Două noi sfinte palestiniene

Teme: Personalităţi.
.
Publicat la 17 mai 2015.
Print Friendly

Autor: Ecaterina Hanganu

Două noi sfinte

Două noi sfinte

Tăcerea lui Dumnezeu descumpăneşte, iar suferinţa Lui pare de neînţeles. Tăcerea şi suferinţa omului trec neobservate, dar când, într-un târziu, se relevă comorile ascunse în umilinţa tăcerii, tocmai tăcerea şi suferinţa devin mai elocvente decât orice discurs.

Este cazul Sf. Maria Alfonsina Danil Ghattas, din Ierusalim, fondatoarea Congregaţiei Surorilor Rozariului şi a Sf. Mariam Baouardy a lui Isus din oraşul (pe atunci, sat) I’billin, din nordul Israelului, fondatoarea Congregaţiei Carmelitanelor Desculţe din Betleem, canonizate astăzi, 17 mai 2015. „Vestea canonizării acestor două sfinte femei este o binecuvântare din ceruri pentru ţara noastră, devastată de violenţă şi care doreşte cu ardoare pace şi dreptate”, a spus Patriarhul Latin al Ierusalimului, Mons. Fuad Twal în Scrisoarea Pastorală emisă cu aceasta ocazie.

Sf. Maria Alfonsina Danil Ghattas (1843-1927)

S-a născut la Ierusalim, la 4 octombrie 1843, într-o familie creştină foarte pioasă, cum menţionează biografia publicată de Patriarhia latină de Ierusalim. La botez a primit numele de Maria, alături de cel arab – Sultana.

Viaţa consacrată

La vârsta de 17 ani a intrat în Congregaţia Surorilor Sf. Iosif al Apariţiei, pe Muntele Golgotha, la Ierusalim. La 30 iunie 1860 primeşte numele religios de Maria Alfonsina, pe care îl va păstra toată viaţa. În 1862, după ce depune voturile, a fost trimisă să predea catehismul la Betleem. Aici întemeiază mai multe grupări religioase de promovare a devoţiunii către Sf. Fecioară prin intermediul rugăciunii Rozariului.

Pasionată de misiunea ei, dar întotdeauna calmă şi preferând să lucreze în tăcere, „ca să se facă plăcută numai lui Dumnezeu, nu oamenilor”, sr. Maria Alfonsina începe să aibă în Betleem viziuni în care Fecioara Maria îi spune să fondeze o nouă congregaţie, care se va numi „Surorile Rozariului”, destinată tinerelor arabe. Sr. Maria Alfonsina Danil Ghattas a păstrat timp de 53 de ani secretul apariţiilor Fecioarei Maria şi a comunicărilor ei. „M-am hotărât, din iubire pentru Maria şi din veneraţie pentru ea, să ascult ceea ce mi-a spus… şi mi-am pus întreaga încredere în ajutorul pe care mi-l va da Mama mea, ştiind că ea va merge întotdeauna cu mine şi că mă va sprijini.” În anul 1880, şapte tinere, îndrumate de pr. Yousef Tannous, au primit veşmântul monahal al noii congregaţii, din mâinile Patriarhului Vincent Bracco.

Sfânta Fecioară l-a desemnat pe pr. Yousef Tannous de la Patriarhia Latina să devină părintele ei spiritual. După multe dificultăţi, sr. Maria Alfonsina a obţinut permisiunea Sfântului Scaun să plece din congregaţia sa şi să se alăture noii congregaţii fondate de părintele Tannous. La 7 octombrie 1883, în sărbătoarea Maicii Domnului a Rozariului, a primit veşmântul monahal al noii congregaţii din mâinile Episcopului auxiliar şi vicar patriarchal, Pascal Appodia. A depus voturile definitive împreună cu alte opt surori, în prezenţa Patriarhului Latin de Ierusalim, Vincent Bracco.

Devenită Soră a Rozariului, a slujit în mai multe misiuni: la Jaffa, la Beit Sahour (unde a fondat o mănăstire şi o şcoală pentru fete), la Salt (în Transiordania), la Nablus, Ierusalim, Betleem etc. La Jaffa, în Galileea, în ziua de 25 iulie 1885, s-a petrecut un miracol: pe când sr. Maria Alfonsina se afla împreună cu o altă soră, o fetiţă, numită Nathira, a căzut într-o fântână / cisternă adâncă, plină cu apă. Sr. Maria Alfonsina a aruncat în fântână rozariul ei, cu 15 decade şi a invocat ajutorul Fecioarei Maria. Fetiţa a fost salvată în mod miraculos: ea a spus că a văzut o lumină mare şi o scară în formă de rozariu, care au salvat-o. Acesta este primul miracol menţionat al sr. Maria Alfonsina.

Sr. Maria Alfonsina a murit subit la Ain Karem, unde mersese să întemeieze un orfelinat, la 25 martie 1927, în Sărbătoarea Buneivestiri. Nimeni, în afară de părintele ei spiritual, nu cunoştea misterul apariţiilor Sfintei Fecioare, de care avusese parte sr. Maria Alfonsina. Ea le-a ţinut în tăcerea inimii ei toată viaţa, dar, la cererea pr. Yousef Tannous, a scris ceea ce a văzut şi a auzit în timpul apariţiilor. Cu câteva zile înainte de moarte, a încredinţat sorei sale de sânge şi de viaţă religioasă, sr. Ana, două carnete scrise de mână şi sigilate cu ceară roşie, cerându-i să le înmâneze Patriarhului. Abia atunci a fost dezvăluit adevărul despre întemeierea congregaţiei, iar surorile au fost uluite în faţa umilinţei eroice şi ignorate a fondatoarei.

Beatificarea

La 22 noiembrie 2009, sr. Maria Alfonsina Danil Ghattas a fost beatificată în Bazilica Buneivestiri din Nazaret. Ceremonia de beatificare a fost prezidată de Arhiepiscopul Angelo Amato, trimisul special al Papei Benedict al XVI-lea şi a fost celebrată de Patriarhul latin al Ierusalimului, Fouad Twal. Cu acea ocazie, Sfântul Părinte transmiterea următorul mesaj: „Beatificarea acestei foarte semnificative figuri feminine este o mare bucurie pentru comunitatea catolică din Ţara Sfântă. Este o invitaţie ca întotdeauna să avem încredere, cu speranţă fermă, în Divina Providenţă şi în protecţia maternă a Mariei”. Sr. Maria Alfonsina a fost comparată, prin opera ei în folosul celor săraci, cu Maica Tereza de Calcutta. Surorile congregaţiei fondate de ea conduc şcoli, programe de cateheză, clinici şi orfelinate în Orientul Mijlociu. Sr. Maria Alfonsina „a reuşit să câştige sprijinul autorităţilor religioase pentru întemeierea primei congregaţii religioase arabe şi să situeze lumea arabă pe harta educaţiei şi a învăţăturilor religioase”, afirma pr. Rifat Bader, directorul Centrului Catolic pentru Studii şi Media din Amman.

Canonizarea

„În ziua în care celebram beatificarea”, povesteşte Mons. Fuad Twal, ” viitoarea sfântă înfăptuia cel de al doilea miracol al ei”. Emile Mounir Salim Elias, rezident în Kfar Kana (Cana Galileei), născut la 25 mai 1977, de profesie inginer expert supraveghetor, lucra în regiunea Bayt Dajan, lângă Holon, Jaffa. El încerca să ridice un echipament de măsură la o înălţime de aprox. 5m şi nu a observat că echipamentul era în contact cu un cablu de înalt voltaj. Nu purta mănuşile de protecţie, şi astfel a fost electrocutat. Şocul l-a trântit la sol, de la înălţime. Avea ochii larg deschişi, nu respira şi semnele vitale erau absente. A fost dus la spital, dar se afla de prea multă vreme în stop cardio-respirator. Omeneşte vorbind, nimic nu îl mai putea salva. Când, după două zile, şi-a revenit din comă, a aflat că mulţi cunoscuţi ai săi s-au rugat pentru el la Fer. Maria Alfonsina – deşi el nu se rugase niciodată la ea şi nu ştia mai nimic despre sr. Maria Alfonsina. Cu ajutorul lui Dumnezeu, prin mijlocirea sr. Maria Alfonsina, Elias este în viaţă şi duce o viaţă normală.

Papa Francisc spunea la predica de la canonizare: „Sora Maria Alfonsina Danil Ghattas a înţeles bine ce înseamnă a iradia cu iubirea lui Dumnezeu apostolatul, devenind o martoră a blândeţii şi a unităţii. Ea ne oferă un exemplu clar despre cât este de important a fi responsabili unii pentru alţii, a trăi unii în slujba altora.”

Sf. Mariam Baouardy a lui Isus Răstignit (1846- 1878)

Este cunoscută ca Mariam (sau Maria) a lui Isus Răstignit, „mica fetiţă arabă”, „crinul Palestinei”. Viaţa ei este ea însăşi un miracol. S-a născut la I’billin, în districtul Nordic al Israelului. Familia provenea din Damasc, Siria. Erau creştini de rit melkit greco-catolic, descendenţi ai Arhieparhiei Antiohiei, acolo unde s-a folosit pentru prima dată numele de „creştin” pentru cei care îl urmau pe Isus. Tatăl ei, Giries (George) Baouardy, era de origine din Horfesch, Palestina; mama, Mariam Chahine, provenea din Tarşiş, Palestina.

Naşterea miraculoasă

Părinţii avuseseră, înainte de Mariam, doisprezece copii, toţi băieţi, dar care muriseră la scurt timp după naştere. Durerea şi disperarea erau de nedescris. După multe rugăciuni, mama a avut inspiraţia să îi spună soţului să meargă împreună pe jos la Betleem (distanţa era de aprox. 170 km) şi să îi ceară Sfintei Fecioare o fiică. Dacă rugăciunea le va fi ascultată, îi vor pune fiicei numele Mariam şi vor oferi sanctuarului o cantitate de ceară egală cu greutatea fetiţei la vârsta de trei ani. Zis şi făcut. Rugăciunea le-a fost ascultată; fetiţa s-a născut în ajunul Epifaniei, la 5 ianuarie 1846. Mai apoi familia a mai avut un copil, un băiat, căruia i-au pus numele Boulos (Paul). Dar când fetiţa abia împlinise doi ani, ambii părinţi au murit la câteva zile interval, din cauza unei boli necunoscute. Tatăl a murit cu ochii la icoana Sf. Iosif şi ultimele lui cuvinte au fost să o încredinţeze grijii Sfântului Iosif şi Fecioarei Maria. Miriam a fost adoptată de unchiul patern, în I’billin, iar Boulos a fost adoptat de mătuşa maternă, în Tarşiş. Cei doi fraţi nu aveau să se mai vadă niciodată.

Premoniţii

Mica Miriam era iubită în casa unchiului şi ducea o viaţă îmbelşugată. Când, din greşeală, vrând să facă baie unor păsărele pe care le primise în dar – le-a înecat, jalea a fost atât de mare, încât a auzit clar, în inima ei, cuvintele: „Aşa trec toate lucrurile în lume. Dacă îmi dai însă mie inima ta, eu voi fi rămâne mereu cu tine”. Altădată, conform unei premoniţii din vis, a descoperit că peştele pe care îl cumpărase unchiul ei era otrăvit şi ar fi murit cu toţii. Iar când un şarpe s-a strecurat în camera ei, a înţeles că va avea de luptat cu „vechiul şarpe”, toată viaţa ei.

Devoţiunea faţă de Sf. Fecioară

Spre uimirea unchiului şi mătuşii ei, Miriam a început să postească în fiecare sâmbătă, în onoarea Sfintei Fecioare, şi să împodobească icoana ei cu cele mai frumoase flori (care, spre uluirea tuturor, prindeau rădăcini în vas). Miriam nu avea decât cinci ani.

Tentativa de căsătorie

La vârsta de 8 ani familia adoptivă s-a mutat la Alexandria, Egipt, iar când Miriam a împlinit 13 ani, a fost dată în căsătorie fratelui mătuşii sale, conform obiceiului oriental – fără a fi întrebată nici una din părţi. Miriam, disperată, a auzit din nou vocea care îi spunea că va rămâne cu ea şi că o va ajuta. Era în ajunul căsătoriei. Refuzând căsătoria, şi încercând să îl găsească pe fratele ei, Boulos, a apelat la ajutorul unui musulman să îi ducă scrisoarea la Nazaret, dar tânărul îi propune convertirea la islam. Miriam refuză vehement şi atunci, tânărul, într-un acces de furie, o loveşte şi îi taie gâtul, după care, crezând-o moartă, o aruncă pe o alee lăturalnică. Atunci s-a produs miracolul: o „călugăriţă”, înveşmântată în albastru, a luat-o, a dus-o într-o grotă (pe care ulterior Miriam nu a mai putut s-o identifice) şi a îngrijit-o până s-a vindecat; ţinea minte din acea perioadă gustul neobişnuit de bun al supei pe care i-o făcea „călugăriţa” şi că i-a spus că, din acea supă cerească, va mai primi o linguriţă când se va afla pe patul de moarte.

Programul de viaţă

Înainte de a părăsi grota, „călugăriţa în albastru” îi dezvăluie programul de viaţă: chemarea la viaţa religioasă. Era Fecioara Maria. Miriam, ajunsă la Marsilia, în mai 1865, a intrat în Congregaţia Surorilor Sfântului Iosif al Apariţiei, dar după numai doi ani a fost îndrumată spre o viaţă contemplativă, datorită experienţelor ei spirituale. La 29 martie 1867 a primit stigmatele pentru prima dată. Miriam a intrat la mănăstirea Carmel din Pau în 1867. După un periplu în Mangalore, apoi iarăşi la Pau, Miriam a ajuns la Betleem, ca să înceapă împlinirea visului ei: să întemeieze o mănăstire Carmel la Betleem; mănăstirea a fost inaugurată la 24 septembrie 1876.

Viaţa ei spirituală, deşi plină de fapte extraordinare (extaz, călăuzire îngerească, levitaţie, premoniţii, stigmate, vise în care Isus i-a relevat unde se află Emaus, lângă Latrun) se remarcă în primul rând prin simplitate. Umilă şi necultivată, ea ştia să ofere sfaturi şi explicaţii teologice de o mare claritate – rod al vieţii sale de rugăciune. A murit la vârsta lui Isus, la 33 ani. Examenul medical a arătat că rana de la gât avea 10 cm lungime şi 1 cm lăţime şi că lipseau câteva cartilaje traheale – supravieţuirea ei nu se putea datora decât unei intervenţii cereşti.

Canonizarea

Sr. Maria a lui Isus Răstignit a fost beatificată la 13 noiembrie 1983, de Papa Ioan Paul al II-lea. Al doilea miracol, care permite canonizarea, este al unui copil sicilian, Emmanuele Lo Zitto, născut cu o gravă insuficienţă cardiacă printr-o valvulopatie congenitală, în 2009. La insistenţa părinţilor, medicii au tentat corectarea chirurgicală, deşi se ştia că nu există nici o şansă. Şi totuşi, miracolul s-a produs: copilul a fost rapid şi complet vindecat. O familie prietenă, au cerut prin rugăciuni fierbinţi intervenţia Fer. Maria a lui Isus Răstignit şi au întreprins pelerinaj la mănăstirea Carmel din Betleem, pentru venerarea relicvelor ei – şi în acelaşi timp au făcut o „reţea de rugăciuni” şi miracolul s-a produs.

Sora Maria Baouardy, spunea Papa Francisc la predica de la canonizare, „umilă şi analfabetă, a ştiut să dea sfaturi şi explicaţii teologice cu o deosebită claritate, rod al dialogului continuu cu Duhul Sfânt. Ascultarea faţă de Duhul Sfânt a făcut-o şi un instrument de întâlnire şi de comuniune cu lumea musulmană.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *