Trei modalităţi de a le vorbi copiilor despre Euharistie

Print Friendly, PDF & Email

Autor: Jeannie Ewing
Traducere: Ecaterina Hanganu
Sursa: CatholicExchange.com, 22 aprilie 2015

Pâinea vieţii

Pâinea vieţii

Aveam şaisprezece ani când am înţeles cu adevărat conceptul despre transsubstanţiere. Până atunci asistam la Sfânta Liturghie cu părinţii mei, cu jumătate de inimă şi mai mult din obligaţie. Abia când am terminat şcoala elementară catolică şi am intrat în şcoala publică, cu tot felul de necredincioşi, ba chiar şi cu câţiva satanişti, am început să îmi pun problema credinţei: ce anume cred şi de ce la capitolul religie.

Părinţii au acceptat, dar fără tragere de inimă, să particip la întâlnirile unui grup de tineret al unei megabiserici (termen pentru bisericile protestante care au cel puţin 2.000 de enoriaşi la slujbele săptămânale), cu prietenii mei apropiaţi, atâta timp cât continuam să asist la Sfânta Liturghie în weekend, împreună cu familia. Termenii înţelegerii păreau benefici, aşa încât am acceptat, fără să stau mult pe gânduri. Totuşi, megabiserica avea o orchestră pentru partea de cult şi simţeam vibraţia şi zelul sutelor de tineri care îşi ridicau mâinile în adoraţie în timpul serviciului divin. Aşa ceva nu trăisem niciodată mai înainte.

La un moment dat am devenit dezamăgită. S-a întâmplat după o rugăciune scurtă şi confuză pe care am rostit-o în cursul Sfintei Liturghii, duminică dimineaţa. Liturghia îmi era cunoscută, dar nu era vie în inima mea şi eu ştiam clar acest fapt. M-am gândit atunci la ceea ce era megabiserica şi la ceilalţi creştini care păreau atât de aprinşi şi autentic mişcaţi de Dumnezeu. Nu descoperisem acest fel de a fi în catolicism şi mi-l doream. Aşa că am cerut lui Dumnezeu, cu toată sinceritatea unui adolescent, să aibă bunăvoinţa să-mi arate Adevărul. Vroiam să ştiu care îmi este locul şi să îmi pot revendica propriul creştinism, dar, la urma urmei, vroiam să ştiu adevărul. A fost impulsul vital pentru mine, ca să îmi găsesc calea înapoi la catolicism.

La scurt timp după ce i-am cerut lui Dumnezeu să aflu Adevărul m-am simţit neliniştită în cursul serviciilor de închinare de la megabiserică. Inima îmi spunea că de acolo lipsea ceva – sau Cineva, dar nu ştiam ce sau Cine anume. Simţeam cum creştea sufocantă în mine neliniştea, dar nu îndrăzneam să spun nimănui, fiindcă nici eu nu înţelegeam pe deplin ce se întâmpla cu mine. Apoi, când nu am mai putut suporta, am început să plâng în tăcere în cursul următoarei Liturghii de duminică. Eram disperată să îmi găsesc împlinirea spirituală şi am rămas pur şi simplu uluită de lipsa de conţinut pe care o experimentasem la megabiserică. Dezorientată şi distrusă, mi-am ridicat ochii plini de lacrimi chiar în clipa în care preotul nostru ridica ostia consacrată în timpul Rugăciunii Euharistice. Atunci, parcă un văl mi s-a ridicat de pe ochi, fiindcă am văzut deodată Adevărul, cu extremă claritate, şi lacrimile de frustrare s-au transformat în lacrimi de recunoştinţă şi bucurie. Pacea mi-a inundat sufletul, când l-am recunoscut pe Isus, prezent pe deplin, cu Trupul Său, cu Sângele, sufletul şi dumnezeirea în acea ostie. Am ştiut că era cu adevărat Isus şi aşa mi-am regăsit drumul înapoi, spre credinţa din copilărie, spre marea bucurie a părinţilor mei.

A vorbi despre conceptul de Euharistie este cel puţin dificil pentru noi, părinţii, mai ales când copiii sunt preşcolari sau mai mici. Dacă eu, care eram adolescentă şi catolică de la naştere, m-am luptat să înţeleg misterul credinţei noastre, cum am putea noi, părinţii, să incorporăm în viaţa copiilor noştri înţelegerea adevărată privind izvorul şi culmea credinţei noastre? Nu sunt un expert la acest capitol, dar am câteva idei, pe care le-am testat la copii de diferite vârste şi care au avut un succes surprinzător, cel puţin în implementarea regulilor elementare privind Euharistia.

Să folosim metafore din natură

Unul dintre simbolurile mele preferate este fluturele. Când eram copil, eram fascinată de aceste creaturi fantastice şi când am crescut, am sesizat semnificaţia spirituală a metamorfozei. O carte preţioasă, pe care am recitit-o de multe ori, este Hope for the Flowers (Speranţă pentru flori) de Trina Paulus. Mesajul acestei cărţi este universal şi dincolo de timp, folosind metamorfoza omizii în fluture ca exemplu de transformare spirituală şi creştere personală pentru omenire. Deşi a fost scrisă pentru copii, ideile fundamentale ale cărţii sunt profunde şi se pot aplica la fel de bine şi adulţilor.

Putem să îi învăţăm pe copii despre Euharistie folosind imaginea omizii, coconului şi a fluturelui, fie citind cartea, sau privind un film, folosind imagini colorate sau chiar urmărind o omidă adevărată care se transformă în fluture, astfel încât copiii să îşi poată depăşi incredulitatea, văzând cum metamorfoza duce la ceva cu totul diferit. Omida reprezintă pâinea simplă şi vinul înainte de consacrare. Coconul simbolizează cuvintele consacrării rostite de preot in persona Christi, şi, în final, fluturele simbolizează Trupul şi Sângele lui Isus. Fluturele nu mai este o omidă datorită actului fenomenal al metamorfozei, tot aşa cum cuvintele consacrării din timpul Liturghiei Euharistice schimbă literalmente pâinea şi vinul în Trupul şi Sângele lui Isus.

Jocul de rol

Poate să pară ciudat, dar eu şi fratele meu obişnuiam să ne jucăm de-a „Liturghia” în copilărie, în cursul anilor de formare. Acesta este un timp critic, în care jocul imaginativ este modalitatea cea mai puternică de învăţare pe care o putem oferi copiilor: de ce atunci să nu ne jucăm de-a Liturghia cu copiii noştri şi să le explicăm de ce anume facem ceea ce facem în calitate de catolici? Fratele meu purta un ştergar drept stolă şi o rochie drept ornat, fiindcă vroia să joace, desigur, rolul preotului.

Nu era nici un sacrilegiu în ceea ce făceam noi. În mintea noastră, învăţam despre unul din cele mai sfinte şi frumoase mistere ale credinţei şi nici unul dintre noi nu a uitat nimic atunci când am primit Prima Împărtăşanie. Aşa că, haideţi să facem un joc de rol cu copiii noştri. Să le spunem că este timpul să exploreze semnificaţia Sfintei Liturghii şi că pot să ne întrebe orice doresc în timpul acestei activităţi. Aceasta poate servi ca moment de iluminare pentru ei, înţelegând darul suprem pe care îl avem atunci când suntem în stare să primim Trupul şi Sângele lui Isus.

Să citim împreună Sfânta Scriptură

Recent, am purtat o discuţie fructuoasă cu o studentă, despre Euharistie, pe baza Discursului Euharistic din In 6,22-71. Tânăra, născută şi crescută protestantă, asista la Sfânta Liturghie cu noi şi ne-a întrebat despre „micul cerc” pe care îl ridică preotul. Ştiind valoarea Sfintei Scripturi, ne-am uitat la pasajul din In 6 şi am discutat despre mulţimea care cârtea cu privire la imposibilitatea ca literalmente să fie consumat trupul lui Isus şi cum Isus a repetat de mai multe ori acest adevăr.

Sfânta Scriptură este mult prea adesea trecută cu vederea şi totuşi, ea este Cuvântul Viu. Din această cauză, ori de câte ori citim un verset din Biblie, acesta este nou şi vine viu spre noi. Harul lui Dumnezeu se demonstrează în mod minunat atunci când medităm asupra adevărului Sfintei Scripturi. Acest exerciţiu este benefic în special pentru copiii mai mari, care pot citi şi înţelege, dar şi pentru copiii care sunt cititori pasionaţi sau cărora le place să asculte poveşti.

Toate aceste trei sugestii sunt oportunităţi pentru a ne angaja într-un dialog profund cu copiii noştri despre locul central al Euharistiei în tradiţia credinţei noastre. Chiar şi concepte foarte înalte, ca acesta, sunt rareori uitate de copii, fiindcă ei sunt sinceri şi puri, înainte de a avea vârsta raţiunii. Ei nu gândesc cu acea complexitate pe care o au adulţii. Nu trebuie niciodată să subestimăm harul pe care Dumnezeu ni-l dăruieşte în aceste momente când îi învăţăm pe copii, oricât de incomod ar fi pentru ei, iar noi am crede că aceasta este o lecţie pierdută pentru copii. Când fiica noastră mai mare, Felicity, nu era decât o copilă micuţă, Ben şi cu mine am întrebat-o înainte de Sfânta Liturghie, „Unde este Isus?” Ne-am aşteptat să ne arate crucifixul mare care atârna deasupra altarului, dar ea a arătat spre tabernacol. Copiii înţeleg adeseori adevăruri spirituale foarte profunde, cu mult înainte de a ne da noi seama de acest fapt.

Când noi ne pregătim inimile cu veneraţie şi devoţiune totală să îl primim pe Isus, copiii noştri sunt profund emoţionaţi de acţiunile noastre şi harul Domnului îi va ilumina inevitabil cu lumina divină, care depăşeşte cu mult încercările noastre limitate de a le oferi explicaţii teologice ale Adevărului. Sf. Ioan Maria Vianney rezuma clar acest concept: „dacă vorbim despre Sacramentul adorat al Euharistiei, am putea spune că este minunea iubirii lui Dumnezeu pentru noi… El ni se dă pe Sine Însuşi: primim nu numai Sângele Său Preţios, ci şi pe autorul însuşi al harului… Este Însuşi Isus, care îşi prelungeşte viaţa Sa şi binefacerile Sale în mijlocul nostru. O, har inestimabil, imens, de neînţeles, dărnicie divină!”

Posted in Familie, Spiritualitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *