CFE: Care este pentru mine sensul „lucrurilor”?

Teme: Spiritualitate.
.
Publicat la 10 mai 2016.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: pr. Mihai Vătămănelu OFMConv.
Sursa: MisteroGrande.org

Cateheza 100
Care este pentru mine sensul „lucrurilor”?
Text de bază: Mt 4,1-4

Dragi prieteni,

Ispitirea

Iată-ne din nou la școala lui Isus, noi care i-am evocat prezența în întâlnirea noastră înălțându-i rugăciuni de laudă. Pentru că L-am recunoscut prezent în viața noastră, am exprimat aceasta prin rugăciunea noastră de laudă. Ni L-am amintit cu mintea pentru că L-am văzut acționând în viața noastră. Acum, acestui Isus prezent – da, Isus, El e sensul întâlnirii noastre – vrem să-i cerem cuvântul, vrem să vorbească în mijlocul nostru, să vorbească prin intermediul Evangheliei Sale scrise.

La începutul drumului Postului Mare ne-am propus din nou să aprofundăm cele trei relații de bază ale vieții noastre: relația cu Dumnezeu, vă amintiți, relația cu persoanele și acum relația cu lucrurile, cum ne raportăm la ele, relații care corespund apoi celor trei îndatoriri din timpul Postului Mare: rugăciunea, caritatea sau pomana și postul. Acum ne oprim pentru a înțelege mai bine semnificația lucrurilor; care este pentru mine semnificația lucrurilor? Și o vom înțelege prin acest cuvânt, postul, pentru că prin post, prin această expresie evanghelică a postului propus de Isus, înțelegem și mai mult semnificația lucrurilor care ne înconjoară.

Pornim de la ceea ce a trăit Isus în timp ce se afla în pustiu și El însuși postea. Ascultăm cuvântul din Evanghelia lui Matei, cap. 4, vers. 1-4:

1 Atunci Isus a fost condus de Spiritul în pustiu ca să fie ispitit de diavol. 2 După ce a postit patruzeci de zile și patruzeci de nopți, în cele din urmă i s-a făcut foame. 3 Apropiindu-se, Ispititorul i-a zis: „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, spune ca pietrele acestea să devină pâini”. 4 Dar El i-a răspuns: „Este scris:
Nu numai cu pâine va trăi omul,
ci și cu tot cuvântul
care iese din gura lui Dumnezeu”.

Ați sesizat deja iscusința diavolului care profită de exigențele noastre concrete, de nevoia noastră de pâine, profită de necesitățile noastre pentru a ne împinge să transformăm valoarea lucrurilor și a încerca să sature foamea noastră cu alte lucruri, făcându-se că nu știe că noi avem o foame care nu poate fi săturată de lucruri. Adică diavolul, prin foamea noastră, cerințele noastre concrete legate de lucruri, de pofte etc., încearcă să ne umple de lucruri făcându-ne să gândim că acestea ar putea să ne sature. Aceasta e forța ispitei diavolului și mai mult sau mai puțin, în parte sau de tot, cădem toți. Transformă lucrurile – ne gândim aici la toate organele de simț, ne gândim la foame, ne gândim la sete, ne gândim la vedere, la lucrurile care ne înconjoară, la necesitatea de a avea o casă, la toate nevoile concrete ale unei case. Le transformă treptat, treptat, până a le face să devină un absolut, ceva ce îmi este indispensabil.

Să ne gândim numai câte lucruri ne-au devenit indispensabile, de care nu ne putem nicicum lipsi, dar mai presus de toate, ispita cea mai mare este să lase să intre în mintea noastră și în inima noastră ideea că există lucruri care ne pot sătura. Dacă reușești să ai acel lucru, acea mașină, acea casă făcută așa, aranjată așa, acea mobilă, acel aranjament, acest program, acea dorință, acea călătorie, atunci vei fi liniștit, vei fi mulțumit. Efectiv ne picură în interior, cât mai profund, foamea de a poseda lucrurile, pentru că ne arată că sunt esențiale, indispensabile. E vechiul păcat, e păcatul lui Adam și al Evei. Să ne gândim la Eva când a văzut fructul pomului oprit. Frumos de văzut, bun de mâncat; dacă vei mânca vei fi Dumnezeu, vei fi mare. Riscul de a ne sătura de lucruri, și nu doar atât, ci a te folosi de lucruri pentru a deveni cineva.

Să ne gândim de exemplu la riscul de a folosi anumite haine ca să părem cineva – să gândești că lucrurile te-ar putea ajuta să devii cineva, te fac cineva, îți dau mai multă putere. Dacă trăiesc în acel mod, mă îmbrac în acel stil, merg și acționez în acel mod, devin cineva, sunt văzut de ceilalți ca fiind cineva, ca persoană vrednică de tot respectul. Să ne gândim unde ne aruncăm identitatea? Din această perspectivă, care e jocul diavolului cu noi cât privește lucrurile prin necesitățile noastre, înțelegem propunerea lui Isus legată de post. Postul înseamnă purificare, regăsirea sensului relativ al lucrurilor, să-mi însușesc doar lucrurile necesare și să nu le dau mai mare valoare decât merită. Cu siguranță că un ornament e frumos, dar nu e esențial, pentru că esențial este altceva, un gest de iubire…

Câte lucruri avem în casele noastre, pe care nu trebuie să le disprețuim, și care toate au scopul de a răspunde unei exigențe. Postul ne ajută să dăm lucrurilor semnificația justă, ce e mai important. Așază-te lângă soția ta, soțul tău, ce e mai important, mai important decât tot ceea ce am? Și nu e suficient să cunoaștem cu mintea, trebuie să cunoaștem cu inima! Mai important decât acoperișul casei voastre este faptul că vă iubiți, deoarece puteți avea un acoperiș, dar dacă inima nu e acoperită de iubire veți muri de frig, de singurătate, de ger; și dacă nu va ploua din cer, vă va acoperi ploaia lacrimilor voastre. Nu e vorba de a disprețui propriul acoperiș ori lucrurile pe care le avem, ci de acele situații când las afară esențialul pentru lucrurile secundare.

Gândiți-vă la postul alimentar, să te mortifici de la hrană, pentru că hrana servește ca eu să fac din trupul meu un dar, să fac ca trupul meu să fie bine. Când mănânc mai mult și mă simt rău – pentru că îmi afectează tensiunea, colesterolul, ficatul, tot ce vreți voi – nu am înțeles semnificația hranei, dar mănânc pentru că cred că mă satur de o foame și mai profundă pe care o am. Prin urmare, dacă am parte de o cină delicioasă, dar nu am iubire față de soția mea, soțul meu, față de fiii mei, îmi spuneți ce fel de cină e aceasta? Satură burta, dar nu satură inima și vă va fi foame și mai mult și veți mânca și mai mult, iar inima voastră va fi tot mai goală. Postul alimentar, abținerea de la hrană, să știm să spunem nu, înseamnă și să mâncăm mai puțin, mâncăm pâine și salam, mâncăm puțină salată, dar și să ne privim în față pentru a degusta dulceața schimbului de priviri, pentru a degusta dulceața complicității. Desigur că poate facilita complicitatea și un prânz bun, o cină bună, desigur, dar de câte ori a mânca a devenit mai important decât a iubi?!

Reflectați și la postul față de lucruri, de câte lucruri ne putem lipsi, gândiți-vă la articolele din categoria rufe, sunt toate necesare, toate indispensabile? Sigur că trebuie cultivată și frumusețea, sigur că nu trebuie să fim neglijenți, trebuie căutate bunul gust și rafinamentul lucrurilor, dar să știm să alegem între rafinament și exces, între rafinament și lucruri de aruncat, între rafinament și a avea lucruri pe care le folosim doar o dată – postul față de lucruri!

Gândiți-vă și la postul față de televizor, dacă v-ați propune o dată pe săptămână să nu deschideți televizorul pentru a spune: „Noi suntem mai importanți decât televizorul, ceea ce se întâmplă la postul TV al casei noastre e mai important decât tot divertismentul pe care îl difuzează televiziunea”. Înțelegeți că postul ne readuce la viață, la ceea ce este esențial, și aceasta pentru a redescoperi adevărata foame, adevărata sete pe care o avem în noi!

Dragi prieteni, puteți mânca oricât de zgomotos, dar foamea autentică pe care toți o avem e foamea de iubire, de apropiere, e foamea de cuvânt, e foamea de a fi ascultați! Cine mai trebuie să vină să ne-o spună, îngerii din cer? Când este însuși Domnul care prin Cuvântul Său ne repetă această invitație la post! Aceasta este foamea noastră, foamea de iubire, de apropiere, de ascultare, care apoi în esență e foamea de Dumnezeu, e foamea după absolut. Și fiți atenți, căutați și confirmări fizice, nu există nimic care poate sătura lumea în afara lui Dumnezeu.

Spuneți-mi dacă celui care are mulți bani nu îi este foame și de averea altora, spuneți-mi dacă cel care are trei case nu o vrea încă și pe a patra, spuneți-mi dacă cel care are multe mașini nu mai vrea încă una? Spuneți-mi dacă acolo unde chiar sunt de toate nu există în continuare foame numită de-a dreptul aviditate! Orice foame ascunde foamea după Dumnezeu și postul ne ajută să spunem, renunțând la un fel de mâncare, la o prăjitură: Doamne, mi-e foame de Tine, Doamne, satură-mă Tu! Aceasta nu înseamnă că trebuie să stăm fără să mâncăm, înțelegeți bine, ci ne ajută să identificăm foamea adevărată. Desigur, lucrurile ajută, ne conduc să înțelegem această foame de viață nouă, dar nu o pot înlocui, iată unde trebuie să avem înțelepciune.

De aceea Matei ne spune la cap. 6, vers. 16-17: „Când postiți nu fiți triști ca fățarnicii care își schimonosesc fețele lor ca să se arate altora că postesc, adevăr vă spun și-au primit deja răsplata lor. Tu, însă, când postești, ungeți capul și spală-ți fața, pentru ca să nu te arăți oamenilor că postești ci Tatălui tău care vede în ascuns și Tatăl tău care vede în ascuns îți va răsplăti ție”. Ce vrea să însemne spală-te și parfumează-te? A te spăla și a te parfuma sunt semnul faptului de a fi bine, sunt semnul vieții frumoase, al trupului plin de viață în manifestarea frumuseții sale, a parfumului său, gata de întâlnire, gata de a se lăsa îmbrățișat. Trup frumos, parfumat și spălat, de ce? Pentru că postul conduce la esențialul care este iubirea, care este dorința de a întâlni Mirele, pentru că: „Doamne, toate lucrurile din lume nu mă îndepărtează de Tine!”

Căutați să spuneți: „Doamne, toate lucrurile frumoase pe care le am în casă nu-mi distrag atenția de la Tine, pentru că Tu ești cel mai frumos dintre fiii oamenilor! Doamne, toate lucrurile delicioase care trec pe la masa mea nu mă separă de pâinea Ta, cea euharistică! Doamne, toate lucrurile pe care aș putea să le văd la televizor nu mă separă de Tine pentru că lucrul cel mai frumos e chipul Tău! Așadar Doamne, această foame vreau s-o împărtășesc cu soția mea, cu soțul meu, cu fiii mei! Doamne, această săturare pe care Tu ne-o dai vreau s-o împărtășesc, această viziune pe care Tu ne-o dai vreau s-o împărtășesc cu soția, cu soțul. Doamne vreau într-adevăr să fiu în contact cu transmisiunea Ta în direct de la Preasfânta Treime, unde mă faci părtaș de această lume divină, și umblând cu picioarele pe acest pământ, mâncând la masa oamenilor, văzând lucrurile omenești, vreau ca ochii mei să întrezărească deja lucrurile cerești. Vreau să întrezăresc deja scopul, vreau să întrezăresc ceea ce ochii mei vor putea contempla când voi fi închis într-un sicriu. Vreau să gust ce și pentru cine va bate inima mea când mușchiul meu cardiac va încheia să mai bată”!

Și aceasta o pot anticipa de fiecare dată când mă las săturat de Cel care într-adevăr poate sătura, când îmi potolesc setea cu Cel care într-adevăr mi-o poate potoli, și acesta ești Tu, Doamne!

toată seria aici (ca fişiere Word)



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *