CFE: Dați-le voi să mănânce

Teme: Spiritualitate.
.
Publicat la 17 iulie 2015.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: pr. Mihai Vătămănelu OFMConv.
Sursa: MisteroGrande.org

Înmulţirea pâinilor

Înmulţirea pâinilor

Cateheza 75
Dați-le voi să mănânce
Text de bază: Lc 9,10b-17

Dragi prieteni,

Iată-ne din nou în ascultarea cuvintelor lui Isus. Într-adevăr mă gândesc la voi și o facem cu bucurie auzind cuvintele Lui, care sunt cuvinte speciale, cuvinte care ne merg la inimă, cuvinte care se situează deasupra cuvintelor pe care le ascultăm în fiecare zi și vrem să le ascultăm direct de la El. Le luăm din cap. 9 al Evangheliei lui Luca, vers. 10-17:

În vremea aceea, luându-i cu sine, s-a retras într-o cetate numită Betsaida. 11 Când au aflat mulțimile, au mers după el. El le-a primit și le-a vorbit despre împărăția lui Dumnezeu, vindecându-i pe bolnavi. 12 Începuse să se lase înserarea; atunci cei doisprezece s-au apropiat și i-au spus: „Dă drumul mulțimii pentru ca, mergând prin satele și ținuturile dimprejur, să-și găsească adăpost și de mâncare, pentru că suntem într-un ținut pustiu”. 13 El însă le-a spus: „Dați-le voi să mănânce”. Dar ei au răspuns: „Nu avem decât cinci pâini și doi pești. Doar dacă ne-am duce noi să cumpărăm de mâncare pentru tot poporul acesta!” 14 Erau cam cinci mii de bărbați. Atunci a zis discipolilor Săi: „Puneți-i să se așeze în grupuri de câte cincizeci!” 15 Ei au făcut astfel și i-au așezat pe toți. 16Atunci, luând cele cinci pâini și cei doi pești, a privit spre cer, le-a binecuvântat, le-a frânt și le-a dat discipolilor ca să le pună înaintea mulțimii. 17 Toți au mâncat și s-au săturat și au strâns din ceea ce a rămas douăsprezece coșuri cu bucăți.

Acesta e Cuvântul pe care însuși Isus ni-l oferă și remarcăm un Isus viu, un Isus care își dă seama de situațiile celor bolnavi, ale celor nevoiași. Nu există stare de suferință, de trudă, pe lângă El, de care să nu-și dea seama. Și observați, e un Isus care nu îndepărtează pe nimeni, ca să spunem așa, acționează în această direcție. Există însă un aspect particular în care Isus, deși conștient de puterile Sale, cere ca fiecare să facă partea sa. Nu există nici un miracol care s-ar putea înfăptui fără ca noi să facem partea noastră.

Observați în Evanghelie miracolele înfăptuite de Isus, miracole mari, extraordinare, însă există mereu un glas care îndeamnă, care strigă, care imploră, este cineva care prezintă, care cere, este mereu cineva care face partea sa și numai apoi Isus împlinește semnul, înfăptuiește miracolul. Și în acest caz, înaintea unei mulțimi de oameni care au nevoie, au în mod concret nevoie, fie se rezolvă totul spunând: „Descurcați-vă!”, fie se acționează în favoarea oamenilor; dar Isus cere întotdeauna ca fiecare să facă partea sa. Niciunul nu e inutil! Înțelegeți bine ce înseamnă ca fiecare să facă partea sa? Înseamnă că nici unul dintre noi nu e inutil, că fiecare dintre noi are o parte de înfăptuit. Înseamnă că dacă cineva dintre noi nu face partea sa, altcineva moare de foame.

Într-adevăr, provocarea lui Isus e imediată: „Dați-le voi să mănânce!”; este chiar titlul acestei cateheze. „Dați-le voi să mănânce”, cu semnificația dublă de a fi voi cei care să le dați de mâncare, de a fi voi cei care să umblați ca să vedeți ce se poate face, să vă interesați pentru a rezolva această problemă. Dar în același timp se spune foarte clar și în mod explicit: „Dați-le voi să mănânce”, dați din ceea ce aveți, dăruiți-vă voi înșivă, cu totul, ca hrană. Și aici se face în mod clar aluzie la exemplul pe care Isus l-a dat când a luat pâinea, a mulțumit și a spus: „Luați și mâncați din acesta toți, acesta este Trupul Meu”! Dați ceva de la voi, din voi, dați-le voi înșivă de mâncare.

Dorește să spună: „Purtați de grijă, răspundeți, jertfiți-vă ca și persoane, împărțiți ceea ce aveți chiar dacă e puțin”. De câte ori ne ascundem după acel puțin: ”Dar eu ce să fac, eu nu știu să vorbesc, nu știu, nu sunt capabil, sunt bătrân, sunt tânăr neexperimentat, eu nu sunt obișnuit să…” Câte scuze pentru a da înapoi, pentru a nu-ți face partea ta! Isus însă îndeamnă: „Purtați de grijă, răspundeți, jertfiți-vă ca și persoane, dați-le voi să mănânce!”

Atunci să privim puțin în lumina acestor cuvinte, să privim în interiorul Comunităților noastre Familiale, ori chiar în comunitatea mai lărgită, la parohia voastră sau în tot orașul nostru. Cine cunoaște starea, până în profunzime, în care se găsesc persoanele singure din comunitate? Desigur, între voi sunt confidențe, între voi sunt persoane care golesc sacul, cum s-ar spune, care reușesc să vorbească despre sine, despre crucea pe care o poartă în interiorul lor, dar cine cunoaște în profunzime situațiile în care ne aflăm?

Cine cunoaște starea sufletească chiar și a ultimului sosit? Cine cunoaște stările interioare, unde dincolo de un surâs, eventual, se află o rană adâncă despre care nu se găsește nici măcar curajul de a vorbi? Câtă foamete se ascunde în noi, câte osteneli se ascund chiar și în spatele chipurilor noastre surâzătoare uneori? Câte deziluzii se află în spatele unui stil de viață normal! În spatele unei stări de viață foarte normală și foarte simplă poate exista un abis de suferință, răni profunde, fără margini. Care dintre noi poate pretinde că le cunoaște?

În această situație, fiecare e chemat să facă partea sa mică. Și în comunitate, necunoscând în profunzime situațiile – lucru care este imposibil -, necunoscând în profunzime situațiile tuturor, eu sunt însă chemat să fac partea mea în această comunitate, în această parohie, în acest oraș. Sunt chemat să fac partea mea mică, să încep de la acea credință mică pe care o am. Și aici se vede cum viața de comunitate atinge inima. Aici, în comunitate, nu suntem chemați să facem minuni, niciunul dintre noi, dar să pescuim un peștișor, da! Niciunul dintre noi nu e chemat să facă lucruri extraordinare, dar să ofere o bucățică de pâine, un lucru mărunt, acea credință puțină pe care o am, da!

Și atunci, iată acea invocație de laudă simplă, una, dar o pronunț: „Mulțumesc, Doamne, pentru că sunt aici!” Ajunge! E un fel de a spune celuilalt, care stă în tăcere și suferă: „Uite, eu sunt mulțumit că mă aflu aici!” Rugăciunea de laudă! Împărtășirea – scurtă, simplă, atât cât este, dar este puținul pe care îl am, este peștișorul meu. Să spun ceva despre cuvântul pe care l-am ascultat: „Ce mi-a spus mie Isus?” Și acesta este un lucru mic, simplu. Vedeți cum, în comunitate, suntem invitați fiecare să scoatem din noi, să dăruim acel peștișor, acea bucățică de pâine, să o punem împreună. E Isus care se află aici în mijlocul nostru și care apoi le înmulțește.

Observați de câte ori se verifică în Comunitățile noastre familiale minunea înmulțirii. Cineva oferă mărturia sa simplă, rugăciunea sa simplă de laudă, iar Isus, care e prezent, umple inimile de prezența Sa și transformă acel peștișor în mângâiere pentru o persoană, în răspuns pentru o alta, în încurajare pentru o alta încă, în uimire pentru alta, în tresăltare de laudă pentru încă o alta. Isus, care se află în mijlocul nostru, transformă acea contribuție în ceva ce îi va hrăni pe toți cei prezenți. Și aceasta fără a deveni învățători!

Nimănui din comunitate nu i se cere să fie învățătorul celuilalt, pregătit, cu studii. Nu răspundem, nu dăm nici o replică nimănui! Niciunul dintre noi nu are această autoritate, niciunul nu poate pretinde să spună: „Eu știu mai mult ca tine, prin urmare îți răspund”! Pentru că noi avem un singur Învățător! Eu trebuie doar să împart! El este cel care va înmulți pâinile. La ce folos, dacă El înmulțește pâinile, să facem alte gesturi, alte lucruri, alte intervenții?!

În timp ce gustăm frumusețea acestei pâini înmulțite în interiorul comunității ori de câte ori ne întâlnim, lângă noi se află câmpia plină de lume, în afara comunității, parohia, biserica, lumea! Atunci devine evident acel mod de a recita „Tatăl nostru” îndreptați spre exterior, așa cum se obișnuiește în toate comunitățile. La încheiere, recitând „Tatăl nostru” ținându-ne de mâini, îndreptați spre exterior, e ca și când este Isus în centru, care a înmulțit puținii noștri peștișori și bucățile de pâine, și le-a înmulțit pentru noi, e ca și cum acel Isus, în centru, ne-ar spune, în timp ce suntem îndreptați spre lume, spre întreaga parohie: „Dați-le voi să mănânce! Curaj, continuați s-o faceți! Dați-le voi să mănânce!”

E ca și când ar spune: „Mergeți! Există foamete, nevoi, suferințe și răni! Mergeți, spuneți, dați! Puneți la dispoziție peștișorii voștri, am Eu grijă să îi înmulțesc! Puneți la dispoziție bucățica voastră de pâine, am Eu grijă să o înmulțesc! Mergeți! Spuneți! Dați! Umpleți-vă de bucuria de a deveni purtători de pâine și pești pentru Isus, pentru ca El să continue să le multiplice!”

Avem apoi acea expresie din încheiere: „și au mâncat toți și s-au săturat”… Gândiți-vă că în această comunitate parohială există pâine pe săturate pentru toți! Există un răspuns pentru toate rănile și pentru toate tipurile de nevoi, pentru toate felurile de foame care sunt în comunitatea noastră, doar că nu este cine să deschidă ușa, nu este cine să pună la dispoziție peștișorul și bucățica de pâine, pentru ca Isus să le înmulțească!

Frați și surori, să ne trezim din somn, ajunge cât am fost amorțiți și am stat pe loc! E timpul evanghelizării! E timpul să răspundem la această foame! Bine știind apoi că Isus Domnul ne va dărui, pe lângă ceea ce abia am spus, o înmulțire specială, ne oferă o pâine specială. Ați observat gesturile și cuvintele pe care Luca le înșiră, pentru a descrie ceea ce face Isus? Vi le repet și veți vedea că vă atrage atenția imediat asupra unui lucru: „Luând pâinile, a privit spre cer, le-a binecuvântat, le-a frânt și le-a dat discipolilor”.

La ce vă duce cu gândul? Nu vă amintește de gestul lui Isus de la Ultima Cină? „Luând pâinea și ridicând ochii spre cer, a binecuvântat-o, a frânt-o și a dat-o”. E ca și cum ar spune: ”După ce m-ai dus altora, după ce ai pus la dispoziție bucățica ta de pâine, peștișorul tău, te aștept aici pentru a fi Eu hrană pentru tine, pâine frântă pentru tine! Mă dăruiesc ție pe Mine însumi! Îți reamintesc acele cuvinte pe care sunt dispus să le repet pentru tine în fiecare zi, pe masa altarului din biserică: „Luând pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o, și a dat-o ucenicilor Săi!”.

Să ne bucurăm de tot ceea ce Domnul ne oferă!

toată seria aici (ca fişiere Word)



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *