CFE: Ospăț de nuntă doar pentru mine?

Teme: Spiritualitate.
.
Publicat la 14 octombrie 2015.
Partea 79 din 131 din seria Comunităţi familiale de evanghelizare.
Print Friendly

Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: pr. Mihai Vătămănelu OFMConv.
Sursa: MisteroGrande.org

Cateheza 79
Ospăț de nuntă doar pentru mine?
„Mergeți la intersecțiile drumurilor și chemați-i la nuntă”
Text de bază: Mt 22, 8-14

Dragi prieteni,

Ospăţ de nuntă

Ospăţ de nuntă

Avem bucuria de a ne afla iarăși în ascultarea Cuvântului lui Isus, ca și Maria, care ședea la picioarele Sale și asculta ceea ce spunea Isus. Și noi vrem să stăm astfel, în acest moment, la picioarele lui Isus, pentru a asculta Cuvântul Său, conștienți de micimea noastră. Vom continua cu fragmentul evanghelic pe care l-am început deja data trecută, vă amintiți de parabola ospățului de nuntă unde Isus arată că împărăția cerurilor este asemenea unui ospăț de nuntă pe care un rege l-a făcut pentru fiul său, un ospăț de nuntă. Vrem să continuăm să gustăm în profunzime noi înșine din acel ospăț.

Domnul, am citit data trecută, ne oferă ospățul de nuntă, mai mult, vrea să se unească cu noi, iar noi suntem fericiți să ne unim cu El. Dacă vă amintiți, în pasajul anterior apăreau multe scuze pentru a nu participa la acest ospăț, pentru că atunci când nu realizezi ceea ce poți pierde e ușor să nu răspunzi, dar atenție, este un motiv de forță și de speranță chiar și când răspundem negativ. Celor mulți, care nu participă la acest ospăț, ce le spune Isus prin această parabolă? Le spune că El nu se resemnează să ne piardă, Isus nu se resemnează să piardă pe niciunul dintre cei pe care îi invită la nuntă. El nu a pregătit ospățul doar pentru unii, pentru prietenii apropiați, pentru cei care îi sunt mai familiari, mai simpatici. Isus a pregătit ospățul de nuntă pentru toți, și nu se resemnează, continuă să ne cheme.

Iată de ce vrem să dăm un titlu provocator: Ospățul de nuntă e doar pentru mine? Nu! Mergeți, așadar, la intersecțiile drumurilor și chemați-i la nuntă. Este fragmentul pe care-l citim în acest moment și care este luat din evanghelia lui Matei, cap. 22, vers. 8-14:

8 Apoi a spus servitorilor săi: «Nunta este pregătită, dar cei chemați nu au fost vrednici. 9 Mergeți, așadar, la intersecțiile drumurilor și oricâți veți găsi, chemați-i la nuntă». 10 Servitorii aceia au ieșit pe drumuri și i-au adunat pe toți pe care i-au găsit, răi și buni, și sala de nuntă s-a umplut. 11 Când a intrat regele ca să-i vadă pe cei invitați, a zărit acolo un om care nu era îmbrăcat cu haina de nuntă, 12 și i-a spus: «Prietene, cum ai intrat aici fără haina de nuntă?» El a amuțit. 13Atunci regele a zis slujitorilor: «Legați-i picioarele și mâinile și aruncați-l afară în întuneric: acolo va fi plânset și scrâșnirea dinților. 14 Căci mulți sunt chemați, dar puțini aleși»”.

Și aici deja îl atingem cu mâna pe Isus, care nu se resemnează, ospățul e pregătit pentru toți! Mergeți! Mergeți peste tot! Mergeți pe străzi, la intersecțiile drumurilor, adică mergeți în locurile unde persoanele se opresc, unde sunt relații obișnuite între oameni. Pe drum vestiți Evanghelia, adică mergeți și căutați pe oricine! Ați auzit acel detaliu, răi și buni, adică fără să se uite, toți sunt invitați la ospăț – și aici vrem să deschidem o paranteză care ne încurajează – și noi, când ne pierdem, știm că Isus va veni iarăși să ne caute, cineva în numele Său va veni iarăși să ne caute. Chemați-i pe orbi, pe infirmi, pe șchiopi, toți sunt invitați la ospăț; chiar dacă ne-am fi pierdut, El iarăși va continua să ne cheme. Am putea să ne îndepărtăm, să nu mai simțim apropierea Sa, dar El din nou va veni să ne caute.

Dumnezeul nostru iubire nu se resemnează să piardă pe nimeni. Și chiar dacă ar fi doar o simplă remușcare interioară care ne roade, o nostalgie după infinit care ne vine la inimă, un nod în gât care nu trece niciodată, acel Dumnezeu va continua să ne caute, în intersecțiile noastre, în noroiul în care ne-am aruncat, pe străzile lumii unde ne-am pierdut, El va continua să ne caute.

Atenție, El nu doar continuă să ne caute, ci, cu aceste cuvinte, ne invită să fim discipolii săi care merg. „Mergeți, mergeți la intersecțiile drumurilor!” Este El cel care ne invită să chemăm împreună cu El, care ne cere să îi chemăm împreună cu El pe toți. Iată de ce trebuie să simțim pasiunea de a chema, pasiunea de a merge, pasiunea ca văzând orice persoană să spunem: acesta ori acela l-a întâlnit oare pe Domnul, acesta a gustat frumusețea? Nici o persoană să nu treacă pe lângă noi în zadar! Și dacă ar fi să fie și numai o rugăciune, o privire – Doamne, binecuvântează-l, Doamne, păzește-l!; iar dacă se oferă oportunitatea să-l invit, să-l invit la ospățul de nuntă.

Prin urmare, să simțim în interiorul nostru pasiunea lui Isus, care nu se resemnează să piardă pe niciunul și care ne cere nouă glasul, brațele lărgite, agerimea ochilor, pentru a individualiza orice persoană pierdută pe la intersecțiile drumurilor și a-i invita pe toți să intre, buni și răi. Evident, această invitație către toți dă un chip Comunității noastre Familiale de Evanghelizare. Invitați-i pe toți, buni și răi, orbi, infirmi și șchiopi. Nu vrem, mai exact nu e posibil să gândim comunități perfecte, nu există o comunitate perfectă, doar Preasfânta Treime e perfectă. Prin urmare, trebuie să primim în comunitatea noastră și persoane care nu sunt după placul nostru, nu sunt cu totul în sintonie cu noi.

Dacă Domnul le-a chemat, pot spune eu: „Dacă acela nu ar fi, ar fi mai bine”? Dacă Domnul l-a făcut să audă, dacă un frate l-a invitat în comunitate, pot eu să spun: „Dacă vine acela, eu nu știu dacă mai vin”? Dacă Domnul ne cheamă să fim una cu El, putem spune noi: „Dar, poate, m-aș simți mai bine într-o altă comunitate”?! Invitația e în numele Domnului, El este cel care invită, El este cel care face ospățul de nuntă, El este cel care vrea să ne unim cu El, tot restul e secundar. Ce trebuie să așteptăm ca să ne dăm seama de aceasta, să murim? Vrem să așteptăm să fim toți reci în același cimitir, pentru a realiza că fraternitatea e dincolo de diviziunile noastre?

Și-apoi e frumos să mă gândesc că în comunitate pot să stau și eu, și eu cel sărac, și eu cel păcătos, și eu cel trădător, pot sta toți… cu un singur obiectiv, unul singur, asupra acestuia trebuie să fim categorici, un singur angajament: să-l cunoaștem împreună pe Isus, nici un alt angajament. Fie că e vorba de discuții, de confruntări, de prietenie, un singur angajament este important, unul singur: să-l cunosc pe Isus! Noi nu avem altceva de vândut, nu avem altceva de dat și de spus: „Să-l cunosc pe Isus prezent în comunitate, să-l laud pe Isus, să-l cunosc pe Isus în viața mea, să-l împărtășesc pe Isus care ne vorbește, pe Isus care îmi vorbește și pe care îl comunic altora, pe Isus căruia vreau să mă rog!”

Să-l cunosc pe Isus! Iată de ce e posibil să-i primim pe toți! Și prezența lui Isus ne ajută să creștem în unitate, care e dincolo de gusturile noastre, de așteptările noastre, de simpatiile noastre. Isus este cel care construiește unitatea, nu sunt eu cel care mă simt să o construiesc, Isus este cel care construiește unitatea și acest mod de a construi unitatea într-o oarecare manieră pregătește ceea ce ar putea fi unitatea parohială, capacitatea de a-i primi pe toți în diversitatea lor.

Pe de altă parte, ce sens ar mai avea să sărbătorim dacă la ospăț ar fi doar invitații care îmi plac mie? Vedeți cât e de împotriva credinței, împotriva lui Isus! „Isuse, pe cine vrei să inviți? Vrea să fiu eu mesagerul Tău, Isuse, vreau ca și alții să cunoască frumusețea întâlnirii cu Tine!” Și a nu invita, a nu ne face purtători ai glasului Său, ai îmbrățișării Lui, e ca și când întreg ospățul e doar pentru mine, ospățul de nuntă e doar pentru mine! Comunitatea îmi face bine mie, chiar dacă ceilalți nu vin, e totuna pentru mine…! Nu! Devino mesager, nu poate fi un ospăț de nuntă doar pentru tine!

Există un alt detaliu pe care l-ați observat, destul de important, când Mirele intră la ospățul de nuntă și vede pe cineva care nu avea haina de nuntă. De ce haina nupțială? Ce este această haină? Cred că am putea să o traducem cu un singur cuvânt: haina de nuntă este INIMA! Nu se poate participa la un ospăț de nuntă fără să iubim! Nu se poate face nuntă fără iubire! Nu se poate împărtăși bucuria nunții fără iubirea față de prietenul mire, prietena mireasă! Nu poate exista ceremonie de nuntă fără iubire!

Prin urmare, acest fapt, aici, de a fi la ospățul nupțial cu inima, ne ajută să enunțăm toate etapele pe care deja le cunoașteți. Dacă trebuie să chem, dacă trebuie să vestesc, dacă trebuie să fiu glasul lui Isus care cheamă, cum să o fac? Îmi pregătesc în rugăciune lista inimii! Subliniați acest cuvânt, lista inimii! Aceasta înseamnă că iubesc cu inima de carne pe cineva – unul, doi, trei. Îmi fixez în minte una, două, trei persoane și pentru acestea încep să mă rog. Și în măsura în care încep să mă rog pentru acele persoane, tocmai pentru că mă rog cu inima, pentru că le-am pus în lista inimii, a inimii de carne, pentru acele persoane încep să fac să crească atenția față de slujire, față de relația umană continuă, tot cu inima.

O relație umană mai apropiată, o atenție în plus, un gest delicat în plus, o apropiere, pentru ca aceasta să facă posibilă apoi a treia trecere; după ce am cunoscut cu iubire, am slujit cu iubire, să merg să invit cu iubire! Vino! Nu trebuie să fac declarații de dragoste, dar vino, pentru că, tocmai pentru că îți vreau binele, vreau să te conduc acolo unde se află ospățul de nuntă cel mai bun și cel mai frumos din toate câte există, te conduc acolo! Se invită din iubire!

Apoi, în mod logic, se rămâne din iubire! Aș vrea să vă adresez o întrebare fiecăruia dintre cei prezenți: tu ești aici pentru că iubești? Aceasta este haina de nuntă! Tu ești aici pentru că iubești? Fiindcă din iubire este făcut ospățul de nuntă. Chiar dacă ați avea lipsuri și slăbiciuni, nu ar trebui să cădeți în deprimare, imediat vă puteți pune haina de nuntă. Nu așteptați să fiți aruncați afară! E nevoie de voință! Nu pot spune: „Dar eu nu, poate e mai bine ca eu să nu merg în comunitate„, și găsesc o mulțime de scuze, nu, nu fugiți așa! Haina de nuntă se poate pune imediat!

Doamne, eu vreau să iubesc toate persoanele prezente aici!” Încercați să spuneți în inimă: „Doamne, vreau să iubesc toate persoanele prezente aici, pentru că, Isuse, vreau să Te iubesc pe Tine, pentru Tine iubesc toate persoanele prezente aici. Pentru Tine, Doamne, în Tine, iubesc toate persoanele prezente„. Aceasta este haina de nuntă, să rămân în Comunitate din iubire, a merge și a rămâne, a continua să mergi din iubire, și aceasta vă va face să deveniți mari!

Nu vă veți da seama, dar privind din exterior, trecând trei luni, șase luni, un an, vă veți da seama că inima voastră crește, că viața personală crește, apropierea de Domnul se face simțită, pentru că în măsura în care trăim cu această dimensiune vom reuși apoi să o traducem în viața de zi cu zi ca pe o schimbare. Schimbări mici, imperceptibile, dar care ne dau o și mai mare bogăție umană față de fii, față de soț, față de soție, față de aproapele. Și atunci, dacă ospățul este această realitate atât de frumoasă, ce ne rămâne de făcut decât să mergem și să-i chemăm pe toți, să mergem și să-i chemăm pe toți și încă, pentru o clipă, să ne bucurăm că am fost chemați!

Sunt aici, ascult acest cuvânt, tânăr sau în vârstă, indiferent cum sunt, căsătorit ori necăsătorit, bun sau rău, sunt aici pentru că Cineva, care este Isus Domnul, m-a chemat! Bucurați-vă de acest „m-a chemat”, repetați-vă aceasta! Amintiți-vă de acel cuvânt al lui Isus: „Nu voi m-ați ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi„. Și atunci, să vedem: dacă-l avem pe Isus în mijlocul nostru, pe Isus care ne cercetează cu privirea pe fiecare și îi spune fiecăruia dintre noi „Eu te-am chemat!”, răspunsul nostru, atunci, care ar trebui să fie?

Isuse, primește glasurile noastre și continuă să chemi, vrem să fim glasul Tău care cheamă și care îi invită pe toți: orbi, infirmi, șchiopi, buni și răi, îi invită pe toți la ospățul de nuntă!

toată seria aici (ca fişiere Word)



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *