CFE: Te caut cu orice preț

Teme: Spiritualitate.
.
Publicat la 23 octombrie 2015.
Partea 80 din 136 din seria Comunităţi familiale de evanghelizare.
Print Friendly

Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: pr. Mihai Vătămănelu OFMConv.
Sursa: MisteroGrande.org

Cateheza 80
Te caut cu orice preț
Text de bază: Lc 15,3-7

Dragi prieteni,

După oaia pierdută

După oaia pierdută

Fiind siguri că Isus Domnul se află în mijlocul nostru și că Spiritul Sfânt din nou își ia angajamentul să traducă direct și personal Cuvântul Său în inima noastră, vom asculta o parabolă pe care o luăm din Evanghelia lui Luca, cap. 15, vers. 3-7:

3 Atunci le-a spus această parabolă: 4 „Cine dintre voi, având o sută de oi și pierzând una dintre ele, nu le lasă pe cele nouăzeci și nouă în pustiu și umblă după cea pierdută până când o găsește? 5 Iar când o găsește, o pune pe umerii săi bucurându-se 6 și, venind acasă, îi cheamă pe prieteni și pe vecini spunându-le: ‘Bucurați-vă împreună cu mine pentru că mi-am găsit oaia pierdută!’ 7 Vă spun că tot așa, va fi mai mare bucurie în cer pentru un păcătos care se convertește, decât pentru nouăzeci și nouă de drepți care nu au nevoie de convertire.”

Dacă ar trebui să dăm un titlu acestei parabole, pe care o cunoaștem ca și Parabola oiței pierdute, am putea spune așa: Te caut cu orice preț! Da, pentru că aceasta este atitudinea lui Isus, te caut cu orice preț! Să observăm pasajele pe care Isus ni le propune prin această relatare.

El este păstorul, unul puțin straniu, dacă nu chiar prea pasional, pentru că pierzând unu la sută nu e mulțumit și cu orice preț îl interesează acel unu la sută, punând chiar în pericol pe cele nouăzeci și nouă. El nu le calculează pe cele nouăzeci și nouă, nu spune „Am deja destule!”, pentru că-și iubește oile una câte una, și prin urmare și pe cea cu numărul o sută, și aceea e importantă. Iată particularitatea, atașamentul față de fiecare oiță datorat prețiozității însăși a fiecărei oițe. Aceasta înseamnă că fiecare persoană este prețioasă pentru Dumnezeu, fiecare persoană în parte este prețioasă în ochii lui Dumnezeu. Aproape ca și cum a fi păstor nu înseamnă nimic dacă lipsește acea singură oiță. Dacă lipsește una, faptul de a fi păstor nu are însemnătate deplină. Ca și când am spune că Dumnezeu nu trăiește ființa Sa de Tată cât timp un fiu nu îi răspunde, vocea lui Dumnezeu Tatăl ar putea să nu se audă până când eu nu îi spun: „Tată!”

Un al doilea pasaj: observați-l din nou pe păstorul din parabolă, le lasă pe cele nouăzeci și nouă de oi în pustiu și umblă după cea pierdută, spune Evanghelia, până când o găsește. „Până când o găsește” înseamnă „cu orice preț, te caut cu orice preț”! E atipică această atitudine. Este adevărat că un păstor umblă să caute o oaie rătăcită, dar o face pentru puțin timp, o oră, două, trei, dar până la urmă, dacă nu o găsește, în mod normal renunță. În schimb, aici, criteriul timpului nu mai are importanță, pentru că acea oiță, acea singură oiță contează mai mult decât timpul, contează mai mult decât orice, până când o găsește. Nu se spune cât trebuie să o caute, dar se spune că nu este mulțumit până când nu o află. Înțelegeți de ce acel tată nu este liniștit cât timp un fiu nu îi răspunde, de ce acel păstor nu este mulțumit cât timp o oaie, acea singură oaie lipsește, înțelegeți de ce apoi se spune că „este mai mare bucurie în cer pentru un păcătos care se convertește, decât pentru nouăzeci și nouă de drepți”!

Și al treilea pasaj: „iar când o găsește, o pune pe umerii săi„. E atât de mare bucuria că a găsit-o, încât pentru acea oiță face totul. Am putea spune: „Dar dacă oaia este grea și păstorul obosit, a căutat-o atâtea ore…” Păstorul ce face? Ar trebui să o lase să meargă pe jos și, în fine, chiar să nu o trateze prea bine, ba chiar să o certe!? Însă nu, o pune pe umerii săi! Este inutilă întrebarea „Ce ar trebui să facă?”! O pune pe umerii săi, pentru că e prea importantă acea singură persoană. O face să simtă căldura trupului, apropierea, iubirea. O pune pe umerii lui, o ia cu sine, nici un alt calcul nu mai are vreo semnificație. Și o conduce, o conduce în acel singur staul în care știe că oița va avea siguranța vieții, siguranța pășunii.

Ce vrea să ne spună această parabolă, ce vrea să ne spună Isus în această seară, nouă, celor adunați în Comunitatea Familială, în jurul unei mese, cuplurilor de soți, persoanelor singure, tineri și bătrâni? Întâi de toate Isus ne arată atitudinea Lui față de fiecare dintre noi. Niciunul dintre noi nu e iubit în bloc, nici unul dintre noi nu aparține grupului, fiecare e iubit în mod personal, fiecare oiță e foarte importantă, fiecare persoană e prețioasă în ochii lui Dumnezeu!

Haideți să ne uităm în jur; și noi suntem chemați să îi spunem fiecărei persoane care se află în jurul nostru în această seară: „Și tu ești prețios în ochii lui Dumnezeu, eu sunt prețios în ochii lui Dumnezeu, dar și tu, și tu, și tu!” A nu vedea această prețiozitate a fiecărei persoane în parte înseamnă a pierde perspectiva lui Dumnezeu, a pierde acea intensitate de viziune pe care o poate avea doar cel care trăiește în Dumnezeu. A cunoaște prețiozitatea din noi, ca persoane aparte înaintea lui Dumnezeu, înseamnă a cunoaște prețiozitatea și indispensabilitatea fiecăruia dintre noi. Fiecare dintre noi este chemat să fie în interiorul turmei, pentru a arăta plinătatea acelei iubiri pe care Tatăl vrea să o ofere fiecăruia.

Dar mai există o semnificație, pe care o putem observa în această parabolă, în legătură tocmai cu Comunitățile noastre Familiale, pentru că în comunitate îl experimentăm pe Isus, și nu pe Isus care se uită la frumusețea comunității – vedeți, în această seară sunteți în jurul Meu, sunt mulțumit de voi…! Noi în jurul Său suntem acea turmă de oi dusă la loc sigur, pusă în prezența Sa, care ascultă cuvântul Său, recunoaște glasul Său; dar Isus vrea să ne împărtășească teama pentru oița pierdută, vrea să ne împărtășească inima Sa, inimă care se gândește la cei care nu sunt aici, se gândește la cei care nu mai cred, nu mai practică, au pierdut entuziasmul credinței. Vrea să ne împărtășească din inima Sa, pentru ca și noi să trăim din iubirea Sa.

Înțelegeți atunci semnificația profundă a listei inimii, adică să avem în inimă pe cineva pe care să-l căutăm în numele lui Isus, pe cineva pe care să-l căutăm cu iubirea însăși a lui Isus. Lipsește una! Și atunci să ne fixăm concret o listă exactă, una, două, trei persoane. Nu este suficient să fim generici – eu mă rog pentru lumea întreagă, nu! Isus merge în căutarea singularității! Preia și tu una, două, trei, patru persoane și fă să funcționeze inima ta ca și cum ar fi inima lui Isus care caută persoanele. Acea listă a inimii înseamnă să deosebești una, două, trei persoane. Nu-i marca pe toți cei care nu mai vin la biserică, nu este suficient, nu ne este de folos, deși sunt intenții bune. Lista inimii este prețioasă, înseamnă că, asemenea lui Isus, știm numele acelei oițe pierdute și vrem să o individualizăm cât mai exact și atunci ne facem exact o listă a inimii.

Al doilea pasaj pe care l-am văzut la Isus: până când o găsește! „Până când o găsește” – înseamnă că pe acele persoane, două, trei, patru din lista inimii, le iubesc cu inima lui Isus, le caut cu inima lui Isus, le caut în rugăciune, le caut aplecându-mă, le caut oferind pentru ele jertfe, le caut în tăcere pentru că știu că sunt persoana care, cu Isus, trăiesc neliniștea pentru cel care nu se află în staul, cel care lipsește de la masă. Până când o găsește! Observați aici perseverența în rugăciune pentru acele persoane, una, două, trei. Dacă merg așadar la adorație să merg cu acea listă și înaintea fiecărui nume să mă contopesc în rugăciune de cerere către Domnul. Cu siguranță Domnul va vedea că îmi dau interesul. Cât de mult își dă interesul Domnul pentru mine! Dar eu mă interesez de vreo persoană?

Și apoi pasajul următor ne intră la inimă: „o pune pe umerii săi”. Oița pe care Isus a început să o caute o pune pe umerii săi. Aici mai este o etapă, pe care noi o cunoaștem din Școala de evanghelizare. După ce am făcut lista inimii, după ce ne-am rugat pentru persoanele la care vrem să ajungem, le punem pe umeri, adică încep să ajut aceste persoane să simtă căldura umană. Nu este de folos să te rogi pentru o persoană din Africa, o persoană căreia nu poți să îi transmiți căldura umană, față de care nu ai posibilitatea să îi speli picioarele, să o inviți la prânz, să o suni, să îi fii aproape, să îi faci o favoare, să fii lângă ea. Fă-o să simtă căldura – o pune pe umerii săi! Aș vrea să trec pe la fiecare dintre voi și să vă întreb: dar tu pe cine ai pus pe umerii tăi? Câtor persoane în acest moment le arăți sau ai dezvoltat maniera de a le face să simtă căldura ta, apropierea, slujirea, cuvântul, ascultarea, disponibilitatea de timp, de muncă, invitații? Câtor persoane le arăți acestea cu delicatețe, fără exagerare? A pune pe umeri înseamnă a face să crească acest șir uman de căldură și de iubire.

Urmează apoi celălalt pasaj al lui Isus: ce face cu această oaie rătăcită de pe umerii săi? O conduce la staul. Sosește momentul în care pot face propunerea: „Vino cu mine în comunitate!” Dar mai întâi i-am arătat iubirea, nu doar i-am spus: „Știi că în comunitate se întâmplă un lucru frumos!” Trebuie să îi arăți că tu ești frumos prin comportamentul tău și nu că este ceva frumos comunitatea! Știi că în comunitate ne iubim, trebuie să simtă că tu îl iubești și nu doar o săptămână, două, trei, cinci… Și numai apoi îl inviți în comunitatea în care se trăiește iubirea. „Vino, vei vedea, vei simți prezența lui Isus!„, trebuie să simtă că tu ești îmbrățișarea lui Isus.

Îl inviți în comunitate pentru a-i spune: „Ceea ce am căutat să îți dau, crezul meu, drumul meu spre Isus, îl împărtășesc cu alți frați, îl împărtășim cu alții, ne întâlnim în fiecare săptămână„. Este staulul, este prima parte a staulului, este intrarea în staul, pentru că există apoi spațiul unde ne bucurăm de prezența lui Isus și ne îmbogățim de darurile Sale, este Liturghia duminicală. Acolo se află Isus în persoană, care își dăruiește trupul Său din iubire, ne dăruiește Cuvântul Său. Acolo se află Isus care ne face să tresăltăm de bucurie!

Și atunci să purtăm pe cineva în inimă ca și Isus, să auzim din nou acele cuvinte: cu orice preț! Isus le spune pentru mine, dar noi suntem dispuși să le spunem cuiva?

toată seria aici (ca fişiere Word)



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *