CFE: Despre cel care-mi stă alături

Teme: Spiritualitate.
.
Publicat la 5 aprilie 2016.
Partea 99 din 139 din seria Comunităţi familiale de evanghelizare.
Print Friendly

Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: pr. Mihai Vătămănelu OFMConv.
Sursa: MisteroGrande.org

Cateheza 99
Despre cel care-mi stă alături: să-l slujesc sau să mă slujesc de el
Text de bază: Mt 6,1-4

Dragi prieteni,

Ajutorarea săracilor

Ajutorarea săracilor

Avem din nou bucuria de a fi împreună cu Isus și de a asculta Cuvântul Său. În ultimele cateheze am aprofundat primul dintre pilaștrii trăirii noastre ca discipoli ai lui Isus, pentru a trăi bine acest Post Mare în care am pornit la drum, primul pilastru care este și prima chemare la convertire, relația noastră cu Dumnezeu, adică rugăciunea. Aprofundăm acum relația cu ceilalți plecând de la textul care ne este oferit la începutul Postului Mare. Să ascultăm:

1 Aveți grijă să nu săvârșiți faptele voastre bune înaintea oamenilor ca să fiți văzuți de ei; altfel nu veți avea răsplată înaintea Tatălui vostru din ceruri. 2 Așadar, când dai de pomană, nu trâmbița înaintea ta, așa cum fac ipocriții în sinagogi și pe străzi ca să fie lăudați de oameni. Adevăr vă spun: și-au primit răsplata. 3 Tu, însă, când dai de pomană, să nu știe stânga ta ce face dreapta ta 4 pentru ca pomana ta să fie în ascuns și Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti.

Am luat acest text din Evanghelia lui Matei, cap. 6, vers. 1-4; să dăruiești, să oferi de pomană. Caritatea, cum ni se spune foarte clar de către Isus în aceste câteva versete, nu înseamnă să cauți răsplată, să fii văzut, să cauți succesul, aplauzele altora, recunoaștere din partea altora. Scopul carității este să ajung să slujesc un frate și deci să nu mă folosesc de el ca să dau bine în fața altora, pentru aprobarea care ar putea veni din partea altora. Acesta este fundamentul învățăturii pe care Isus ne-o oferă, dar ceea ce strălucește mai mult în aceste pasaje este în ce mod evidențiază Isus izvorul carității, izvorul acestui tip de caritate care nu urmărește să se servească de frați, ci să-i slujească.

Izvorul carității, cheia înțelegerii carității este Tatăl cel ascuns, Tatăl cu care este o înțelegere secretă, rezervată, este Tatăl care vede, El este punctul meu de referință. Din aceasta înțeleg de ce, cum, când și cât să dau de pomană, la Tatăl face referire orice gest. Acest Tată e criteriul carității față de frați. Chestiunea nu e cui se dăruiește și cât, ci acest Tată care este izvorul; privirea Tatălui, iubirea Tatălui care este izvorul slujirii fraților, dăruirii fraților, pentru a nu risca să mă servesc de aceștia. În Tatăl este izvorul motivației carității. De ce? Pentru că nu putem avea un Tată fără ca să avem frați. Tatăl ne face fii și frați în mod simultan. Nu ne poate face fii fără să ne facă frați. De aceea, când privesc la Tatăl, nu pot să nu văd frații și deci nu pot să fiu decât în disponibilitatea slujirii și nicidecum a faptului de a fi slujit de frați. În mod simultan Tatăl ne face fii și frați. Nu se poate spune Tată fără a spune frați.

Însăși rugăciunea pe care Isus ne-a învățat-o, după ce spune „Tatăl” adaugă „nostru”, Tatăl nostru. S-ar putea despărți, șterge, acest „nostru”? Priviți în jurul vostru, aici, în acest moment, înspre celălalt, lăsați ca privirea voastră să parcurgă chipurile celor care vă stau alături; puteți spune Tată fără să recunoașteți în cei de lângă voi pe frații voștri? Primul gest de caritate, prima pomană, prima slujire a fratelui este a avea cartea de identitate corectă a celui care-mi stă alături, a celui pe care-l întâlnesc. Nu cartea de identitate pe care mi-o fac eu: acela e frumos, acela e bun, acela e respectabil, acela reușește, acela ajunge, acela mi-e simpatic. Nu, aceasta nu e cartea de identitate, aceasta e contrafăcută. Să dau cartea de identitate corectă celui care-mi stă alături: tu ești fratele meu prin același Tată în care ne rugăm. Să restituim deci demnitatea fratelui fiecărei persoane, pentru a celebra aceeași iubire, a aceluiași Tată, aceasta înseamnă deja a practica pomana. Să restituim cartea de identitate corectă, să restituim demnitatea fraților.

Și apoi, dacă privim în jurul nostru, viața noastră de comunitate, a comunităților familiale, are multe moduri de a exprima acest adevăr. Viața noastră parohială are multe moduri prin care să arătăm că avem un singur Tată și noi toți suntem frați. Cugetați la unitatea afectivă și efectivă dintre voi cei care formați o comunitate familială, eventual gata de multiplicare, pentru că fundamentul este mereu acela de a sta cu alți frați, nu cu aceștia sau cu aceia. Să ne gândim la fundament – și anume acela de a primi eventual în această întâlnire pe un frate nou care sosește, prima sa carte de identitate este că acel chip e imaginea Tatălui, e fratele meu, tocmai pentru că credința în Tatăl produce noi relații umane. Și voi puteți mărturisi aceasta: că tocmai începând frecventarea comunităților familiale ați construit atâtea relații noi, rod tocmai al acestei credințe, al acestei priviri, al acestei iubiri.

Tot legat de această caritate trăită mereu în comunitatea familială, să ne gândim la caritatea reciprocă în rugăciune, la pomana reciprocă a rugăciunii, îți dau câțiva bănuți de rugăciune, îți dau zece bănuți de rugăciune, una foarte mică, dar ți-o dăruiesc. Să ne gândim la rugăciunea pentru fratele care o cere, cea pe care o numim în ultimul moment al comunității familiale: rugăciunea pentru un frate prezent. Și aici să nu o delegați altora, ci cel puțin un cuvânt să fie pe buzele voastre: Doamne, ajută-l. Unii frați poate preferă tăcerea, mai curând decât să facă o scurtă rugăciune pentru fratele care o cere. Fiecare are o responsabilitate față de fratele care cere ajutor, nu doar cuplul responsabil și e drept ca fiecare să spună o invocație. Poate și numai în tăcerea inimii, dar acea tăcere este locuită de rugăciunea tuturor. E suficient să spunem și numai ceva.

Cugetați la rugăciunea pentru fratele prezent, în care cele 8 sau 10 persoane dintr-o comunitate, după ce unul și-a exprimat intenția, fiecare să spună: Ascultă-l, Doamne, ascultă-l, Doamne! Faceți pomană prin acest cuvânt adresat Domnului pentru fratele care cere o rugăciune. Cum se poate exprima caritatea…?! Există apoi caritatea reciprocă a înțelegerii și a iertării față de eventualele lipsuri ale fraților, pomana iertării, apropierea înțelegerii. Uneori, și între noi și între comunități și în parohie, se simte mai mult vântul înghețat al judecării celuilalt decât suflul cald al înțelegerii. Nimeni dintre noi nu e perfect, pornind de la mine care vă vorbesc, prin urmare toți putem comite greșeli în mod voluntar sau involuntar. Acum înaintea unui fapt concret, a unei greșeli pe care o văd în fratele meu, ce anume tresare în mine față de celălalt? Caut să-l înțeleg, să-l compătimesc sau este între noi vântul rece al judecării? Și Tatăl tău, care vede în ascuns, ce va spune? Ce va spune când rostim: „și ne iartă nouă greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri”? Precum și noi îi iertăm, îi înțelegem?

Riscăm să rostim judecăți chiar în șoaptă și le rostim în căutarea unui consens, în căutarea unei împărtășiri în modul de a te servi de frați. Judecăți în căutarea unui consens, așa gândim toți, așa judecăm drept… Sau în schimb nu e mai bine să-i contagiem pe ceilalți cu înțelegerea, cu iertarea, cu vântul cald al primirii? „Tatăl tău care vede în ascuns” – aici nu sunt bârfe, Tatăl vede în ascuns, Tatăl ne face să devenim în mod simultan fii și frați, Tatăl care vede în ascuns.

Un alt element care exprimă această slujire a fraților, și nu a te servi de ei, este acela tipic al slujirii. Mă gândesc la slujirea celor care participă la exerciții spirituale ori la alte întâlniri, gata pentru orice tip de slujire, pentru că ceea ce contează este să slujești, nu să ții lecții la alții, când ar trebui să fii de exemplu în sala de mese și să faci curățenie. „Tatăl tău care vede în ascuns”, aceasta e esența. Poți să-ți aduci slujirea ta la astfel de întâlniri, ori în parohie, prin voluntariatul în cele mai diverse forme ale sale de exprimare, în parohia noastră ori în alte locuri. Gândiți-vă la frumusețea acestui cuvânt: „Tatăl tău care vede în ascuns”! Ce bucurie să te simți privit! E mai important să simt că Dumnezeu mă privește sau miile de persoane care mă aplaudă? Încercați să faceți această experiență și vă veți da seama cine vă înalță mai mult!

Ne gândim și la „pomana” unui SMS, a unui scurt mesaj, a unui apel telefonic dat celui care știi că se simte rău sau se află în dificultate; nimeni nu-și dă seama, dar „Tatăl tău vede în ascuns”. Ne gândim și la marea oportunitate de a deschide casa și încă și mai mult inima de soți pentru a face pe atâția frați să guste frumusețea lui Isus viu între noi, comunitățile familiale. Să deschizi casa și inima și mai mult de atât, și „Tatăl tău vede în ascuns”.

Astfel ia formă și pomana făcută la biserică ori față de vreun sărac pe care-l întâlnim, pentru că este implicată o persoană specială, „Tatăl tău care vede în ascuns”. Întipăriți-vă asemenea unui cui direct în inimă acest „Tatăl tău care vede în ascuns”. Complicitatea iubirii cu Tatăl față de frați. A ne înțelege din priviri cu Dumnezeu Tatăl, pentru a merge în întâmpinarea fraților, pentru a ierta, pentru a face o slujire, pentru a trimite un mesaj… Complicitate cu Tatăl, pentru a arăta duioșie acolo unde există duritatea inimii, complicitate cu duioșia Tatălui, pentru a dezgheța o anumită situație, complicitate cu iubirea Tatălui pentru a face ca toți într-o comunitate familială să se simtă ca în familie, complicitate cu iubirea Tatălui pentru a transmite frumusețea de a întâlni alți frați. Complicitate cu iubirea Tatălui pentru a chema și alți frați la comunitate, pentru a evangheliza, și „Tatăl tău care vede în ascuns îți va răsplăti ție”. El îți va răsplăti, nu e nevoie să am frați care să mă slujească și care să mă aplaude, El îți va răsplăti însutit în viața aceasta și viața veșnică.

„Tatăl tău care vede în ascuns” – frumoasă această complicitate cu Tatăl, pentru că atunci se stabilește cu el un raport foarte profund, un raport care tresare de fiecare dată când vede un frate, care tresare de fiecare dată când vede o necesitate a fratelui, ba chiar să reușesc să descopăr însăși nevoile fratelui. „Nu mai au vin”! Tocmai această complicitate îmi deschide larg porțile într-un raport tot mai frumos cu Tatăl prin care, chiar dacă nu m-ar mai asculta nimeni, Tatăl mă ascultă; chiar dacă nu pot vorbi cu nimeni, Tatălui îi pot vorbi mereu; chiar dacă nu ar mai fi nimeni care să mă ajute, Tatăl mă poate ajuta mereu.

toată seria aici (ca fişiere Word)



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *