Cum să îți faci examinarea conștiinței

Teme: Spiritualitate.
.
Publicat la 26 martie 2016.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: Catholic-Link.org
Traducere: Cristofori

În ultimii ani, s-a remarcat o amplă criză în Biserică cu privire la practicarea examinării conștiinței. Pe de o parte, pentru mulți a devenit o examinare legalistă (în esență punându-se pe sine în tribunal), făcută în mod exclusiv în contextul Spovezii, ceea ce poate produce efecte colaterale cum ar fi scrupulozitatea, depresia și descurajarea - în unele cazuri putându-se ajunge chiar la anxietate patologică. Pe de altă parte, ca reacție, alții s-au orientat spre o psihologie mai secularizată, golită în totalitate de spiritual. Exercițiile de auto-observare care țintesc spre o „igienă mentală” (în care, în esență, lucrul cel mai important este ca eu să mă simt bine în pielea mea) au înlocuit practicile tradiționale și holiste.

Care este așadar problema? Foarte simplu: în fiecare dintre căile eronate de mai sus, accentul în examinarea conștiinței cade pe mine, când în fapt, în mod corect, trebuie să cadă pe Dumnezeu și pe mine. Doresc mai întâi să vă prezint câteva idei cheie care să ajute la înțelegerea contextului teologic si spiritual potrivit pentru examinarea conștiinței. Doresc să fixez etapele cuvenite înainte să trecem la muncă! Pentru firile pragmatice: aveți răbdare… vom ajunge destul de repede și la partea aplicabilă imediat.

Adu-ți aminte!
În vremurile noastre, memoria a fost redusă la stocare de date. Memoria este ca o piesă extra, care se atașează la placa noastră de bază. Este folositoare, dar nu ne afectează viața de zi cu zi (sistemul nostru de operare). Primul lucru pe care trebuie să îl facem, așadar, este să reținem că atunci când ne amintim un eveniment din viața noastră, nu doar ne aducem aminte informații; mai degrabă, într-un anumit sens, retrăim trecutul. Cuvântul memorie vine din verbul latinesc re-memor. „Re” exprimă forță intensivă, iar „memor” se referă la inimă sau minte. Putem spune așadar că a ne aminti înseamnă a reintroduce ceva în inimă. Evident, modelul nostru aici este Fecioara Maria; ea a știut cum să „țină toate în inima ei” (Luca 2,51).

Urmăriți acest video. O tânără soție, luptându-se să își salveze căsnicia, își duce soțul la locul în care s-au îndrăgostit prima dată; este ca un ecou la cartea Apocalipsului: „Ți-ai abandonat iubirea pe care ai avut-o la început” (Apocalips 2,4). Ce urmează? „Adu-ți aminte deci de unde ai căzut” (v. 5).

Nu moralismului!
Următoarea întrebare este: „Ce trebuie să ne amintim?” Mulți consideră examinarea conștiinței un instrument care ne ajută să ne aducem aminte de păcatele și de căderile noastre, în timpul unei perioade de reflecție în liniște, înainte de a merge la preot pentru Spovadă. Acest lucru este adevărat. Examinarea conștiinței este un astfel de instrument, dar dacă o reducem la atât, atunci pierdem mult pe plan spiritual.

Papa Benedict al XVI-lea a exprimat frumos problema când a spus: „A fi creștin nu este rezultatul unei alegeri etice sau al unei idei înalte, ci întâlnirea cu un eveniment, o persoană, care dă vieții un nou orizont și o direcție decisivă” (Deus caritas est, nr. 1). Moralismul apare atunci când acționezi din cauza unei reguli, nu din cauza cuiva. Este etică cu Alzheimer: bătrânul cumpără flori, dar doar pentru că s-a obișnuit să facă aceasta… însă a uitat chipul persoanei iubite. Cine dorește să deschidă Biblia la Exod 20 (cele 10 Porunci), sărind peste toate lucrurile bune ce s-au întâmplat în celelalte 19 capitole anterioare (Dumnezeu eliberând poporul Său din sclavie)?

Amintirea întâlnirilor
În centrul credinței noastre se află relația noastră cu Dumnezeu. Relațiile depind de întâlniri. Făcând o deducție în stilul lui Sherlock Holmes, putem conclude că ceea ce trebuie să ne amintim mai presus de toate sunt întâlnirile, mai exact întâlnirile noastre cu Dumnezeu. Ca să demonstrez că nu eu am inventat aceasta: ce altceva este Biblia decât o serie de întâlniri între Dumnezeu și om? De fapt aș spune că credința noastră este în mare măsură o amintire a acțiunilor lui Dumnezeu. Cartea Exodului este plină de unele extraordinare! Poporul ales este zdrobit, dar Dumnezeu pășește în scenă și salvează prințesa (Israelul) din necaz. Celebrările cu artificii de Ziua Națională sunt nimic în comparație cu cântecul de laudă din Exod 15: „Voi cânta Domnului, căci cu mărire s-a preamărit… Carele lui Faraon și oștirea lui le-a aruncat în mare… Prin îndurarea Ta ai călăuzit poporul acesta pe care l-ai răscumpărat.”

Doar după ce a demonstrat fără echivoc iubirea Sa milostivă pentru poporul Său, Dumnezeu le-a dezvăluie Poruncile care îi vor conduce spre o relație mai autentică cu El. Aceasta înseamnă că fiecare examinare a conștiinței trebuie să înceapă cu un cântec plin de bucurie ce reamintește marile fapte ale iubirii milostive a Dumnezeu în istoria noastră, fie de acum mulți ani, fie din dimineața aceasta.

Restructurarea fundațiilor
Fie că conștientizăm aceasta sau nu, viața noastră de zi cu zi este puternic afectată de ceea ce ne amintim. Să luăm un exemplu: acasă treburile nu merg foarte bine și în timp ce tu ești la cumpărături, primești un mesaj care te enervează la culme. Furios, pornești spre casă, dar pe drum te trezești într-un imens blocaj în trafic. Ești prins vreo 25 de minute, fumegând de furie. „Minunat”, îți spui, „este tocmai ce-mi trebuia!”

În momentele dificile sau de suferință, este extrem de greu să recunoști ceva pozitiv, cu atât mai puțin prezența lui Dumnezeu. Dar mai târziu în acea zi, când îți faci examinarea conștiinței, înțelegi că ai două opțiuni: 1) poți rămâne la acea senzație de frustrare și iritare pentru că a trebuit să suferi nu una, ci două încercări astăzi; sau, 2) poți să te întrebi dacă nu cumva Dumnezeu te-a însoțit în timpul zilei (da!) și, de fapt, acel blocaj în trafic a fost modul în care El ți-a acordat timp să te calmezi înainte să provoci mai mult rău decât bine acasă.

Prezența lui Dumnezeu este una care aduce tot timpul viață. Când o descoperim, chiar și acele situații care par să ofere doar întuneric și durere apar într-o nouă lumină și au un nou înțeles: sunt într-un fel transfigurate și prind o nouă viață prin prezența Sa. Totuși, trebuie să ne ferim de gândirea pozitivă simplistă sau de optimismul forțat/fals. Întrebarea nu este: „Ce pot să scot pozitiv din aceasta?”, ci: „Dumnezeule, cum ai fost prezent?” Trebuie să fim deschiși față de faptul că de multe ori Dumnezeu într-adevăr este prezent și lucrează în viețile noastre chiar prin cele mai cumplite circumstanțe. Aceste răni pot rămâne, dar când sunt oferite cu credință și în ascultare devin răni de glorie care manifestă iubirea mântuitoare a lui Dumnezeu în viețile noastre.

Două practici fundamentale care ne învață și ne permit să realizăm această restructurare a fundațiilor sunt meditarea Sfintei Scripturi și participarea activă la Liturghie.

Sfânta Scriptură: memoria creștinilor
Ați simțit vreodată dorința de a afla mai multe despre familia voastră? Poate undeva în genealogia familiei a fost un sfânt? Sau poate stră-străbunicii voștri au fost emigranți eroici, sau soldați curajoși, sau chiar păcătoși fragili. Puțini creștini au păstrat cu adevărat în inimile lor amintirile despre poporul lui Dumnezeu. Meditarea zilnică asupra Scripturii este fundamentală! Vechiul Testament ne învață din nou și din nou despre victoriile și înfrângerile poporului lui Israel (mai multe înfrângeri decât victorii) și despre cum Dumnezeu nu i-a abandonat niciodată, cum iubirea Sa iertătoare s-a coborât asupra lor și i-a îmbrățișat din nou și din nou.

Noul Testament este de asemenea plin cu detalii despre Iubirea milostivă a lui Dumnezeu care se întrupează și moare pentru ca omul să poată trăi în El. Amintindu-ne de aceste întâlniri, retrăindu-le zilnic, înlocuim fundațiile noastre slabe (amintiri fără Dumnezeu) cu unele creștine (amintiri pline de Dumnezeu). Aceasta nu înseamnă că nu vom mai avea deloc amintiri dureroase, ci înseamnă că nu le mai trăim singuri (chiar dacă uneori sfârșim prin a avea memorii atee – ne amintim de timpuri și locuri în care am negat existența lui Dumnezeu).

Liturghia: acolo unde se întâlnesc memoria lui Dumnezeu și memoria omului
Așa cum vom vedea mai în detaliu, toate acestea au ca obiectiv să învățăm să ne amintim așa cum Dumnezeu își amintește, să învățăm să privim istoria Sa – și în cele din urmă a noastră – cu ochii lui Dumnezeu. Sfânta Scriptură ne introduce în această școală, iar în Liturghie o trăim într-un mod foarte special. Așa cum am spus anterior, a ne aminti înseamnă a retrăi; în Liturghie aceasta atinge împlinirea maximă. Răspunzând la invitația lui Cristos: „Faceți aceasta în amintirea Mea”, ne amintim de misterul pascal (patima, moartea și învierea lui Isus Cristos) în cel mai profund sens, adică îl retrăim.

Mulțumită Spiritului Sfânt, amintirea devine participare reală; amintirea întâlnirii noastre cu Dumnezeu devine întâlnire reală într-un mod cu totul nou. Aici amintirea despre Cristos, despre cine este El, ce a făcut pentru noi și cum ne vede El, transformă amintirea noastră (felul în care ne vedem trecutul) și ne remodelează mentalitatea în general. Transformă felul în care trăim, activitatea noastră morală și felul în care ne judecăm propria noastră viață.

Este timpul pentru povești!
Îmi place ideea de a spune povești pentru că cred că examinarea conștiinței trebuie să fie un moment în care ne punem în prezența lui Dumnezeu și îi relatăm povestea zilei noastre, vorbind și despre momentele noastre strălucitoare și despre cele întunecate. Totuși acesta nu este un timp al monologului! Trebuie să facem cu schimbul. Prima dată îi spunem povestea noastră, apoi îl lăsăm pe Dumnezeu să ne-o re-spună din punctul Lui de vedere. Geneză 45,4-5 este un exemplu frumos în acest sens. Iosif, după ce a trecut prin lungi și dureroase încercări, izbucnește în lacrimi în fața fraților care l-au trădat: „Apropiați-vă de mine! Eu sunt Iosif, fratele vostru, pe care voi l-ați vândut în Egipt.”

Așa este relatarea noastră: lucruri adevărate, dar spuse doar din punctul nostru de vedere. Nu trebuie să îndulcim lucrurile: Iosif a fost trădat în cel mai oribil mod și a fost vândut ca sclav. Viața sa a fost în principiu distrusă, totul din cauza faptului că frații au fost geloși pe el. Iosif, fiind un om sfânt, credincios, nu s-a oprit însă la aceasta, ci a mers mai departe. A permis viziunii lui Dumnezeu asupra lucrurilor să transforme viziunea sa despre propria istorie și a transformat-o într-una de mântuire, pentru el și pentru ceilalți: „Dar acum nu vă întristați și nu mai fiți abătuți că m-ați vândut aici, căci Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră pentru a vă păstra în viață!… Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră ca să rămână un rest din voi în țară și ca să rămâneți în viață printr-o mare eliberare. Așadar nu voi m-ați trimis aici, ci Dumnezeu.”

Aceasta este bucuria unei examinări făcute bine: ne spunem istoria noastră – de multe ori plină de dificultăți și de slăbiciuni – din punctul nostru de vedere, dar apoi îl ascultăm pe Dumnezeu și îl lăsăm să ne dezvăluie prezența Sa, providența Sa, acțiunea Sa în viețile noastre, care ține cont de slăbiciunile noastre și reușește totuși să facă minuni; și, făcând astfel, amintirile noastre sunt transformate zilnic de harul Lui în amintiri ale mântuirii.

Multe ar mai putea fi spuse (și spuse mai bine), dar sper că ideile de mai sus vă vor ajuta să plasați această practică a examinării conștiinței într-un context autentic creștin. Ceea ce urmează mai jos reprezintă o explicație mai practică, pas cu pas, pentru a vă ajuta să începeți practica examinării conștiinței.

1. Deschideți-vă față de prezența lui Dumnezeu
Sfat practic: găsiți un colț liniștit în casa voastră sau în capelă. Este ideal să aveți un tablou religios sau o icoană în fața voastră. Aprindeți o lumânare. Luați-vă câteva momente pentru a respira adânc și a vă relaxa. Începeți prin a vă face semnul crucii. Când un copil se joacă, din când în când el se uită înapoi pentru a se asigura că mama sau tatăl lui îl privesc. În acea privire găsește siguranța, curajul, bucuria… mai simplu spus, iubirea. Primul moment al examinării conștiinței este un timp în care ne întoarcem privirea inimii către Domnul și redescoperim iubirea Lui pentru noi. Citirea unui pasaj din Sfânta Scriptură poate de asemenea să fie de folos.

2. Lăsați-l pe Dumnezeu să vă prezinte „albumul foto”
Ați stat vreodată lângă un bunic în timp ce el vă arăta albumul cu poze ale copiilor și nepoților săi? Vă amintiți toată acea căldură, afecțiune și intimitate pe care acesta o iradia? Acum este timpul să îl lăsați pe Dumnezeu să facă același lucru. Înainte să ne rememorăm ziua, ideea este să ne amintim cine suntem din punctul de vedere al lui Dumnezeu: copiii Săi preaiubiți.

Încercați să vă amintiți câteva pasaje din Scriptură („albumul foto” al lui Dumnezeu). Lăsați-l să vă povestească despre cum a eliberat Israelul, cum l-a scos pe Iosif dintr-o situație grea, cum l-a iertat pe David. Țineți minte, Liturghia și Sfânta Scriptură sunt cele două izvoare la care memoria noastră este reînnoită și transformată în memoria lui Dumnezeu. Amintiți-vă de răbdarea și fidelitatea pe care Dumnezeu a arătat-o poporului Israel. Amintiți-vă cât de des slăbiciunile umane păreau să fi avut ultimul cuvânt, până când Dumnezeu a găsit o cale de a arăta că El este Domnul istoriei și de asemenea Domnul poveștii noastre. Amintiți-vă de toți acei oameni pe care Isus i-a iubit, toate acele inimi pe care El le-a atins, toate acele răni pe care El le-a vindecat… amintiți-vă că chiar acum sunteți în prezența aceluiași Isus. Imaginați-vă cum ar fi putut vorbi El despre acești oameni, iar apoi gândiți-vă că El are aceeași părere și despre voi.

3. Vorbiți despre ziua voastră cu Isus
Având toate acestea în minte, analizați-vă ziua, dar faceți aceasta în dialog cu Isus. Treceți prin momentele importante ale zilei: ce v-a impresionat, ce a fost frumos, ce a fost dificil, ce nu a fost clar etc. Nu trebuie să fiți rigizi, acordați memoriei voastre timp și spațiu și lăsați lucrurile să curgă. După ce ați terminat, luați o pauză, respirați, stați în tăcere. Aici, dorim să ascultăm atent cu inimile noastre. Amintiți-vă că acesta este un dialog, nu un monolog. Înainte să începeți, încercați să meditați la unde credeți că v-ar putea conduce Domnul prin ceea ce experimentați, prin atitudinile voastre, prin acțiunile voastre, întâlnirile voastre, gândurile, încercările, victoriile etc.

– Doamne, cine mă chemi să fiu? Doamne, pe cine vezi când te uiți la mine?
– Doamne, cum lucrezi în viața mea? Unde ești?
– Doamne, în ce feluri mă apropii de tine? În ce feluri mă îndepărtez de tine? Cât de mult îi pun pe alții în centrul vieții mele?
– Cooperez cu Tine? Recunosc și ascult vocea Ta?

4. Recunoașteți-vă greșelile
Mulțumiți-i lui Dumnezeu în mod profund pentru felul în care lucrează în viața voastră, pentru cum nu renunță la voi niciodată. Făcând aceasta, este natural să recunoașteți și că au fost momente în care nu ați fost un fiu sau o fiică credincioasă. Ați mai călcat strâmb. V-ați negat propria identitate. Ați respins viziunea adevărată pe care Dumnezeu o are despre voi și despre ceilalți și v-ați impus propria viziune.

Acum, este important să încercați să recunoașteți atât ce anume ați făcut cât și unele posibile cauze. Ce v-a făcut să acționați așa cum ați acționat? Cum puteți evita sau îmbunătăți această situație data viitoare?

Această parte poate fi dificilă, dar aveți încredere că milostivirea și libertatea sunt aproape. Atunci când vă recunoașteți greșelile, nu vă învârtiți în jurul problemei. Admiteți că ați fost voicei care le-ați comis, că voi sunteți responsabili pentru acele acțiuni. Țineți minte, fără asumarea responsabilității nu poate fi vorba de reconciliere.

Uneori suntem excelenți în a ne justifica sau în a diminua gravitatea păcatelor noastre. Isus este milostiv și iubitor, dar în același timp el este Adevărul. Dacă nu sunteți foarte siguri dacă ceva a fost un păcat sau doar o ispită, v-aș sugera să aruncați o privire aici. A parcurge o listă cu posibile păcate ne poate ajuta uneori să avem o viziune mai obiectivă asupra lucrurilor. Puteți găsi la pagina indicată mai sus multe materiale bune care vă pot ajuta cu acest lucru.

5. Reînnoiți-vă Botezul: Mergând de la viață la moarte
De multe ori după ce recunoaștem o vină sau un păcat, suntem tentați să gândim „Ok, cum repar aceasta?” Păcatul este ceva ce poate fi „reparat”, dar evident nu cu puterile noastre. Păcatele trebuie să fie iertate. Dar mai mult, păcatele lasă răni. Rănile trebuie să fie tratate și vindecate; altfel ele supurează. Prin urmare, ajungând la sfârșitul examinării conștiinței, este timpul să cufundăm păcatele noastre în râul Iordan. Am fost botezați doar o dată, dar prea des uităm să reînnoim conștiința faptului de a fi fost botezați. Prea des uităm că „Botezul este primul și principalul Sacrament pentru iertarea păcatelor: el ne unește cu Cristos mort și înviat și ne dă pe Spiritul Sfânt” (CBC, nr. 985).

Să le așezăm, așadar, pe altar și să lăsăm pe Spiritul Sfânt să transforme aceste realități mortale în unele vii. Părerea de rău autentică îi permite Spiritului Sfânt să acționeze: neascultarea de Dumnezeu devine acum un act de părere de rău, de ascultare. Ceva nou, ceva bun, ceva frumos ia naștere: spiritul de filiație prinde rădăcini în inimile voastre! Parabola fiului risipitor este o ilustrare minunată: mai înainte înjosit, zdrențuit și pus să hrănească porcii, se întoarce, căit, în brațele milostive ale Tatălui său și este din nou împodobit cu hainele care se cuvin stării sale de fiu.

Amintiți-vă că acest act zilnic de părere de rău trebuie să meargă mână în mână cu Spovada lunară. Numit de Sfinții Părinți „un fel laborios de Botez”, Sacramentul Spovezii este necesar pentru mântuirea celor care au căzut în păcat după Botez. Dacă deveniți conștienți de faptul că ați comis un păcat de moarte, atunci trebuie să căutați să vă spovediți cât mai repede (și să vă abțineți de la a primi până atunci Împărtășania). Dacă nu sunteți prea sigur de diferența dintre păcatele de moarte și cele veniale, puteți să căutați explicațiile din Catehism.

6. A concepe un plan de joc
În sporturi, un antrenor bun va dedica întotdeauna timp pentru a se uita peste jocul de săptămâna trecută împreună cu echipa sa. Putem urma un plan similar în viața spirituală. După ce vă revizuiți ziua, acordați un moment la a vă gândi ce puteți să îmbunătățiți mâine. Nu trebuie să fiți naivi, nu veți urca din ligile mici la Super Bowl într-o zi. Totuși, fie mergem înainte fie mergem înapoi. Încercați să veniți cu un mod simplu de a crește în direcția în care credeți că Cristos vă cheamă să creșteți.

Țineți minte ideea sau reflecția aceasta și încercați să v-o reamintiți când vă treziți mâine. Poate puteți chiar să o scrieți pe un bilețel (poate fi o frază pe care ați scris-o, sau poate un pasaj din Scriptură care v-a vorbit, sau chiar și un singur cuvânt). Marea parte din ziua voastră depinde de primele momente. A ne forma obiceiul să aplicăm ceea ce stabilim pentru noi înșine în examinarea conștiinței poate fi foarte sănătos în viața noastră ca și creștini.

7. Aducerea de mulțumire
În final, țineți minte că examinarea conștiinței nu este un exercițiu scrupulos de a îndrepta o lupă asupra întregii mizerii din viața noastră și a ne simți prost pentru aceasta. Trebuie să fie o experiență fericită de răscumpărare. Acordați un moment la a vă bucura și a-i mulțumi lui Dumnezeu.

Așa cum spune pr. Rupnik: „În ea învățăm un realism sănătos ce ne dezbracă de iluziile noastre privind perfecțiunea morală, disciplinară sau psihologică, deoarece experimentăm harul unei transformări continue, datorită morții și învierii lui Cristos. O examinare a conștiinței realizată în acest fel conduce la ceea ce i-a fost atât de drag lui Dostoievski: a te simți liber în relația cu Dumnezeu, trăind liber ca fiu al Său… Doar fiii liberi pot prezenta și pot da mărturie despre adevărata imagine a Tatălui.”

Multe intuiții și unele fraze au fost luate dintr-o carte scrisă de pr. Rupnik pe care o recomand cu căldură: „Slăbiciunea umană, răscumpărarea divină”.

Via Cristofori.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *