CFE: Tatăl tău care vede în ascuns îți răspunde

Teme: Spiritualitate.
.
Publicat la 22 martie 2016.
Partea 97 din 136 din seria Comunităţi familiale de evanghelizare.
Print Friendly

Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: pr. Mihai Vătămănelu OFMConv.
Sursa: MisteroGrande.org

Cateheza 97
Tatăl tău care vede în ascuns îți răspunde
Text de bază: Mt 6,1-6.16-18

Dragi prieteni,

Rugăciune

Rugăciune

Am început Postul Mare, timpul care ne pregătește pentru Paști, care ne pregătește să intrăm în Inima lui Isus, în iubirea Sa cu care ne-a iubit până la sfârșit. Ne amintim de o expresie specifică de Paști, pe care o auzim în Joia Sfântă: „Iubindu-i pe ai Săi care erau în lume, i-a iubit până la sfârșit”. Ne pregătim, suntem introduși în a-l surprinde, a-l intui pe Isus care mă iubește până la sfârșit, până la dăruirea totală de sine. Ne gândim la perioada Postului Mare ca la un timp care ne predispune, ne ajută să intrăm în acest eveniment extraordinar, prin care Dumnezeu făcut trup iubește până la dăruirea totală de sine.

Și observați că această perioadă liturgică care se încheie la Paști nu e ca un film care ne face să retrăim ceva interesant și frumos, ci se prezintă din nou, se actualizează. Liturgia îmi permite să pătrund în acele răni, îmi permite să intru în acea moarte și înviere. Acesta e timpul pregătirii, intrăm deci în inima credinței, acolo unde Dumnezeu făcut trup spune și se dăruiește cu totul pe sine până la moarte.

Sf. Pavel, care a înțeles acest mister de iubire, spune: „m-a iubit și s-a dat pe sine însuși pentru mine”. Acest cuvânt pe care îl vom asculta în această întâlnire e ca o pregătire pentru a trăi bine acest timp. Dar să ascultăm cum vorbește Isus în Evanghelia după Matei, cap. 6,1-6 și 16-18:

În vremea aceea a zis Isus discipolilor Săi: 1 Aveți grijă să nu săvârșiți faptele voastre bune înaintea oamenilor ca să fiți văzuți de ei; altfel nu veți avea răsplată înaintea Tatălui vostru din ceruri.

2 Așadar, când dai de pomană, nu trâmbița înaintea ta, așa cum fac ipocriții în sinagogi și pe străzi ca să fie lăudați de oameni. Adevăr vă spun: și-au primit răsplata. 3 Tu, însă, când dai de pomană, să nu știe stânga ta ce face dreapta ta 4 pentru ca pomana ta să fie în ascuns și Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti.

5 Iar când vă rugați, nu faceți ca ipocriții pentru că lor le place să se roage stând în picioare în sinagogi și la colțurile piețelor ca să fie văzuți de oameni. Adevăr vă spun: și-au primit răsplata. 6 Tu, însă, când te rogi, intră în camera ta și, închizând ușa, roagă-te Tatălui tău care este acolo, în ascuns, și Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti.

16 Când postiți nu fiți triști ca ipocriții, căci ei își strâmbă fețele, ca să arate oamenilor că postesc. Adevăr vă spun: și-au primit răsplata. 17 Dar tu, când postești, unge-ți capul și spală-ți fața 18 ca să nu te arăți oamenilor că postești, ci Tatălui tău, care este în ascuns. Și Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti.

Aceste cuvinte, pe care Isus ni le-a dăruit, ne ajută să retrăim pilonii fundamentali ai credinței noastre în urmarea lui Isus. Și i-ați identificat, i-ați ascultat: rugăciunea – care este raportul cu Dumnezeu, cum este trăită? milostenia, caritatea – care reprezintă raportul cu ceilalți, postul – care reprezintă raportul cu lucrurile. În următoarele cateheze vom trece în revistă aceste trei aspecte, dar înainte de a le aborda am vrea să începem privind ceea ce, ca un refren, ni se repetă de trei ori de către Isus: „și Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti”. Rețineți că traducerea literală a acelui cuvânt spus de Isus nu este „îți va răsplăti”, ci „îți va restitui”; „și Tatăl tău, care vede în ascuns, îți va restitui”.

În viață se pot face foarte multe lucruri, la fel ca în viața de credință, dar important este obiectivul, punctul de vedere sau perspectiva, scopul pe care ni-l propunem. E precum cineva care s-ar urca pe vârful unui munte pentru a vedea panorama, dar când ajunge pe munte se uită în rucsac să vadă ce se află în el și tot timpul cât stă pe munte se uită doar în rucsac pentru a vedea ce este în el; evident că a ratat obiectivul. E asemenea cu cel care, trebuind să meargă într-un oraș cu mașina, cum ajunge aproape de oraș ori de indicatorul spre oraș, ori lângă indicatorul orașului s-ar opri să privească indicatorul, pentru că pe indicator se află deja scris orașul. Sau ca cineva care, cumpărând o casă nouă, s-ar opri să locuiască în garaj. Prin urmare important e punctul de observație, unde vreau să ajung. Ori aici ne este dat tocmai punctul de observație, ne este dat centrul: „Tatăl tău care vede în ascuns”. Să încercăm să aprofundăm aceasta pentru că va fi un dar pe care Isus îl face fiecăruia dintre noi.

Să ne amintim puțin de importanța privirii celuilalt. Gândiți-vă la copilașul mic care crește și la dorința lui de a fi privit, ceea ce face pentru a fi privit, pentru că în privire surprinde iubirea, surprinde ceea ce este mai important, surprinde prezența celuilalt, iar dacă celălalt mă privește eu sunt prezent pentru el. Contrariul, a nu fi privit, poate provoca disperarea, sentimentul singurătății în copilul însuși. De câte ori copilul nu repetă: tata, tata… până când celălalt își îndreaptă privirea spre el, sau mama… și aceasta ne face să intuim importanța privirii până la punctul de a ne gândi că acela care nu este văzut de nimeni e ca și cum nu ar exista. Avem nevoie să fim priviți, avem nevoie ca altul să ne remarce, pentru că a fi văzuți înseamnă a fi recunoscuți, privirea face să fiu. Dacă nimeni nu-mi spune „tu„, eu cine sunt? Nu uit cum se vorbește românește dacă nu vorbesc cu nimeni, dar dacă nimeni nu-mi spune „tu„, cum fac să mă simt eu însumi, sau cine sunt dacă nimeni nu mă privește, dacă nimeni nu-mi vorbește?

E atât de puternic acest sentiment că de multe ori trăim cu teama de a căuta aprobarea cu orice preț. Ne gândim la copiii care, uneori, când sunt prezenți mai mulți adulți în preajma lor, fac toate prostioarele din lume doar ca să fie văzuți. Ajungem până la punctul în care, prin distorsionările noastre, uneori ne gândim cum ne vede celălalt sau ne gândim cum să ne vadă celălalt. Gândim despre noi ceea ce alții gândesc despre noi, ne gândim cum ne privesc alții. Cât e de importantă privirea care mă face să fiu, să mă simt viu, să mă simt cineva; aceasta este ceea ce avem mai intim fiecare dintre noi! Vestea cea bună a acestei Evanghelii este: aici vine Domnul, în intimitatea aceasta, unde se află izvorul identității mele, unde se formează eul meu, în acea dorință de a fi privit, de a fi cineva. Tatăl tău care vede în ascuns…! O, dacă am cunoaște această privire de iubire! Existența mea, ființa mea e faptul că El, în acest moment, mă vede și mă iubește. Gândiți-vă cât de mare e eul meu, cel dinaintea lui Dumnezeu, dacă știu că El mă vede, mă privește, mă iubește!

În Cartea Judecătorilor citim: „Drumul pe care-l parcurgeți se află sub privirea lui Dumnezeu”, ori o altă expresie foarte frumoasă în cartea lui Tobia: „Domnul nu-și va ridica privirea de la tine”. Privirea lui Dumnezeu nu se va ridica de la tine. Gândiți-vă că s-ar spune despre mine, despre fiecare dintre noi: „Privirea lui Dumnezeu nu se va ridica niciodată de la mine”. Sau ca în Cartea Ecleziasticului: „Dumnezeu și-a pus privirea Sa în inima lor”. Și Pavel, conștient de acest adevăr, spune în Scrisoarea către Corinteni: „Noi vorbim de Cristos sub privirea lui Dumnezeu”. În intimitatea mea, în această privire a Tatălui meu asupra mea, se află identitatea mea. Să încercăm să spunem: „Eu, în acest moment, sunt privit de către Dumnezeu, iubit de Dumnezeu”. Atunci înțelegem cuvântul lui Dumnezeu: „Tu ești prețios în ochii Mei, ești vrednic de stimă”.

Apoi reprezintă ceva și ceea ce ne spune Isus despre Tatăl, în privința noastră: „I-ai iubit așa cum m-ai iubit pe Mine”. Eu sunt iubit de Dumnezeu Tatăl așa cum Isus e iubit de Dumnezeu Tatăl. Sunt prea mari aceste cuvinte pentru a fi înțelese de inima noastră împărțită de mii de lucruri. De am da importanță cât de cât acestui adevăr pe care Isus ni l-a dăruit! Eu sunt privit cu aceeași iubire cu care Isus este privit de către Tatăl! Însă dacă noi ieșim din acest adevăr, cel mai intim și profund despre noi înșine, în afara acestui adevăr devenim sclavi și spuneți-mi dacă nu e adevărat? Devenim sclavii imaginii despre noi înșine: „Trebuie să apar cu orice preț, trebuie să fiu respectat cu orice preț, trebuie să las impresie bună cu orice preț”.

Gândiți-vă câte sacrificii se fac pentru a avea o imagine bună despre sine însuși. Cât timp, câți bani, câtă energie, câtă tensiune pentru propria imagine, ce cult îi aduc propriei mele imagini. Dacă i-aș da lui Dumnezeu o zecime din cultul pe care-l aduc imaginii de mine însumi! Sau din cultul imaginii pe care ceilalți o au despre mine, care evident e legat de acest discurs, cultul imaginii, pentru că îmi lipsește conștientizarea faptului că ceea ce este măreț e privirea lui Dumnezeu asupra mea, este Tatăl tău care vede în ascuns.

Încercă să privești în interiorul tău remarcând toate limitele și toate defectele tale și să spui: „Tatăl mă privește cu iubire!” Chiar și acolo unde sunt răni și păcate trebuie să spun: „Tatăl mă privește cu o privire milostivă!” Tatăl tău care vede în ascuns, în secret, acolo unde e partea cea mai intimă din tine! Ceea ce nimeni nu vede este inima, e ceea ce sunt înaintea lui Dumnezeu, înaintea adevărului absolut. E clar atunci că Domnul ne cere convertirea inimii, care înseamnă, rămânând în această lungime de undă a privirii, să-mi îndrept privirea spre El, care mă privește.

O, dacă noi, în timpul acestui parcurs care ne introduce în misterul Paștelui lui Isus, am încerca să-l privim pe cel care ne privește, să ne îndreptăm privirea spre Dumnezeu-iubire care ne privește! De câte ori inima noastră, privirea noastră, în timpul zilei, ar trebui să se îndrepte spre El! El mă privește! Mă privește cu iubire! În Scrisoarea către Evrei, creștinii sunt îndemnați tocmai în această direcție: „Țineți-vă privirea ațintită asupra lui Isus”!

Urmează cuvântul final: „te va răsplăti”, care am spus că în traducere exactă înseamnă „îți va restitui”. Ce înseamnă „îți va restitui”? Adică îți va reda identitatea, nu doar chipul și asemănarea Fiului lui Dumnezeu, ci te va face să-l simți pe Dumnezeu. Tatăl te privește pentru a face ca tu să te simți fiu. La fel cum te privește tatăl tău, mama ta pentru a te face să te simți fiu, Dumnezeu Tatăl te privește ca să te facă să te simți fiu.

Tatăl, ca să spunem așa, și-a luat o îndatorire spunându-ne că suntem fiii Săi. Pentru El e o îndatorire să ne facă să înțelegem că suntem fiii Lui, că sunt fiul Său. Tatăl se simte îndatorat să mă facă să mă simt fiul Său. Atunci, cel puțin, să ne punem câte o întrebare: mă simt privit de Dumnezeu? Mă simt privit cu iubire? Mă simt privit pentru a-mi spune: tu ești fiul Meu? Mă recunosc fiul al Lui?

Prin urmare, suntem cu toții gata, sunt eu gata să-mi îndrept privirea către cel care mă privește cu iubire?

toată seria aici (ca fişiere Word)



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *