Plecarea şi întoarcerea lui Cristos

Print Friendly, PDF & Email

Autor: Mark Giszczak
Traducere: Ecaterina Hanganu
Sursa: CatholicExchange.com, 17 mai 2015

Înălţarea

Înălţarea

„Plecarea e o atât de dulce părere de rău…”, spunea Julieta de la balconul ei. Dacă eu aş fi fost unul din discipolii lui Isus, aş fi fost extrem de îngrijorat că Fiul lui Dumnezeu, care a murit şi a înviat, îşi ia rămas bun. În primele 11 versete ale primului capitol din Faptele Apostolilor, asistăm la ultima discuţie a lui Isus cu apostolii, înainte de înălţarea Sa la cer. Ei nu ştiu cum să înţeleagă exact ce se petrece, dar aceasta pregăteşte scena pentru proclamarea Evangheliei, naşterea Bisericii şi întoarcerea finală a lui Isus.

Volumul al doilea

Faptele Apostolilor sunt în realitate „Volumul al doilea” al unei opere în două părţi, Evanghelia lui Luca – Faptele, astfel încât această lectură este o a doua introducere, plasată în mijlocul unei opere ample. Luca este o persoană educată, care îi scrie unui bărbat numit Teofil, probabil susţinătorul activităţii scriitoriceşti a Sfântului Luca. De fapt, nu ştim cine este, dar se pare că este o persoană importantă. Numele lui înseamnă „iubitor de Dumnezeu”, sau „iubit de Dumnezeu” – poate fi un titlu onorific sau pur şi simplu, un nume real.

Sfântul Luca îl ajută pe Teofil, recapitulând pe scurt Volumul întâi, care descrie slujirea lui Isus pe pământ. El povesteşte, de asemenea, ce s-a întâmplat după Înviere – Isus se arată în repetate rânduri discipolilor şi demonstrează „prin numeroase dovezi” învierea lui cu trupul. În timpul acestei perioade de după Înviere, Isus continuă să îi înveţe pe discipoli, dar de data aceasta îşi focalizează învăţăturile asupra Sfântului Duh. El le spune să aştepte în Ierusalim, unde vor fi „botezaţi” de Sfântul Duh.

Speranţe false

Chiar înainte de Înălţarea la cer, discipolii îl întreabă: „Doamne, în acest timp vei restaura împărăţia lui Israel?” (Fap 1,6). Aceasta este o întrebare riscantă, care arată că existau unele probleme în speranţele pe care şi le făceau discipolii. Pe de o parte, ei încă mai credeau că Isus va instaura o împărăţie pe pământ şi că va domni ca rege, restaurând monarhia în Israel. Dar nu aceasta avea Isus în minte. Pe de altă parte, întrebarea ne indică misterul: Isus inaugurează regatul său odată cu Învierea şi Înălţarea Sa, dar acesta va ajunge la desăvârşire numai odată cu întoarcerea Lui din cer. Această dimensiune creştină „deja, dar nu încă” poate fi frustrantă. Sub diferite aspecte, împărăţia a venit deja, Isus deja a câştigat, dar noi trăim totuşi într-o lume cu probleme, cu suferinţe, dureri şi tristeţe. Numai atunci când va veni din nou, victoria va fi completă. Noi trăim într-o perioadă intermediară a istoriei mântuirii divine.

Răspândirea Evangheliei

În loc să îi dojenească pe discipoli pentru impertinenţă, Isus respinge pur şi simplu întrebarea şi oferă o promisiune: pe Sfântul Duh. Sfântul Duh va veni şi îi va „boteza” pe apostoli cu puterea Sa, astfel încât să poată proclama Evanghelia, altora. Evanghelia Sf. Luca începe şi se termină în Ierusalim; Faptele Apostolilor are un traseu geografic cu totul diferit, pe care Isus îl prezice aici. Mai întâi, discipolii vor predica în Ierusalim (Fap 1-7), apoi în Samaria (Fap 8), apoi până la capătul pământului (Fap 9-28). Faptele Apostolilor încep în Ierusalim, merg prin Samaria şi se sfârşesc la Roma – epicentrul lumii păgâne. Isus se desparte de apostoli şi le arată etapa finală în planul Său de mântuire: predicarea Evangheliei la neamuri.

Isus pleacă. Împărăţia lui nu va fi alcătuită din funcţionari, vameşi şi soldaţi, ci va fi o împărăţie spirituală, alcătuită din cei care cred şi sunt consideraţi nebuni în ochii lumii, deşi ei sunt plini de Duhul Sfânt. Această împărăţie va fi universală, oferind mântuirea tuturor celor care se căiesc şi cred. Isus îi trimite în misiune pe discipoli, să ducă mesajul său şi să ofere viaţa veşnică până la marginile pământului.

Prezicerea întoarcerii

Isus se înalţă la cer chiar în faţa apostolilor. În timp ce ei continuă să privească în spaţiu după dispariţia Lui, vin doi îngeri şi le pun întrebări. Mai înainte, discipolii l-au întrebat pe Isus, acum îngerii îi întreabă pe discipoli. Îngerii, sau „bărbaţii în haine albe”, profeţesc întoarcerea lui Isus. Aceasta nu va însemna reluarea slujirii Sale, ci sfârşitul, încheierea, nota finală a simfoniei. Isus se va întoarce pentru a uni toate lucrurile în El. Promisiunea împărăţiei a început să se împlinească, dar nu se va desăvârşi decât atunci când se va întoarce Isus.

Plecarea lui Isus ar putea fi un motiv de tristeţe, deşi El nu o consideră în felul acesta. El spune: „este mai bine pentru voi ca Eu să plec, pentru că, dacă nu mă duc, Mângâietorul nu va veni la voi; însă, dacă mă duc, îl voi trimite la voi” (In 16,7). Sfântul Duh este Darul final, Cel Promis, Cel care ne dăruie viaţă, ne dăruieşte putere, ne umple de har şi ne pregăteşte pentru proclamarea Evangheliei. Nu putem fi mărturisitori eficienţi ai lui Isus dacă nu îl avem viu în noi pe Sfântul Duh. Isus l-a promis pe Duhul Sfânt şi discipolii vor aştepta cu nerăbdare (şi teamă) până în ziua de Rusalii… La urma urmei, poate că există, totuşi, o anume dulceaţă în mâhnire!

Posted in Biblic and tagged .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *