CFE: Rugăciunea de laudă ne înzestrează cu daruri și mai mari

Teme: Spiritualitate.
.
Publicat la 5 noiembrie 2015.
Partea 82 din 136 din seria Comunităţi familiale de evanghelizare.
Print Friendly

Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: pr. Mihai Vătămănelu OFMConv.
Sursa: MisteroGrande.org

Cateheza 82
Rugăciunea de laudă ne înzestrează cu daruri și mai mari
Text de bază: Lc 19,37-40

Dragi prieteni,

Intrarea în Ierusalim

Intrarea în Ierusalim

Suntem aici reuniți pentru a asculta Cuvântul lui Isus și am vrea ca acest Cuvânt să ne ajute să creștem și mai mult, să trăim așa cum dorește El, pentru că de această creștere depinde și fericirea noastră, bucuria noastră. Și am vrea ca Isus să ne vorbească în această seară despre rugăciunea de laudă. El a folosit-o de multe ori: „Te binecuvântez, Părinte, îți mulțumesc, Părinte, Te laud, Tată!” De câte ori Isus îl binecuvântează pe Tatăl care este în ceruri și-am vrea să ne învețe și pe noi cum să facem pentru a-l lăuda! Mai curând am vrea să ne ajute să descoperim cum rugăciunea de laudă și preamărire ne înzestrează cu daruri și mai mari. Să ascultăm Cuvântul Său, pe care îl luăm din Evanghelia lui Luca, cap. 19, vers. 37-40; este vorba de Intrarea mesianică a lui Isus în Ierusalim:

37 Ajungând aproape de coborârea Muntelui Măslinilor, toată mulțimea discipolilor, bucurându-se, a început să-l laude pe Dumnezeu cu glas puternic pentru toate minunile pe care le-au văzut38 spunând:
„Binecuvântat cel ce vine, regele,
în numele Domnului!
Pace în cer și glorie în înaltul cerurilor!”
39 Atunci unii farisei din mulțime i-au spus: „Învățătorule, mustră-ți discipolii!” 40 Dar El le-a răspuns: „Vă spun, dacă aceștia vor tăcea, vor striga pietrele”.

Să observăm, întâi de toate, ceea ce se petrece: „o întreagă mulțime, bucurându-se, a început să-l laude pe Isus„. Mai curând Evanghelia precizează cum aduc cântare de laudă lui Isus, cum se bucură de prezența lui Isus: „cu glas puternic!” Aproape nemaiputând stăpâni acea dorință de a-l lăuda pe Domnul, de a-l recunoaște! Efectiv, aceasta este înainte de toate ceea ce ne face să gustăm și să trăim rugăciunea de laudă: a-l lăuda și a-l recunoaște pe Domnul! „Ești chiar Tu, ești Tu, Doamne! Îți mulțumesc, Doamne, sunt fericit, ești cu noi! Sunt fericit că Tu ești aici cu noi și în această seară, ne bucurăm de prezența Ta! Ești Domnul meu, ești Domnul nostru! Laudă și preamărire Ție! Îți mulțumesc, Doamne, pentru prezența Ta, suntem fericiți că Tu ești mereu fidel întâlnirii cu noi, Tu nu lipsești niciodată! Când ne reunim în numele Tău, Tu imediat ești prezent! Așa cum apăsând un întrerupător care funcționează se face lumină în toată casa, la fel atunci când noi ne regăsim împreună, Tu ești aici prezent, se aprinde lumina prezenței Tale! Inima noastră vrea să te recunoască, dorește să te recunoască!

Observați însă Evanghelia, este vorba de o mulțime, se spune, care strigă lăudându-l pe Dumnezeu! Această idee legată de mulțime ne ajută să înțelegem ce înseamnă să îl simți pe cel care-ți este alături, care folosește aceeași exprimare. Cel care-ți stă alături strigă împreună cu tine, îl laudă pe Domnul: „Osana, binecuvântat e cel ce vine!” Împreună cu tine împărtășește aceeași credință! Să te bucuri că poți împărtăși rugăciunea de laudă cu celălalt. Nu doar răspunzând cu același limbaj, „Mulțumesc, Doamne, laudă Ție, Doamne Isuse„, ci și bucurându-te că cel care îți este alături îl laudă pe Domnul. Înseamnă a-ți uni glasul tău cu al Său: „Și eu, și eu trebuie să-i mulțumesc Domnului!

Nu vă obosiți să repetați aceleași lucruri, dacă cel de lângă voi îi mulțumește Domnului pentru că ne-a dat o zi frumoasă cu soare și lumină, da, și eu îi mulțumesc pentru că ne-a dat soarele și lumina! Să nu vă fie teamă să vă uniți glasurile unul cu altul pentru a spune: „Mulțumesc, Doamne, binecuvântat este Domnul, laudă Ție, Doamne!” Este o mulțime care strigă, așa ne spune Evanghelia, o mulțime care strigă! Și aceasta ne arată că inima nu mai poate tăcea, nu pot să nu vorbesc, nu pot să nu-l laud pe Domnul, inima îmi explodează! A nu-l lăuda înseamnă că: „Tu, Doamne, nu ești atât de important încât prezența Ta să ajungă pe buzele mele și să formuleze acele exprimări. Mulțumesc, Doamne…! Tu ești ceva intim, Tu ești ceva ce nu trebuie să comunic altora„.

Fie ca Domnul să facă să ne explodeze inimile! Inima nu poate înceta, glasul trebuie să exprime, să vrea să stabilească un contact cu Domnul: „Tu ești aici, Doamne, vreau să-ți fac auzit glasul meu! Laudă Ție, Doamne!” Să mă audă ceilalți frați, să-mi fie martori că și eu îi mulțumesc Domnului și îi aduc laudă. O oarecare reticență a inimii o avem cu toții în interior, o oarecare timiditate o avem toți; prin urmare, cine între voi are dificultăți în a face rugăciunea de laudă, să nu se înspăimânte. Există această dimensiune a dificultății pe care uneori toți o simțim în anumite momente în exprimarea în public, rețineri legate de intimitate ori de timiditate. E bine și frumos ca, mai devreme sau mai târziu, să explodăm și noi în rugăciune de laudă și de mulțumire adusă Domnului.

Să-i mulțumim apoi pentru toate minunile pe care le-am văzut! Și aici într-adevăr se spune: „pentru toate minunile pe care le-au văzut„, „Binecuvântat cel ce vine, în numele Domnului!„. Să dai slavă Domnului și numelui Său pentru lucrurile mari pe care le înfăptuiește. Să alegi atributele pozitive: „Doamne, ești mare, Doamne, ești binevoitor, vrednic de laudă, minunat!” Gândiți-vă numai câte atribute găsiți copiilor voștri, soțului vostru, soției voastre, fiilor voștri, unei persoane simpatice! De ce să nu dăm atribute pozitive Domnului, amintindu-ne cu regret în inimile noastre mai ales câte blesteme, câte urlete există împotriva lui Dumnezeu? De ce noi nu am putea să găsim aceste atribute pozitive? Și nu numai, pe lângă atributele pozitive să găsim și motivele atributelor.

Să spun: „Doamne, Tu ai venit să locuiești în mijlocul nostru, Tu ai vrut să fii în această seară, nu ai întârziat! Tu, Doamne, vrei să fii în inima noastră, Tu, Doamne, ești viu în istoria noastră! Ai vrut să te naști la Nazaret, ai vrut să împarți viața Ta cu noi, ai întâlnit pe cei bolnavi, – să găsim toate motivele – ne-ai răscumpărat, ne-ai dat din Spiritul Tău, ai murit pe cruce pentru noi!

Nu vă faceți griji că se repetă motivele de laudă, pentru că e vorba să manifești iubirea, iar când e momentul să mărturisești iubirea, cuvintele nu sunt niciodată simple repetări. Se întâmplă oare ca soția voastră, ori soțul vostru, dacă-i repetați a patra oară „te iubesc”, să se enerveze? Pentru că acest cuvânt „iubire” nu e niciodată repetitiv, niciodată nu e obișnuință. De ce atunci să nu-i spun iarăși Domnului: „Mulțumesc că ai murit pe cruce pentru mine, mulțumesc, Doamne, pentru că ai vrut să învii pentru a-mi reda viața„. Și vedeți atunci că acel puțin pe care-l știm din Evanghelie e mai mult decât suficient ca să facă să izvorască din noi titluri de preamărire și motive de laudă fără sfârșit! „Îți mulțumesc, Doamne, pentru ceea ce ai făcut pentru mine! Mărire în cer lui Dumnezeu” spuneau persoanele din jurul lui Isus. „Pace în cer și glorie în înaltul cerurilor!

Psalmul 71, vers. 9, spune: „Să se umple gura mea de lauda Ta, ca să laud mărirea Ta, toată ziua mare cuviința Ta.” Sau Psalmul 46, vers. 1, spune: „Toate popoarele bateți din palme, strigați lui Dumnezeu cu glas de bucurie”. Și același Psalm, vers. 7, spune: „Cântați Dumnezeului nostru, cântați; cântați Împăratului nostru, cântați. Că Împărat a tot pământul este Dumnezeu„. Sunt foarte multe expresii în Biblie care se referă tocmai la invitația de a cânta, de a lăuda. Cineva ar putea gândi că rugăciunea de laudă e, întrucâtva, rodul unei noutăți, al unei perioade de timp, vreo modă trecătoare, ceva ce nu aparține poporului lui Dumnezeu! Ei bine, e exact contrariul.

Între păcate se numără și acesta: a fi lăsat deoparte, a fi uitat rugăciunea de laudă. Pentru că toată Liturghia, dacă ar fi să o numim cu un singur cuvânt simplu, ar fi: laudă. Euharistie înseamnă: aducere de mulțumire, rugăciune de laudă. Puteți vedea voi înșivă cât de multe texte biblice ne invită la rugăciunea de laudă. Într-adevăr, e atât de puternică invitația de a face rugăciunea de laudă încât găsim și reproșarea faptului că nu îl preamărim pe Domnul.

Citim în scrisoarea Sf. Apostol Pavel către Romani, cap. 1, vers. 20-21: „De fapt, realitatea Sa invizibilă sau puterea Sa veșnică și dumnezeirea Lui pot fi cunoscute cu mintea de la creația lumii, în făpturile Lui, așa încât ei nu se pot scuza. Căci, deși l-au cunoscut pe Dumnezeu, ei nu l-au preamărit ca Dumnezeu și nu i-au adus mulțumire, ci au rătăcit în cugetări inutile, iar inima lor nechibzuită s-a întunecat„. Câte cugetări despre Dumnezeu și despre Biserică și cât de puține rugăciuni de laudă și preamărire: „deși l-au cunoscut pe Dumnezeu, ei nu l-au preamărit ca Dumnezeu și nu i-au adus mulțumire„. Și chiar de aici înțelegem că acțiunea celui rău e tocmai cea în care caută să reducă la tăcere glasurile de preamărire.

Să ne reîntoarcem la textul pe care vi l-am propus. Se încheie așa: „unii farisei din mulțime i-au spus: ‘Învățătorule, mustră-ți discipolii’! Să-i mustre pentru că aduc preamărire, binecuvântare. Care este atunci lucrarea celui rău? Lucrarea celui rău e să reducă la tăcere preamărirea, să pună un amortizor de zgomot, să închidă inima pentru ca să nu mai exprime lauda, pentru că așa Domnul nu mai este iubit, nu mai este cunoscut și mai ales nu mai transmitem nimic nimănui. Când nu-l lăudăm pe Domnul, nimeni nu se contagiază. Gândiți-vă dacă în interiorul micii voastre comunități ar fi doar unul care să murmure o scurtă rugăciune de laudă, iar data viitoare ar fi tot unul, ceilalți, mai devreme sau mai târziu, ar spune: vezi, e mai bine să taci! Pentru că rugăciunea de laudă poate influența, poate contagia, lauda adusă Domnului deschide inima.

Prin urmare, spuneți rugăciuni de laudă, strigați, nu vă fie teamă! Iar Isus prezent ascultă rugăciunea de laudă și efectiv rugăciunea de laudă ne așază în condiția de a primi daruri și mai mari. Dacă eu îmi dau seama că am primit un dar și pentru acesta îi aduc preamărire, înseamnă că am devenit conștient de darul primit. Cum poate Domnul să-mi dea un dar și mai mare, dacă eu nici măcar nu mi-am dat seama de micul dar ce l-am primit? Dacă nu știu să-l primesc pe acela, cum voi ști să primesc unul mai mare?

Înțelegeți deci acțiunea celui rău, care vrea să reducă la tăcere rugăciunea de laudă, să atenueze preamărirea, să o înconjoare de elemente de dificultate, astfel încât lumea să nu-i mai aducă Domnului preamărire, ori să facă rugăciuni de laudă anonime, care aparțin tuturor, dar care nu angajează inima. Desigur, noi cântăm la Liturghie: „Sfânt, sfânt, sfânt, Binecuvântat e cel ce vine în numele Domnului„; spunem „binecuvântat”, dar face parte din ritual, face parte din împrejurări, toți o spun, nu ne smerim inima. Dar înaintea unei comunități să spui: „Eu îi mulțumesc Domnului pentru că astăzi mi-a dat forța de a depăși o suferință, simt că trebuie să-i mulțumesc Domnului pentru că a murit pentru mine, vreau să-mi amintesc din nou de acest dar pe care El l-a avut față de mine – cum spune Sf. Pavel – ‘a murit pentru mine'”, aceasta presupune a se smeri, a se compromite spunând prin aceasta că eu cred că Domnul acționează în viața mea.

Demonul spuneam că atenuează aceste rugăciuni de laudă care s-ar putea înălța către Domnul. Și auziți cum reacționează Domnul? Isus răspunde fariseilor care îl provoacă și-l invită să-i facă să tacă pe discipoli astfel: „Vă spun, dacă aceștia vor tăcea, vor striga pietrele„. Este foarte puternică această expresie, „vor striga pietrele„. Vrea să spună că natura cântă laudele Domnului, pietrele, frumusețea naturii. Însă, dragi prieteni, nu ne putem lăsa întrecuți de pietre, nu ne putem lăsa întrecuți de munți, de stele! Florile aduc laude Domnului, păsările cerului cântă laudele Domnului! Vă lăsați întrecuți de florile din casă? Vă lăsați întrecuți de canarul pe care-l țineți în colivie în a aduce laude? Vă lăsați întrecuți de panorama unui lac în a-l preamări pe Domnul?

Strigătul nostru de laudă să fie mereu tot mai mare, strigăt de laudă nu doar în Comunitatea Familială, ci și în viața de zi cu zi. Acasă, mulțumiți-i pentru morcovii pe care îi tăiați, mulțumiți-i pentru cartofii pe care îi curățați, pentru cuptor, pentru gaz. Mulțumiți-i pentru că aveți un aragaz, aveți focul. Te laud, Doamne, te binecuvântez, e extraordinar ce mi-ai dăruit! Ce aștept ca să realizez ce am? Aștept să am un castel ca să realizez că am totuși o casă?

Mulțumește acasă, în afară, mulțumește pentru magazinul în care poți să-ți faci cumpărăturile. Mulțumește în cuplu, mulțumește pentru cuplu, mulțumește cu fiii, pentru fii. Mulțumește cu părinții, cu cei care se află în jurul tău, mulțumește pentru prieteni, mulțumește pentru mașină! Te laud, Doamne și te preamăresc!

Un singur păcat avem și e acela: că l-am preamărit și-l preamărim pe Domnul prea puțin!



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *