Mărturia unui Episcop chinez de 81 de ani

Teme: Biserică.
.
Publicat la 3 februarie 2016.
Print Friendly

Autor: Gianni Valente
Traducere: pr. Mihai Pătrașcu
Sursa: Vatican Insider, 2 februarie 2016

Episcopul Julius Jja Zhiguo are 81 de ani și de acum nu mai ține socoteala de câte ori au venit ca să îl ia pentru a-l duce în închisoare sau în „reședință supravegheată”. Ultima dată s-a întâmplat anul trecut. Gianni Valente l-a intervievat pentru Vatican Insider pe Episcopul Diecezei de Zhengding, din provincia Hebei. Redăm interviului, apărut în traducerea pr. Mihai Pătrașcu pe Ercis.ro.

– Ați fost consacrat în 1980. Cum ați sintetiza, în puține cuvinte, această lungă experiență de păstor al Bisericii în Chine?

– Viața mea înseamnă a vorbi despre Isus. Nu am altceva de spus și de făcut. Toată viața mea, fiecare zi, folosește numai pentru a vorbi despre Isus altora. Tuturor.

– Și funcționarilor care din când în când vin să vă ia și vă închid în unele locuri?

– Desigur. Îmi amintesc de unul dintre ei. Era un om bun. După atâta timp petrecut împreună ca să vorbim, la sfârșitul vieții sale mi-a spus că avea dorința de a fi botezat. Apoi acel lucru nu s-a petrecut. Dar a murit în pace.

– Vă numesc „Episcopul navetist din închisoare”. De câte ori v-au ținut în detenție?

– Nu am ținut numărul. În ultimii doi ani s-a întâmplat rar. Dar înainte erau perioade în care veneau ca să mă ia de mai multe ori în aceeași lună.

– Este adevărat că ultima dată s-a întâmplat anul trecut?

– Da, în mai. Dar m-au lăsat să mă întorc pentru liturghia de la Rusalii.

– Ce s-a întâmplat? Și cum a fost?

– M-au dus într-o reședință, un hotel. Și nu mi-au făcut nimic special. În acele zile m-am rugat, am citit, am celebrat Liturghia și am vorbit cu ei. Ei repetau că nu trebuie să fac ceea ce am făcut.

– Dar ce ați făcut?

– Am hirotonit preoți. Am repetat că aceasta este viața mea, munca mea. Preoții sunt hirotoniți de Episcop, iar Episcopul sunt eu, nu pot să fac nimic. Dacă nu îi hirotonesc eu, nu îi hirotonește nimeni. Ei repetau: «Nu, tu nu ești Episcop, nu ai aprobarea guvernului». Și atunci eu răspundeam: «Dar da, eu sunt Episcop. Poporul lui Dumnezeu mă recunoaște ca Episcopul său legitim. Și chiar Papa.» Am continuat să repetăm aceste lucruri mult timp. Dar fără a ne certa, fără a ne agita, vorbind cu liniște. La sfârșit m-au dus din nou acasă. Am rămas în pace.

– Și în alte dăți a fost așa?

– Motivele sunt mereu aceleași. Eu nu fac nimic împotriva nimănui. Nu vreau să sfidez guvernul, nu am nimic împotriva guvernului și nu vorbesc rău despre ei. Dar sunt un Episcop al Bisericii Catolice. Și ei vin să mă ia mereu pentru că eu fac lucrurile pe care trebuie să le facă Episcopii.

– Ce impresie aveți despre funcționarii care se ocupă de Dvs?

– Nu știu ce să facă cu mine. Îmi vorbesc despre această independență și autonomie de Roma. Atunci eu le spun că nu este posibil, pentru că eu sunt un Episcop catolic și a fi în comuniune deplină cu Episcopul de Roma face parte din credința catolică. Însă ei nu cunosc natura Bisericii, deci când le spun cu simplitate aceste lucruri rămân uluiți și nesiguri, și nu știu cum să mă ia.

– Așadar, nu știu bine despre ce se vorbește.

– Exact. Repetă anumite formule și anumite slogane pe care le-au spus ca ei să le spună despre independența de Roma, de Vatican, dar se vede că fac aceasta ca un act de datorie. Singuri desigur nu pot reuși să își imagineze natura proprie a Bisericii Catolice și misterul ei. Se gândesc la Biserică precum la un aparat politic. Și atunci ajung în interpretări eronate. Eu repet că lucrurile pe care le fac sunt lucrurile obișnuite ale Bisericii noastre, fac parte din credința noastră, din viața noastră. Chiar dacă mă duceți în închisoare, am repetat de atâtea ori, lucrurile rămân așa, iar eu nu pot să fac nimic.

– Cum ați trăit anii persecuțiilor, în timpul Revoluției Culturale?

– Problemele mari au început când eu eram seminarist. Din 1963 până în 1978 am fost la muncă silnică în locuri pierdute, reci și neprimitoare.

– Ce anume a păstrat credința Dvs?

– Ne era suficient să îl avem pe Dumnezeu în inimă. Acest lucru m-a însoțit și m-a păzit în tot acel timp. Deci este lucrarea Sa, nu meritul meu. Au fost multe dificultăți, dar Dumnezeu era lângă mine, și acest lucru era suficient. Eram liniștiți, pentru că încredințam Domnului totul. Uneori se întâmplă că și dificultățile pot să ne facă să creștem în încredere și în iubirea față de Isus.

– După sfârșitul „timpurilor dificile”, ați fost hirotonit mai întâi preot și apoi Episcop, la distanță de puțin timp. Cum s-a întâmplat?

– Am primit hirotonirea episcopală pentru Dieceza de Zhengding și după ce am avut mandatul apostolic de la Sfântul Scaun am mers la Biroul de afaceri religioase, spunându-le că eram un Episcop. Mi-au râs în față, spunând că în China nimeni nu poate exercita funcția Episcopului, dacă nu îl recunoaște guvernul. În schimb credincioșii mă recunosc ca Episcop. Funcționarii politicii religioase nu știu ce să facă cu mine.

– Mulți continuă să spună că în China sunt „două Biserici”, una fidelă față de Papa și cealaltă supusă guvernului. Cum sunt lucrurile?

– Problema este că unii extremiști de stânga au încercat să ducă Biserica chineză pe drumul independenței, autonomiei și separării de Papa și până când lucrurile nu sunt clarificate, rămân motive de dezbinare. Papa invită mereu la unitate și la reconciliere. Și atunci trebuie găsit modul de a desface acest nod. Deoarece credincioșii refuză pe cei care cu privire la aceste lucruri se arată ambigui.

– În afară de influențele politicii religioase există alți factori de dezbinare?

– Există și factori interni. Există de exemplu cazul atâtor Episcopi care înainte au fost hirotoniți fără consensul Papei și apoi au cerut să fie legitimați. Sunt sinceri și în comuniune deplină cu Papa, și totuși există preoți care nu acceptă aceasta. Alimentează suspiciuni cu privire la acei Episcopi și la preoții lor, condamnă pe alții punând la îndoială autenticitatea credinței lor, creează diviziuni peste diviziuni prezentându-se în manieră mândră ca singurii credincioși autentici.

– Scrisoarea către catolicii chinezi a Papei Benedict al XVI-lea în China au primit-o și au respectat-o toți, sau vreunul a pus-o deoparte?

– Papa Benedict ne-a îndemnat să ne unim. Dar apoi cu privire la acea scrisoare au fost unii care au alimentat confuzia răspândind interpretări contradictorii, mai ales în anumite locuri ale comunităților clandestine. Noi am respectat scrisoarea, lăsând deoparte interpretările eronate care încurcă inimile credincioșilor. Am respecta la literă ceea ce spune Papa: reconciliere cu toți cei care sunt în comuniune cu Episcopul de Roma.

– Reușiți să urmăriți magisteriul Papei Francisc? Care dintre sugestiile sale vi se par mai importante pentru Biserica din China?

– Îl urmărim în fiecare zi, tot ceea ce face sau ceea ce spune. Toți sunt uimiți de cuvintele sale și de gesturile cu care exprimă caritatea și predilecția față de cei săraci, față de cei suferinzi și cei răniți de viață. Sunt lucruri care în China au un mare impact, în toți.

– Papa Francisc a spus de mai multe ori că are intenția de a dialoga cu guvernul și ar vrea să îl întâlnească și pe președintele Xi Jinping. Ar fi un lucru bun?

– Desigur, ca început este un lucru foarte bun. Apoi desigur va trebui să se privească la fapte, dincolo de cuvinte. Dar a se vedea și a vorbi este mai bine decât a nu se vedea, pentru că numai văzându-se și vorbindu-și se pot înfrunta problemele.

– După părerea Dvs, cum pot fi rezolvate problemele raportului cu Asociația Patriotică?

– Depinde dacă ei renunță la un concept și la o formă practică de independență incompatibilă cu natura proprie a Bisericii. În acel caz, Asociația Patriotică ar putea chiar să continue să funcționeze, desfășurând o funcție de «punte», pentru a ajuta raporturile dintre Biserică și guvern.

– Și cu privire la numirile Episcopilor? Sfântul Scaun cum poate să țină cont de faptul că ele interesează și guvernul?

– În faza studiului pentru alegerea Episcopilor se poate găsi modul de a ține cont de așteptările guvernului. Dar nu trebuie făcută confuzie. Este necesar ca la Episcop să ajungă numirea Papei. Numirea trebuie să vină de la Papa.

– Dacă Sfântul Scaun merge înainte în dialogul cu guvernul, care va fi reacția catolicilor chinezi?

– Avem încredere în Papa. El este succesorul lui Petru și în comuniune cu toată Biserica păzește credința apostolilor cu ajutorul Duhului Sfânt. Nu este o chestiune de abilități umane: avem încredere în Papa pentru că avem încredere în Domnul care susține și conduce Biserica Sa și ne încredințăm Lui. Sunt mulți ani de când se vorbește despre modul în care să se rezolve această problemă. Este o chestiune complexă, dar totul este în mâinile lui Dumnezeu și noi suntem liniștiți. Nu ne preocupăm. Știm că Papa nu va renunța la lucrurile esențiale care fac parte din natura Bisericii.

– În dieceza Dvs care sunt problemele? Există diviziuni între oficiali și clandestini?

– Eu am fost mereu în Catedrală, în satul Wuqiu, aproape de orașul Jinzhou. Lucrurile din trecut aparțin de acum trecutului, și nu este nevoie să vorbim despre ele. Înainte, timp de o anumită perioadă, în același loc a fost un Episcop hirotonit fără consensul Sfântului Scaun. În acel timp erau probleme. Dar apoi Episcopul a cerut să primească legitimarea Scaunului Apostolic și înainte de a muri m-a recunoscut ca Episcop ordinar, responsabil al Diecezei. Atunci, din acel moment, a dispărut orice incertitudine și orice suspiciune de divizare pe planul sacramental și nu mai erau îndoieli cu privire la unitate. Lucrurile mai mult sau mai puțin s-au aranjat. Cel puțin în interiorul Bisericii nu există nici o divizare. Mai există problemele cauzate de faptul că guvernul nu mă recunoaște ca Episcop. Și apoi cele create de fiecare preot care este sub influența unor comunități extremiste dintr-o Dieceză vecină. Sunt grupuri care hrănesc diviziuni și îi atacă pe alții. Ei spun că sunt singurii credincioși autentici. Dar sunt cazuri izolate. În general prevalează armonia.

– Care sunt acum lucrurile care riscă să stingă acea credință care a fost păstrată în timp de persecuție?

– Mulți se lâncezesc datorită materialismului și consumismului crescând. Mulți nu mai vin la biserică pentru a se ruga, și pentru că sunt mereu ocupați și nu găsesc niciodată timp. Trebuie să lucrăm. Avem mult de lucrat. China este un mare ogor unde trebuie să semănăm evanghelia lui Isus.

– Cum trebuie tratați Episcopii care au acceptat hirotoniri ilegitime?

– Trebuie să ne rugăm pentru ei și să dăm mărturie bună. Și credincioșii lor trebuie să se roage și să dea mărturie dreaptă. Nu există alt drum decât acesta.

– Dacă în timpul Anului Sfânt ar fi ridicate pedepsele canonice aplicate Episcopilor hirotoniți fără consensul Scaunului Apostolic, Dvs ce sentimente ați simți în inimă?

– Cei buni vor aduna roade bune. Dar nu trebuie încurajați cei răi să persevereze. Cine admite greșeala și cere iertare este mai admirabil decât cel care nu admite greșeala și nu cere iertarea. Cum poate fi iertat cel care nu recunoaște că a greșit?

– Anul Milostivirii a început de aproape două luni. Dvs, ca Episcop, cum trăiți acest timp?

– Până acum, simt că nu am făcut suficient. În mizeria mea și în slăbiciunea mea, simt că trebuie să mă încredințez mai mult milostivirii lui Dumnezeu. Și simt că trebuie să fiu mai milostiv față de cel care este cu mine. Trebuie ascultat Papa și cuvintele sale. Să le vestim și să le punem în practică.

– Puteți povesti vreun episod concret pentru a arăta cum viața catolicilor din dieceza Dvs a fost atinsă de Anul Milostivirii?

– Există un fapt luminos, care manifestă forța milostivirii lui Dumnezeu: de când am intrat în Anul Milostivirii, numărul persoanelor care vin la biserică s-a dublat. Preoții mei îmi povestesc că puterea milostivirii este într-adevăr mare. Recent am făcut o reculegere pentru credincioși: mulți care nu intrau în biserică de peste zece ani s-au apropiat de Sacramentul Spovezii și pentru aceasta îi mulțumim lui Dumnezeu. Și multe persoane care nu își vorbeau de ani datorită unor vechi certuri au mers să se spovedească și s-au reconciliat între ele. Există foarte multe cazuri de acest tip.

– Pare că în China se simte mai mult decât în alte locuri necesitatea Anului Milostivirii. Împărtășiți această impresie?

– Împărtășesc aceasta în mod absolut. În China chiar simțim necesitatea Anului Milostivirii. Trebuie să ne lăsăm atinși mai mult de acesta. Asta se întâmplă pentru că natura noastră, marcată ca aceea a tuturor de păcat, tinde să cultive prejudecăți și dorim ca Dumnezeu să-i pedepsească pe cei răi.

– În unele Dieceze, între unele comunități catolice încă persistă o „divizare sacramentală” între comunitățile așa-numite „clandestine” și cele „deschise”. Anul Sfânt va putea vindeca această rană?

– Este greu de spus. Pentru că noi nu ascultăm glasul lui Dumnezeu. Credem că suntem drepți. Și acesta se întâmplă pentru că nu cunoaștem persoana lui Isus și nu avem o experiență profundă cu El.

– Anul Sfânt poate fi ocazia pentru a vesti și a mărturisi Evanghelia în China și celui care încă nu l-a întâlnit pe Isus?

– Pentru a începe, trebuie să fim noi umpluți de iubirea lui Dumnezeu. Și după aceea să profităm de toate împrejurările pentru a o vesti. Trebuie dat exemplu, trăind Evanghelia.

– În Dieceza Dvs s-a născut și încă funcționează un mare seminar care a dat Bisericii chineze atâția preoți. Cum este situația vocațiilor în Dieceză?

– Vocațiile s-au diminuat. Mulți nu mai vor să își dăruiască viața lui Dumnezeu, punându-se în slujba fraților. Preferă o viață comodă. Trebuie mărturisit că dăruirea pentru Dumnezeu este un lucru frumos, că se câștigă o bogăție mai mare decât cea iluzorie pe care ne-o dă materialismul și consumismul.

– Ați fondat un orfelinat și trăiți cu orfanii care sunt găzduiți acolo. Ne puteți povesti vreo experiență frumoasă din viața dumneavoastră?

– Este o lucrare bună și frumoasă. Și-au dat seama de aceasta toți, așa încât primește ajutoare și de la budiști. De peste douăzeci de ani trăiesc și eu acolo. Sunt circa șaptezeci de orfani, inclusiv handicapați grav care au nevoie constantă de îngrijirile noastre. În fiecare zi sunt cu acești copii. Sunt 26 de surori care ajută. Suntem susținuți de donațiile poporului, care aduce nu bani, ci bunuri materiale. Ceva primim și de la guvern. Pentru mine această lucrare este cel mai important lucru, lucrul la care țin mai mult. Este realitatea la care nu putem renunța. Prin ea, toți văd iubirea gratuită a lui Isus față de fiecare dintre noi. Și pot să recunoască faptul că Biserica este prezentă în lume, precum și în China, pentru a face bine tuturor.

– Dacă acest interviu vă va aduce probleme…?

– De ce să aducă? Dacă cineva va avea ceva de spus, voi încerca să explic cu simplitate că eu nu am vorbit împotriva nimănui. Nu am folosit cuvinte pentru a condamna sau a critica pe nimeni. Doar am povestit istoria mea. Istoria unui sărman Episcop catolic care trăiește în China.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *