se aruncă ceva prețios, dar nu se înțelege că gestul femeii anticipă gestul lui Isus de a se dărui din iubire, de a se dărui cu totul, fără a mai reține nimic. Ori tocmai acel vas de parfum sfărâmat pentru a fi vărsat din iubire e imaginea cea mai frumoasă pe care acea femeie ne-o transmite despre Isus și despre ea însăși. Isus este vasul sfărâmat pentru mine, Isus e mai mult decât un parfum prețios vărsat pentru mine. El este parfumul vărsat din iubire pentru mine.

Există un pasaj biblic în Cântarea Cântărilor care spune astfel, vorbind despre cel îndrăgostit care caută persoana de care s-a îndrăgostit: „Parfum este numele ei”. Nu vi se pare că acesta ar fi cuvântul cel mai potrivit pe care i l-am putea atribui lui Isus în acest moment? Parfum este numele Lui, El este vasul sfărâmat și vărsat din iubire. Cineva s-ar putea gândi însă: „Da, s-a întâmplat acum 2000 de ani”! Nu, dragi prieteni, să ne gândim ce este Euharistia astăzi? E Isus! Nu ne vine să spunem: „Dar ce risipă, dar de ce, Isuse, te-ai jertfit astfel? De ce te lași astfel aruncat? De ce te umilești la parfumul care dispare doar ca să întâlnești pe cineva, de ce devii această pâine?” Și atunci ne punem o întrebare pătrunzătoare: „Mă consum eu pentru El, jertfesc pentru El ceva sau este El, Dumnezeu, Cel care s-a jertfit pentru mine? Câte lucruri nu a sacrificat până astăzi pentru mine Isus? Câte cuvinte? Câte Împărtășanii? De câte ori nu și-a întins mâna plină de gingășie spre mine, iar eu, după ce m-am împărtășit de acel moment de bucurie și de căldura acelei prezențe, L-am uitat! De câte ori am risipit acel dar de iubire care este El? Isus însă nu consideră risipă acel dar, acea iubire, acea așteptare! El este vasul sfărâmat pentru fiecare dintre noi, El e vasul sfărâmat pentru noi ca și comunitate.

Să privim la noi înșine! Nu e Isus înviat Cel care se face prezent în această comunitate? „Isus a intrat în mijlocul lor, ușile fiind încuiate și le-a spus: Pace vouă!” Nu e ceea ce s-a petrecut de atâtea ori în această comunitate, ușile fiind închise? Intră și spune, mai degrabă vă ajută pe fiecare să experimentați pacea! Nu e oare Isus vasul de parfum sfărâmat pentru comunitate? De câte ori prin Cuvântul Său, de câte ori nu ați întrezărit gingășia în iubirea lui Isus, auzind povestindu-se în împărtășirea credinței ce a făcut cu unul ori cu altul? De câte ori ecoul cuvântului nu v-a mișcat gândindu-vă la ceea ce Isus vă împărtășea? De câte ori nu v-a însuflețit rugăciunea, la început, în timpul rugăciunii de laudă, ori la încheiere? Nu e Isus vasul sfărâmat pentru această comunitate, pentru noi? Priviți-vă bine unii în ochii celorlalți!

Să observăm deci ce se petrece în acea casă din Betania, spune Evanghelia că este casa lui Simon Leprosul. Aceasta înseamnă că era o casă care, tocmai datorită bolii apoi vindecate a lui Simon, acea casă era plină de miros urât, miros de lepră, miros de moarte, miros de carne în descompunere. Acea casă a lui Simon Leprosul devine acum, prin prezența lui Isus, vasul sfărâmat, devine plină de parfum, de parfumul cel mai suav și plăcut, care învăluie orice persoană și pătrunde până în intimitatea inimii acestei persoane. Și astfel, frumusețea acestei case, care prin prezența lui Isus în Sacramentul Căsătoriei, prin prezența lui Isus în această întâlnire a comunității, se umple de parfumul lui Isus! Un parfum care abundă și, înainte de a pătrunde ambientele casei, pătrunde spațiile cele mai mici și mai înguste ale inimii și ale plămânilor, pentru a reuși să spună și să dăruiască iubirea.

Prin urmare, în fiecare comunitate nu se vede prezența lui Isus, dar se simte prezența Sa ca parfumul, la fel prezența lui Isus nu se vede, dar se simte puterea Sa, tăria Sa și iubirea Sa. Atunci cât de bine și frumos este ca frații să se găsească împreună! Cât de plăcut, câtă bucurie ca frații să se găsească împreună! „Aceasta este ca mirul pe cap, care se coboară pe barbă, – spune Psalmul – pe barba lui Aaron, care se coboară pe marginea veșmintelor lui.” E așadar un parfum care se extinde, care pătrunde peste tot. Și e inevitabil înaintea acestei prezențe să ne întrebăm: „Iar eu cum răspund? Cât pot să mă consum eu pentru Dumnezeu? Cât sunt dispus să mă jertfesc? Sunt dispus să intru în cămăruța cea mai intimă a inimii mele și să iau ceea ce am mai prețios, parfumul pe care îl am în interior, și să-l încredințez Lui sau să-l împart cu Dumnezeu?”

Ca persoană în particular, sunt dispus să sfărâm vasul de parfum, ceea ce am mai prețios pentru Domnul? Ca și comunitate, suntem dispuși să sfărâmăm vasul nostru, ceea ce trăim aici, vasul nostru de parfum, pentru a spune împreună lui Isus Domnul: „Te recunoaștem ca Domn!? Isuse, Te recunoaștem prezent, simțim parfumul Tău, numele Tău e parfum. Cu toții vrem să spunem acestui îndrăgostit care ești Tu: parfum este numele Tău, Te iubim din toată inima!”

Și ne rugăm să iubim așa cum ne iubești Tu, îți cerem să fim dispuși să răspundem și noi cât de puțin iubirii Tale!

toată seria aici (ca fişiere Word)



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *