Minunile la Lourdes

Teme: Spiritualitate.
Etichete: .
Publicat la 4 mai 2015.
Partea 13 din 15 din seria Maria în apariţiile sale.
Print Friendly

Autor: pr. Claudiu Dumea
Sursa: Editura ARCB

Lourdes

Lourdes

Fără îndoială, Lourdes-ul este cel mai mare loc de pelerinaj din lume. „Vreau ca lumea să vină aici în procesiune” – îi spune Sfânta Fecioară Bernadetei în primele apariţii. şi ce vrea Sfânta Fecioară se şi realizează. Lumea a început să vină în procesiune deja în cursul apariţiilor. Dacă la prima apariţie din 11 februarie erau prezente trei persoane, la apariţia din 4 martie erau prezente în faţa grotei deja 20000 de persoane. Autorităţile se alarmează. Prefectul opreşte accesul publicului la grotă. Intervine împăratul Napoleon III aflat în odihnă în Pirinei care, dornic să câştige popularitatea francezilor, contramandează ordinul prefectului. Lourdes-ul are astăzi aeroport, are vreo 30 de hoteluri, o bazilica subterană cu 20000 de locuri şi primele circa 4-5 milioane de pelerini anual. Aşa ceva nu poate fi opera unei copile de 14 ani, analfabetă, bolnăvicioasă, săracă. E degetul Maicii Domnului.

Lourdes-ul a devenit celebru pentru vindecările miraculoase care se petrec acolo. Biroul medical de constatări de la Lourdes, format din peste 5000 de medici din peste 30 de ţări şi în care intră nu numai medici catolici, dar şi evrei, protestanţi, indieni, atei, din zecile de mii de cazuri de vindecări studiate a admis ca miraculoase numai 1200, iar autorităţile bisericeşti, dând dovadă de o severitate nejustificată, au admis numai 64. Caracterul miraculos al acestei vindecări e absolut evident. E cunoscut cazul unui oarecare domn E. Artus din Paris care a oferit un premiu de 10000 de franci pentru cel care va dovedi ca falsă măcar una din vindecările miraculoase descrise în curtea lui Henri Lasserre, cel mai bun istoric al evenimentelor de la Lourdes. Premiul nu e ridicat nici astăzi.

Toată propaganda împotriva vindecărilor miraculoase de la Lourdes pe care o fac ateii şi anticlericalii – şi ştim că ateismul şi anticlericalismul francez e cel mai crâncen – nu afectează cu nimic credinţa pelerinilor.

„Pelerinul de la Lourdes, notează scriitorul Francois Mauriac, are acel tip de credinţă simplă a orbului din naştere vindecat de Cristos, a cărui mărturie fariseii voiau s-o înăbuşe. Mai întâi fariseii se îndreaptă către părinţi. Aceştia se eschivează şi le recomandă să-l întrebe pe fiul însuşi: „Ei l-au chemat din nou pe cel care fusese orb şi i-au zis: «Dă slavă lui Dumnezeu! Noi ştim că acesta e un păcătos». El le-a răspuns: «dacă e un păcătos eu nu ştiu; un lucru ştiu: că eram orb şi acuma văd». Pelerinul de la Lourdes răspunde la toate obiecţiile: «Vei spune că tot ce se întâmplă nu e decât iluzie. Eu nu ştiu… Un singur lucru ştiu: că aici se vindecă cu miile canceroşi, tuberculoşi, orbi»”.

Dar lucrul cel mai important la Lourdes nu sunt vindecările miraculoase fizice. Lucrul cel mai impresionant este prezenţa fizică, palpabilă la Lourdes a Mamei cereşti. Această prezenţă a experimentat-o şi poetul Paul Claudel care scrie: „O văd pe Fecioara lângă voi, vă priveşte cu o iubire infinită”. Iar prezenţa Mamei e întotdeauna bucurie şi nu există pe faţa pământului un loc unde să domnească bucuria, pacea, seninătatea ca la Lourdes. Am citit cu toţii cărţi sau am văzut filme mişcătoare cu copii abandonaţi de mamele lor care izbucnesc în lacrimi de bucurie când îşi întâlnesc şi îşi văd pentru prima dată mama. E ceea ce se vede la Lourdes. Toată lumea plânge ca şi cum şi-ar vedea pentru prima dată mama. Omeneşte vorbind, Lourdes-ul e locul disperării care oferă priveliştea cea mai completă şi mai sfâşietoare a suferinţei umane. Mii şi mii de bolnavi întinşi pe brancardele lor, copilaşi orbi, paralizaţi, rahitici strânşi la pieptul lor de mama sau de tata disperaţi, sute de tineri şi tinere în floarea vârstei care ştiu că nu se mai pot ridica din pat toată viaţa. Dar la Lourdes toţi îşi uită suferinţa. Nu toţi se întorc acasă vindecaţi, dar toţi se întorc cu speranţa şi bucuria în inimă. O tânără spaniolă, paralizată de la jumătate în jos, mărturisea la Lourdes: „Am venit să mă vindec; acum nu mă mai interesează. Nu aş crezut că există bucuria pe care am găsit-o aici. Nu mai invidiez pe nimeni şi sunt atât de fericită încât cred că nu-i voi mai cere niciodată lui Isus să-mi vindece trupul”. Despre prezenţa specială a Sfintei Fecioare la Lourdes e grăitor următorul fapt pe care-l povesteşte un autor italian, Michel Favero:

„Cazul care m-a impresionat cel mai mult a fost acela al unui domn din Pau care a cerut să fie dus la grota de la Lourdes ca să moară cu Maica Domnului în faţa ochilor. A fost dus cu toate precauţiunile posibile, cu salvarea. Mă aflam lângă el… Muribundul abia a înţeles unde se află că şi-a deschis ochii, i-a fixat plini de lumină şi de viaţă spre punctul atât de dorit, a zâmbit îngereşte şi şi-a dat sufletul. Rudele, prietenii, infirmierii din jurul lui au intonat „Magnificat”. Un medic care oscila în credinţă, văzând o asemenea moarte, s-a sprijinit de braţul meu şi a spus, pentru prima dată, aceste cuvinte mari: «Aceasta e o minune; acum cred!»”

Continuă autorul:

„De mai mulţi ani merg la Lourdes şi văd mereu acelaşi imens spectacol: durerea care caută. În alte părţi se geme, se plânge, se strigă, se blestemă. La Lourdes se cântă, se caută. Vindecările trupeşti sunt rare la Lourdes, dar fiecărei vindecări trupeşti îi corespunde un milion de vindecări care se petrec în sufletele şi inimile oamenilor. Acestea se petrec în fiecare ceas şi în fiecare minut. Numai că pentru aceste minuni nu există nici un birou medical care să le studieze şi să le facă publicitate. Sunt convertirile la credinţă şi apoi sunt minunile resemnării la voinţa lui Dumnezeu, convingerea pe care o întipăreşte Fecioara, în inimile bolnavilor, că ei nu sunt inutili pe lume, că nu suferă în zadar, că suferinţele lor unite cu ale lui Cristos au o valoare infinită pentru mântuirea lor şi pentru mântuirea lumii, că ei, pe plan supranatural, sunt mai valoroşi decât cei sănătoşi. De aceea, bolnavii se întorc de la Lourdes cu bucuria, seninătatea şi speranţa în inimă”.

Să mai amintesc un fapt povestit de celebrul paroh din Paris şi scriitor, Pierre l’Ermite, în cartea sa „Ce am văzut la Lourdes”. Într-o bună zi, e chemat să îngrijească o bolnavă grav. Intră într-o cameră modestă şi găseşte o tânără femeie care avea o triplă suferinţă. Una morală: a părăsit-o bărbatul; alta fizică: are cancer; a treia economică: sărăcie totală. Abia îl vede pe preot, că bolnava îi zice:

– Părinte, vă văd foarte voinic. Faceţi-mi un serviciu: eu locuiesc la etajul patru, luaţi-mă şi aruncaţi-mă de pe fereastră, vă voi fi foarte recunoscătoare.

Impresionat, preotul îi zice:

– Doamnă, vă face plăcere să mergeţi la Lourdes?

– La Lourdes? Ce să fac acolo? şi cine mă duce la Lourdes?

– Mă ocup eu. Dumneavoastră să fiţi dispusă, să vă pregătiţi. În cutare zi plecăm…

La Lourdes, în prima seară, în timpul procesiunii, bolnava îi şopteşte preotului la ureche:

– Părinte, acuma ajutaţi-mă să cer iertare lui Dumnezeu pentru păcatele pe care le-am făcut când m-am plâns de suferinţele mele.

Conclude Pierre l’Ermite: „Acestea sunt minunile adevărate pe care le admirăm la Lourdes”.

Scriitorul Francois Mauriac a descoperit un lucru pe care îl ştim, dar numai teoretic. şi anume că Maria e mamă şi că el trebuie să se comporte ca un copil: „A fi copil, scrie Mauriac, înseamnă a da mâna; e necesar ca spiritele rele, mai mari, să fie capabile de acest gest; a da mâna Mariei, a te lăsa condus”. Să dăm şi noi mâna Mamei cereşti ca să ne conducă la Fiul ei şi la învăţătura evangheliei de la care toţi, chiar profesioniştii evangheliei, se pot abate atât de uşor. Materialismul, raţionalismul care bântuia în Franţa, când Sfânta Fecioară a apărut la Lourdes, au ajuns în sfârşit şi la noi. Când pătrunde în Biserică pelagianismul, foarte uşor noi putem perverti logica Evangheliei înlocuind-o cu logica lumii. Suntem tentaţi să credem că apostolatul se întemeiază pe forţe omeneşti, că împărăţia cerurilor sporeşte şi sufletele se mântuiesc prin diplomaţie şi complicitate cu puternicii lumii şi prin alte strategii şi combinaţii, urmând legile eficienţei propuse de economia de piaţă şi alte ideologii materialiste. Maria, luându-ne de mână, ne conduce la Cristos şi la logica Evangheliei lui Cristos şi ne arată care sunt legile eficienţei voite de Dumnezeu. Ele sunt: rugăciunea, renunţarea, pocăinţa, umilinţa, supunerea totală la voinţa lui Dumnezeu.

Dacă Dumnezeu ar fi vrut să mântuiască lumea cu forţe omeneşti sau cu înţelepciunea omenească, l-ar fi trimis pe Fiul său să se nască în palatul lui Augustus din Roma sau al lui Irod din Ierusalim sau în casa vreunui filosof. Dar nu! A ales grota Betleemului, Nazaretul, Golgota. Dumnezeu alege locurile slabe, nebunia, ca să dea de ruşine puterea şi înţelepciunea oamenilor, cele ce nu sunt ca să nimicească cele ce sunt. La fel la Lourdes, Maria a ales, urmând logica lui Dumnezeu, o grotă, adică un spaţiu în care nu este nimic pentru a-şi arăta puterea, şi o fiinţă slabă, analfabetă, lipsită de înţelepciunea lumii, neputincioasă şi săracă (Tatăl Bernadetei fusese arestat de jandarmi reclamat fiind de brutarul Soliten că i-a furat făina. Nu avea dovezi, dar familia Soubirous fiind cea mai săracă din sat, hoţii nu puteau fi decât de acolo). Bernadeta n-a fost vindecată printr-o minune. A fost toată viaţa bolnavă de astm, de tuberculoză. La 36 de ani moare cu un cancer la genunchi care a făcut să-i putrezească piciorul. Toată viaţa umilită, prigonită, persecutată, victima mândriei din mănăstirea Navers, considerată inutilă şi pentru toată lumea. Intr-o zi, o soră îi aruncă în faţă: „Nu eşti bună de nici o muncă!” La care Bernadeta răspunde: „Da, munca mea e să fiu bolnavă!” Dar viaţa ei a fost cea mai mare minune. Duhovnicul ei spunea: „Cea mai evidentă dovadă a apariţiilor de la Lourdes este Bernadetă însăşi”. Să citim cuvintele pe care le scrie în carnetul ei de note: „Nu voinţa mea să se facă, o Marie, ci a ta care e întotdeauna voinţa lui Isus… Sufletul meu, unit cu al tău, să-l preamărească pe Domnul pentru acest omagiu permanent al unei supuneri desăvârşite… Da, Dumnezeul meu, da în toate şi pentru toate, da!



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *