Lecții din mănăstire: Îndrumarea spirituală

Teme: Familie, Spiritualitate.
Etichete: .
Publicat la 6 octombrie 2015.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: Jessica Archuleta
Traducere: Ecaterina Hanganu
Sursa: CatholicExchange.com, 1 aprilie 2015

„Îndrumătorul spiritual este acela care îl ajută pe celălalt să recunoască și să urmeze inspirația harului în viața sa.” (Thomas Merton)

Rolul tatălui sau al mamei spirituale în viața monastică este asemănător cu acela al tatălui și al mamei într-o familie. Adică, în esență, este o necesitate, este icoana de neînlocuit a lui Dumnezeu în calitatea Sa de părinte. Atunci când cineva intră în mânăstire și face votul de ascultare către stareț sau stareță, acesta sau aceasta au o responsabilitate spirituală certă și temeinică față de noul călugăr sau de noua călugăriță. Se stabilește astfel o relație spirituală profundă, ca de la fiu la părinte.

Mănăstirea la care particip la Sfânta Liturghie de duminică și la celelalte din cursul anului este mică, și ca dimensiuni, și ca număr, creând astfel sentimentul de „familie”, care nu întotdeauna este prezent în parohiile sau în comunitățile religioase mari. Și eu, și familia mea, suntem binecuvântați să primim îndrumare spirituală directă, dar și indirectă, în diferite moduri, de la fiecare dintre călugări. Unul dintre cele mai mari daruri pe care le-am primit a fost acela că mi s-a oferit un loc sigur unde să fiu eu însămi, un loc unde să învăț și să cresc, un loc unde am fost învățată să iau în serios botezul propriu și să fiu un creștin demn de încredere. Și aceasta, nu prin duritate și nici copilărește, ci fiind tratată cu deplin respect. Întâlnirea cu acela care dă mărturie despre viața monahală, chiar și în vremuri conflictuale, este prin sine însăși un dar și o binecuvântare. Deși nu aș putea să spun că am primit sfaturi doar de la un singur călugăr, am un anume călugăr de la care caut îndrumarea spirituală. Pe acesta l-am rugat să ne împărtășească gândurile sale despre această îndrumare. Părintele Maximos Davies este călugăr și preot la Mănăstirea Sfintei Învieri (mănăstire greco-catolică românească din SUA), are intuiție, perspicacitate și o sumedenie de idei minunate.

L-am rugat pe pr. Maximos să ne ofere câteva date generale despre îndrumarea spirituală: „Atributele îndrumării spirituale autentice sunt: responsabilitatea și încrederea reciprocă, onestitatea cu cât mai puțină ipocrizie posibil și Sfânta Indiferență. Trebuie să fie claritate de fiecare dată (vii aici pentru spovadă, sau pentru îndrumare?). Îndrumarea spirituală nu se face sub jurământul secretului, ca spovada. Îndrumarea spirituală este confidențială, dar dacă apare o problemă majoră, nu beneficiază de pecetea tăcerii. De cele mai multe ori, spovada și îndrumarea spirituală se petrec în același timp, dar trebuie să știm clar ce anume facem. La spovadă am autoritatea de a lega și de a dezlega, ori îndrumarea spirituală este altceva. În calitate de îndrumător spiritual nu am autoritate, ci responsabilitate.

De fapt, între tatăl și fiul spiritual există responsabilitate reciprocă. Eu sunt răspunzător de ceea ce spun în fața lui Dumnezeu și a ta, și reciproc. În felul acesta, fiecare este cinstit cu celălalt. La fel, respect starea de adult a fiului meu spiritual. Trebuie să fiu cinstit, să spun ceea ce trebuie spus și apoi să las persoanei libertatea alegerii – dacă să îmi respecte sau nu, sfatul. Trebuie, de asemenea, să am o Sfântă Indiferență față de ceea ce răspunde fiul, dar aceasta nu înseamnă că nu îmi pasă, ci este calea prin care respect calitatea de copil al lui Dumnezeu și nu de sclav, a fiului meu spiritual și prin care previn, de asemenea, crearea dependenței. Nu este sarcina mea să pun întrebări și să urmăresc ce se întâmplă între întâlniri. În calitate de tată spiritual, datoria mea este, în primul rând, să mă rog cât de mult se poate pentru fiii mei spirituali, să îi ascult cu adevărat și să le ofer un sfat cinstit. Nu sunt destinat să fiu mântuitor – numai Domnul este Mântuitorul nostru.”

Uneori există tendința, la aceia care caută îndrumare spirituală, să încerce să imite nivelul de ascultare care există între un călugăr și părintele său spiritual. L-am întrebat pe pr. Maximos dacă există o diferență între relațiile dintre un tată spiritual și un laic comparativ cu aceea existentă între călugări. Pr. Maximos a precizat următoarele: „Ascultarea totală între îndrumătorul spiritual și un laic nu este bună. Este un păcat pentru un călugăr sau un cleric să intervină în viața unei persoane căsătorite sau să îndrume ceva care aparține Sacramentului Căsătoriei. Sacramentul Căsătoriei exclude acest tip de ascultare. Aceasta ar reprezenta totodată o insultă față de Sacramentul Căsătoriei. În momentul căsătoriei, cuplul este încoronat ca regele și regina familiei lor, iar calea primară pentru mântuirea lor este prin Sacramentul Căsătoriei și viața de familie. O persoană căsătorită nu poate oferi părintelui spiritual ceva care aparține soțului/soției. A primi îndrumare spirituală nu înseamnă o excrescență a Sacramentului Căsătoriei. Un cuplu poate primi îndrumare atunci când este necesar, tot așa cum un rege poate cere sfatul, dar ceea ce se cere este numai sfatul: eu nu sunt o autoritate sau un factor de decizie.”

În cursul discuției, pr. Maximos a atras atenția asupra riscurilor îndrumării spirituale: „Abuzul de autoritate poate fi unul din acestea. Să ne amintim atributele îndrumării spirituale autentice: responsabilitatea reciprocă, ascultarea cu atenție a problemelor și a oferi răspunsuri cinstite la acestea și Sfânta Indiferență. Un îndrumător spiritual prea scrupulos poate fi o problemă; să nu permiteți scrupulozității să vă intre în inimă. Sfântul Duh poate să lucreze și prin acest îndrumător, iar o persoană poate avea ce să învețe de la el, dar trebuie prudență. Dacă un îndrumător vă dă un sfat nepotrivit, irațional, sau vă cere ceva ce nu puteți îndeplini, trebuie să îi explicați acest lucru – să fiți cinstit cu el (responsabilitate reciprocă). Iar dacă îndrumătorul spiritual nu are respect pentru preocupările voastre și nu vă ia în serios, atunci fugiți cât de repede și cât de departe de el puteți.”

Cum pr. Maximos este propriul meu îndrumător spiritual, știu că îndrumarea lui este sinceră. Am fost curioasă să știu ce înseamnă pentru el însuși a fi îndrumător spiritual. Iată ce a răspuns: „Personal, sunt mereu uluit cât de frecvent sunt în stare să ajut pe cineva fără să mă fi pregătit mai înainte sau fără să mă fi gândit la problemele respective. Când mă aflu la altar, consacrând pâinea și vinul la Sfânta Euharistie, știu prin credință că Sfântul Duh acționează. Dar când dau îndrumare spirituală, pot să îl simt pe Sfântul Duh stând față în față cu cealaltă ființă omenească. Este o altă modalitate prin care se manifestă Sfântul Duh. În special atunci când pot să vorbesc cu o altă persoană și spun adevărul și sunt indiferent, aceasta îmi aduce o bucurie pe care nu o trăiesc în nici un alt aspect al vieții mele ca preot.”

Fiindcă am primit o astfel de îndrumare spirituală, am reflectat de multe ori la rolul meu de mamă. Văzând iubirea lui Dumnezeu, compasiunea și milostivirea prin părinții mei spirituali, am ajuns la o mai adâncă înțelegere a propriei mele responsabilități pentru creșterea spirituală a copiilor mei – în special în ceea ce privește nevoia de a le arăta iubirea lui Dumnezeu pentru ei, felul în care trebuie să respecte relația cu Dumnezeu și cum să îi călăuzesc și să îi ajut cu blândețe și compasiune să devină creștini responsabili. Deși îmi iubesc foarte mult copiii, nu îi cocoloșesc; bineînțeles, aceasta cere efort – ca să le pot arăta ce înseamnă afecțiunea maternă normală.

Oferindu-mi-se prin îndrumarea spirituală grijă, înțelegere și iubire plină de compasiune în propriile mele moment de slăbiciune, aceasta m-a ajutat să fac același lucru pentru copiii mei. De multe ori, când primesc sfaturi de la pr. Maximos, am văzut ochii plini de iubire ai lui Cristos privindu-mă, și m-am întrebat: „Oare copiii mei văd vreodată aceeași privire în ochii mei îndreptați spre ei?” La fel ca în îndrumarea spirituală, știu că iubirea Duhului Sfânt este aceea care se manifestă și acest lucru îmi dă speranță mie, ca mamă, fiindcă, în ciuda limitărilor și greșelilor mele, Dumnezeu lucrează prin mine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *