Să îl vedem pe Dumnezeu în creație

Print Friendly, PDF & Email

Autor: pr. Killian J Healy
Traducere: Teodora Capan
Sursa: CatholicExchange.com, 28 iulie 2015

A-l vedea pe Dumnezeu

A-l vedea pe Dumnezeu

Prima modalitate de a învăța să trăim cu Dumnezeu pentru a-l iubi cu adevărat este să ne înălțăm mintea la El prin lucrurile vizibile din jurul nostru. Oriunde mergem, Dumnezeu este acolo: „De mă voi sui în cer, Tu acolo ești. De mă voi coborî în iad, de față ești. De voi lua aripile mele de dimineață și de mă voi așeza la marginile mării și acolo mâna Ta mă va povățui și mă va ține dreapta Ta” (Psalm 138/139,8-10).

Oriunde ne uităm, Dumnezeu este prezent acolo. Să ne uităm la soare. El aduce lumină și căldură în viețile noastre. Reflectă bunătatea lui Dumnezeu care l-a creat. Să privim luna și stelele. Ele sunt lanternele puse de Dumnezeu în ceruri pentru a conduce călătorul obosit. Binecuvântat să fie Dumnezeu care le-a creat, pentru că cerul și pământul sunt pline de mărirea Lui: „Vezi curcubeul și binecuvântează pe Cel care l-a făcut; că foarte frumos este în strălucirea sa. A înconjurat cerul împrejur cu mărire, mâinile Celui Preaînalt l-au atins pe el” (Ecclesiastic 43,13-14).

Așadar, frumusețea naturii reflectă frumusețea lui Dumnezeu. Pentru cei care nu își închid ochii și nu își împietresc inima, lucrurile frumoase apar ca niște urme ale lui Dumnezeu. „În vifor și în furtună își face loc, norii sunt pulberea de sub picioarele Lui” (Naum 1,3). Toate lucrurile sunt mesagerii Săi, făcând cunoscută bunătatea, dreptatea și puterea Sa.

Chiar și lucrurile simple îl reflectă pe Dumnezeu

Chiar și cele mai obișnuite lucruri îl conduc pe om la Dumnezeu. După ce mănâncă o cină bine pregătită, majoritatea oamenilor îl laudă pe bucătar – așa cum este și normal. Dar de ce să nu îl lăudăm și pe Dumnezeu? El este marele Furnizor: din mâna Lui vin toate lucrurile bune, atât mâncarea cât și bucătarul.

Nu este nimic mai obișnuit decât boala și moartea. Și ele ne pot conduce la Dumnezeu. Unii oameni înfruntă boala și moartea cu o atitudine resemnată, lipsită de speranță. Trebuie să vină, spun ei, și nu este nimic de făcut în legătură cu aceasta. Alții devin furioși pe Dumnezeu pentru că permite răul în viața lor. O a treia categorie de oameni recunosc boala și moartea ca un avertisment de la Dumnezeu, că nu avem aici o locuință veșnică. Acești oameni văd zădărnicia bogăției și gloriei de pe pământ, pe care nu le pot lua cu ei. Pentru aceștia, boala și moartea devin haruri care îi fac să se gândească la Dumnezeu, să se întoarcă la El, să îl iubească mai presus de toate lucrurile din această lume.

Cât de nesăbuit este atunci să îl căutăm pe Dumnezeu mai întâi în lucrurile neobișnuite și spectaculoase. El poate fi găsit mai degrabă în lucrurile comune, obișnuite. Când Dumnezeu s-a făcut om, a ales ca Mamă a Lui o femeie simplă, modestă. Locul unde s-a născut nu a fost un palat, ci o peșteră. De-a lungul vieții Sale, a umblat și a vorbit cu oameni simpli. Și-a ales niște pescari drept ucenici. Nu a mâncat la masă cu Irod, ci în casele unor oameni simpli. A fost răstignit între doi tâlhari de rând. El poate fi găsit acolo unde cei nespirituali se așteaptă mai puțin să îl găsească – în lucrurile simple, obișnuite.

Cristos, mereu un bun Învățător, și-a învățat apostolii să vadă și să reflecteze la atributele lui Dumnezeu oglindite în lucrurile comune. „Observați cum cresc crinii: nici nu trudesc și nici nu țes. Totuși, vă spun că nici Solomon, în toată măreția lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceștia. Așadar, dacă Dumnezeu îmbracă astfel iarba, care astăzi este pe câmp și mâine se aruncă în cuptor, cu cât mai mult pe voi, oameni cu puțină credință!” (Matei 6,28-30).

În parabolele Sale, Mântuitorul a dat semnificații cerești lucrurilor pământești: Împărăția lui Dumnezeu este ca un năvod aruncat în mare, ca o sămânță de muștar sau ca o perlă. Și Sfântul Pavel a subliniat aceeași idee, considerându-i fără scuză pe păgânii care nu cred în Dumnezeu, „pentru că ceea ce poate fi cunoscut despre Dumnezeu este vădit în ei, întrucât Dumnezeu li s-a făcut cunoscut. De fapt, realitatea Sa invizibilă sau puterea Sa veșnică și dumnezeirea Lui pot fi cunoscute cu mintea de la creația lumii, în făpturile Lui, așa încât ei nu se pot scuza” (Romani 1,19-20).

Sfânta Tereza de Lisieux a admirat frumusețea și gloria lui Dumnezeu care era reflectată în flori. Chiar de copil, a fost impresionată de puterea lui Dumnezeu pe care o vedea reflectată de mare. „Aveam între 6 și 7 ani când am văzut pentru prima dată marea. Nu puteam să îmi întorc privirea: măreția ei, sunetul valurilor, acel vast spectacol m-a impresionat profund și a vorbit sufletului meu despre puterea și măreția lui Dumnezeu.”

Sfântul Ignațiu a îndemnat ca studenții iezuiți să facă exercițiul de „a-l găsi pe Domnul Dumnezeul nostru în toate lucrurile, în conversații, în plimbări, în a vedea, a gusta, a auzi, a gândi și, de fapt, în toate tipurile de activități, pentru că măreția lui Dumnezeu este cu adevărat prezentă în toate lucrurile.” Nu este clar că chiar și cele mai obișnuite lucruri din viața de zi cu zi ne pot înălța la Dumnezeul care le-a creat? Este inutil să spunem că nu trebuie exagerat cu acest exercițiu. Am deveni nervoși și distrași dacă am căuta continuu în afara noastră lucruri și întâmplări care să ne amintească de prezența lui Dumnezeu. Curând am ajunge să detestăm acest exercițiu.

Este suficient să ne înălțăm mintea la Dumnezeu atunci când ni se oferă ocazia. Uneori, Spiritul Sfânt ne dă aceste gânduri, și noi atunci trebuie să le acceptăm din toată inima și niciodată să nu le înlăturăm din vina noastră. Progresul va fi lent la început, deoarece mințile noastre nu sunt încă îndreptate spre Dumnezeu, dar cu cât ne întoarcem mai mult spre El, cu atât acest act va deveni mai natural. În cele din urmă, vom vedea mâna lui Dumnezeu în toate, nu doar în frumusețea rapsodică a unei zile de primăvară, ci și în evenimente obișnuite – chiar și în provocările din societate și din viața de zi cu zi.

Circumstanțele zilnice ne pot aduce aminte de Dumnezeu

Un tânăr student mi-a spus la un moment dat cum a învățat să se gândească la Dumnezeu și să se roage Lui frecvent. În fiecare zi de școală, trebuia să meargă pe jos doi kilometri și jumătate. De-a lungul drumului, pe străzile periferice ale orașului, peste coline și alei, întâlnea mulți oameni care se grăbeau la muncă sau la școală. Se ruga pentru cei care erau îmbrăcați sărăcăcios sau bolnavi, și în același timp îi mulțumea lui Dumnezeu pentru situația lui mai bună și pentru sănătatea lui. Când trecea pe lângă biserici, se gândea la Isus prezent în Preasfântul Sacrament. Dacă avea timp făcea și o vizită; altfel, se gândea la Isus în timp ce trecea. Făcea scurte acte de adorație, de mulțumire și cerere.

Îi aducea o mare bucurie să spună o rugăciune pentru copiii mici care se jucau lângă casele lor sau mergeau la școală. Invoca protecția lui Dumnezeu pentru vânzătorii care își deschideau magazinele și oamenii de afaceri care se grăbeau la muncă. Se ruga pentru necatolici și pentru convertirea lor, atunci când trecea pe lângă bisericile lor. Se ruga pentru profesorii și pentru colegii lui, și pentru a avea succes la școală. Și, deoarece era un tânăr normal, și destul de atașat sentimental de o tânără, gândurile lui se îndreptau des spre ea; se ruga ca Dumnezeu să o binecuvânteze și Fecioara Maria să aibă mereu grijă de ea.

Evident, avea multe lucruri care să îi distragă atenția în drumul spre școală. Uneori i se alăturau și alți colegi; alteori se pierdea cu gândul la o problemă de la școală sau un joc de fotbal. Dar mereu se întorcea la a se gândi la Dumnezeu. Gândurile lui erau trecătoare; rugăciunile lui erau scurte – multe dintre ele de doar câteva cuvinte. În unele zile se ruga mai mult decât în altele, dar în fiecare zi îl vedea pe Dumnezeu în lumea din jurul lui. Mai târziu, înainte să termine școala, a fost chemat în armată. Nopțile lungi în care stătea de strajă îl găseau singur cu gândurile lui. Acolo, bunul obicei de a se gândi la Dumnezeu îi aducea mângâiere și pace în inimă. Se ruga lui Dumnezeu în orele lungi ale nopții, în timp ce umbla pe sub stele.

Un inginer de tren spunea că, de-a lungul numeroșilor ani de serviciu, nu a avut nici un accident. De fapt, întreaga lui viață fusese o binecuvântare. A atribuit această binecuvântare de la Dumnezeu unei încrederi neșovăielnice în Providența Sa. Când străbătea noaptea țara, trecea pe lângă multe biserici catolice. În timp a ajuns să le știe pe toate, și în fiecare îl saluta pe Regele lui euharistic. În timp ce trenul lui gonea prin noapte, se gândea la Isus, care veghea din tabernacol asupra fiecărei parohii și fiecărui oraș. În multe dintre biserici, putea vedea lumina lămpii de la tabernacol reflectată pe vitralii, și își înălța inima în rugăciune: „O, Isuse, prezent în Preasfântul Sacrament, laudă Ție. Veghează asupra poporului Tău, asupra mea și asupra celor pe care Tu i-ai pus în grija mea”.

Tânărul student și inginerul nu erau foarte înaintați în rugăciune. Aveau mult de progresat. Dar au început bine; cu timpul, dragostea lor față de Dumnezeu avea să crească. Ceea ce au învățat ei să facă putem să facem și noi. Să ne amintim mereu că, oriunde mergem, Dumnezeu este acolo. Oriunde ne-am uita, Dumnezeu este prezent acolo; El „nu este departe de fiecare dintre noi. Căci în El trăim, ne mișcăm și suntem” (Fapte 17,27-28).

Posted in Spiritualitate.

One Comment

  1. Articolul Parintelui Killian J. Healy este bine scris si adevarat. Dumnezeu este prezent in creatie. Matematicianul si teologul descopera rationalitatea dumnezeiasca in lucruri. Filosofi remarcabili precum Rene Descartes, Benedict Spinoza, Gottfried Leibniz au facut deosebirea dintre ordinea ideilor si ordinea lucrurilor. Am gasit un exemplar in limba franceza dintr-o carte a lui Gioacchino da Fiore despre teologia istoriei (la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iasi). Dumnezeu ne face sa fim puternici moral si spiritual, astfel incat sa putem ajuta la vindecarea unor boli, sa progresam in stiinte si sa gasim raspunsuri la probleme concrete ale oamenilor. Dumnezeu nu este o Idee abstracta, ci este o lumina, o iubire care ne apara, ne ocroteste. Trecem prin mari incercari in care altii isi pierd viata sau dobandesc boli foarte grave, iar dupa aceea constientizam faptul ca daca Dumnezeu nu ne-ar fi ajutat, noi nu am mai fi acum in viata.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *