Pellevoisin

Print Friendly, PDF & Email

Autor: pr. Claudiu Dumea
Sursa: Editura ARCB

Fecioara de la Pellevoisin

Fecioara de la Pellevoisin

Erau timpuri grele pentru Biserică. Spre sfârşitul secolului trecut, potrivit vedeniei lui Leon XIII, Satana scăpat din lanţuri, s-a repezit cu toată furia asupra Bisericii. Anticlericalismul a atins forme nemaicunoscute. La 8 decembrie 1869, papa Pius IX inaugura la Roma Conciliul I Vatican, iar francmasoneria inaugura la Napoli un anticoncilliu la care luau parte 700 de delegaţi ai lojelor din toată lumea. A fost votată următoarea rezoluţie:

„Liber-cugetătorii reclamă învăţământ de toate gradele gratuit, obligatoriu, exclusiv laic şi materialist. Cât priveşte problema filosofică şi religioasă, având în vedere că ideea de Dumnezeu este izvorul şi sprijinul oricărui despotism şi al oricărui rău, având în vedere că religia catolică este cea mai completă şi cea mai teribilă personificare a acestei idei, liber-cugetătorii îşi iau angajamentul să muncească pentru abolirea promptă şi radicală a catolicismului, pentru uciderea lui pe toate căile, inclusiv prin lupta revoluţionară”.

Prin acapararea statelor papale, în 1870, Sfântul Părinte devine prizonier în Vatican.

Biserica din Franţa primeşte lovituri grele ca urmare a vechii ambiţii a germanilor de a stăpâni lumea. Bismarck declara în 1870: „Forţa catolicismului este în Franţa. Dacă vom reuşi să o distrugem vom fi stăpânii latinilor!” Iar ambasadorul său din Franţa îi dădea această instrucţiune:„E în interesul Imperiului (german) ca Franţa să fie divizată şi slăbită, ca ea să fie pe cât posibil roşie (comunist-socialistă) şi ca anticlericalii să ajungă stăpânii ei”. In 1871, Parisul e din nou în flăcări după ce Franţa fusese zdrobită de prusaci. Episcopul de Paris, Mons. Darboy, cu vreo 30 de preoţi sunt puşi la zid şi împuşcaţi.

În această situaţie, Sfânta Fecioară intervine din nou în Franţa. Apare în 1876 la Pellevoisin, o mică localitate cu circa o mie de suflete, din dieceza de Bourges. Apare tot unei fiinţe umile, Estellei Faguette, o servitoare bolnavă în ultimul grad. Doctorul constatase nu numai leziuni pulmonare de origine tuberculoasă, dar şi o tuberculoză osoasă care îi paralizase mâna dreaptă. La începutul lui februarie 1876, Estella era considerată pierdută. Medicul declară că nu mai este nimic de făcut, şi se pregăteşte înmormântarea. Bolnava aşterne pe hârtie o rugăciune pe care o pune la picioarele Maicii Domnului de la Lourdes:

„O buna mea Mamă, scrie muribunda, nu uita că sunt fiica ta şi că te iubesc. Dobândeşte de la dumnezeiescul tău Fiu, spuse ea, sănătatea sărmanului meu trup… Dacă nu poţi, din cauza păcatelor mele să-mi obţii vindecarea completă, poţi să-mi obţii măcar un pic de forţă ca să pot câştiga o bucată de pâine pentru mine şi pentru părinţii mei. Altfel părinţii mei ajung cerşetori. Adu-ţi aminte ce ai suferit tu când Isus era întins pe cruce… Dacă vrei, Fiul tău mă poate vindeca. Îţi promit, buna mea Mamă, că dacă îmi dobândeşti harul pe care ţi-l cer, voi face tot ce va depinde de mine pentru gloria ta şi a dumnezeiescului tău Fiu”.

Îşi aştepta liniştită sfârşitul când, în noaptea de 14 spre 15 februarie, apare diavolul la capătul patului. Era îngrozitor la vedere. Dar, imediat, îi apare Sfânta Fecioară care îl pune pe fugă pe diavol. Acesta dispare scuturându-i puternic patul: „Nu te teme, îi spune Sfânta Fecioară. Curaj! Vei mai suferi cinci zile în cinstea celor cinci răni ale Fiului meu. Sâmbătă vei fi moartă sau vindecată”. În continuare, îi apare în fiecare noapte, iar în noaptea de vineri spre sâmbătă e vindecată complet. Medicii care o declaraseră incurabilă, o declară vindecată total.

În cele 15 apariţii câte au fost în total, Sfânta Fecioară adresează Estellei apelul obişnuit şi îndeamnă la convertire, la pocăinţă, recomandă evlavie la Inima lui Isus ca modalitate de ispăşire pentru păcate, prevesteşte primul război mondial ca pedeapsă pentru păcatele omenirii şi se plânge în mod deosebit de profanarea Sfintei Euharistii prin împărtăşanii sacrilege, din partea peroanelor consacrate lui Dumnezeu: „ceea ce mă îndurerează cel mai mult este lipsa de respect faţă de Fiul meu în Sfânta Împărtăşanie şi atitudinea la rugăciune când mintea este ocupată de alte lucruri. şi mă refer la persoanele care pretind că sunt evlavioase”.

Un mare savant al timpurilor moderne, P. Garrigou Lagrange, cunoscut nu numai pentru ştiinţa sa biblică dar şi pentru pietatea sa, a găsit o semnificaţie a apariţiei de la Pellevoisin. Scrie în cartea sa „Maica Mântuitorului şi viaţa noastră interioară”:

„În 1876 la Pellevoisin, Maria se arată Estellei Faguette paralizată şi tuberculoasă şi o face să înţeleagă că vrea să vindece totodată şi Franţa, din care Satana a făcut o tuberculoasă şi o paralizată prin învăţături greşite şi legi nelegiuite. Scoasă din lanţurile sale, Franţa trebuie să-şi redobândească sănătatea, să revină la rugăciune, să revină la tradiţiile seculare ale credinţei”.

Dar e ceva şi mai interesant în aceste apariţii de la Pellevoisin. În toate cele cincisprezece apariţii, e prezent diavolul care dispare imediat când apare Sfânta Fecioară. şi în toate cele cincisprezece apariţii, Sfânta Fecioară apare îmbrăcată cu veşminte foarte asemănătoare cu veşmintele liturgice, cu care se îmbrăcă preotul la Sfânta Liturghie. La cea de-a şasea apariţie, Sfânta Fecioară ia capetele cingolului cu care era încinsă şi le strânge la pieptul ei, vrând să atragă parcă atenţia asupra simbolismului acestei piese din îmbrăcămintea preoţească. Simbolismul apare în rugăciunea pe care o rosteşte preotul în timp ce ia cingolul: „Precinge me, Domine, cingulo puritatis” („Încinge-mă, Doamne, cu cingătoarea curăţiei şi stinge în mine patima necurăţiei, ca să rămână în mine virtutea înfrânării şi a castităţii”).

Aceste apariţii, în care diavolul dispare când apare Sfânta Fecioară, ne confirmă încă o dată cât de actuale sunt cuvintele din primele capitole ale Genezei: „Duşmănie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa femeii; ea îţi va zdrobi capul şi tu îi vei apuca călcâiul” (Gen3,15). E un conflict care va dura până la sfârşitul lumii. Satana e căpetenia duhurilor infernale; în fruntea duhurilor cereşti stă Regina îngerilor. Cel care a spus «nu» lui Dumnezeu, este în veşnic război cu cea care a spus «da».

Duşmănia şarpelui împotriva femeii, adică a Mariei, se manifestă în nenumărate forme. E interesantă observaţia pe care o face episcopul american Fulton Sheen: „Maria este unica Mamă care este insultată şi înjurată. Nimeni nu a spus vreodată un cuvânt insultător la adresa mamei lui Mahomed sau a lui Stalin, nimeni nu a rostit vreun cuvânt de dispreţ la adresa mamei lui Iuda”.

E foarte îngrozitor şi faptul petrecut cu mulţi ani în urmă, fapt care a zguduit lumea întreagă, când un dezechilibrat mintal, instrumentalizat de forţa celui Rău a lovit cu un ciocan în statuia Pieta a lui Michelangelo din San Pietro. Nu a lovit în Isus pe care Mama îl ţinea în braţe, ci a lovit în faţa Mariei, intenţionând să-i sfărâme capul.

Apoi, faptul că Maria apare la Pellevoisin în veşminte preoţeşti, arată legătura intimă dintre ea şi preot. Cunoscutul om al Bisericii din Franţa, părintele Olier, spunea: „Dumnezeu a făcut două minuni în Biserică: Sfânta Fecioară şi preotul”. Două minuni nedespărţite, Maria, mama Preotului veşnic, are o iubire şi o grijă cu totul specială faţă de preoţi, care sunt imaginea vie a lui Isus Cristos. Conciliul, în documentul consacrat preoţiei, reaminteşte legătura de iubire dintre preot şi Sfânta Fecioară: „Mamă a Marelui Preot Veşnic şi Regină a Apostolilor, ocrotitoare a preoţilor în slujba lui, ea trebuie iubită şi cinstită de preot cu iubire filială” (PO 18).

Fără îndoială că preotul constituie una din ţintele preferate ale Satanei. Cine rămâne alături de Sfânta Fecioară poate fi sigur că va fi victorios împreună cu ea. E un adevăr pe care îl găsim astfel ilustrat într-una din amintirile biografice ale Sfântul Ioan Bosco:

„Am început să străbat acea vale spaţioasă până am ajuns la picioarele unui munte înalt pe care se putea urca numai pe o scară. Dar toată scara era plină de şerpi mari gata să-şi bage colţii în oricine ar fi urcat. Eram sfârşit de oboseală şi de drum, lipsit de putere, gata să leşin, când o Doamnă, îmbrăcată foarte frumos, m-a luat de mâini, zicându-mi: «Vino cu mine. Ai muncit pentru cinstea mea şi m-ai invocat de atâtea ori: e drept ca acum să primeşti răsplata cuvenită. Împărtăşaniile făcute în cinstea mea îţi merită salvarea din pericolul la care te-a adus duşmanul sufletelor». şi mi-a făcut semn s-o urmez pe scara aceea. Cum şi-a pus piciorul pe scară, şerpii şi-au întors în altă parte capetele lor purtătoare de otravă şi nu s-au m-ai întors spre noi decât atunci când deja eram departe de ei”.



Posted in Spiritualitate and tagged .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *