CFE: „Recunoaște darurile primite! Nu te rușina de mine!”

Teme: Spiritualitate.
.
Publicat la 31 octombrie 2015.
Partea 81 din 136 din seria Comunităţi familiale de evanghelizare.
Print Friendly

Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: pr. Mihai Vătămănelu OFMConv.
Sursa: MisteroGrande.org

Cateheza 81
„Recunoaște darurile primite! Nu te rușina de mine!”
Text de bază: 2Tm 1,6-11

Dragi prieteni,

Sf. Pavel

Sf. Pavel

Nu devine uzuală dragostea adevărată. Când în interiorul unui cuplu dragostea este adevărată, ea nu devine uzuală. Există întotdeauna acea licărire de noutate zilnică, există câte o surpriză, câte o dorință de care niciodată cineva nu se satură. Și așa credem că este și iubirea noastră pentru Domnul. Când iubirea este adevărată, nu devine uzuală, nu devine uzuală Comunitatea Familială, nu devine uzual să te întâlnești ca să recunoști că Isus există, că merge pe străzile orașului nostru, că Isus vorbește, întâlnește, convertește. Dar, mai presus de toate, nu devine uzuală îmbrățișarea pe care o are pentru fiecare dintre noi. „Voi veni și te voi căuta până te voi găsi”. Și tocmai pentru că nu devine uzuală această întâlnire de iubire când este adevărată, iată-ne aici ascultând Cuvântul său, tineri și bătrâni, căsătoriți ori necăsătoriți, iată-ne aici, bucurându-ne de faptul că Isus ne vorbește.

Dacă pentru noi cuvântul pe care îl ascultăm în această seară e unul oarecare, nu ne va dărui nimic, dar dacă recunoaștem că e Cuvântul lui Isus, ne vom da seama că e o deosebire. Este un cuvânt puternic și de această dată, pe care l-am sintetizat într-un titlu care este acesta: „Recunoaște darurile primite! Nu te rușina de mine!”, știind că Domnul ne invită la aceasta prin Cuvântul pe care îl citim din a doua scrisoare către Timotei, cap. 1,6-11. Să ascultăm ceea ce Pavel scrie prietenului și apostolului Timotei:

6 Îți amintesc să reînflăcărezi darul lui Dumnezeu care este în tine prin impunerea mâinilor mele, 7 căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci [Duhul] tăriei, al iubirii și al înțelepciunii. 8 Așadar, nu te rușina de mărturia Domnului nostru și nici de mine, care [mă aflu] în lanțuri pentru El, ci suferă împreună cu mine pentru Evanghelie după puterea lui Dumnezeu, 9 cel care ne-a mântuit și ne-a chemat cu o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci pentru planul Său și pentru harul pe care ni l-a dat în Cristos Isus mai înainte de începutul veacurilor, 10 dar care acum a fost descoperit prin arătarea Mântuitorului nostru Isus Cristos, care a nimicit moartea și a făcut să strălucească viața și nemurirea prin Evanghelia 11 pentru care eu am fost pus predicator, apostol și învățător.

Este un cuvânt al apostolului foarte puternic, dar și încurajator. Să începem cu acea primă expresie: „să reînflăcărezi darul lui Dumnezeu care este în tine prin impunerea mâinilor mele”, prin invocarea Spiritului Sfânt, adică recunoaște ceea ce am înfăptuit în tine. Pare că este chiar Isus care ne vorbește: „Îți amintești de darurile tale? Îți amintești când te-am adus să umbli împreună cu Mine, când te-am ținut aproape? Îți amintești când te-am ținut pe brațe? Îți amintești când ți-am dat acel dar minunat care ți-a schimbat viața? Îți amintești când ți-am dăruit Spiritul Meu, pentru a te face să trăiești din Mine? Vorbesc tocmai de sufletul Meu, ți-am dat chiar suflarea Mea, care este Spiritul Sfânt! Ți l-am dăruit la Botez, la Mir, ți-l dăruiesc de fiecare dată când primești Euharistia! Ți l-am dat, l-am invocat asupra ta când – dacă ți s-a oferit ocazia – ai participat la un curs de exerciții spirituale, când alți frați și surori l-au invocat pe Spiritul Sfânt asupra ta! Îți amintești câte ți-am dăruit?”

Iar noi, bucuroși și oarecum timorați de această chemare, ca și Sf. Pavel, avem conștiința dreaptă că nu am fost chemați și mântuiți în virtutea faptelor noastre. Scrie într-adevăr aici că El „ne-a mântuit și ne-a chemat cu o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre”, și acest lucru ne mângâie. Știm că Domnul ne-a iubit nu pentru că am meritat; ne dăruiește Spiritul Său nu pentru că suntem buni, ci pentru că îl invocăm, pentru că îl dorim, pentru că El vrea să ne facă acest dar. Ne gândim la faptul de a fi fost chemați la Comunitate, să considerăm ca pe un har faptul că avem posibilitatea unei comunități care înseamnă să ne întâlnim săptămânal.

Să ne ținem ochii deschiși, în stare să întrezărim prezența Domnului în viața noastră, să-i aducem laudă, să ne rugăm Lui, să ținem ochii deschiși în stare să-l vedem pe Domnul acționând. Când ochii noștri nu-l vor mai vedea pe Domnul acționând, zilele noastre vor deveni întunecoase, când buzele noastre nu-l vor mai putea lăuda pe Domnul împreună cu ceilalți frați, vom petrece într-o singurătate absurdă, într-un egoism care va căuta să sfâșie ceea ce se află în jurul nostru, chiar dacă avem o subzistență de viață. Darul pe care ni l-a dat de a fi în Comunitate, nu în virtutea lucrării noastre, ne face fericiți pentru că știm că suntem alături de alți frați.

Aceasta înseamnă că și numai cu prezența noastră recunoaștem frumusețea unei întâlniri. Se poate întâmpla să nu vorbesc niciodată, dar a fi prezent e ca și când am spune fratelui care ne este alături: „Vezi, eu am venit pentru că prezența voastră e prețioasă pentru mine”. Înseamnă a recunoaște frumusețea unei mese pregătite, a unei mese încărcate pentru Cuvântul lui Dumnezeu. Deci și doar a fi prezent, fără a vorbi, are însemnătate, desigur și a vorbi este un dar. Prin urmare să fim prezenți și să nu ne sustragem niciodată, decât pentru motive grave de necesitate, dar să fim prezenți și prin cuvânt.

Să ne reîntoarcem la expresia de la început: amintește-ți să reînflăcărezi darurile pe care ți le-am făcut! Câte daruri, câte daruri personale, câte daruri pe durata întregii mele vieți, cu anii pe care îi am – puțini sau mulți câți ar fi – să am capacitatea să-i reînflăcărez pentru că este cineva care m-a iubit, care nu contabilizează darurile pe care mi le-a făcut. Simțindu-ne iubiți de El ar trebui să ținem noi o contabilitate și să mergem să o revedem pentru a reînflăcăra darul lui Dumnezeu, care se află în noi întrebându-ne: de ce ne-a dat aceste daruri, de ce ne-a fost atât de aproape?

Și atunci auzim Cuvântul Domnului răsunând puternic: „Nu te rușina de mărturia Domnului nostru„, a lui Isus, Domnul tău, nu te rușina să dai mărturie! Este ca și când ne-ar spune: „Mărturisește că Eu sunt Dumnezeul tău, spune cine sunt Eu pentru tine, vestește, nu te rușina!” Gândiți-vă câtă tristețe ar aduce într-o inimă faptul ca un soț să se rușineze de soția sa; ca mergând într-un loc, la o întâlnire, să se rușineze să o prezinte. Ce-ați spune de un logodnic care s-ar rușina să se înfățișeze cu logodnica sa. Și pare că ni se spune și nouă: „Nu te rușina, nu te rușina de Mine!”

Din acest fapt putem trage multe, foarte multe concluzii. „Nu te rușina de Mine!” când vine vorba de a-l lăuda pe Domnul în comunitate, în afara ei, înaintea soțului tău, a soției tale. Recunoaște înaintea fiilor tăi: „Eu, cu toată credința, onestitatea, trebuie să-i mulțumesc lui Dumnezeu!” Recunoaște aceasta înaintea celorlalți, să recunoaștem în public, desigur, dacă e cazul. Putem și să mulțumim unei multitudini de persoane care ne-au fost alături, dar să recunoaștem că Domnul a avut o parte importantă în viața noastră.

Riscăm uneori să-l înmormântăm din nou pe Isus cu propriile noastre mâini. Să recunoaștem că în anumite situații am fost salvați de către El, ajutați de El. Iar El, aproape împingându-ne de la spate, ne amintește: nu ai primit un spirit de rușine, ci ai primit spiritul tăriei, al iubirii, al înțelepciunii. Nu există Spiritul Sfânt al rușinii, ci există un Spirit Sfânt de tărie, de lumină, de curaj, de deschidere. În loc de fricos ai devenit curajos tocmai prin puterea Spiritului! Vestește, nu te rușina de Mine, nu te rușina să mă mărturisești în oboseală, în suferință, ajutat de puterea lui Dumnezeu!

Se spune tot în lectura aceasta: „ci suferă împreună cu mine pentru Evanghelie„. O mică întrebare puțin obraznică: Ce sufăr eu pentru Evanghelie? Ce suport? De ce îl iubesc pe Isus? De ce am decis să port numele lui…? CREȘTIN! AL LUI CRISTOS! Ajutat de puterea lui Dumnezeu, suferă și tu împreună cu mine pentru evanghelie, ajutat de puterea lui Dumnezeu! Mărturisește-l în suferință, în încercare, El este acolo! Și-atunci se reîntoarce cu hotărâre să ne amintească puterea Sa. „Isus Cristos a nimicit moartea și a făcut să strălucească viața și nemurirea prin evanghelie„.

Gândiți-vă ce înseamnă pentru noi să avem orizontul nemuririi?! Cum se poate schimba viața mea dacă ne gândim că ea va continua pentru totdeauna! Eu îmi pregătesc veșnicia! Îmi ofer acești ani, optzeci, o sută, dacă voi avea atâția, pentru a-mi câștiga veșnicia. Riscul este de a pierde cei cincizeci, optzeci de ani doar pentru a-i exploata, fără nici o viziune dincolo de aceștia. Isus înviat a nimicit moartea și a făcut să strălucească viața și nemurirea, dar pentru mine strălucește nemurirea? Nemurirea e o valoare ce dă lumină?

Eu, care mă simt în putere ca la douăzeci de ani, am capacitatea să spun: „Voi trăi veșnic tânăr, voi trăi pentru veșnicie”? Dacă eu doresc, în forța iubirii, în funcție de răspunsul pe care-l dau Domnului, voi învia cu El la o viață nouă și deplină, la o plinătate de viață care e mult mai mult decât tinerețea, e mult mai mult decât bogăția, tinerețea vieții e mult mai mult decât o simplă îndrăgostire. Ce vrea să însemne pentru noi a avea sensul vieții veșnice?

Fie ca acest cuvânt pe care Domnul ni-l oferă să ne poată într-adevăr răpi inima și să ne decidem încă o dată pentru Domnul, recunoscând ceea ce El ne-a dăruit, dar mai presus de toate, în virtutea iubirii intense pe care o purtăm în inimă, să nu ne rușinăm de El, ci să mergem și să spunem tuturor: „L-am întâlnit pe Domnul!”

toată seria aici (ca fişiere Word)



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *