Iubirea trebuie să fie sursă de fericire, nu de suferinţă şi decepţie

Teme: Morală.
.
Publicat la 24 iulie 2015.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: pr. Daniel Ange
Traducere: pr. Titus Sas

pr. Daniel Ange

pr. Daniel Ange

A doua cateheză pe care pr. Daniel Ange a ţinut-o pe 24 iulie la a XIII-a Întâlnire Naţională a Tineretului Catolic (Cluj, 22-26 iulie 2015).

Astăzi vom merge la Evanghelie şi vom primi de pe buzele lui Isus aceste cântec minunat numit Fericirile. Avem 8 versuri diferite şi aceeaşi melodie: Fericiţi, fericiţi, fericiţi… De 8 ori „Fericiţi”. E ca un curcubeu minunat, cu toate acele culori diferite, dar totul în slava, în lumina lui Dumnezeu. Isus a pregătit de-a lungul anilor la Nazaret acest imn extraordinar care va dăinui de-a lungul veacurilor, unind cerul cu pământul. Cerul, Împărăţia lui Dumnezeu, pacea şi fericirea, consolarea, dar şi viaţa de pe pământ: sărăcia, lacrimile, războiul, persecuţiile etc. Dar fericirea veşnică a raiului vine pe pământ, şi imaginea ei este Isus făcându-şi autoportretul. Pentru că nimeni nu a trăit aceste Fericiri aşa cum a făcut-o Isus, nimeni nu a adus pace şi consolare, nimeni nu a fost atât de sărac, de persecutat ca Isus. Şi este singura cale spre sfinţenie, aşadar spre fericire.

În timpul teribilei persecuţii a lui Stalin, în Moscova, actorii trebuiau să joace în piese de teatru prin care îşi băteau joc de Isus. Era un actor foarte cunoscut, care a început să spună: „Fericiţi cei săraci cu inima”. Deodată a fost atât de impresionat de aceste cuvinte, încât a început să plângă. Aşa că sufleurul îi spunea: „Fericiţi cei ce plâng”. Dar el primise de la Domnul acest dar al lacrimilor: începuse să plângă. Nu a mai ştiut cum să continue şi a spus: „Isuse, adu-ţi aminte de mine când vei veni în Împărăţia Ta” – cuvintele minunate ale tâlharului de-a dreapta. În Liturghia răsăriteană, imnul Fericirilor este mereu cântat împreună cu această rugăciune: „Pomeneşte-ne, Doamne, când vei veni întru Împărăţia Ta”. Oamenii veniţi să vadă această piesă de teatru, care nu aveau Biblii, nu aveau Evanghelii, s-au ridicat cu toţii şi au început să strige: „Cristos a înviat! Adevărat a înviat!” Aşa că a venit poliţia şi i-a dus pe toţi la închisoare. Le-au astupat gurile şi ei au continuat să murmure. E un episod minunat care îi plăcea şi Papei Ioan Paul al II-lea – arată puterea Cuvântului lui Dumnezeu de a mişca inimile.

Astăzi doresc să mă opresc la o singură idee mare: „Fericiţi cei cu inima curată, pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu”. Mai întâi înseamnă că trebuie să ai o inimă cu totul dedicată lui Dumnezeu. Presupune, de asemenea, puritatea şi castitatea. Înseamnă să pui acest minunat mister al sexualităţii în lumina lui Dumnezeu. Isus însuşi a spus că pentru a înţelege modul în care Dumnezeu vede căsătoria şi familia, trebuie să mergem înapoi la Cartea Facerii, la crearea omului. Una dintre cele mai frumoase descoperiri ale astrofizicii este aceea că în urmă cu câţiva ani au descoperit lumina „fosilă”, originară, care a apărut cu 14 miliarde de ani înainte, înainte de facerea soarelui, a planetelor, a stelelor. Avem deci dovada ştiinţifică că totul a început cu această lumină originară. Doar după milioane de milioane de ani au apărut luna, stelele… Este o dovadă ştiinţifică a acestui poem teologic al Creaţiei.

Vom face acelaşi lucru pentru a înţelege ce este sexualitatea. Evoluţia merge înainte, creaţia devenind tot mai perfectă. Începe cu soarele, luna, stelele, apoi apar munţii, continentele, mările, şi apoi plantele, pomii, florile, urmează animalele, şi mai apoi, deodată, ceva complet diferit, după 13 miliarde de ani: fiinţa umană. Cineva care poate gândi, care poate iubi, care poate crea iPod-uri şi GPS-uri. Cu inteligenţă! Şi apoi, după bărbat, apare femeia. Papa a spus că femeia este cununa, culmea întregii creaţii. Între femeie şi Dumnezeu sunt doar îngerii. Ea este culmea Creaţiei. De aceea Sf. Paul spune că bărbatul trebuie să fie capabil să îşi dăruiască viaţa, să îşi verse sângele pentru soţia sa. Când Preasfânta Treime a decis să facă omul după chipul şi asemănarea Sa, i-a făcut bărbat şi femeie – imposibil de separat ceea ce Dumnezeu a unit pentru totdeauna. Vorbim de doi! O imagine a cine este Dumnezeu. Dumnezeu nu este o persoană singură: sunt trei Persoane, dăruind viaţă prin iubire, este o iubire care dă viaţă. Diferenţele dintre ei (Tatăl nu este Fiul, Fiul nu este Spiritului Sfânt – similar băiatul nu este fată şi nici invers), această diferenţă de complementaritate este după asemănarea lui Dumnezeu şi condiţia pentru comuniune, pentru iubire. Nu poţi iubi cu adevărat pe cineva care nu este diferit de tine. Pentru că pentru a iubi pe cineva diferit de tine trebuie să ieşi din egoismul tău. Această diferenţă este condiţia pentru a da viaţă. Deosebirile sunt condiţia pentru fraternitate. Există o frumuseţe extraordinară, minunată, în această diferenţă de complementaritate.

Medicii descoperă astăzi diferenţe extraordinare – nu doar la nivel genetic. De exemplu, conexiunile nervoase cerebrale sunt diferite la bărbaţi şi la femei. Prin urmare medicamentele au alt efect dacă sunt administrate unui bărbat sau unei femei. Tot mai mult medicamentele vor fi specifice pentru bărbaţi sau pentru femei. Laptele matern este diferit dacă mama alăptează un băieţel sau o fetiţă. Fiecare celulă din trupul nostru este sexualizată. Ştii dintr-o celulă dacă este de la un bărbat sau o femeie. La fel cu oasele. După sute de ani poţi şti dacă un schelet a aparţinut unui bărbat sau unei femeie. Geneticienii au descoperit că identitatea noastră sexuală este deja înscrisă în codul ADN. Prin urmare din prima secundă a fertilizării, când gameţii fuzionează, din acel moment eşti băiat sau fată. Nu devii băiat sau fată! Toate aceste minunate diferenţe fizice, psihologice şi mentale – sunt la fel de multe diferenţe între un băiat şi o fată ca de exemplu între o fată suedeză şi un băiat japonez; sunt două continente diferite, două planete diferite. De aceea este atât de dificil pentru un bărbat să înţeleagă cu adevărat femeia. Nu o va înţelege niciodată pe deplin decât în cer. Şi invers: nici fata nu poate înţelege pe deplin cum este, ce simte un băiat.

Sunt atâtea studii minunate psihologice – în special în ultimii 50 de ani – care subliniază aceste complementarităţi minunate. Bărbatul este aplecat mai mult spre muncă, eficienţă, profitabilitate; femeia spre gratuitate, frumuseţe, interioritate… Trebuie să devenim fiecare deplin ceea ce este. Bărbatul are nevoie de femeie pentru a deveni pe deplin, împreună cu ea, versiunea cea mai bună a ceea ce este el. Femeia revelează frumuseţea masculinităţii. Şi bărbatul revelează frumuseţea feminităţii. Intrăm în istoria umanităţii pe deplin ca bărbaţi şi femei. Am putea discuta pe acest subiect ore întregi, subliniind aceste diferenţe minunate.

De ce am atins astăzi acest subiect? Deoarece astăzi această minunată creaţie a lui Dumnezeu este distrusă, strivită de o nouă ideologie: curentul general ale ideologiei gender, impus de ONU tuturor ţărilor, în special în Uniunea Europeană. Devine noua dictatură, deoarece această nouă ideologie – pornită acum 40 de ani în SUA – spune că diferenţele sexuale ar fi superficiale, sunt culturale, sociale, vin doar din imaginaţia evreilor şi a creştinilor, pentru că scrie în Scriptură. Chiar şi atracţia fizică reciprocă dintre băieţi şi fete este doar o idee, o iluzie, o chestiune mentală. Aşadar această ideologie distruge această conexiune profundă între latura fizică şi cea psihică. Diferenţele fizice nu mai au nici o semnificaţie. Fiecare îşi poate alege propria identitate sexuală. Acum educatorii le spun copiilor, deja la 2-3 ani, le spun fetiţelor „ai un trup feminin, dar poţi să fii băiat – dacă te simţi ca un băiat, spui că eşti băiat şi gata, vei fi băiat”. În SUA, în unele şcoli, băieţii pot merge la baia rezervată fetelor pentru că spun pur şi simplu că se simt fete. Avem acum şi clinici transgender pentru copii, începând de la 7 ani – pentru a încerca să schimbe diferenţele fizice. Dacă un băiat vrea să devină fată sau părinţii nu sunt mulţumiţi că au băiat şi nu fată, schimbăm tot ce trebuie şi gata, avem o fată. Ceea ce nimeni nu spune însă este că 50% dintre aceste cazuri au ajuns deja la gesturi suicidale la 12-14 ani, pentru că nu poţi să îţi schimbi codul ADN, chiar dacă te faci că eşti de alt sex, rămâi psihic şi fizic băiat sau fată.

Vedeţi, toate valorile au fost distruse, au fost pervertite în ultimii ani. Nu mai vorbim de adevăr şi greşeală, de lucruri bune sau rele, totul e în trecut. Mai avem doar două temelii, elemente fundamentale, pe care este zidită Creaţia, de la început: bărbatul şi femeia care dau viaţă – astăzi lucrul acesta este călcat în picioare de o ideologie atât de teribilă. Nu atacă în mod direct Biserica sau creştinismul – precum comunismul – ci atacă crearea umanităţii. Este o nebunie, un non-sens, o rebeliune a satanei împotriva Creatorului. Este o nebunie. Este victoria virtualului asupra realităţii. Refuzăm realitatea. Musulmanii din Asia şi Africa vorbesc despre ţările nord-vestice că şi-au pierdut capul. Şi au dreptate! Această violenţă ideologică împotriva naturii este principala cauză a violenţei islamice împotriva umanităţii, a violenţei ţărilor islamice împotriva creştinilor, pentru că din punct de vedere musulman, nu se poate separa religia şi politica. Prin urmare toate aceste lucruri teribile precum eutanasia, avortul etc, pentru ei sunt ale creştinismului, ei cred că acesta este creştinismul, pentru că vin din ţările occidentale.

Toate acestea au consecinţe teribile! Prima: căsătoria între persoane de acelaşi sex. Homosexualii pot adopta copii. Copii care trebuie să spună mamă unui bărbat cu barbă. Sau să spună tată unei tinere. Dar fiecare copil vine întotdeauna dintr-un bărbat şi o femeie, chiar dacă se întâmplă în laborator. Fiecare copil poate aşadar creşte, se poate împlini pe deplin ca persoană, în conexiune cu o astfel de dublă relaţie dintre o femeie şi un bărbat. Nimic nu va schimba vreodată această realitate. Evident că nu se poate discuta de procreare naturală la persoanele de acelaşi sex. Vorbim doar de procrearea asistată medical, şi discutăm aici şi de mamele surogat. Teribil. S-a ajuns la o industrie mondială a copilaşilor.

Poţi să îţi comanzi un copil chiar şi de pe internet. De exemplu cumperi spermă de la un bărbat din Suedia şi un ovul de la o femeie din Filipine şi închiriezi pântecele, uterul din India. Vorbim de o cumplită nouă prostituţie: să închiriezi un pântece! Din America, bogaţii închiriază pântecele unei fete sărace care are nevoie de mâncare! Aceasta înseamnă că aceste biete mame-surogat, care nici măcar nu au dat viaţă copiilor pe care îi poartă, pentru că au fost inseminate artificial, nu pot nici să îşi iubească propriul copil – pentru că dacă ar iubi copilul pe care îl poartă, ar fi prea dureros la naştere, când îl vor da celor ce l-au „comandat”. Astăzi sunt mii şi mii de astfel de copii, orfani, care nu îşi vor cunoaşte niciodată părinţii biologici, care nu îşi vor cunoaşte niciodată strămoşii, ereditatea… de parcă nu ar fi fost deja suficient de mulţi orfani în lume, din cauza războaielor.

Astăzi producem orfani – într-un timp în care psihologii au dovedit tot ceea ce primeşte pruncul în pântecele mamei sale şi de asemenea cât de profund suferă un orfan de pe urma rănilor sale. De aceea va trebui să luptăm ca să îi protejăm pe copii. Când oamenii discută despre ideologia gender, nu se gândesc niciodată la copii. Niciodată! Se vorbeşte despre dreptul la a avea un copil, aşa cum mi-l doresc, cu ochi albaştri, păr negru, degete lungi, probabil un viitor sportiv de performanţă, la comandă, ca la supermarket. Copilul a ajuns un obiect! Este groaznic ceea ce spun, dar se întâmplă deja aşa. Există multe procese juridice deoarece adesea femeia care şi-a „comandat” un băiat sau o fată nu este mulţumită la naştere şi spune „rup contractul, nu îl mai vreau, are un handicap, nu mă mai interesează, îţi dau bani”, iar biata mamă trebuie să crească copilul.

Toate acestea sunt legate de asemenea de orientarea homosexuală. Ştim astăzi că nu are o cauză genetică, ci există întotdeauna o rană profundă psihologică, emoţională, legată întotdeauna de o puternică suferinţă interioară. Deoarece este vorba de lipsa alterităţii şi fecundităţii. Multe manifestări ale orientării homosexuale sunt cauzate de faptul că copiii nu au văzut, nu au trăit frumoasa diferenţă complementară dintre tată şi mamă. Mulţi băieţi care cresc fără tată, sau cu un tată alcoolic rău, mama trebuind să îşi educe singură copiii, jucând şi rolul tatălui. Prin urmare imaginea feminităţii şi a masculinităţii este distrusă. Există persoane care au reuşit să depăşească acest blocaj, s-au reechilibrat prin iubire, prin rugăciune, prin Sacramente, sau trăind câteva săptămâni sau luni într-o familie în care tatăl şi mama trăiesc frumoasa complementaritate dintre bărbat şi femeie, sau în comunităţi în care sunt încurajate darurile specifice ale băieţilor şi fetelor.

Avem însă parte şi de o reacţie frumoasă: în Franţa 1-2 milioane de oameni au ieşit de mai multe ori în stradă; în Roma, acum două săptămâni, 1 milion de persoane au ieşit de asemenea. Pentru musulmanii din Franţa a fost pentru prima oară când au văzut la televizor că creştinii, catolicii, sunt ca ei, ca musulmanii, împotriva acestei ideologii. Au crezut că era ceva creştin, şi deodată au descoperit, incredibil, că chiar şi creştinii resping aceste lucruri. Mulţi dintre musulmani au venit să dea mărturie la aceste mari manifestări, şi evrei, chiar şi atei, ba chiar şi multe persoane homosexuale, persoane publice, care sunt absolut împotriva căsătoriilor homosexuale. Ele cer: „Respectaţi-ne orientarea homosexuală, dar nu dorim să le facem rău copiilor” – au spus aceasta homosexuali, cu mare curaj! Există persoane ce stau de veghe toată noaptea, în stradă, în faţa ministerelor, a palatelor prezidenţiale, manifestând în tăcere, paşnic, împotriva acestor idei. În Franţa am avut o mie de tineri arestaţi de poliţie, care nu au făcut nimic rău, doar s-au rugat. Am văzut la Paris exact ceea ce am văzut în Polonia, la Varşovia, acum 30 de ani: tinerii au venit în stradă, pentru a protesta împotriva comunismului, şi au fost trimişi în închisoare. De aceea, 26 de ţări din Europa s-au adresat Franţei: „Opriţi încălcarea drepturilor omului”.

Omul nu este un bun de consum, care poate fi utilizat şi apoi aruncat. În această cultură a eliminării, această oroare a manipulării educative, aceste dictaturi genocidare, precum nazismul şi comunismul, nu au dispărut încă. Îi forţăm pe copii şi pe tineri să se supună vocii dictatoriale a gândirii unice. Nu mai ştim dacă ne trimite copiii la şcoală sau într-un lagăr de reeducare ideologică. Se pune următoarea întrebare: ce lume pregătim pentru copiii noştri? Dar eu întreb astăzi: ce copii pregătim pentru lumea noastră? Copiii nu sunt cobai, şoareci de laborator. Am mai spus: astăzi există Irozi care vor să distrugă faţa bărbatului şi a femeii.

Aşadar, ce pot eu să fac? În primul rând, trebuie să fim pe deplin ceea ce suntem. Dacă sunt fată, trebuie să accept că niciodată nu voi fi băiat. Nu pot să fiu orice pe acest pământ. Pe la 7, 8, 10 ani este o probelmă foarte dificilă. Dacă sunt băiat, nu voi putea niciodată să fiu fată. Îmi amintesc de mine, când aveam 6 ani, am văzut o femeie însărcinată şi m-am speriat: „Mamă, femeia aceea va exploda, hai să chemăm ambulanţa”. Mama mi-a spus: „Nu, nu va exploda. Are un copilaş în ea.” Eu am întrebat: „Cum îl putem scoate?” Mama mi-a spus: „Şi tu ai fost micuţ în pântecele meu. Dar, desigur, erai mai mic.” Am spus: „Şi eu vreau imediat un copil în mine.” Mama mi-a explicat că avem o problemă: sunt băiat, nu fată. Nu am acceptat aceasta. Am fost gelos pe toate fetele. Voi veţi avea bucuria de a purta un copil, iar eu nu! Nu este drept! Era deja revolta gender! Au trecut vreo doi ani până mi-am acceptat identitatea masculină.

Trebuie să cerem de la Dumnezeu darul de a fi fericiţi cu identitatea noastră sexuală, pe care am primit-o de la Dumnezeu. De la El vine identitatea mea, chiar dacă părinţii mei au dorit o fată şi eu sunt băiat sau viceversa. Nu este după cum vor părinţii, ci după cum doreşte Dumnezeu pentru mine. Am o întrebare numai pentru fete: Sunteţi bucuroase şi încântate că sunteţi fete? Da sau nu! (Strigăte: da!), Da, super, fetelor, bravo! Fetelor, vreţi să creşteţi în harurile specifice vouă? Da sau nu! (Strigăte: da). Da! Super! Acum pentru băieţi: Sunteţi bucuroşi şi încântaţi că sunteţi băieţi? (Strigăte: da). Da! Băieţi, vreţi să creşteţi în harurile specifice vouă? (Strigăte: da). Da, da! Mulţumesc! Îi mulţumim lui Dumnezeu!

Acum voi vorbi despre un alt aspect. Nu despre unul ideologic, ci unul foarte practic. Este legătura dintre iubire, viaţă şi trupurile noastre. Când aceste trei lucruri sunt separate, când poţi aduce viaţă fără iubire, poţi iubi fără să doreşti să dai viaţă; când trupul este separat de suflet, când această minunată legătură iubire-viaţă-trup este distrusă, apare o nouă legătură: sex şi moarte. După cum spunea Freud: eros şi thanatos. Îmi amintesc că pe multe postere din Germania, acum câţiva ani, erau fete complet goale, dar în mâini aveau un craniu – sugerau ideea că sexul înseamnă moarte. Vedem aceasta la nivel fizic, cu atâtea boli cu transmitere sexuală mortale – gândiţi-vă la SIDA, în special în Africa, au murit deja 40 de milioane de oameni, mai mulţi decât în toate războaiele secolului XX. Sau la virusul HPV – 5 milioane de fete în Statele Unite sunt depistate anual cu acest virus, 90% dintre ele ajungând să aibă cancer, după 40 de ani, deci este o boală fatală, la fel ca SIDA. 50% dintre bolile cu transmitere sexuală nu pot fi vindecate complet; 25% sunt mortale.

Dacă la televiziunea din Bucureşti ar transmite astăzi în toată România că nu mai există lege rutieră: poţi face ce vrei, să bei trei litri de alcool, nu îţi trebuie cască, poţi merge cu 300km/h, nu mai sunt semafoare – am striga: „Libertate! Da! Pot să fac ce vreau! Minunat! România este liberă de toate aceste constrângeri!” Şi când porneşti seara televizorul, auzi că astăzi în România au fost 80.000 de morţi în urma unor accidente. Semafoarele sunt pentru ca să apere viaţa! Şi în cazul sexualităţii există un „cod rutier” dat de Dumnezeu, dacă nu le urmăm, putem ajunge la toate acele lucruri teribile despre care am vorbit.

Pentru a lupta împotriva SIDA, ONU a iniţiat un program ABC: A de la Abstinenţă – fără relaţii sexuale înainte de căsătorie; B de la „Be faithful” – a fi fidel; C de la „Condom” – prezervative. 30% dintre prezervativele din Africa nu pot fi folosite. În Uganda, prin acest program, după 14 ani, nivelul de îmbolnăvire cu SIDA a scăzut de la 21% la 6%. În SUA sunt organizate campanii ample de promovare a castităţii, de către guvern, deoarece costă mai puţin să susţii astfel de campanii pentru castitate decât să tratezi în spitale oamenii cu boli sexuale. În Burundi – să vă rugaţi mult pentru ei, mâine au alegeri – există 4.000 de tineri care au făcut această promisiune: „Fără relaţii sexuale înainte de căsătorie”. În Washington, 200.000 de tineri, au postat în faţa Casei Albe hârtii pe care au scris: „Eu (numele) fac această promisiune de castitate, să nu am relaţii sexuale înainte de căsătorie”, şi este o campanie uriaşă: „Iubirea adevărată aşteaptă” – aştepţi până la căsătorie. Sute de mii de tineri participă.

Au început evanghelicii, apoi catolicii, ortodocşii, s-au raliat chiar şi atei. Minunat este faptul că sunt şi mulţi campioni sportivi, fotbalişti ş.a., care au dat mărturie despre frumuseţea castităţii. Chiar şi Miss America Erika Harold, când a fost aleasă, a spus: „Am fost violată când eram copil şi nu doresc ca aceasta să se întâmple din nou, în niciuna dintre şcolile noastre. Doresc aşadar ca toţi tinerii să facă, la fel ca mine, această promisiune de castitate”. Şi Miss Universe, aleasă în Coreea, în urmă cu câţiva ani, româncă, a spus: „Sunt virgină şi vreau să îmi păstrez virginitatea până la căsătorie”. Toţi aceşti oameni, sportivi, actori de la Hollywood ş.a., au un mai mare impact decât Episcopii – îmi pare rău să o spun, dar aceasta este realitatea, pentru că vine de la generaţia mai în vârstă… Toate aceste persoane au descoperit că de fapt castitatea este libertate: nu mai sunt sclavul impulsurilor sexuale.

Ecologia umană spune că trebuie să respectăm creaţia, pădurile, apele, natura, dar trebuie în primul rând să respectăm fiinţa umană, trupurile noastre. Castitatea este precum stratul de ozon, care protejează România de razele soarelui – nu şi în aceste zile. Pentru că avem acest strat de ozon, soarele nu pârjoleşte totul. Similar, castitatea protejează iubirea; castitatea fizică ne protejează inimile. Castitatea, fecioria, este darul lui Dumnezeu. Evident, trebuie cerut de la Dumnezeu. Să cerem şi iertarea lui Dumnezeu, în Sacramentul iertării. Este un mod minunat de a primi ajutor în acest sens. Când pun înaintea Domnului impuritatea mea, problemele mele sexuale, poate relaţiile mele sexuale, Domnul vede curăţia care este în străfundul inimii mele, şi este impresionat de frumuseţea ei, chiar dacă nu am trăit-o încă în mod deplin. Dar este posibil să trăieşti castitatea, cu harul lui Dumnezeu. Dovada: avem atât de multe persoane consacrate, preoţi celibi, care trăiesc aşa întreaga lor viaţă. Aşa că pot să trăiesc şi eu această castitate câteva luni sau câţiva ani.

Mulţi îmi scriu: nu vreau ca viitorii mei copii să sufere rănile pe care le-am suferit eu din cauza separării părinţilor mei; vreau să le dau copiilor mei fericire, iar copiii nu pot fi deplin fericiţi dacă nu au o mamă şi un tată care se iubesc între ei, care cresc în această iubire – este condiţia pentru fericirea copiilor. Chiar dacă eu nu am cunoscut niciodată această bucurie, chiar dacă am fost profund rănit, inima mi-a fost sfâşiată de separarea părinţilor mei, vreau să îi protejez pe viitorii mei copii. Prin urmare voi fi foarte preocupat de calitatea relaţiilor mele de iubire. Vă spun toate acestea pentru că vreau să fiţi fericiţi, pentru că vă doresc fericirea profundă şi adevărată. Vă doresc ca iubirea să poată să fie sursă de fericire, nu de suferinţă şi decepţie. Pentru aceasta trebuie să ne respectăm pe noi înşine foarte mult.

Trebuie să fim atenţi să nu fim provocatori. Vă cer iertare, deoarece vreau să vă spun ceva foarte dificil de spus; dar o fac tocmai pentru că vă iubesc. Cunosc moda pentru fete: să arate, să expună la maxim frumuseţea picioarelor. Există însă şi moda creştină, în care nu suntem atât de dezbrăcaţi. Nu suntem la o expoziţie de picioare frumoase de fete. Nu suntem pe plajă la Marea Neagră. Vă rog, deci, dragile noastre fete, să fiţi mai puţin provocatoare pentru băieţi. Ştiu că nu o faceţi cu intenţii rele, dar adesea fetele nu îşi dau seama cât de tentaţi sexual sunt băieţii.

Acum, ca să încheiem: cum să trăim o relaţie de iubire? Câteva sfaturi: în primul rând, acordaţi timp. Nu vă îndrăgostiţi săptămânal. Fiţi sinceri. Nu spuneţi imediat „te iubesc”, şi a doua zi spuneţi aceasta altui băiat sau altei fete. Trebuie să ajungi să descoperi sufletul celeilalte persoane. Iar lucrul acesta cere timp. În şcoala noastră, „Tinereţe şi lumină”, dacă apar în inimă sentimente de iubire – băieţii şi fetele locuind împreună, întregul an – trebuie să aşteptăm finalul anului, să aşteptăm finalul lunii iunie, pentru a declara dacă sentimentul de iubire mai este prezent. Aceasta desigur pentru a evita toate complicaţiile, dar şi pentru a lăsa timp ca sentimentul să devină mai profund. Şi ne încredinţăm inimile Domnului; am venit aici pentru inima ta, tu ai grijă de inima mea. Sunt deja 300 de familii, cu doar 3-4 divorţuri în ultimii 30 de ani, deoarece iubirea a aprofundată în Inima lui Isus.

Trebuie să ne armonizăm sentimentele înaintea trupurilor. Este un test care arată dacă suntem compatibili, dacă ne potrivim. De ce să nu ai relaţii sexuale înainte de căsătorie? Pentru că acest angajament aprofundează această relaţie din inimă, şi atunci iubirea este plină de delicateţe. Dacă apare o despărţire, va fi mult mai dureroasă dacă mi-am dăruit deja intimitatea fizică. Inima va fi prea frântă. Vorbim aici şi de testul adevăratei iubiri. „Vreau să am relaţii sexuale cu tine!” „Nu, îmi pare rău, te iubesc deja prea mult. Vom aştepta.” „Ok, atunci caut o altă fată care va ceda mai uşor!” Acesta este testul, care arată că persoana respectivă nu merită inima ta, pentru că nu poate să respecte decizia, dorinţa ta. Cât de frumos este să ajungeţi la căsătorie şi să spuneţi: „M-am păstrat pentru tine”.

A trăi împreună înainte de căsătorie înseamnă a ezita împreună. Şi iubirea nu doreşte ezitare. Iubirea înseamnă „o dată pentru totdeauna”. Şi de aceea la căsătorie îmi primesc soţul/soţia din inima lui Dumnezeu. El confirmă alegerea mea liberă. „Anca, Mihai este cel mai frumos băiat pentru tine. Îţi confirm alegerea. Ţi-l încredinţez ţie, şi pe tine lui.” Totul vine de la Dumnezeu. Şi Biserica a luptat de-a lungul celor douăzeci de secole pentru această libertate a tinerilor de a se căsători cu persoana pe care o iubesc. În ţările musulmane, tatăl decide cu cine se mărită fata, chiar dacă nu a văzut persoana respectivă niciodată. Nu există libertate. Voi, fetele prezente aici, dacă sunteţi libere să vă căsătoriţi cu băieţii pe care îi iubiţi, datoraţi aceasta Bisericii, creştinismului, lui Isus. Amin!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *