CFE: Rugăciunea pentru un frate prezent

Teme: Spiritualitate.
Etichete: .
Publicat la 10 decembrie 2015.
Partea 87 din 131 din seria Comunităţi familiale de evanghelizare.
Print Friendly

Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: pr. Mihai Vătămănelu OFMConv.
Sursa: MisteroGrande.org

Vindecarea femeii gârbovite

Vindecarea femeii gârbovite

Cateheza 87
Text de bază: Lc 13, 10-17
Rugăciunea pentru un frate prezent

Dragi prieteni,

Avem bucuria de a putea asculta Cuvântul lui Isus, acel Cuvânt care, după cum știm, are o forță deosebită de a intra în inimile noastre pentru a le schimba, pentru a le deschide iubirii sale, chemării sale. Vă amintiți de tema asupra căreia am reflectat la ultima întâlnire, rugăciunea de mijlocire, a ne ruga pentru toți.

În această întâlnire vrem să-L întrebăm pe Isus ce înseamnă a ne ruga pentru un frate prezent, pentru cel de lângă mine, pentru cel care văd că se află în necesitate, pentru cel pe care-l văd cu ochii mei, care stă lângă mine! Ce înseamnă să-i cer celui de lângă mine să se roage pentru mine? Ne va ajuta fragmentul evanghelistului Luca, cap. 13, vers. 10-17.

Dar să reluăm firul ultimei întâlniri, când am reflectat asupra rugăciunii de mijlocire, am făcut referire la prezența lui Isus în mijlocul nostru, acesta e punctul de pornire. Acel Cuvânt care pentru noi devine certitudine, când Isus repetă și în acest moment pentru noi: „Unde doi sau trei se adună în numele meu acolo sunt și eu prezent în mijlocul lor”. E Isus care se roagă cu noi, se roagă pentru noi și, dacă vă amintiți, am ajuns să surprindem frumusețea rugăciunii lui Isus care se roagă, a modului cum se roagă Isus. Am înțeles că frumusețea rugăciunii noastre este a ne ruga ca și Isus, a ne ruga cu inima sa, cu intențiile sale, a ne ruga cu deschiderea sa, cu acea dorință de a ajunge la toți cei ai lui Isus. „Tată pentru aceștia mă rog, pentru toți cei care vor crede în mine”. Inima lui Isus care își propune să fie atentă la toată turma, până la cea din urmă oiță. Rugăciunea lui Isus prevăzută, desfășurată, înfăptuită după modalitatea de a se ruga a lui Isus, știind că în el ne rugăm și în acest moment.

Dar Isus, aici prezent în mijlocul nostru, ca persoane concrete, și în acest moment, nu are dorința de a fi un Isus „la odihnă”, un Isus care ne privește liniștit. Isus în mijlocul nostru vrea să-și arate aici, acum, iubirea sa față de noi. E Isus care și aici, în acest moment, ne caută cu privirea inimii pentru a ne atinge. La fel cum voi vă urmăriți cu privirea și, privindu-vă, căutați să stabiliți un contact cu celălalt, la fel Isus, prezent în mijlocul nostru dorește să ne atingă, și cu privirea sa ajunge la inima noastră, pătrunde în interiorul nostru: „Doamne, Tu mă cercetezi de aproape și mă cunoști, știi când stau jos și când mă scol și de departe îmi pătrunzi gândul” (Ps 139, 1-2). Isus atinge problemele noastre personale, ajunge la suferințele noastre, dar vrea ca și noi să facem un pas, să răspundem acestei priviri, ori să ne lăsăm priviți. Dar să ascultăm ce face Isus cu o persoană prezentă într-un grup, prin urmare o atitudine foarte concretă din fragmentul evanghelic pe care tocmai l-am citat, ascultați:

10 Într-o zi de sâmbătă, învăța în sinagogă. 11 Era acolo o femeie infirmă de optsprezece ani:bEra adusă de spate și nu putea deloc să se îndrepte. 12 Văzând-o, Isus a chemat-o și i-a zis: „Femeie, ești eliberată de neputința ta”. 13 Apoi și-a pus mâinile asupra ei, iar ea s-a ridicat îndată și-l preamărea pe Dumnezeu. 14 Dar conducătorul sinagogii, revoltat că Isus vindecase sâmbăta, a spus mulțimii: „Șase zile sunt în care trebuie să se lucreze; în acestea veniți deci să fiți vindecați, nu în zi de sâmbătă!” 15 Atunci, Domnul i-a răspuns: „Ipocriților! Nu-și dezleagă fiecare dintre voi boul și măgarul de la iesle și-l duce la adăpat în zi de sâmbătă? 16 Și această fiică a lui Abraham, care era legată de Satana de optsprezece ani, nu trebuia să fie dezlegată în zi de sâmbătă?” 17Pe când zicea aceste cuvinte, toți adversarii lui au fost rușinați, iar tot poporul se bucura de toate faptele mărețe care erau făcute de el.

Observați ce atitudine a avut Isus, ceea ce înseamnă ce atitudine are pentru noi întotdeauna Isus! „A văzut-o”! Frumos acest foarte simplu cuvânt; Isus vede, Isus a văzut-o! Prin urmare Isus vede, vede situațiile noastre personale, nu are nevoie de radiografie, de scanare; vede rănile noastre interioare, trudele noastre, suferințele noastre… „Văzând-o, a chemat-o…”; ca urmare, Isus, prin Cuvântul său, cere atenția noastră, «vezi că știu», dorește un semn de răspuns cât de mic: «Doamne, știu că mă vezi; Doamne, știu că mă privești». Să devin conștient că Isus e viu și ni se adresează fiecăruia dintre noi și cere un răspuns. Și în această seară, și în acest moment, în această după amiază, în această dimineață, în acest moment, chiar și acum, Isus cheamă. Și apoi acel cuvânt decisiv: „i-a zis: ești eliberată de neputința ta”; „i-a zis”. Dar cine împrumută glasul lui Isus în acest moment, cine se face una cu Isus, ca El să vină iarăși să vindece inima, mai curând decât slăbiciunile noastre fizice? Cine-i împrumută glasul? Este glasul comunității adunate în numele lui Isus, e glasul fraților uniți în numele său, glas care devine invocarea lui Isus asupra fraților. Aici stă forța noastră, să-i dăm posibilitatea lui Isus, prin unitatea dintre noi și prin rugăciunea noastră, să ne răspundă. Când Isus e prezent suntem toți implicați, dacă suntem discipoli.

Să ascultăm ce ne spune Matei, la cap. 8, vers. 19: „Iarăși vă spun: Dacă doi dintre voi pe pământ se vor uni să ceară orice lucru, le va fi dat de Tatăl meu care este în ceruri”. „Dacă se vor uni să ceară orice lucru”… Dar să mai privim o dată ce face Isus în mijlocul mulțimii. Ascultăm un pasaj din evanghelia lui Luca, cap. 4, vers. 40: „La apusul soarelui, toți cei care aveau bolnavi de diferite boli îi aduceau la el, iar el, punându-și mâinile peste fiecare dintre ei, îi vindeca”. Vedeți cum Isus e concret, concis, ni se oferă nouă pentru a ne vindeca, pe fiecare dintre noi! Dar ce cere, însă? Unitatea noastră în rugăciune! Unitatea noastră în a-L invoca! E ceea ce sunteți invitați să faceți în acest moment al trăirii în comunitate. Înseamnă a ajunge la minunea cea mai mare a unei comunități, ca frați adunați în numele Domnului: să fim atât de uniți încât să-L lăsăm pe Isus, să-i permitem, să facem astfel încât Isus să poată să-și împlinească minunile sale, semnele sale. Chiar dacă știm că trebuie să-L lăsăm pe El să aleagă care semne, pentru că dacă nu ne face un dar, v-am explicat cu alte ocazii, dacă nu ne face un miracol, e pentru că ne pregătește unul și mai mare. Ceea ce e important este că Isus înfăptuiește, că Isus lucrează, că Isus acționează, dar ne cere și nouă să fim implicați. Sunteți cu toții de acord? Dar înainte încă de a fi de acord asupra unui semn, sunteți cu adevărat uniți între voi? Nu este nici o suspiciune, nici un gând, nici un cuvânt? Sau poate «tu crezi altceva»?! Sunteți în stare să vă detașați de tot de individualitatea voastră, pentru a deveni un singur trup în Cristos, într-o unitate puternic strânsă? «Cei care sunt uniți în numele meu, dacă consimt asupra unui lucru și-l cer Tatălui meu…»; acesta este cecul în alb semnat de Dumnezeu Tatăl! Ne cere unitatea, și ne cere să atingem în mod concret situațiile de suferință, să atingem situațiile de sărăcie, de nevoie, de trudă pe care fiecare dintre noi le poartă în inimă.

Dar atenție, se poate întâmpla la fel ca în acest fragment din evanghelia lui Luca pe care l-am ascultat: «Dar nu puteai să faci minuni în alte zile? Aceasta este ziua de odihnă!» Iar Isus în mod ironic răspunde: «Sunteți mai atenți față de animale decât față de oameni…». Riscul de a acorda mai multă atenție lucrurilor, gândurilor noastre, micilor noastre comportamente, bunelor maniere pe care tot noi le-am făcut… «Dar cum să spun acest lucru…, eu…, să spun…, să nu spun…, nu știu…, dar acum…, dar mi-e rușine!?» Riscul este să nu ne încredem în prezența lui Isus în mijlocul nostru, acesta este riscul fraților! Dacă ați ști bucuria – am trecut prin asta și eu de mai multe ori, știți, ca preot, faptul că în anumite împrejurări, înaintea voastră, înainte de a începe o predică, înainte de a începe cateheza – să îngenunchez și să cer rugăciunea voastră, invocarea Spiritului Sfânt peste mine, ca să pot vorbi în numele Domnului! Cât bine face! Să ceri rugăciunea, să ceri cu umilință rugăciunea celorlalți! Tocmai de aceasta e nevoie, e nevoie de umilință pentru a crede că Isus e prezent și să te încrezi în El. E nevoie de umilință și în faptul de a recunoaște că ai nevoie; să spui fraților din comunitate care stau în jurul tău: «am nevoie de o rugăciune, simt nevoia să mă ajutați!» Nu e necesar să spunem motivul, «vă cer să vă rugați pentru aceasta…, vă cer să vă rugați pentru mine din acest motiv…» Nu! E suficient să spui: «Fraților, am nevoie de rugăciunea voastră!» Poate fi o boală fizică, una spirituală, o teamă, o grijă, o dorință…! «Fraților, am nevoie de rugăciunea voastră!»

Înțelegeți ce înseamnă într-o comunitate ca o persoană să spună: am nevoie…? Vrea să spună: am nevoie de Isus care se află aici în mijlocul nostru! Iar noi, întreaga comunitate vrem să răspundem! E posibil ca nici unul dintre noi să nu simtă nevoia, în acest moment, ca Isus să se exprime? Nici unul dintre noi nu are nevoie să fie vindecat? Nici unul dintre noi nu are nevoie să simtă prezența sa?

Prin urmare, depășiți sentimentele de teamă, de preocupare, dar în același timp nu vă repeziți toți să cereți rugăciunea în această întâlnire, atenție, ci o singură persoană să spună: «am nevoie ca Isus, prezent în mijlocul nostru, să-și îndrepte privirea spre mine, și voi fraților și surorilor, deveniți în acest moment glasul lui Isus care mijlocește în rugăciune pentru mine». Și când vi se pare că nu aveți de cerut nimic, cereți darul de a fi evanghelizatori! Cereți să fiți eliberați de frica de a vorbi despre Isus! Se spune că acea femeie era legată de un spirit care o ținea bolnavă, adusă de spate! Câți dintre noi nu suntem bolnavi, aduși de spate, anchilozați, cu picioarele rupte, nu reușim să facem nici un pas pentru a spune: «Isus e viu!», să-L vestim pe Isus! Câți dintre noi nu sunt atât de sărăciți încât le este teamă să dea un sfert de oră pe zi și a se ruga pentru cei din lista inimii, pentru frații pe care vor să-i evanghelizeze! Câte boli interioare nu avem în ceea ce privește slujirea! Avem brațe scurte, avem picioare scurte, avem puțină fantezie pentru a vedea cum să-l slujim pe acel frate, pe acesta, pe celălalt, pentru a putea apoi să i-L vestesc pe Isus!

Și-apoi câți dintre noi nu au glasul scăzut și riscă să nu aibă suficient glas pentru a spune, pentru a povesti «Ce a făcut Isus pentru mine?». Să povestesc ce a făcut Isus pentru mine, prin urmare și dacă nu ar fi pentru altceva decât numai pentru aceasta, fiecare dintre noi, mai devreme sau mai târziu să ceară rugăciunea fraților! «Doamne, eliberează-mă de spiritul temerii, de spiritul infirmității, fă-mă în stare să vestesc, umple-mă de tărie, umple-mă de Spirit Sfânt ca să pot ieși și eu din acest Cenacol și să vestesc că ești viu, că ai înviat, că ai Cuvintele vieții veșnice! »

Să ne rugăm Domnului să ne ajute, într-adevăr, să înțelegem că El, care se află în mijlocul nostru, vrea să ne vindece. Ne întreabă un singur lucru pe toți, pe tine: «Am văzut ce porți în suflet, te-am văzut când te simțeai rău, știu ce ai, de ce nu ceri rugăciunea?»

toată seria aici (ca fişiere Word)



One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *