CFE: Credința crește dăruind-o – împărtășirea credinței

Teme: Spiritualitate.
.
Publicat la 13 noiembrie 2015.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: pr. Mihai Vătămănelu OFMConv.
Sursa: MisteroGrande.org

Cateheza 83
Credința crește dăruind-o – împărtășirea credinței
Text de bază: Mt 14,13-21

Dragi prieteni,

Înmulțirea pâinilor și peștilor

Înmulțirea pâinilor și peștilor

Iată-ne din nou la picioarele lui Isus pentru a asculta Cuvântul Său, un cuvânt care ne conduce mereu spre înălțime, un cuvânt care ne lărgește inima, un cuvânt care ne pregătește pas cu pas – în timpul pe care Domnul ni-l va dărui – ne pregătește pentru a fi în armonie deplină cu Domnul în paradis. Cuvântul pe care-l luăm astăzi este din Evanghelia după Matei, cap. 14, vers. 13-21. Și argumentul este acela al împărtășirii credinței. Și mai exact încă, pornind de la acest text titlul pe care-l voi da este: Credința crește dăruind-o – împărtășind-o:

13 Când a auzit Isus, a plecat de acolo cu barca spre un loc pustiu și izolat; aflând, mulțimile de prin cetăți au mers pe jos după El. 14 Coborând, a văzut o mare mulțime, i s-a făcut milă de ei și le-a vindecat bolnavii. 15 La lăsatul serii s-au apropiat de El discipolii spunând: „Locul este pustiu și ora e deja târzie, dă drumul mulțimilor ca să meargă prin sate și să-și cumpere de mâncare”. 16Dar Isus le-a zis: „Nu-i nevoie să plece. Dați-le voi să mănânce!” 17 Ei însă i-au spus: „Nu avem aici decât cinci pâini și doi pești”. 18 Atunci le-a zis: „Aduceți-mi-le aici!” 19 Poruncind mulțimilor să se așeze pe iarbă, a luat cele cinci pâini și cei doi pești, și-a ridicat privirea spre cer, a mulțumit, a frânt pâinile și le-a dat discipolilor, iar discipolii mulțimilor. 20 Au mâncat toți și s-au săturat, iar din bucățile rămase au strâns douăsprezece coșuri pline. 21 Iar cei care au mâncat erau cam cinci mii de bărbați, în afară de femei și copii.

Ce anume iese în evidență îndată ce citim acest fragment evanghelic? Disproporția dintre mulțime și cele cinci pâini și cei doi pești. Disproporția dintre o mulțime de săturat și acei puțini oameni care-l urmează pe Isus și care împart ceea ce au cu El și tot ei sunt cei care devin conștienți că e imposibil să se întâmple aceasta. Prin urmare trebuiau să se dea bătuți, să-i trimită la casele lor pe acei oameni, fiecare să se descurce pe cont propriu. Disproporția dintre trebuințele tuturor acestor oameni și lucrurile mărunte, puținul care era la dispoziție. Noi am putea spune astăzi disproporția dintre cerințele vieții și micile posibilități pe care le avem. Disproporția dintre ceea ce credem că ceilalți așteaptă de la noi și micile noastre posibilități; marile dorințe, probleme, suferințe pe care le au persoanele și noi cu mici și foarte mici posibilități.

Vedeți cum se comportă Isus; nu le trimite pe aceste persoane la alții: „Mergeți să vă procurați hrana, mergeți în altă parte, căutați-vă pâinea, întoarceți-vă în satele voastre”! În fața acestor necesități Isus spune: „Dați-le voi să mănânce!Dați-le să mănânce din puținul pe care-l aveți! Privind împrejur, vedeți că fiecare are diferite necesități, probleme, sensibilitate, dorințe, așteptări, iar voi i-ați sfătui: „Mergi la preot, mergi la cineva ca să te îngrijească, lasă-te ajutat, lasă-te susținut, caută pe cineva care să te însoțească, mergi la un specialist” etc. Isus însă ne spune tuturor: „Dați-le voi să mănânce„, din puținul pe care-l aveți! Prin urmare cuvântul care sintetizează totul este: împărtășire!

Gândiți-vă la foamea după Dumnezeu pe care o au toate persoanele. Dacă voi sunteți în jurul acestei mese, pentru această întâlnire, e pentru că fiecăruia dintre voi îi este foame după Dumnezeu, foame după Isus. Noi suntem chemați să dăm puținul pe care-l avem pentru această exigență. Cine dintre noi se gândește să-l dăruiască pe Dumnezeu altora, să răspundă la foamea după Isus, la foamea de infinit care se află în inima fiecărei persoane umane? Cine dintre noi poate răspunde urmelor de suferință care se află în fiecare persoană? Isus ne spune: „Pune la dispoziție puținul pe care îl ai, acea puțină credință pe care o ai”. De ce? Pentru că în acel puțin acționează puterea lui Isus, aceasta este stratagema. Puterea lui Isus acționează în acel puțin pe care tu îl ai. E suficient să-l pui la dispoziție.

Gândiți-vă la faptul că într-o seară vine cu voi o persoană nouă. Este primită de toți, suntem fericiți că se află în mijlocul nostru și eventual cei prezenți se întreabă: cum să facem să i-l putem prezenta pe Isus acestei persoane noi care a sosit? Cum am putea să-i dăruim lucrul cel mai prețios pe care-l avem, credința noastră? Și v-ați putea face mii de probleme! Isus însă ne cere să punem la dispoziție puțina credință pe care o avem. Doar că e nevoie de voința mea, de decizia mea ca să pun la dispoziție acel puțin pe care îl am. De aceea putem spune că începutul oricărei minuni este împărtășirea.

Când are loc începutul miracolului răscumpărării? Când Isus, Fiul lui Dumnezeu, devine trup, ia ființă în mijlocul nostru, împărtășește natura Sa cu noi. La fel e și pentru noi, frați și surori, începutul oricărei minuni e împărtășirea. Să împărtășesc condiția mea cu Dumnezeu, rugăciunea, să-i vorbesc. Să împărtășesc cu ceilalți credința mea; și atunci iată împărtășirea credinței; ceea ce se întâmplă în al doilea moment în Comunitățile Familiale, împărtășirea Cuvântului. După ce am ascultat Cuvântul, urmează ecoul, adică a dărui altora „ceea ce Domnul mi-a spus”. Împărtășirea unui moment de rugăciune; gândiți-vă la rugăciunile de mijlocire. Împărtășirea apoi a propriei suferințe chiar fără a-i da un nume, fără a spune motivul; îngenunchez și spun: „Fraților, vă cer să vă rugați pentru mine!” E ca și când am spune: „Am nevoie de voi, vreau să împărtășesc nevoia mea cu voi, iar voi ajutați-mă să caut răspunsul care vine de la Dumnezeu”.

Împărtășirea e începutul oricărei minuni, împărtășirea e începutul Bisericii, împărtășirea e desăvârșirea Bisericii. Meditați la Euharistie, maxima, totala dăruire a lui Isus oricui dorește să-l întâlnească. La fel și comunitatea voastră va crește și va face minuni în măsura în care veți ști să împărtășiți, să-l dăruiți altora pe Isus. Scoateți acele cinci pâini și acei doi pești! Lucru mic, mic de tot; cu cât e mai mic, cu atât mai mult se dă spațiu miracolului, intervenției Domnului. Și spuneți-o cu simplitatea inimii, cu seninătate. Nimeni să nu se rușineze de puținul pe care-l are. Care dintre noi se poate lăuda cu ceva înaintea lui Dumnezeu? Să se rușineze cei care-i judecă pe alții!

În schimb însă, să nu vă temeți să vorbiți! Cuvinte puține, nu e nevoie de multe lucruri, nu e nevoie de povestiri lungi, interminabile. E nevoie ca privirea noastră să se încrucișeze cu privirea lui Isus; e nevoie de acel gând al nostru, absorbit în chip nespus de suferință, care la un moment dat ne fascinează de prezența lui Isus, a lui Isus răstignit. E nevoie să spunem unde s-a intersectat drumul nostru cu Isus care trece. Și sunt cele două întrebări prețioase pe care le punem pentru a trăi împărtășirea. Fără să fim pe lângă, fără să deviem, fără să povestim, fără să ne punem pe noi înșine în evidență! Atenție! Lumea are nevoie de Dumnezeu, nu de mizeria noastră! Lumea are nevoie de ceea ce a făcut Isus pentru noi, nu de fanteziile noastre ori de aventurile noastre. Noi, cu bravurile noastre, nu salvăm pe nimeni. Domnul are nevoie de micimea noastră! Ce a făcut Isus pentru mine, ce-am făcut eu pentru Isus!?

Prin urmare, să scoatem în evidență ce a făcut Isus pentru mine, ce face Isus pentru mine? E ca și când am fi constrânși să ne privim în interior căutând prezența Sa și acțiunea Sa. Sper că v-ați dat seama de cât e de prețioasă această metodă. Pentru că vrând să veniți o dată pe săptămână în comunitate sunteți constrânși să țineți ochii larg deschiși și să spuneți: „În această săptămână, eu unde l-am văzut pe Isus?” Și cu trecerea zilelor să-l întrezărim pe Isus; într-un fragment evanghelic, într-un gând, într-un cuvânt, într-o intuiție, într-o persoană, într-o prezență, într-o rugăciune, într-o întâlnire, dar să-l întrezărim! L-am întrezărit! Constrânși să ne privim în interior și să căutăm prezența Sa, lucrarea Sa în viața noastră. Și la acest punct, nu căutați lucruri extraordinare!

Reflectați, dacă eu l-aș întreba pe un soț: „Ce-a făcut pentru tine soția ta în această săptămână?„, și aș auzi că-mi răspunde: „Nimic deosebit!„? Câtă tristețe ar fi! Dar chiar acea soție a ta nu a făcut o mulțime de lucruri obișnuite, normale? Și atunci de ce nu-ți dai seama de lucrurile obișnuite? Spune cine ți-a pregătit un fel de mâncare foarte bună? Spune aceste lucruri obișnuite! Încearcă să aduci laudă Domnului pentru lucrurile obișnuite! Și ne vom da seama atunci că vom putea întrezări prezența lui Isus în lucrurile cele mai obișnuite, normale! Și veți înțelege ce înseamnă să transmiteți altor prieteni din comunitate, celor de lângă voi, să le transmiteți că Isus există, că Isus acționează. Vă dați seama că aceasta înseamnă a găsi comoara ascunsă! Și să transmiteți aceasta în mod reciproc… Priviți-vă în ochi, transmiteți mesajul că Isus e viu, că Isus există, că Isus acționează!

Gândiți-vă o clipă la acea înmulțire a pâinilor, unde mai mult de cinci mii de persoane au fost săturate; dacă unul dintre cei prezenți la înmulțirea pâinilor ar fi mâncat doar pâinea, și-ar fi umplut stomacul, s-ar fi săturat, fără să fi știut cine a înmulțit-o! S-ar fi gândit doar că au ajuns zece căruțe cu pâine, o sută de căruțe de pâine ca să sature acea mulțime, și nu ar fi aflat că acolo era Cineva care a înmulțit pâinea! Ar fi mâncat pâinea și nu ar fi descoperit că acolo era Cineva care o înmulțise. La fel e și pentru noi. Să stăm unul lângă celălalt, fără să descoperim că Isus e prezent, că Isus înmulțește pâinea, că Isus înmulțește lucrurile noastre mărunte.

Și apoi vine răspunsul inevitabil: „Ce am făcut eu pentru Isus?” Spuneți și numai: „Am mutat o vază de flori pentru Isus; mi-am mușcat limba ca să nu răspund urât soțului meu, soției mele, gândindu-mă tocmai la Isus, la răbdarea Sa; am dus coșul de gunoi gândindu-mă la Isus”; spuneți aceste lucruri! Sau ce ați vrea să povestiți? Am făcut o minune în numele lui Isus?! Spuneți-mi și mie că am nevoie și eu de minuni… Dar cred că minunea cea mai mare este să transformăm lucrurile ordinare în lucruri extraordinare. E mai prețios să transform metalul obișnuit în aur decât să caut semne extraordinare. Prețiozitatea lucrurilor obișnuite! Acționez în acest mod pentru Isus… primesc în numele lui Isus… gândindu-mă la Isus… pentru că Isus e cu mine… Lucruri foarte mici: am închis ușa, am deschis fereastra, am închis robinetul, am ascultat cu răbdare… Lucrurile cele mai mici… Spuneți-le! Aceasta vrea să arate voința temeinică de a menține vie legătura cu Isus. Aceasta trebuie să reiasă, vreau să mențin vie legătura cu soția mea, cu soțul meu, vreau să mențin vie legătura cu Isus!

Câte persoane pierd frumusețea întâlnirii, frumusețea și intensitatea unei întâlniri, care a avut loc la un curs de exerciții spirituale ori altundeva! Dragi prieteni, câte persoane au participat la întâlniri de când am început, câte persoane s-au bucurat de momente intense de rugăciune, câte persoane s-au bucurat că l-au întâlnit pe Isus…! Dar dacă această legătură nu este menținută vie, dragi prieteni, ajungem să-l uităm, va face parte din albumul de fotografii, dar nu va mai fi o persoană vie, prezentă în casa mea. Vă e suficientă o icoană cu Isus rezemată de perete sau vreți să îl aveți pe Isus viu în casa voastră? Depinde de modul vostru de a-l trata, dacă-l considerați viu! E acolo cu voi pregătind de mâncare, e acolo cu voi la muncă, e acolo cu voi conducând mașina.

A împărtăși înseamnă a-ți dărui sufletul fraților, a dărui ceea ce avem mai intim, adică ce a făcut Isus pentru mine și ce am făcut eu pentru Isus! E ceea ce am mai intim și mai profund în viață și aceasta presupune discreție absolută! Vă reamintesc: niciodată, niciodată, niciodată să nu vă permiteți să povestiți în afara comunității ceea ce a spus despre sine un frate, despre propria sa viață, în comunitate, niciodată!

Domnul să ne ajute să fim capabili și încrezători să-l vestim pe Isus și să invităm și pe alți frați în comunitate, pentru că e atât de frumoasă întâlnirea cu El, încât nu pot să nu spun cât de frumos este a sta cu El!

toată seria aici (ca fişiere Word)



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *