CFE: Bucuria de a împărtăși cu frații

Teme: Spiritualitate.
.
Publicat la 27 noiembrie 2015.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: pr. Mihai Vătămănelu OFMConv.
Sursa: MisteroGrande.org

Cateheza 85
Bucuria de a împărtăși cu frații – încolțirea cuvântului-sămânță ascultat
Text de bază: Lc 8,11-15

Dragi prieteni,

Semănătorul

Semănătorul

Am aprofundat semnificația și puterea cuvântului lui Isus, un cuvânt care vrea să stabilească o relație cu fiecare dintre noi, vrea un răspuns. Dar la nimic nu ar folosi voința lui Isus de a vorbi cu noi, de a ne provoca să vorbim, de a ne atașa de El, dacă cel puțin unul dintre cuvintele Lui nu ne intră la inimă și nu stabilește un contact, o legătură profundă, nu generează un răspuns de bucurie, de primire, de împărtășire.

Să ascultăm cum însuși Isus prezintă acest dinamism al cuvântului în Explicarea parabolei semănătorului din Evanghelia lui Luca, cap. 8, vers. 11-15:

11 Această parabolă înseamnă: sămânța este cuvântul lui Dumnezeu. 12 Cei de-a lungul drumului sunt aceia care ascultă, apoi vine diavolul și ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să fie mântuiți. 13 Cei de pe piatră sunt aceia care, când ascultă cuvântul, îl primesc cu bucurie, dar aceștia nu au rădăcină: ei cred pentru un timp, dar în momentul încercării, dau înapoi.14 Ceea ce a căzut între spini sunt cei care ascultă, dar, cu timpul, sunt înăbușiți de griji, bogății și plăcerile vieții și nu ajung să rodească. 15 Iar ceea ce a căzut în pământ bun sunt aceia care, ascultând cuvântul cu inimă curată și generoasă, îl păstrează și aduc roade în răbdare.

Isus descrie patru situații care se pot vedea în timp ce vorbește. Când El aruncă sămânța cuvântului Său, există patru posibilități de acceptare:

Prima este sămânța căzută de-a lungul drumului. Observați cum spune Isus: „vine diavolul și ia cuvântului din inima lor, ca nu cumva, crezând, să fie mântuiți„. Înainte de toate, în mod indirect înțelegem că cuvântul lui Isus ne ajută să creștem în credință. Încercați să vă gândiți la aceasta voi care sunteți în Comunitățile Familiale și ascultați acest cuvânt de șase luni, de un an, cum Domnul își face loc în voi, dar diavolul nu vrea aceasta, „pentru ca nu cumva, crezând, să fie mântuiți”. Adică diavolul e viclean când e vorba să ne fure cuvântul din inimă, nu vrea ca acest cuvânt să se lege de noi, ne distrage atenția, ne împinge să facem altceva. „Ia cuvântul din inima lor” – e foarte trist aceasta.

Gândiți-vă, într-o întâlnire, la o Sfântă Liturghie, la o întâlnire în comunitate, Isus vorbește și noi răspundem poate prinși de entuziasm, poate de obișnuință: „Cuvântul Domnului! Laudă ție, Cristoase!” ”Da, Doamne, sigur că e Cuvântul Tău”, dar apoi diavolul are sarcina de a duce departe imediat totul. Câteva minute mai târziu, dacă suntem întrebați: „Ce Evanghelie ai ascultat?”, riscăm să nu știm nici măcar să răspundem. Cuvântul este furat! După o zi sau două de la întâlnirea în comunitate, nu-mi mai amintesc nici măcar ce cuvânt a fost proclamat, ce mi-a spus mie Isus! Semințele care cad de-a lungul drumului… „vine diavolul și ia cuvântul din inima lor„.

A doua posibilitate pe care ne-o descrie Domnul e cea a seminței căzute pe piatră. „Sunt aceia care, când ascultă cuvântul, îl primesc cu bucurie, dar aceștia nu au rădăcină: ei cred pentru un timp” – spune Evanghelia. Ce frumos! Discută despre cuvânt: „Ar putea spune aceasta… un preot a zis așa, dar după părerea mea reprezintă altceva… dar nu e numai aceasta, mai este și o altă semnificație…”, sămânța ajunge în toate direcțiile. Ajunge pe acele pietre, sau în acele mâini, azvârlim sămânța cu propria limbă, dar nu intră în inimă, nu poate încolți, nu găsește loc.

Unde-și întinde rădăcinile, unde se oprește acea sămânță? În care spațiu al inimii se oprește? În nici unul! Nici măcar în memorie! Nu are nici un loc! E sămânța căzută pe piatră. Câtă tristețe! Cuvântul lui Isus nu ajunge nici măcar la inimă, intră în urechi, dar nu în inimă. Ne mulțumim doar să discutăm despre El. Înțelegeți de ce facem alegerea în Comunitățile noastre Familiale de Evanghelizare ca să nu discutăm pe marginea cuvântului, să nu dăm răspuns unii altora, să-l lăsăm doar pe Isus să ne vorbească, să auzim frumusețea ecoului acelui Cuvânt în viața, în inima fraților noștri prezenți. Sămânța căzută pe piatră!

A treia posibilitate care există și care ne este descrisă de Domnul este sămânța căzută între spini, „sunt cei care ascultă, dar, cu timpul, sunt înăbușiți de griji, bogății și plăcerile vieții”. Sămânța căzută între spini: „Am prea multe lucruri la care să mă gândesc”, suferințele anulează cuvântul lui Isus! „Vai, prin câte am trecut, ieri, alaltăieri, săptămâna trecută!” Vai… cuvântul acesta este sufocat imediat, oricât de frumos ar fi, căci nu am loc pentru el, „având în vedere câte pătimesc!” Sau „da, e frumos cuvântul, însă trebuie să plec într-o frumoasă călătorie, apoi lucrurile mele, casa mea, micile mele satisfacții, prietenele mele, lucrurile care se succed, posibilitățile mele, am câștigat la loto…”

În fine, mii de lucruri, frumoase ori urâte care ajung ca și spinii să sufoce, să anuleze sămânța, să anuleze cuvântul lui Isus! Este ca și a spune: „Taci, Isuse, trebuie să ascult de suferințele mele! Taci, Isuse! Vocea Ta e imposibil de ascultat! Nu auzi cum urlă suferințele pe care le port în inimă? Câte am! Sufăr de-o viață și Tu, Isuse, vrei ca cuvântul Tău să fie mai puternic decât tot ceea ce port eu în suflet? E imposibil, Isuse!” Sau poate mă distrez mult și sunt mulțumit! – chiar dacă aceste cazuri sunt mai rare. Da, viața cu toate manifestările ei poate ascunde cuvântul lui Isus, îl poate bloca.

A patra posibilitate este sămânța căzută în pământ bun. În sfârșit, sămânța, cuvântul, intră în inimă și tocmai acolo este pământul potrivit, pentru că este un cuvânt pentru inimă, de iubire, un cuvânt care are un singur loc, care e ascultat cu iubire, care e căutat cu iubire! Așa cum iubitul așteaptă șoapta persoanei iubite, ca și inima primitoare care se apleacă asupra copilului pentru a vedea dacă respiră, pentru că acea respirație este semnul vieții. E un cuvânt de iubire, e un cuvânt care doar într-un singur loc se poate naște, în inimă! Pentru că e un cuvânt care cere un „tu per tu” cu Isus. Și doar în inimă se află camera iubirii! Doar acolo în inimă cuvântul poate fi ascultat. Și poate fi ascultat pentru că e dorit! „Vorbește-mi, Doamne! Spune-mi din nou! Repetă-mi încă o dată! Stai cu mine!”

Această sămânță, acest cuvânt îl păstrăm cu drag, nu se uită, se scrie în inimă, te afectează, se păstrează înăuntru, „mi-e prea drag, iubesc acest cuvânt pentru că iubesc persoana care mi l-a dăruit”. Acea sămânță, acel cuvânt face contactul, legătura cu viața mea, face contact, se oprește și treptat-treptat se mistuie, își face rădăcină și încolțește. Apare o intuiție, „acel cuvânt îmi atinge viața, simt că acel cuvânt e o mângâiere, simt că acel cuvânt, acel pasaj mă răscolește, îl simt ca pe un fior”! „Prin urmare, Tu, Doamne, mă cunoști, dacă mi-ai spus aceasta, mă cunoști, acest cuvânt e pentru mine, pentru mine l-ai gândit”, și un fior apare pe pielea persoanei care îl ascultă! „Da, chiar așa este, doream să te fac să înțelegi că e pentru tine! Trezește-te!”

Este momentul în care Cuvântul intră în inimă! Și aici e vorba de a-i face imediat loc pentru a se putea naște Isus! „Ce îmi spui? Isuse, ce vrei să îmi spui?” Și atunci acest mugur crește pentru că a găsit loc. Prin urmare vreau să păstrez acest mugur! „E prea frumos, vreau să-l întăresc!” Și întărindu-l și păzindu-l conferă tocmai această posibilitate: să-l împărtășesc! Iată împărtășirea, ecoul, aprofundarea. E momentul în care eu, înaintea fraților, descopăr foarte ușor și scot în evidență acest mic mugur, acest contact care a avut loc. În acel moment acel mugur se fortifică, se întărește. Și a spune cu voce tare e ca și cum ai depăși fantezia, e ca și cum ai depăși visul și ai intra în realitate.

Nu țin pentru mine ceea ce a încolțit, ceea ce s-a născut. „Iată aici, frați și surori, ceva ce Domnul mi-a dăruit și în această întâlnire vreau să vă arăt și vouă, sunt prea fericit, mi-a vorbit mie și vreau să vă spun și vouă!” Să fiu fericit că Domnul mi-a vorbit! Că nu eram o persoană pierdută în mulțimea imensă a umanității, Domnul mi-a vorbit mie! Aduceți preamărire lui Dumnezeu și spuneți: Domnul mi-a vorbit! Tăcerea e ca o prefăcătorie! „Dar cine îl cunoaște? Cine zice că mi-a vorbit?” „Nu l-am văzut niciodată”, răspunde Petru la provocarea slujnicei. „Și tu erai dintre cei care stăteau în preajma lui Isus!” „Eu niciodată nu l-am văzut!” Isus mi-a vorbit, a vorbit! „Eu… niciodată nu l-am auzit!”

E timpul să-i aduc laudă lui Isus care îmi vorbește, El abia așteaptă să-mi spună ceva! E Isus care-mi vorbește! Și astfel, vorbind despre ceea ce am înțeles eu, e o modalitate de a-i răspunde lui Isus. „Isuse, te-am recunoscut și vreau să spun aceasta înaintea tuturor fraților și surorilor mele, aici strânși împreună cu mine. Vreau să spun că te-am recunoscut, că te-am înțeles, că mi-ai dăruit un cuvânt, iată de ce îl fac dar și altora! Iată de ce, Doamne, vreau să păstrez, să construiesc familia celor care ascultă cuvântul lui Dumnezeu!”

Priviți în jurul vostru și spuneți: „Noi suntem dintre aceia care ascultă Cuvântul lui Dumnezeu, vrem să-l ascultăm, vrem să-l recunoaștem. Și suntem tocmai în sintonie cu El, pentru că am înălțat rugăciunea noastră de laudă, pentru că Isus merită toată lauda noastră. După ce am văzut câte face pentru mine, după ce am ascultat Cuvântul Său, e drept să strig, toți să strigăm: „Da, a vorbit, l-am recunoscut, era glasul Său, mi-a ajuns la inimă, mi-a spus așa!” Și astfel mă pregătesc să-l mai primesc încă. Deoarece Cuvântul este Iubire! „Celui care are i se va mai da…”! Vă amintiți această expresie a lui Isus, „celui care are iubire i se va da”. Dar nici unul dintre voi nu îmbrățișează ori nu sărută o piatră! Celui care are iubire! Și dacă de cealaltă parte există răspuns: „Da, Doamne, te-am întâlnit, te-am recunoscut!”, dacă există răspuns, eu voi fi și mai capabil să primesc Cuvântul, să primesc iubire, pentru că „celui care are i se va da”.

Auziți și partea mai dură din expresia lui Isus, „iar de la cel care nu are, i se va lua și ceea ce are”. Pentru a mă reîntoarce la exemplul îmbrățișării pietrei, dacă eu îmbrățișez o piatră și nu simt de cealaltă parte căldura și răspunsul la acel sărut, data viitoare nu-i voi mai da o îmbrățișare, nu-i voi mai da un sărut. „Celui care are i se va da”, pentru că această inimă a mea dorește să te audă vorbind. Atunci îți voi mai vorbi, mai curând, cum citim la profetul Osea, „te voi conduce prin deșert și voi vorbi inimii tale” (Osea 2,16), „te voi conduce prin deșert”. Vreau ca în anumite momente să stăm, eu și cu tine, singuri.

„Te voi conduce prin deșert și voi vorbi inimii”, acolo unde pare că nu crește nimic și nici un cuvânt pare că nu se poate auzi, acolo vei auzi glasul Meu și va fi un cuvânt de iubire: te-am ales, te-am iubit, te iubesc!”

toată seria aici (ca fişiere Word)



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *