CFE: Comunități familiale: a se bucura de prezența lui Isus

Teme: Spiritualitate.
.
Publicat la 14 ianuarie 2016.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: pr. Mihai Vătămănelu OFMConv.
Sursa: MisteroGrande.org

Maria și Marta

Maria și Marta

Cateheza 89
Comunități familiale: a se bucura de prezența lui Isus
Text de bază: Lc 10,38-42

Dragi prieteni,

În catehezele prezentate la ultimele întâlniri, în ultimele săptămâni, am aprofundat cu ajutorul Evangheliei diferitele etape ale întâlnirii voastre în comunitățile familiale, pentru a gusta frumusețea și diversitatea fiecăreia de a fi biserică domestică. De a fi biserică domestică prin rugăciunea de laudă și de mijlocire, prin rugăciunea de invocare a Spiritului Sfânt asupra unui frate prezent, de a fi biserică domestică prin ascultarea Cuvântului, prin împărtășirea a ceea ce Isus a făcut pentru noi, a ceea ce ne spune nouă Isus și a ceea ce noi vrem să răspundem că facem pentru El. La încheierea acestor serii de cateheze asupra conținuturilor de viață creștină a comunității familiale, a acestei familii lărgite – pentru că astfel se poate defini comunitatea familială – acum vrem să dăm o privire unitară trăirilor din această comunitate familială, o privire de ansamblu, să vedem într-o foarte scurtă sinteză: Ce este comunitatea familială?

Ne ajută în acest sens întâlnirea lui Isus cu o familie, care ne sugerează care este lucrul cel mai important. Să-l ascultăm pe evanghelistul Luca, cap. 10, vers. 38-42:

38 Pe când mergeau, au intrat într-un sat. Acolo l-a primit în casa ei o femeie cu numele de Marta. 39 Aceasta avea o soră numită Maria care, stând la picioarele Domnului, asculta cuvântul Lui. 40 Însă Marta era ocupată cu multele griji ale casei. Venind la El, i-a zis: „Doamne, nu-ți pasă că sora mea m-a lăsat singură să servesc? Spune-i să mă ajute!” 41 Domnul i-a răspuns: „Marta, Marta, pentru multe te mai îngrijești și te frămânți, 42 însă un lucru este necesar: Maria a ales partea cea bună, care nu-i va fi luată”.

Să observăm: care este lucrul cel mai important atunci când se află în casă Isus? Ce contează cel mai mult când Isus se află în casă? Să fie toate lucrurile în ordine? Să lăsăm o impresie bună? Să nu lipsească nimic? Să se observe prezența mea? Ca ceilalți să mă asculte? Ca eu să pot demonstra că sunt mai bun ca altul? Ca eu să fiu în stare să dau răspunsuri? Toate acestea pot fi lucruri frumoase, dar nu este cel mai important lucru! Cel mai important lucru este să reușesc să fiu în concordanță cu inima lui Isus, să mă bucur de prezența Sa. Acest lucru l-am putea defini ca și conținutul cel mai important al comunității familiale: să mă bucur de prezența lui Isus, aceasta înseamnă să mă pun în condiția de a mă simți bine în prezența Sa.

Să cugetăm puțin: dacă Isus este numai Dar, numai Dăruitor, atitudinea cea mai dreaptă față de El este aceea de primitor. Dacă eu primesc ceva în stare lichidă, apă să presupunem, un lichid, trebuie să am un bazin, ceva, un recipient în care să pot să o pun, pentru că dacă am apă care curge, trebuie să am un vas dacă vreau să rețin câtuși de puțin. Dacă Isus este Dăruitorul, ce trebuie să știu eu să fac? Dacă este un Dar, trebuie să îl primesc sau să mă așez și să îi spun: ce vrei să îmi dăruiești? Și astfel descoperim că viața noastră creștină este întotdeauna un răspuns, răspuns la un Dar de iubire!

Înțelegeți, Dumnezeu este iubire, Dumnezeu este Dar permanent, Dumnezeu este dăruire de sine permanentă. Cine vrea să intre în relație cu El ce trebuie să facă? Trebuie să se pună în condiția de a primi, de primitor. Iată de ce Isus îi spune Mariei că a ales partea cea mai bună. Pentru că, dacă Isus este Dăruitorul, noi nu putem avea decât o singură atitudine, aceea de a fi primitori. Viața creștină este deci, întotdeauna, răspuns. Dar dacă noi nu ascultăm, dacă noi nu vedem darul, dacă nu ne bucurăm de iubirea pe care ne-o dăruiește, cum facem să îi răspundem? Credința este un răspuns dat iubirii. Nu sunt eu cel care fac ceva pentru Dumnezeu.

Ați auzit de inițiativa Martei… frumoasă, de lăudat tot ceea ce face Marta, are de lucru. Și observați că Isus nu refuză treburile pe care le are de făcut Marta, El însuși se implică pentru a da de mâncare celor flămânzi, El însuși este atent și ține cont de paraliticul care are nevoie de ajutor, de leprosul care cere să fie vindecat, ori de orbul care vrea să vadă… Și El se implică. Nu condamnă treaba ce o are de făcut Marta, atenție, dar spune: toate acestea sunt bune, însă prima atitudine importantă este aceea de a răspunde, pentru că este întotdeauna El cel care iubește mai întâi, este mereu El cel care începe. În comunitatea noastră familială, așadar, totul trebuie să pornească de la a-l recunoaște pe El.

Prin urmare, pentru a rezuma din nou, a-l recunoaște, aceasta este rugăciunea de laudă, de mulțumire, de binecuvântare. Nu sunt vorbe goale, nu este o repetare inutilă, este inima care se așază. Spune aici Evanghelia: „Acolo l-a primit în casa ei o femeie cu numele de Marta. Aceasta avea o soră numită Maria care, stând la picioarele Domnului, asculta cuvântul Lui.” Acel „stătea”, „dă-mi”, „spune-mi”, „te ascult”, „vino”! A sta la picioarele lui Isus, – lauda; a te opri să spui: „Ce îmi dăruiești? Te laud, Doamne, te binecuvântez, vreau să îți spun că te recunosc aici în mijlocul nostru, în această întâlnire, te recunosc că ești viu”! Frângeți-vă inima, scoateți totul din voi și spuneți: „Da, știu că ești…! Bună seara, Doamne!” Să recunoști prezența Sa! Acesta este începutul, acesta este abecedarul comunității!

Dacă vine cineva nou în casa voastră, ce îi spuneți? Îl puneți să facă curățenie acolo unde este murdar? Nu! Ci îi spuneți: „Bine ai venit! Bună ziua! Bună seara!” Rugăciunea noastră de laudă înseamnă să îl recunoști, este a spune: „Bună ziua! Bună seara! Bine ai venit! Sunt fericit că ești aici, Doamne!” Apoi, urmează recunoașterea! „Dar te cunosc, Tu ești acel Isus! Tu ești cel de acum două zile când… Tu ești Isus cel de săptămâna trecută când te-am văzut în acel frate… când eram trist, când plângeam, când aveam nevoie de ajutor te-am chemat și Tu ai venit… Da, te cunosc, te recunosc, ești Tu!” „Ce a făcut Isus pentru mine în această săptămână?” Prin urmare, să am voința să spun: „Isuse, am încercat să îți răspund!”

Vedeți, viața creștină este răspuns: „Doamne, mi-am dat seama de ceea ce îmi dăruiești, și vreau să-ți spun că răspund, încerc să-ți răspund, îți dau un semn cât de mic; o floare, o strângere de mână, un mic salut, o rugăciune, îți ofer o îmbrățișare, ți-o trimit”. „Și de aici bucuria de a asculta Cuvântul Tău, de a te așeza din nou în centrul vieții mele, de a spune: Tu ești cuvântul cel mai important pentru mine din această săptămână!”

Reușiți înaintea a cinci rânduri din Evanghelie să spuneți: „Tu ești cuvântul cel mai important din această săptămână”? Nu vor fi fost avocați, medici, oratori în această săptămână, care să aibă un cuvânt mai important ca acesta, pentru că al Tău cuvânt este cuvântul unei persoane îndrăgostite de mine, care mă iubește, care vrea numai să-mi arate iubire! Iată de ce comunitatea înseamnă să te bucuri de prezența lui Isus, să faci să răsune acest cuvânt în inimă!

Și apoi, să îi încredințăm și suferințele noastre, de unde rezultă rugăciunea de mijlocire și rugăciunea pentru un frate prezent, care devine bucuria prezenței lui Isus chiar și atunci când avem ochii în lacrimi. Sunt aici în comunitate, în acest moment, dar inima mi-e întristată pentru că l-am părăsit pe soțul meu, pe soția mea, cu diverse probleme în legătură cu fiii, casa, munca, situația școlară a fiilor, o situație tensionată cu rudele, probleme acasă, la muncă… Am ochii inundați de lacrimi, dar cu toate acestea mă pot bucura… „Tu ești, Doamne, mângâierea mea, Tu ești, Doamne, tăria mea; și chiar dacă pare că durerea predomină, nu pot să renunț la tăria Ta, la prezența Ta, la apropierea Ta!”

În perioada Crăciunului am retrăit misterul de iubire al lui Isus, care a venit în mijlocul nostru, al Fiului lui Dumnezeu care a luat trup omenesc și a venit să își facă locuință cu noi, să facă familie cu noi. Dar cum l-am recunoscut pe Isus născut în peștera din Betleem dacă astăzi nu știu să îl recunosc în peștera sentimentelor mele, în peștera încercărilor mele, în peștera alergărilor mele, a fiilor mei; tensiuni și căderi, fugi încoace și încolo… În acea peșteră să îl poți recunoaște pe Isus… Dacă eu petrec și numai o zi fără a recunoaște prezența Sa, dragi prieteni, acea peșteră este goală… Puteam să fi construit și castele pline de lucruri, dar acea peșteră, acel castel este gol.

Iată că a ști să te bucuri de prezența lui Isus în interiorul unei comunități este educativ pentru zilele noastre. Nu recunoașteți prezența lui Isus în zilele din viața voastră doar în momentele în care are loc întâlnirea comunității familiale. Încercați să îl recunoașteți în fiecare zi, de mai multe ori într-o zi…

Vă spuneam, credința noastră este răspuns, este răspunsul la o prezență, este răspunsul la un dar. Și există o persoană care, mai mult decât oricare alta, poate să ne învețe cum să ne trăim credința; și pentru Maria răspunsul este unul singur: „Mulțumesc, mulțumesc, Doamne! Sufletul meu te preamărește, te preamăresc pentru că ești extraordinar, Doamne, pentru că văd că Tu împlinești lucruri mari în persoanele mici, care se smeresc… Ai făcut lucruri mari în mine, slujitoarea Ta umilă.” ESTE răspuns! „Doamne, îi dai jos de pe tron pe cei puternici, Doamne. îi înalți pe cei smeriți, Doamne, Tu faci lucruri minunate!” Înseamnă a recunoaște că totul pornește de la El, că El are inițiativa, că El m-a gândit încă înainte de a mă naște, că El mă așteaptă pentru toată viața, pentru întâlnirea din urmă, pentru ospățul veșnic.

Să facem deci din comunitatea noastră familială locul în care să ne bucurăm de prezența lui Isus! Nu pierdeți această identitate! Nu faceți să devină comunitatea familială un grup, o simplă reuniune a celor ce gândesc bine, a celor care stau bine… „Eu mă simt bine în această comunitate…”! Te simți bine și Isus este pus deoparte!? Te simți bine și pleci fără să-l fi întâlnit pe Isus?! Te simți bine și pleci fără dorința de a-l face cunoscut?! „M-am simțit atât de bine, am gustat atât de mult prezența lui Isus, încât ard de dorința de a-l face cunoscut și altora!”

Nu faceți din comunitate locul celor care stau bine, al celor evlavioși, ci faceți din comunitate locul în care persoanele se bucură, trăiesc atât de intens prezența lui Isus, semnele pe care El le dă, de forță și de mângâiere, până la punctul de a putea merge și a spune tuturor: „Isus cu adevărat s-a născut!” Iar voi în săptămânile care urmează să fiți ca îngerii care cântau deasupra peșterii din Betleem și spuneau: „Veniți să-l vedeți pe cel care s-a născut! Veniți! Vă duc eu, vă conduc eu în locul în care s-a născut Isus”! Cea mai mică dintre comunitățile familiale va fi cea mai frumoasă dintre toate peșterile din Betleem unde și alți prieteni îl vor putea întâlni pe Isus!

toată seria aici (ca fişiere Word)



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *