CFE: Nimicul nostru este locul în care îl primim pe Cel care e totul

Teme: Spiritualitate.
.
Publicat la 25 septembrie 2015.
Partea 77 din 139 din seria Comunităţi familiale de evanghelizare.
Print Friendly

Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: pr. Mihai Vătămănelu OFMConv.
Sursa: MisteroGrande.org

Cateheza 77
Nimicul nostru este locul în care îl primim pe Cel care e totul
Text de bază: Mt 11,25-30

Dragi prieteni,

Isus Cristos

Isus Cristos

Ne-am adunat din nou pentru a asculta Cuvântul lui Isus, al aceluiași Isus pe care l-am invocat cu rugăciunea de laudă, pe care ni l-am amintit în momentul împărtășirii credinței noastre spunând ce a făcut Isus pentru mine și ce am făcut eu pentru El. E Isus care vrea să ne vorbească și să ne dea ca întotdeauna daruri extraordinare. Vrea să ne vorbească pentru a ni se comunica pe sine cu totul și pe acesta vrem să-l auzim direct. Luăm cuvântul Său din Evanghelia după Matei, cap. 11, vers. 25-30:

25 În acel timp Isus a luat cuvântul și a zis: „Te preamăresc Tată, Domn al cerului și al pământului, pentru că ai ascuns acestea celor înțelepți și învățați și le-ai revelat celor mici. 26 Da, Tată, pentru că aceasta a fost dorința Ta.
27 Toate mi-au fost date de Tatăl Meu și nimeni nu-l cunoaște pe Fiul decât Tatăl, nici pe Tatăl nu-l cunoaște nimeni, decât numai Fiul și acela căruia Fiul vrea să-i reveleze.
28 Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi da odihnă. 29 Luați asupra voastră jugul Meu și învățați de la Mine că sunt blând și smerit cu inima și veți găsi alinare pentru sufletele voastre. 30 Căci jugul Meu este lesne de purtat, iar povara Mea este ușoară”.

Ați observat la începutul acestui text al lui Isus cuvintele: „Te preamăresc Tată„. E Isus însuși Cel care face o rugăciune de laudă și de mulțumire, este preamărirea adusă de către Isus Tatălui. E Isus, care spune Tatălui „Mulțumesc!” Și observați ceva extraordinar, îl preamărește pentru mine, pentru că eu l-am primit. Să ascultăm din nou acel cuvânt: „Te preamăresc Tată, Domn al cerului și al pământului, pentru că ai ascuns acestea celor înțelepți și învățați și le-ai revelat celor mici”. Îi aduce mulțumire Tatălui pentru că ni s-a descoperit.

Dacă suntem aici, dacă suntem adunați în numele Său, dacă am preamărit numele lui Isus în ciuda defectelor noastre, a răutăților noastre, a greutăților noastre, înseamnă că Cuvântul lui Isus ne-a atins, înseamnă că noi, chiar dacă într-o manieră cât de mică, incompletă și imperfectă, l-am cunoscut pe acest Isus. Reflectați la aceasta, Isus îi mulțumește Tatălui pentru că tu l-ai cunoscut, îi mulțumește Tatălui pentru că eu l-am cunoscut. Și îi mulțumește exact pentru aceasta, pentru că l-am întâlnit pe El. Dar cum l-am întâlnit pe El, pe Isus? „Învățați de la Mine că sunt blând și smerit cu inima„. Îi mulțumește Tatălui pentru că am știut să-l recunoaștem pe Isus în semnele mici, în fragilitate, în slăbiciune.

Cineva ar putea spune: „Dar eu nu simt nimic!” Isus e prezent, se face simțit, dar nu se impune. Reflectați la semnul slab și foarte fragil care este Euharistia! „Îți mulțumesc, Tată, pentru că aceștia m-au cunoscut!” Nu vă emoționează, bine știind că Isus îi mulțumește Tatălui pentru că m-a cunoscut? În schimb, de cealaltă parte, înțelepții și învățații își fac un Dumnezeu puternic, un Dumnezeu măreț, ori se fac ei înșiși Dumnezeu. Produc un Dumnezeu după măsură proprie, un Dumnezeu care îmi convine, un Dumnezeu după placul meu. De-acum e tot mai răspândit să ne facem un Dumnezeu „după placul meu”, și se ia ceva din catolicism, ceva din alte moduri de a crede, ceva din diversele opinii, ceva din ceea ce îmi place și fiecare dintre noi își face un Dumnezeu după chipul și asemănarea sa. Învățații și înțelepții cred că pe Dumnezeu îl pot produce ori să se facă pe ei înșiși Dumnezeu.

Dar să intrăm și mai în profunzimea acestui foarte frumos cuvânt. Să-i mulțumim și noi lui Isus pentru că ne-a voit în mod expres, să-i mulțumim lui Isus pentru că a voit să-l cunoaștem în mod explicit, ca să intrăm în interiorul legăturii Sale de iubire. Reluăm textul care spune: „Nimeni nu-l cunoaște pe Fiul decât Tatăl, nici pe Tatăl nu-l cunoaște nimeni, decât numai Fiul și acela căruia Fiul vrea să-i reveleze„. E cât se poate de clar, înseamnă că Dumnezeu a voit ca eu, cu nume și prenume, să-l cunosc pe El. Dar eu din întâmplare m-am născut în această țară și cum aici sunt catolici, l-am cunoscut… Acestea sunt povești! Realitatea care ne vine din cuvânt este că la Dumnezeu a fost decizia ca acea persoană, care sunt eu, născut din acel embrion, ca acea persoană să îl cunoască!

Nimeni nu-l cunoaște pe Fiul decât Tatăl, și acela căruia Fiul vrea să-i reveleze„. Eu, fiecare dintre noi, poate spune în mod legitim: sunt cel căruia Isus a vrut să i se descopere. Dacă nu v-aș spune aceste lucruri, aș minți față de Evanghelie, aș minți față de adevăr. Fiecare dintre noi ar putea spune: eu sunt cel căruia Isus a vrut să i se descopere, a voit să i se facă cunoscut. Și apoi totul depinde de răspunsul meu, dar dincolo de aceste răspunsuri, am siguranța că eu sunt cel căruia Isus a voit să i se descopere. Cât de adevărat este prin urmare cuvântul profetului: „Te țin în palmele Mele”, „Te iubesc”, „Tu ești fiul meu preaiubit”. Eu am fost cel ales, eu am putut să-l cunosc pe Isus!

Dar ce anume îmi descoperă acest Isus? În ce loc mă conduce? Îmi descoperă și mă introduce într-o legătură, într-o relație. Mă face să înțeleg că Dumnezeu nu este unul distant, îndepărtat, solitar, ci este o relație de iubire. Dumnezeu nu este produsul fanteziei, al istoriei ori al unei puteri. Dumnezeu este o relație de iubire, iar Isus mă ajută să intru în această legătură de iubire, vrea să mă facă părtaș al acestei legături de iubire care se află între Tatăl și Fiul. Am putea spune chiar că ne face să intrăm în Spiritul Sfânt care este legătura de unitate dintre Tatăl și Fiul.

Prin urmare, Isus, din proprie voință, a vrut să-l cunoaștem. De ce? Doar pentru a ști o pagină în plus despre El? A voit să-l cunoaștem pentru a ne face să intrăm în interiorul relației care este între El și Tatăl în Spiritul Sfânt. Gândiți-vă numai ce valoare mare are fiecare semn al crucii: În numele Tatălui și al Fiului și al Spiritului Sfânt. E casa în care Isus vrea să locuiesc, e viitorul meu, în acea unitate de iubire în care se află Tatăl, Fiul și Spiritul Sfânt. E prea mare acest mister pentru a putea să-l înțelegem, e prea de nepătruns iubirea pentru a o putea înțelege măcar puțin. Și atunci pe bună dreptate se poate spune că doar cel care e golit în interior poate primi această frumusețe, doar cel golit de sine.

Dragi prieteni, nimicul nostru este locul în care îl primim pe Cel care e totul. Atunci putem spune și că cineva, cu cât are mai mult spațiu, cu atât să adauge mai mult, cu cât e mai gol de sine să știe că tocmai acest gol, acest nimic, poate fi locul potrivit pentru a spune: „Doamne, Tu ești totul, Tu vrei să-mi dăruiești totul”. Doar cel care e mic, care se simte nimic, poate face loc Preasfintei Treimi. Chiar și cel mai mic orgoliu, cea mai mică prezumpție, auto-realizare e ca și când ai spune: „Mă descurc și fără Tine, Doamne!” Doar cel care nu știe nimic se poate lăsa invadat de această noutate, de această înțelepciune. Pavel spunea: „Nu vreau să cunosc nimic altceva decât pe Cristos și pe acesta răstignit„! De ce? Pentru că descoperise că aici se află totul.

Notați un aspect deosebit care vine să confirme ceea ce afirmăm când Isus spune: „Te preamăresc, Tată, Domn al cerului și al pământului, pentru că ai ascuns acestea celor înțelepți și învățați și le-ai revelat celor mici„. O traducere mai exactă din textul aramaic ar fi: „le-ai revelat sugarilor„. Sugarii se află în acea perioadă a copilăriei în care copiii au crescut deja puțin, dar nu știu încă să vorbească, nu cunosc cuvântul. „Le-ai revelat celor mici„. Prin urmare cine sunt acești mici? Cei mici nu sunt puternici, sunt cu totul dependenți de alții, cei mici nu cunosc nimic, depind de ceea ce știu adulții. Cei mici nu au nici măcar capacitatea de a spune vreun cuvânt, ei gânguresc, nu pot să vorbească. Reflectați la aceasta: celui mic, celui care nu are putere, celui care nu știe nici măcar să vorbească, acestora le este dat să spună un singur cuvânt: „Abba!” „Tată!” Adică din nimic, din gol, din micime, chiar și cel mai sărac poate spune „Abba, Tată!” Și îi poate spune „Tată” lui Dumnezeu.

Să ne bucurăm pentru faptul că în comunitatea noastră, în acest moment, ne putem bucura de acest cuvânt și datorită ecoului acestui cuvânt putem da glas binecuvântării și preamăririi lui Isus Domnul, putem da glas cuvintelor noastre și să spunem: „Da, da, e frumos, da, e minunat să știi că Domnul a vrut ca eu să-l cunosc!” De câte ori avem prezumția că suntem noi cei care am devenit creștini, că suntem noi cei care l-am cunoscut pe Domnul, însă El a voit să ni se facă cunoscut!

Să ne bucurăm în schimbul reciproc al ecoului cuvântului de ceea ce ne-a spus Isus, să-i dăm din nou tot spațiul lui Isus. Și în această comunitate, în fiecare comunitate, în relațiile dintre noi, să-i redăm spațiu lui Isus, El este în centru! Dragi prieteni, dacă experiența Comunităților Familiale relevă că nu l-au pus pe Isus în centru, e mai bine să se autosuspende, pentru că nu vrem să avem astfel de experiențe! Pentru că în Biserică există foarte multe și frumoase tipuri de experiențe, semnificative. Particularitatea noastră este: a vrea să experimentăm prezența lui Isus în mijlocul nostru.

Un singur învățător, Domnul! Un singur Tată, Dumnezeu-Tatăl! Un singur Spirit care ține unită această Comunitate – priviți-vă în ochi – un singur Spirit, Spiritul Sfânt! Celelalte spirite lăsați-le afară! Spiritul care nu aduce unitate nu mai este spiritul lui Dumnezeu, e spiritul care vine de la cel rău! Un singur Isus, El! Un singur Tată, El! Un singur Spirit, Cel care ne conduce în unitate! Unitate pe care El o generează între noi. Și atunci devin frumoase cuvintele concluzive: „Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi da odihnă„.

Nici unul dintre noi, dragi prieteni, nu are puterea de a rezolva problemele celor care stau în jurul acestei mese din această comunitate. Nici unul dintre noi nu deține puteri magice, nu deține puteri medicale speciale, puteri de vindecare, dar Domnul, da! Și noi vrem să evocăm prezența Sa în mijlocul nostru pentru că știm că El poate vindeca inimile. El poate să înceapă să stabilească colocvii și dialog în persoana cea mai tăcută. El poate să facă să sară scânteia de iubire, de noutate și speranță în inima cea mai abătută care ar putea fi aici în această întâlnire. El poate reda tânărului orizontul și frumusețea noutății, pentru a cunoaște de unde va veni împlinirea vieții sale. Spre El vrem să ne îndreptăm și de la El să auzim că poate fi refugiul nostru.

Să ascultăm din nou glasul Celui care ne-a ales, al Celui care îl preamărește pe Tatăl pentru mine, să-i permitem să ne repete: „Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi da odihnă!

toată seria aici (ca fişiere Word)



One Comment

  1. Socoteste te pe lumea aceasta ca un calator si un oaspete, care nu are grija de lucrurile lumii. Pastreaza-ti pururea inima dezlegata de cele lumesti, necontenit inaltata spre Dumnezeu, deoarece nu ai aici pe pamant CETATE STATORNICA. Spre inalt indreapta zilnic rugaciunile si suspinele tale cu lacrimi, pentru ca dupa moarte sufletul tau sa se invredniceasca a trece cu fericire la Domnul. Amin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *