CFE: Rugăciunea e în inimă ori cu inima sau nu e rugăciune

Teme: Spiritualitate.
.
Publicat la 29 martie 2016.
Partea 98 din 131 din seria Comunităţi familiale de evanghelizare.
Print Friendly

Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: pr. Mihai Vătămănelu OFMConv.
Sursa: MisteroGrande.org

Cateheza 98
Rugăciunea e în inimă ori cu inima sau nu e rugăciune
Text de bază: Mt 6,5-13

Dragi prieteni,

Rugăciune

Rugăciune

Din nou împărtășim bucuria de a asculta Cuvântul Domnului. La începutul Postului Mare ne-am amintit reciproc prin Evanghelia Sf. Matei, cap. 6, că pilaștrii credinței noastre sunt trei: relația cu Dumnezeu, relația cu aproapele și raportul față de lucruri, care corespundeau, vă amintiți, cu îndatoririle față de rugăciune, față de caritate și față de post. Am vrea acum să simțim în mod mai amplu ce ne spune Isus cu referire la fiecare dintre aceste puncte. Și începem cu primul punct, cel al rugăciunii. Să ascultăm din nou cuvintele lui Isus; le luăm din Evanghelia lui Matei, cap. 6, vers. 5-13:

5 Iar când vă rugați, nu faceți ca ipocriții pentru că lor le place să se roage stând în picioare în sinagogi și la colțurile piețelor ca să fie văzuți de oameni. Adevăr vă spun: și-au primit răsplata. 6 Tu, însă, când te rogi, intră în camera ta și, închizând ușa, roagă-te Tatălui tău care este acolo, în ascuns, și Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti. 7 Când vă rugați, nu spuneți multe, ca păgânii, care cred că vor fi ascultați pentru vorbăria lor. 8 Așadar, să nu vă asemănați cu ei, căci Tatăl vostru știe de ce aveți nevoie, înainte ca să-i cereți.
9 Voi deci așa să vă rugați:
Tatăl nostru, care ești în ceruri,
sfințească-se numele Tău.
10 Vie împărăția Ta.
Facă-se voia Ta,
precum în cer, așa și pe pământ.
11 Pâinea noastră cea de toate zilele
dă-ne-o nouă astăzi
12 și ne iartă nouă greșelile noastre,
precum și noi iertăm greșiților noștri.
13 Și nu ne duce pe noi în ispită,
ci ne mântuiește de Cel Rău.

Ați putut remarca deja în acest Cuvânt al lui Isus că ni se explică înainte de toate ce nu este rugăciunea. Rugăciunea nu este a fi văzut, pentru că la acest punct relația nu mai este cu Domnul, ci este cu mine însumi, ca să las impresie bună în relația cu ceilalți; de Dumnezeu nici nu poate fi vorba. În timp ce în rugăciune esențial este să recunosc că există un altul, un altul decât mine, un altul nemărginit. Dacă totul se termină prin a fi văzut, pentru ca alții să audă, nu mai are însemnătate, nu mai este rugăciune. La fel, Isus ne explică că nu e rugăciune a spune multe vorbe încercând să-l conving pe Dumnezeu, un Dumnezeu care nu înțelege, un Dumnezeu care e neatent, un Dumnezeu care gândește diferit de mine și atunci trebuie să încerc să-l conving, un Dumnezeu la care trebuie să insist, un Dumnezeu care eventual trebuie să-și dea seama de o situație și de aceea vorbesc, vorbesc și spun, și invoc și eventual mă și îngrijorez pentru că mi se pare că acest Dumnezeu nu înțelege… aceasta nu e rugăciune!

Prin urmare să observăm acea frumoasă expresie pe care o folosește Isus pentru a ne face să intuim ce este rugăciunea. A te ruga înseamnă a te închide în camera ta, în locul cel mai intim. „Tu, însă, când te rogi, intră în camera ta și, închizând ușa, roagă-te Tatălui tău”. Să observăm că aici traducerea e foarte delicată și ușoară: „intră în camera ta”… În realitate traducerea exactă a cuvântului folosit de Isus este „intră în cămara ta, odaia ta” pentru că și în casele evreiești cămara era locul cel mai ferit al casei, cel mai ascuns, construită între ziduri, încăpere ce nu avea nici măcar ferestre. Prin urmare însemna să te închizi în locul cel mai ascuns unde nimeni nu ar fi pătruns, în locul în care nimeni nu intră. Acolo, închide-te într-un colț al casei, în partea cea mai intimă a casei, cea în care nu intră nimeni. Doar nu mâncăm în cămară, nu!? Odaia e spațiul cel mai puțin umblat!

Și nu în sensul de a te ruga singur, ci în sensul de a dialoga în intimitatea inimii, implicând inima care este camera, spațiul cel mai intim al meu. Care este locul cel mai intim din mine? Înțelegeți că nu se face referire la faptul că trebuie să te încui undeva la mansardă ori în orice alt colț al casei. Important e să mă închid în colțul cel mai apropiat al meu, al propriei persoane, aceea e rugăciunea! Pentru că pot să mă rog și la piață, dacă știu să intru în inimă! Iată de ce titlul dat acestei cateheze este: „Rugăciunea e în inimă ori cu inima sau nu e rugăciune”, pentru că dispare acest contact.

Dar să încercăm să înțelegem puțin mai bine. A te ruga înseamnă a dialoga cu un „Tu”, cu un „Tu” care e parte din inima mea, cu un „Tu” de iubire, cu un „Tu” care stă înaintea mea, înlăuntrul meu, mă înconjoară. Dacă ar trebui să încercăm să exprimăm în imagini, a te ruga înseamnă dialogul dintre mire și mireasă care se țin în brațe, este discuția dintre un logodnic și o logodnică care se țin de mână plimbându-se împreună, pentru că rugăciunea e a comunica de la inimă la inimă, mână de mână. Dacă nu există acest contact, curentul nu trece. Nu e posibilă intrarea mea în Dumnezeu și nu este spațiu ca Dumnezeu să intre în mine! Și dacă nu există acest spațiu nu este reciprocitate, e ca și când ai vorbi înaintea unui zid. Dumnezeu nu-mi poate spune nimic, ca și zidul care nu-mi spune nimic, pentru că trebuie să fie această întrepătrundere de la inimă la inimă.

De aceea am putea să spunem într-un alt fel, a te ruga înseamnă să te bucuri că ai un Tată care se lasă chemat cu numele de Tată. Adică vorbesc și știu că este o inimă deschisă la 360 de grade, care mă ascultă. Încercați să vă gândiți, mai târziu când veți face rugăciunile de mijlocire, să vă rugați știind că este un Tată care mă ascultă, un Tată care mi l-a dăruit pe Fiul Său, Isus, și m-a eliberat de toate capcanele și de toate pericolele, m-a mântuit deja. E un Tată care mi-a garantat deja moștenirea, un Tată care mă așteaptă și mi-a pregătit deja un loc în casa Sa. Înțelegeți deci că: nu-mi mai lipsește nimic, am deja locul pregătit în casa Sa, sunt deja mântuit.

Și efectiv mi-a dat deja garanția, acontul, pe Spiritul Sfânt, care este viața lui Dumnezeu și care mă atrage în acea direcție. Mi l-a dăruit deja pe Spiritul Sfânt ca garanție, ca asigurare! Spiritul Sfânt este polița de asigurare a relației noastre cu Dumnezeu, care valorează mai mult decât toate polițele de asigurare din lume. Este asigurarea că împreună cu El, cu Spiritul Sfânt, putem reuși în toate chiar de am cădea sub cruce, știe că de acolo ne putem ridica, învățându-ne să purtăm crucea, învățându-ne să trecem peste deznădejde, că nu este nici o situație din care să nu putem ieși cu bine, învingători. Nu în sensul că se întâmplă minuni, ci în sensul că în oricare situație nu ne va lipsi cerul. S-ar putea să ne fugă pământul de sub picioare, dar nu cerul! Nu ne va lipsi niciodată cerul, dacă avem încredere! Aceasta este garanția dată de Spiritul Sfânt!

În acest caz, dacă eu mă rog astfel, sunt deja asigurat, știu că dacă se întâmplă un accident am deja garanția că sunt salvat, că sunt vindecat, cu El reușim în toate. A te ruga, așadar, e înainte de toate bucuria de a fi cu El. Reflectați la rugăciunea voastră de laudă de la începutul fiecărei întâlniri în comunitate, care e bucuria de a sta cu El, mână de mână, strâns îmbrățișați, bucuria de a contempla, de a asculta. Încercați să spuneți: „Ce gândești despre mine?” Încercați să-l întrebați pe Tatăl: „Ce gândești despre mine? Mă iubești cu adevărat? Cu adevărat mi-ai dăruit totul? Cu adevărat mi-ai dat moștenirea Ta?

Bucuria de a contempla, de a asculta mai înainte încă de a cere, pentru că ne arată unde se află comoara noastră în fiecare zi! Câtă pierdere de vreme! Unde este comoara acestei zile care a trecut? Spuneți ce va rămâne din această zi? Unde am pus comoara acestei zile? Vor rămâne doar banii pe care i-am câștigat? Va rămâne doar atât din ceea ce am pus deoparte? Ce va rămâne din această zi? Este Tatăl care îmi arată unde se află comoara de zi cu zi! Pentru ca, gândindu-ne la lucrurile de cerut, nu cumva să pierdem indicatoarele spre comoară.

Uneori în rugăciunile noastre avem așa o desfășurare de lucruri de pus la punct, la fel cum procedăm când facem curățenie în casă – Doamne, rezolvă acel lucru, Doamne, rezolvă cealaltă, Doamne, salvează acea persoană – ne-am făcut partea noastră și ne-am aranjat toată casa, dar inima unde este? Garanția unde este? Și Domnul ne spune că în timp ce facem curat prin casă și facem rugăciunile pentru toți, să știm cel puțin unde este comoara, unde se află banca mea de referință, încotro se îndreaptă această zi, încotro se îndreaptă orele acestei zile?! Aceasta înseamnă a fi cu Domnul care ne conferă siguranță. „Priviți la păsările cerului, nu culeg, nu seamănă, nu adună în hambare și nici una din ele nu cade fără ca Tatăl să știe! Priviți la crinii câmpului, nu torc, nu țes, și nici măcar Solomon nu era îmbrăcat ca unul dintre aceștia! Priviți iarba câmpului… și nici un fir de păr din capul vostru nu este atins fără ca Tatăl ceresc să știe.”

Înțelegeți astfel că a te ruga înseamnă a te arunca în brațele Tatălui „ca un copil înțărcat la sânul mamei sale”, ca un copil care se aruncă la gâtul, pe spatele tatălui ori al mamei. De aceea ce este rugăciunea mai întâi? Astfel înțelegem cum ne indică Isus rugăciunea. Rugăciunea nu înseamnă vorbe multe, nu înseamnă să te lași observat. Rugăciunea înseamnă a spune: Tată! Ca inima noastră, în efortul ei afectiv, să poate spune acestui Dumnezeu: „Tată!” Rugăciunea este a spune Tată! Încercați în exercițiul rugăciunii voastre ca în loc de a folosi formule lungi să repetați cuvântul Tată…, Tată…! Și vă veți da seama că în timp ce rostiți acest cuvânt vă va face bine la inimă, în timp ce îl rostiți, în timp ce iese din voi vă zidește, în timp ce vi se pare că îi redați lui Dumnezeu identitatea vă zidiți propria identitate, vă simțiți fii.

Prin urmare, dacă acesta e obiectivul rugăciunii, să ajungi să spui: „Tată”, atunci tot restul este urmarea lucrului cel mai frumos! Sunt atât de mulțumit încât nu pot să nu te laud! Pentru Tatăl câți orfani de Dumnezeu există care de fapt sunt orfani de viață, care de fapt sunt în căutarea altor dumnezei, a altor tați, a unor înșelători, în căutarea cuiva pe care să-l domine. Însă noi suntem liberi să spunem Tată și ca urmare: „Te laud, te preamăresc, sfințească-se numele Tău, unde se mai află unul ca Tine, unde se mai află un Dumnezeu care pentru a se impune își jertfește propriul Fiu?” Unde se mai află un Dumnezeu care se pierde cu totul din iubire, îmi spuneți, unde îl aflați? Sfințească-se numele Tău! Da, trebuie să te laud și să-ți mulțumesc!

Apoi, știind ceea ce Tu, Tată, vrei mai bun pentru noi, pentru mine, pentru omenire, pentru familia mea, pot să mă rog astfel Domnului: „Acționează Tu, lucrează Tu, Tu știi să gestionezi lucrurile într-un mod extraordinar, vie împărăția Ta! Cine poate să ne dăruiască mai bine coordonatele pentru a trăi bine între noi, în casă, în societate? Cine poate construi un mod mai bun de a trăi, de a exista? Vie împărăția Ta, modul Tău de a acționa, modul Tău de a relaționa între noi, modul Tău de a trăi!” Și atunci nu spun doar: „vie împărăția Ta”, ci pun și pasiunea mea de a o construi!

Tată, dacă toți am construi o împărăție în care toți să fim frați și surori! E ceea ce într-o manieră foarte mică încercăm să trăim și să experimentăm noi în comunitate, frați și surori! Egali în demnitate, nu contează cine suntem și ce facem, ci că urmărim ceva mult mai mare! Prin urmare, Doamne, vie împărăția Ta! Nu 10 comunități 80, 100 de comunități! Vie împărăția Ta, pentru a respira această fraternitate! Să izbucnească pasiunea pentru ca această împărăție să vină! Vie împărăția Ta, este rugăciunea frumoasă a celui ce vrea să construiască, nu rugăciunea care te face să stai așezat și liniștit! E rugăciunea care înflăcărează inima.

Facă-se voia Ta! Atunci să nu spun: „da, din păcate, Doamne, trebuie să spun facă-se voia Ta, chiar dacă nu prea sunt de acord cu ceea ce spui, Doamne, din păcate, mă resemnez…” Acest „facă-se voia Ta” de câte ori răsună în inimă ca o resemnare în fața unui lucru care nu-mi place, pe când însă Domnul dorește ce e mai bun din mine, totul, ce e mai frumos din mine! Domnul vrea să scoată din mine tot ce e mai bun! Și care este cea mai expresivă voință a faptului că vrea să scoată ce e mai bun din mine, din inima mea, din posibilitățile, din calitățile și originalitatea mea? Facă-se voia Ta! În acest caz, cât de mult se va înmulți această invocație: „facă-se voia Ta”!

Numai așa rugăciunea cuprinde totul și atunci și invocarea, mijlocirea, derivă din faptul că inima a punctat: l-a numit pe Dumnezeu Tată, de la inimă la inimă! E rugăciunea adevărată!

toată seria aici (ca fişiere Word)



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *