CFE: „Orgoliul” de a deveni pâine

Teme: Spiritualitate.
.
Publicat la 9 mai 2015.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: pr. Mihai Vătămănelu OFMConv.
Sursa: MisteroGrande.org

Isus Cristos

Isus Cristos

Cateheza 67
„Orgoliul” de a deveni pâine
Text de bază: Lc 22,24-27

Dragi prieteni,

Iată-ne din nou aici, împreună, pentru a ne bucura de prezenţa lui Isus viu, Înviat în mijlocul nostru. Am putea în acest moment să asemănăm încăperea noastră cu cea a Cenacolului. Şi noi, ca şi apostolii, puţin temători în slăbiciunea noastră; mă gândesc la Petru care e conştient de ceea ce-a făcut. Timoraţi pentru situaţiile din jurul nostru, atacurile la Evanghelie, la Biserică; timoraţi de grijile noastre fireşti. Suntem închişi aici, dar Domnul intră, uşile fiind încuiate, şi vrea să ne vorbească fiecăruia dintre noi, tuturor. Chiar dacă uşile sunt închise, chiar dacă suntem aici adunaţi, Domnul vrea să se facă simţit, vrea să se facă perceput în mijlocul nostru.

Şi atunci să-i dăm cuvântul, aşa cum îl putem citi în Evanghelia lui Luca la cap. 22, vers. 24-27:

24 S-a iscat între ei o neînţelegere: care dintre ei ar putea fi socotit cel mai mare. 25 Dar El le-a zis: „Regii popoarelor domină peste ele, iar cei care-şi exercită autoritatea asupra lor sunt numiţi binefăcători. 26 Însă voi nu faceţi aşa, dar cel mai mare dintre voi să devină ca cel mai tânăr, iar cel care conduce, ca cel care slujeşte. 27 Căci cine este mai mare: cel care stă la masă sau cel care serveşte? Oare nu cel care stă la masă? Însă Eu sunt în mijlocul vostru ca unul care slujeşte.

E foarte puternic acest cuvânt care ne conduce spre plinătatea unui adevăr, pentru că Isus repetă în mijlocul nostru, în această seară, această învăţătură: „Eu sunt în mijlocul vostru ca unul care slujeşte”, „Eu sunt aici pentru a vă sluji”. Adesea şi între noi, chiar şi fără a discuta despre aceasta, apare poate întrebarea: cine e cel mai mare, cine e cel mai important, cine e cel mai bun, cine e mai bine văzut, cine se evidenţiază mai mult, cine are mai multe posibilităţi, cum să gestionezi autopromovarea, cum să arătăm mai mult că avem, că ştim, ce ne poate pune într-o lumină favorabilă, ce ne-ar putea pune pe noi printre primii, în timp ce ceilalţi sunt pe locul doi, căci până la urmă sunt mai bun ca acela, sunt îmbrăcat mai bine decât celălalt, până la urmă am mai multe posibilităţi decât celălalt? Până la urmă e o formă de autopromovare care ne face şi pe noi să căutăm un loc, nu spun cel dintâi, dar cel puţin al doilea. Există o confruntare cu celălalt măsurată periodic: vezi-l pe acela, vezi-o pe aceea…! Există o căutare a meritelor: acela a făcut, acela e valoros, acela nu e…!

Există o dorinţă de a fi recunoscut şi deci am putea spune că această pagină evanghelică e cât se poate de adevărată. Acea întrebare pusă de către apostoli lui Isus e copilărească; de altfel corespunde stării sufleteşti a multora dintre noi în multe împrejurări. Răspunsul lui Isus este: „însă voi nu faceţi aşa, cel mai mare dintre voi să fie slujitorul vostru”. E foarte puternic acest cuvânt: „însă voi nu faceţi aşa”! Cel mai mare trebuie să fie cel mai mic, cine este cel dintâi să fie slujitorul tuturor, cel care stă la masă să fie ca acela care slujeşte. E impresionantă această răsturnare de situaţie. Pentru a sta la masă cu Dumnezeu, trebuie să accepţi să fii pe ultimul loc, să slujeşti.

Şi aici e potrivit să vă amintesc imaginea din Vinerea Sfântă: Isus pe cruce! Şi mai înainte încă, Isus care este arestat, condamnat, biciuit, condus încet-încet pe Calvar, până la moarte. Observaţi, mai mult decât slujitorul tuturor, stă dedesubtul tuturor, încât toţi au putere asupra Lui, puterea de a-i face rău. El se pune pe ultimul loc şi între cei care vor să-l jignească. Nu invocă nici un drept. Putea să strige: „Am înmulţit pâinea pentru oamenii voştri, l-am vindecat pe acel orb, l-am înviat pe fiul văduvei din Nain!…”

Acceptă ultimul loc! Impresionant! Cel mai mic! Şi în această perspectivă am putea spune că, pentru a cunoaşte ceea ce a făcut Isus, ne vine o lumină specială din Euharistie. Din Euharistia pe care am trăit-o din nou într-un mod frumos şi sugestiv în Joia Sfântă. Să-l privim pe Isus în Euharistie! Isus nu e cel care stă la masă, nu e cel care prezidează masa. În Euharistie nu e nici măcar mare, cel care slujeşte; e pâine pe masă! Analizaţi voi: nu e nici cel care stă la masă, nu e nici măcar cel care slujeşte, este pâinea care stă pe masă. Nu e slujitorul tuturor, ci serv din iubire, care poate fi tratat în cel mai rău mod posibil: poate fi aruncat, poate fi uitat. Nu mai este nici măcar cel mai mic prin Euharistie, pentru că cel mai mic e mereu o persoană, unul oricât de mic ar fi, de recunoscut, cu un chip; în Euharistie însă, e prezent în mod viu, în persoana Sa, sub aspectul unui lucru; o bucată de pâine.

Să încercăm să ascultăm din nou ce ne spune Isus: „cel mai mare dintre voi să devină ca cel mai tânăr, iar cel care conduce, ca cel care slujeşte”. Aceasta ne arată calea, calea noastră; Isus se pune înaintea noastră, şi în acest moment, ca unul care vrea să ne slujească. E ca şi când ne-ar spune: „Vrei să fii ca Mine? Pune-te înaintea celorlalţi ca unul care slujeşte! Vrei să devii mare ca şi Mine? Aşază-te pe ultimul loc.” Vrei să atingi culmea, aceea pe care Isus a atins-o în Euharistie? Devino şi tu pâine! Sau ca să folosim un alt limbaj, devino comestibil! Isus devine, permiteţi-mi acest cuvânt, devine comestibil pentru a-i cuprinde şi pentru a-i atinge pe toţi. E ca şi când Isus ne-ar spune: „Sunt aici pentru a-ţi spune, sunt aici pentru a-ţi sta alături; mă aflu în această pâine pentru a-ţi sta aproape în acest oraş; sunt în această pâine pentru a veni să locuiesc la tine, în persoana ta, să locuiesc cu persoana ta!”

A deveni comestibili! Înţeleg că e un ideal extraordinar, foarte înalt, de aceea aş intitula această meditaţie cu aceste cuvinte simple: „Orgoliul” de a deveni pâine ca şi Isus! Orgoliul de a deveni pâine pentru a-i cuprinde pe toţi. Gândiţi-vă dacă noi, toţi prietenii comunităţilor, am avea acest ideal de a deveni pâine pentru a-i cuprinde pe toţi. Gândiţi-vă la persoanele din comunitatea noastră parohială, la miile de persoane. Gândiţi-vă la câţi întâlniţi la locul de muncă, la şcoală, în locurile de recreere din timpul liber: a deveni comestibili pentru a-l face pe altul să simtă gustul lui Isus!

Aceasta înseamnă a avea în interior Învierea. Isus înviat este Isus care iese din timp şi spaţiu pentru a-mi fi contemporan; de aceea în ziua de Paşti am putut spune: „Astăzi Isus a înviat! Astăzi Cristos e în mijlocul nostru, El este viu între noi!” Isus a înviat pentru a fi lângă mine, lângă mine care trăiesc la 2000 de ani după acel fapt istoric. Isus prin înviere iese în afara timpului; nu mai există timpul, anii: unul, doi, trei de la Învierea Sa, nu! Există doar Isus înviat, Isus în afara timpului. De aceea, Cel înviat îmi este contemporan în acest moment, şi în acest moment pot gusta prezenţa lui Isus Înviat ca şi în ziua Învierii Sale. De ce a înviat? Pentru a fi alături de fiecare om! Acel Isus Înviat, care acolo consimte să fie prezent sub chipul pâinii, pentru că trupul Său nu mai are nevoie de spaţiu, nu mai are nevoie de timp. Trupul Său glorificat poate fi prezent în fiecare fragment de pâine consacrată, pentru a ajunge la toţi.

Dragi prieteni, să ascultăm din nou acele cuvinte ale lui Isus de după Înviere: „Mergeţi în toată lumea, predicaţi Evanghelia! Mergeţi şi spuneţi! Mergeţi în numele Tatălui, al Fiului şi al Spiritului Sfânt!” Să-i permitem să o spună din nou; Isuse, spune-o din nou aici, în mijlocul nostru, fă să auzim din nou Cuvântul Tău spus apostolilor: „Mergeţi în toată lumea, predicaţi Evanghelia la toată făptura!”

Atunci, Isuse, şi noi vrem să ascultăm, vrem să fim şi noi înviaţi în interior, să fim prezenţi alături de orice persoană pe care o întâlnim, să devenim comestibili. Vrem şi noi orgoliul sfânt al celui care devine pâine, doar pentru a fi aproape, doar pentru a deveni aproapele oricărui frate. Şi atunci pe lângă slujire, pe lângă rugăciune, acea listă a inimii să fie retrăită; acea listă a inimii, pe care fiecare dintre noi cred că a făcut-o, este reînsufleţită de credinţa noastră, de forţa noastră. Prin acea listă a inimii eu trăiesc acea poruncă a lui Isus: „Mergi, mergi, în numele Meu vesteşte!” E iubirea faţă de Evanghelie.

Să vă cuprindă, dragi fraţi şi surori, o sănătoasă nelinişte! Faceţi să răsune şi în inima voastră acele cuvinte ale lui Isus: „Mergi, mergi, vesteşte! Ceea ce ai auzit în inimă strigă de pe acoperişuri! Fă ca toţi să audă! Mergi şi tu în căutarea oiţei pierdute ca şi Mine! Acceptă şi tu să te amesteci cu mulţimea aşa cum am făcut şi Eu pentru a atinge pe cineva; pentru a-i spune lui Zaheu: ‘Vino să iei masa cu Mine’! Pentru a-i spune paraliticului: ‘Ia-ţi patul şi umblă’! Treci şi tu prin mulţime, prin mulţimea pe care o întâlneşti în fiecare zi, în fiecare săptămână, treci prin mijlocul acestei mulţimi dar lasă semnul prin care şi tu te-ai făcut asemenea mie: pâine, apropiere, iubire, pentru a putea da acea veste de speranţă, de credinţă şi de iubire, pe care nimeni altul în lume nu le poate da. Şi dacă vei face astfel, Spiritul Meu va fi asupra ta, te va însoţi şi tu vei pune acele semne pe care le-am pus şi Eu şi te voi însoţi cu prezenţa Mea. ‘Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii’.”

toată seria aici (ca fişiere Word)



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *